Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

luni, 30 aprilie 2012

Super Moeciu

Astazi am fost cu Marius la Moeciu pentru o recunoastere a traseului de la Ecomaraton-bucla 3.
A fost o alergare de toata frumusetea, am pierdut si traseul din cauza ca sporovaiam de zor si nu am remarcat ca la un moment dat face stanga peste un parau.
Zapada nu mai este si poteca este uscata perfect asa ca sambata viitoare se anunta o cursa frumoasa.
Tot azi am incercat camelbakul( un rucsac de hidratare care are inauntru o punga cu apa) si pot sa spun ca este mult mai confortabil fata de alergatul cu o sticla in mana sau cu o sticla la brau.
Vremea a fost si ea exceptionala. Acum cand ma uit in oglinda vad o fata rosie si imbujorata.
Peisajul la superlativ, creasta Pietrei Craiului si Bucegii invaluti inca in zapada iti taiau rasuflarea, sau era de la urcusul abrupt? Nu mai conteaza. Important este ca ne-am simtit excelent.

Astept cu nerabdare maratonul de saptamana viitoare.

Saptamana trecuta mi-am indeplinit si al doilea target pentru anul acesta si anume sa alerg 2500 de kilometri in primul an de alergare. I-am depasit alergand cu Bogdan prin Tineretului.


1 Mai asa cum va doriti!
read more "Super Moeciu"

marți, 24 aprilie 2012

Paris maraton - raport de cursa

Asa cum spuneam si in postarea anterioara, maratonul din Paris a fost o cursa perfecta pentru mine.
Bineinteles ca pot fi facute si imbunatatiri si de accea voi incerca sa analizez obiectiv aceasta alergare astfel incat la urmatoarele maratoane sa stiu ce am de facut pentru a incerca sa imi imbunatatesc timpul.
Fata de maratonul din Istanbul cand habar nu aveam ce inseamna un maraton, si mai ales ultimii 5 kilometri, de data asta stiam ce inseamna si am fost foarte consecvent cu antrenamentul.
Cred ca maratonul din Paris a inceput pentru mine acum 6 luni, mai precis pe 1 noiembrie. Atunci am inceput sa alerg constant si sa cresc volumul astfel ca la inceputul antrenamentului specific sa am o baza de 2 luni de 60 de kilometri pe saptamana.
La inceput a fost foarte greu, cel putin in primele 2 saptamani. Se vedea ca aveam corpul nepregatit pentru ce avea sa urmeze. Baza pentru alergare nu se face in jumatate de an. Dureaza ani de zile sa iti intaresti musculatura si tendoanele si sa poti sustine un antrenament de mai multe luni fara accidentari.
Mai jos este un grafic din programul pe care il folosesc eu la antrenamente ca sa vad evolutia mea. 
 
Se numeste WKO+ Training Peaks si o sa vorbesc mai pe larg despre el intr-o postare viitoare. Se observa cresterea conditiei fizice reprezentata prin banda albastra si constanta alergarilor reprezentata prin liniile negre( unde nu sunt linii spre final am alergat pe banda fara ceas de alergare care sa inregistreze distanta). Sase zile pe saptamana, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, luna dupa luna. In 6 luni de antrenament am ratat doar 3 antrenamente dintre care o alergare lunga de 24 de kilometri cand am fost racit cu 3 saptamani inainte de maraton.
Au fost multe zile foarte urate, cu temperaturi sub -15 grade sau cu ploaie si totusi am continuat sa alerg. Nu am stiut daca o sa poata corpul sa sustina aceasta nebunie si am citit tot ce am prins despre volumul de antrenament pe care ar trebui teoretic sa poata sa il sustina un incepator. Concluzia: nu exista un volum fix, dar majoritatea alergatorilor spuneau pe forumuri de alergare ca se poate sustine undeva in jur de 50-60 kilometri/ saptamana.
Ma uitam pe program si vedeam ca ajung constant peste 80 de kilometri, dar i-am facut. Am alergat o luna intreaga pe banda si am avut cel mai mare volum de antrenament, adica 91 kilometri intr-o saptamana si 340 kilometri intr-o luna. A fost groaznic dar mi-a imbunatatit ritmul si m-a ajutat sa alerg cat mai constant.
Daca ar fi sa clasific lucrurile care m-au ajutat sa alerg sub 3 ore si 30 de minute, pe primul loc ar fi constanta antrenamentelor iar pe locul doi ar fi intensitatea cu care am alergat ultimele 2 luni de antrenament.
Revenind la ultima saptamana inaintea maratonului pot sa zic ca nu m-am refacut asa cum vroiam, intrucat Parisul e Paris si am zis ca merita sa il vedem la pas. In fiecare zi am umblat peste 20 de kilometri. Ajungeam seara in camera si ma dureau talpile. In schimb, hidratarea si mancarea au fost executate aproape perfect asa ca in ziua cursei am avut destui carbohidrati stransi in muschi. Stiam ca pentru fiecare gram de carbohidrati se stocheaza si cate 3 grame de apa asa ca nu eram ingrijorat de greutatea in plus. 
Joi, vineri si sambata am incercat sa maninc alimente care sa contina multi carbohidrati. O pizza, paste, orez si biscuti seara. Si multa apa. Per total consider ca alimentatia si hidratarea au fost facuta bine astfel incat pe timpul maratonului nu am simitit nicioata ca nu mai am energie din cauza nutritiei.
Ziua de sambata seara. Relaxat si nu prea. Aveam impresia ca o sa dorm bustean ca la Istanbul dar nu a fost asa. Am reusit in 10 ore de stat in pat sa dorm efectiv cred ca 1 ora. Restul le-am petrecut band apa, cu deplasari scurte la toaleta sau cu privitul in tavan. Bine... si incercand sa o calmez pe Puiu care se cam enervase ca ma tot foiesc.
Duminica dimineata am bagat un pachet mic de biscuti, un iaurt, o banana, un fitness bar si 1 litru de apa.
Inainte de start am luat un plic de L-Carnitina, un gel, 1 pastila de ibuprofen si una de aspacardin(pentru magneziu si potasiu).
Temperatura a fos acceptabila, in jur de 7-8 grade, cu nori dar fara ploaie. Batea si vantul dar nu a fost ceva exagerat si cred ca pe ultimii 5 kilometri chiar a fost o binefacere.
Si s-a dat startul. Mai jos este alergarea intreaga, dar eu o sa incerc sa descriu cele mai importante momente ale maratonului.

 

Inceputul a fost asa cum am mai spus, extrem de aglomerat. Nu a mers asa cum ma asteptam eu. Am pierdut pe rand cei 3 pacemakeri de 3 ore si 30 minute si mai mult, toti alergau de parca eram la un sprint nu la maraton. Alergatorii de 3 ore si 45 minute erau calare pe noi, iar majoritatea din fata noastra nu era pregatita pentru sprintul de care aminteam. Pana la kilometrul 2 nu m-am uitat la ceas, dar se vede ca am inceput extrem de constant si "right on pace" chiar mai repede un pic. Asta din cauza ca ma calcau in picioare cei din spate.

A inceput imediat sa ma doara gamba dreapta. Cred ca a fost din motiv ca in ultima saptamana nu prea am alergat specific, cu viteza de maraton si se pare ca ritmul nu prea i-a convenit.
In antrenamente am observat ca sistemul meu cardiac se regleaza dupa 7-8 kilometri iar musculatura se incalzeste cum trebuie tot cam dupa 7 kilometri. M-am speriat cand am vazut ca dupa kilometrul 7 incepe sa ma doara si mai tare. Ma gandeam ca daca mai tine 3-4 kilometri asa, fie incetinesc, fie ma opresc de tot. Nu avea rost sa imi produc o ruptura de muschi. Am continuat sa alerg peste ritmul propus, mintindu-ma ca totul este in regula. Pulsul era un pic mai sus decat stiam eu ca trebuie sa fie in antrenamente. Aveam 171 in loc de 165. La kilometrul 9 mi-a trecut durerea de gamba si pana la sfarsit nu am mai avut nici o problema. Mi-am baut gelul si am continuat sa alerg sub ritmul propus.
Am mai zis ca pentru mine cursa a inceput la kilometrul 9. Chiar daca am stat incordat inca 6 kilometri sa vad daca revine durerea de gamba, dupa kilometrul 15 am inceput sa accelerez usor. Am avut niste kilometri foarte buni ajutat probabil si de panta negativa pana la kilometrul 20. 
La kilometrul 18 am baut si al doi-lea gel. Semi-maratonul l-am trecut intr-o ora si 42 de minute. Un record personal. Nici in antrenament nu am mai alergat 21.1 kilometri asa repede. 
Am continuat sa alerg si la kilometrul 26 am vazut unul din pacemakerii de 3 ore si 30 de minute. Am intrat in tunelul de un kilometru si acolo GPS-ul si-a pierdut semnalul. Se si vede ca am facut 7 minute si 44 de secunde pe un kilometru, iar pe urmatorul am facut 2 minute. A compensat ceasul cand a prins din nou satelitii. 
Un lucru bun la modelul de ceas cu care alerg eu (adica Garmin 305) este ca are un sistem GPS foarte bun si un algoritm de compensare destul de exact atunci cand pierde semnalul.
In 6 luni de antrenament, am adunat destula informatie astfel incat daca pun una langa alta alergarile de 8 kilometri pe care le fac in jurul parcului Tineretului, o sa vad ca au o deviatie de plus sau minus 20 de metri. La absolut toate. Pai 20 de metri la 8 kilometri eu zic ca e rezonabil.
Pana si maratonul l-am alergat in 42 de kilometri si 450 de metri, adica inca 255 de metri in plus.
E adevarat ca m-a ajutat si banda albastra marcata pe asfalt pe unde era trasa ideala de alergare. Cand imi aminteam, o cautam cu privirea si ma tineam fix de ea.
Revenind la kilometrul 27, am hotarat sa beau activatorul. Nu mai folosisem asa ceva si imi era putina frica sa nu mi se intample ceva gen diaree, greata sau alte prostii.
Activatorul contine niste compusi ca guarana, ginseng si principalul ingredient cafeina, care cred ca m-a ajutat pe mine. Eu nu beau deloc cafea, asa ca organismul a reactionat imediat si norocul meu, in bine.
Mi-am dat seama imediat cum si-a facut efectul. Sa nu credeti ca alearga pentru voi, dar chiar iti stimuleaza sistemul nervos central. Eram ca o racheta. Kilometrul 29 l-am facut in 4 minute si 33 de secunde. Mi-am zis "Aloo. mai ai inca 12 kilometri, unde te grabeste asa" si urmatorul kilometru l-am alergat mai incet.
Deja incepusera oamenii sa incetineasca, sa se opreasca pe margine si sa isi maseze gambele sau sa faca streching. 
Pana la kilometrul 36 si un pic a fost minunat, dar in momentul in care s-a terminat activatorul, mi s-a taiat si elanul. Nu mai vroiau picioarele sa ma asculte. Eram in regula din punct de vedere moral dar fizic eram praf. Acum ca ma uit la modul cum am alergat si vad ca am incetinit pe ultimii 5 kilometri doar 19 secunde fata de ritmul propus, imi dau seama ca antrenamentele lungi de peste 30 de kilometri m-au ajutat foarte mult. 
Mi-au creat un mental puternic si determinarea necesara sa nu renunt, orice ar fi. Am bagat si ultimul gel la kilometrul 37.
Imi spuneam ca o sa fie bine, o sa imi revin si ca mai am inca 5 kilometri. Si pe parcurs mi-am revenit. 
M-a ajutat un alergator care lesinase pe traseu. Era salvarea langa el. Am inchis ochii si mi-am zis ca nu o sa renunt orice ar fi. Daca renunt o sa fie tot ca el, lesinat.
Ultimii 2 kilometri au fost ca o visare. Nu mai simteam nimic, pulsul era aproape de 185 bpm dar inca alergam. 
La kilometrul 35 aveam 4 minute avans fata de 3 ore si 30 minute. Cand am terminat am avut 3 minute si 20 de secunde. 
La semi-maraton am avut 1 ora, 42 minute si 10 secunde, la finish am avut 3 ore, 26 minute si 42 de secunde, adica a doua jumatate intr-o ora, 43 minute si 32 de secunde. Am fost aproape de un negative split. M-a despartit 1 minut si 30 de secunde. Poate data viitoare. Daca alergam cu ritmul gandit de acasa probabil ca as fi fost in stare pe final sa fac un negative split. Dar acum nu mai conteaza.
Ca sa nu va mai plictisesc mai jos am enumerat pe scurt ce m-a ajutat in final sa alerg sub 3 ore si 30 de minute si ce am imbunatatit fata de maratonul de la Istanbul.

Ce m-a ajutat:
  1. suportul familiei si mai ales al sotiei care m-a inteles si m-a lasat sa imi fac de cap.
  2. increderea ca pot duce la bun sfarsit antrenamentul.
  3. volumul de antrenament CONSTANT si alergarile lungi( volum aproape dublu fata de Istanbul si alergari lungi aproape in fiecare saptamana).
  4. ceasul cu GPS.. daca nu il ai alergi ca orbul. Este OK pentru cineva care alearga fara un target anume dar daca vrei sa faci un anumit timp nu mai merge sa alergi fara.
  5. a fost prima oara cand am folosit geluri si un activator si am avut noroc. Nu am avut nici o reactie neplacuta si chiar au fost de un real folos. Fiecare picatura de energie conteaza.
  6. alimentatia mult mai sanatoasa fata de primul maraton. In 6 luni de zile nu am avut fluctuatii nici de greutate si nici de alimentatie( in afara de sarbatori si de 2-3 ori cand am fost acasa). Am in jur de 71 kilograme la 1 metru si 76 centimetri.
  7. mp3-ul a fost extraordinar. Am ales muzica dupa un anumit "beat" si a mers perfect. Inca trebuie sa mai aranjez un pic la ea, dar in general a fost o experienta placuta sa alerg cu castile in urechi. 
  8. ritmul constant in timpul maratonului. Am fluctuat  in plaja de +sau- 5 secunde si asta este foarte bine. 
  9. vremea a fost perfecta pentru alergat. Temperatura de 8 grade, nori, fara ploaie si vant aproape deloc. 
Ce am imbunatatit fata de maratonul din Istanbul:
  1.  postura de alergare.
  2.  capacitata mentala de a depasi oboseala.
  3.  ritmul constant.
Ce trebuie sa imbunatatesc pentru urmatoarele maratoane:
  1. ritmul si mai constant.
  2. postura de alergare( inca incep sa dau din cap aiurea cand sunt obosit si mainile nu mai stau pe langa corp).
  3. alimentatia inca trebuie imbunatatita si trebuie sa mai scad in greutate inca 1-2 kilograme sau sa raman la fel dar sa reduc din grasime.  
  4. trebuie sa imi intaresc musculatura superioara ( trunchi, spate si gat) dar asta se va rezolva cu inceperea antrenamentului de inot si bicicleta.
Astazi am aflat ca am fost selectat sa particip la Transmaraton, concursul organizat pe 8 Iunie pe cel mai frumos drum din lume, si anume soseaua Transfagarasan. Voi alerga pentru fundatia Hospice-Casa Sperantei iar aceasta alergare va implica si o strangere de fonduri, dar mai multe detalii in zilele care urmeaza. 

Spor la alergat.
read more "Paris maraton - raport de cursa"

joi, 19 aprilie 2012

Maraton Paris-impresii la cald

Ziua cea mare.
In primul rand vreau sa ii multumesc sotiei pentru ca m-a inteles si m-a sustinut. Cred ca e foarte greu sa stai cu un nebun in casa care numai de alergat vorbeste si care a tinut-o treaza toata noaptea de dinaintea maratonului.
Te iubesc Puiule si iti multumesc ca ai grija de mine si mai ales ca ai grija sa nu o iau razna prea tare.
Multumesc si celorlalti care m-au incurajat, o parte din aceasta mica victorie se datoreaza si voua.

Sa reiau povestirea de unde am ramas, adica la expozitie. Agitatie, prieteni noi si prieteni vechi. Discutii marunte despre vreme, despre timpul in care vrem fiecare sa terminam si cateva poze de grup si chiar si una in care sunt singur cu steagurile Romaniei si Frantei.
Dupa o tura de expozitie am constatat ca preturile sunt pe masura evenimentului desi ma asteptam ca cel putin adidasii sa fie mai ieftini decat normal. Chair vroiam sa imi iau o pereche dar am renuntat. Totul este o afacere foarte profitabila facuta pe spinarea noastra. Totusi am fost sa mancam, tot la expozitie, o portie mare de orez cu ciuperci. Bunicel. Dupa expozitie eram cu moralul destul de ridicat dar cu emotii foarte mari, asa ca nu am reusit sa dorm deloc toata noaptea. M-am foit, am fost la toaleta de vreo 10 ori, m-am intors, am baut apa, dar de somn nici vorba. La Istanbul nu am avut aceste emotii sau le-am controlat mai bine.
Duminica dimineata cum s-a facut sase fara un sfert imediat am sarit din pat. Primul lucru a fost sa ma spal pe dinti si apoi sa maninc ca sa aiba timp corpul sa proceseze mancarea. Un pachet de biscuiti, un iaurt, o banana si un baton fitness bar. Aveam pregatit deasemenea un gel Powerade dar am renuntat sa il iau asa devreme si am hotarat sa il las pentru ora 8.
Am avut totul pregatit cu o seara inainte asa ca mai mult am pierdut timpul pana la 7 cand am plecat spre Arcul de Triumf. Organizare impecabila si bun simt din partea francezilor. In fiecare statie de metrou se anunta maratonul prin megafon. Fiecare francez care statea pe scaun lasa locul alergatorilor. Mi s-a parut chiar exceptional. In 2-3 statii s-a umplut metroul cu o multime pestrita. Unii erau mai veseli, altii mai tacuti dar pe fiecare fata se vedea tensiunea. Si eu eram la fel ca restul. Asteptari mari si emotii pe masura. Stiam ca am venit sa alerg cat pot eu de bine si eram hotarat sa dau tot ce pot. In minte aveam doar un gand: 3 ore si 30 de minute.
Cand am facut ultima alergare lunga cu o saptamana in urma, dupa 16 kilometri de alergat la ritm de 5:05min/km, ma tot gandeam ca nu se poate sa alerg inca 26 kilometri cu acest ritm. Stiam ca am facut tot antrenamentul ca la carte dar parca ceva nu era in regula. Nu eram in forma maxima. Oare o pierdusem pe drum cu doua saptamani in urma cand racisem? De ce ma durea spatele? Eram hidratat destul? Oare alergatura prin Paris m-a obosit? Toate aceste intrebari mi se invarteau in cap. Totul pana am iesit de la metrou. Ce mare de oameni. Nu am mai vazut asa ceva. Un fluviu ce curgea spre linia de start.
 Eram o mica furnica in acest musuroi care urma sa se puna in miscare in mai putin de 30 de minute.
La inceput am vrut sa imi las ceva haine de schimb la vestiarul oficial, dar am decis sa tina Puiu hainele. Ne-am fixat un punct de reper unde urma sa ne intalnim dupa maraton si am intrat in marea de oameni. 
Intre timp mi-am baut si gelul restant, am mai mancat si o bucatica de banana, mi-am aranjat bidonul cu energizant, am facut inca o trecere in revista a echipamentului de pe mine, am facut ultima poza, un pupic, o imbratisare si o urare de noroc si am intrat in tarc. Planul meu era sa ma tin dupa unul din pacemakerii de 3 ore si 30 minute. Plan esuat lamentabil chiar inainte de a incepe cursa.
Ne-au ingramadit ca pe oi si pentru prima oara la maratonul din Paris, au hotarat sa porneasca cursa esalonat. Au impartit bulevardul in doua benzi si  la fiecare 5 minute urmau sa dea drumul unei benzi de alergare, stanga, dreapta, stanga, dreapta. Cumva, cei trei pacemakeri de 3 ore si 30 minute erau pozitionati in partea dreapta a bulevardului si eu eram pe partea stanga. S-a cantat ceva si s-a dat drumul. A plecat primul val, al doi-lea, al trei-lea, a trecut primul pacemaker pe langa mine pe banda din dreapta, apoi dupa 5 minute a trecut si al doi-lea. Eram deja panicat. Noi stateam pe loc si astia dadeau drumul numai pe partea dreapta. Ce mama dracu. Pai cum ii mai ajung eu, planul meu era sa alerg cu ei, nu singur. In scurt timp am vazut ca pe banda din dreapta se asezase la start langa noi si ultimul pacer de 3 ore si 30 minute. Mi-am zis ca daca il pierd si pe ultimul o sa imi fie foarte greu sa alerg constant si o sa cedez dupa kilometrul 30 cu siguranta.
Dupa aproximativ 14 minute de la startul elitelor am pornit si noi, undeva la 200 de metri in spatele ultimului pacer si cu alergatorii de la 3 ore si 45 minute calare in spatele nostru. A fost o nebunie totala si cred ca singurul repros pe care pot sa il aduc organizarii. Pana la kilometrul 2 a fost o inclestare apriga intre cei care vroiau sa depaseasca si cei care plecasera prea repede pentru nivelul lor. Eu am depasit peste 5000 de oameni in total si majoritatea i-am depasit pe primii 10 kilometri si pe ultimii 3.
Imediat cum am inceput sa alerg la "norma" a inceput sa ma doara gamba dreapta. Nu am bagat-o in seama si am continuat slalomul printre alergatori. Ma uitam la ceas si incercam sa controlez alergarea sa nu ma ia valul. Toti pareau ca alearga ca la un sprint dar imi spuneam ca in 10 kilometri ii depasesc pe toti. Am continuat sa alerg cu un ritm bun dar ingrijorarea punea stapanire pe mine. Gamba dreapta nu vroia deloc sa isi revina si chiar daca stiam ca eu in general ma incalzesc dupa 7-8 kilometri de alergat, mi se parea ca incepe sa ma doara din ce in ce mai rau. La kilometrul 8 mi-am zis in gand ca o sa incetinesc daca nu ma lasa durerea. Pentru mine adevarata cursa a inceput de la kilometrul 9 cand durerea de gamba a inceput sa ma lase. Imi aduc aminte ca alergam constient ca s-ar putea sa nu termin maratonul. Alergam calm, controlat , fara accelerari bruste si fara depasiri, iar pana la kilometrul 15 am tot asteptat sa se intample ceva, fie sa inceapa sa ma doara din nou gamba, fie sa cad pe asfalt. La kilometrul 10 mi-am luat constiincios gelul. Dupa kilometrul 15 mi-am zis in gand "haide trage ca acum esti cald deja, doar nu te-ai antrenat 4 luni ca sa te plangi ca te-a durut o gamba" si urmatorii kilometri am tras destul de bine. Impreauna cu Michael Jackson si Cargo(in casti bineinteles) continuam sa castig timp pretios. Cand m-a uitam la splituri la fiecare kilometru nu imi venea sa cred: 4:47min/km, 4:43min/km, 4:44min/km, 4:37min/km, 4:41min/km. Pai eu nu am alergat asa niciodata. Ce mai, sunt bun frate. Ba, daca tot alerg asa macar sa fac un record personal la semi-maraton, dupa aia mai vedem noi ce o sa fie. Si am trecut linia de semimaraton intr-o ora si 42 minute si 32 secunde. Ce bine ma simteam. Am mai dat un gel pe gat si asa cum alergam eu fericit am vazut in zare un stegulet albastru. Ce sa fie, ce sa fie. Al doi-lea pacer cu steagul de 3 ore si 30 minute. Ambitios cum sunt am zis sa il depasesc si sa il prind pe primul. Nu mi-am dat seama la momentul respectiv ca primul avea avans in fata mea de peste 9 minute, asa ca am continuat sa alerg cu sub 4:50min/km. In tunelul de 1 kilometru l-am depasit pe al doi-lea si atunci mi-au dat lacrimile prima oara. Eram cel mai bun, eram un fel de pui de kenian. Incercam sa imi controlez forma, sa nu calc pe calcai si sa ridic cat mai mult gambele. Ma simteam minunat. La un moment dat in tunel s-a auzit un vuiet in spatele meu. Era ca un tunet ce crestea in intensitate. Mi-am dat castile jos si am realizat ca strigau alergatorii. Am tras si eu un chiot si am alergat si mai tare.
Surpriza a venit cand am iesit din tunel. Ambuteiajul dracu. Organizatorii pusesera mesele cu bautura si banane tocmai in gura tunelului. Si dai coate in stanga si in dreapta, injura, incearca sa te bagi pe stanga sa ocolesti puhoiul care se oprise exact in panta tunelului. Ne-bu-ni-e. Cu greu am reusit sa ma strecor. Deja ma simtam un pic obosit si am zis ca e momentul activatorului. L-am dat pe gat cu o sticla de apa culeasa din fuga de pe jos. Nici macar nu era desfacuta. O luase probabil cineva si ii scapase din mana. Lucky me.
A fost prima oara cand am luat un activator la vreo alergare. Bai nene, cred ca la kilometrul 29 si-a facut efectul. Toti incetineau numai eu trageam in continuare. M-a tinut pana la kilometrul 35 si un pic. Am stiut imediat ca s-a terminat. Activatorul asta e al dracu rau. Cat te tine, esti zmeu, dar cand se termina, ti se taie pofta de orice. Parca ma storsese cineva de toata energia, exact ca pe o lamaie. Ramasese doar coaja. O coaja zbarcita, acra si neputincioasa. Nici samburi nu mai erau. La kilometrul 36. Ce ma fac acuma? Am tras pana aici ca un nebun si acum ma preling pe asfalt? Hai ca asta nu se poate. Am bagat si ultimul gel, desi stiam ca mai dureaza vreo 10 minute pana isi face efectul. Salvarea a venit chiar de la o salvare. Era oprita langa un alergator cu girofarul aprins si cu sirenele suierand. Un medic era aplecat langa alergator si peste tot in jurul lor era o foiala de nedescris. Am inchis ochii si mi-am zis ca decat ca alergatorul ala ma opresc. Altfel nu. Am continuat sa alerg fara sa ma mai uit la ceas. Aveam avans aproape 4 minute la kilometrul 35. Eram in grafic dar activatorul ala stricase tot. Eram in regula, nu ma durea nimic, plamanii erau acolo, inima la fel, desi pulsul nu era chiar bun ( ultima oara cand m-am uitat la ceas pe la kilometrul 36, aveam 181). Stiam ca pot sa alerg cu puls de peste 185 cel putin 5 kilometri asa ca nu imi faceam probleme ca nu ma tine inima. Singura problema erau picioarele care nu mai vroiau sa traga. Mainile mi le simteam de plumb si imi amortisera. Am incercat sa le destind un pic dar fara folos. La un moment dat l-am depasit pe Daniel Lixandru iar putin mai in fata pe Viorica Gabrian. Deci inca ma miscam. Imi ziceam in gand, hai tata mai cu talent ca mai ai doar 3-4 kilometri. Da-o in masa de treaba ca e pacat de antrenamente. Asa e la sfarsit. Te doare, dar strangi din dinti si tragi in continuare. Si alergam cat puteam eu de tare. La kilometrul 41 am auzit in casti Thunderstruck si m-am uitat la ceas. Pulsul 186 si timpul de 3 ore si 20 de minute si ceva. Inca un kilometru si ai scapat. E ziua ta azi. Ai reusit. Am incercat sa trag mai tare.
La kilometrul 42 incepusem sa ma uit aiurea dupa Puiu. Eram ca o rata bezmetica, pierduta si speriata(am vazut filmul de finish) care dadea din cap aiurea si alerga dintr-o parte in alta a culuarului. Totul era amestecat in mintea mea. Durerea, sunetul de fanfara, uralele spectatorilor si cel mai mult bucuria ca am terminat ceva care imi paruse acum aproape un an un lucru imposibil. Nu vedeam prea bine din cauza transpiratiei care se amesteca cu sare si imi curgea pe fata. Cred ca erau si niste lacrimi pe undeva pe la mijloc. Nu de durere ci de bucurie. Eram acasa. In marea familie a maratonistilor. A doua oara. Terminasem in 3 ore si 26 de minute si 42 de secunde. 
Am vazut-o si pe Puiu, mi-a facut o poza si m-am intors in marea imbulzeala. 

Dupa cateva sute de metri de buimaceala o doamna mi-a pus o medalie de gat si m-a intors din drum sa imi iau si tricoul de finisher. A trebuit sa mai merg inca 1 kilometru pana sa ies din marea de oameni. Multi dintre ei erau cazuti la pamant, extenuati, sau isi masau gambele, dar toti erau fericiti cu medalia atarnand la gat.
Era victoria mea, a noastra, a tuturor. Muncita si meritata cu varf si indesat.
Acum ca ma gandesc mai bine, medalia o pun undeva intr-un sertar, dar memoria acestei zile imi va ramane intiparita in minte toata viata.
Ce pot sa mai zic decat ca le multumesc atat miilor de voluntari si spectatorilor care au fost extraordinari cat si celor de acasa care au urmarit online evolutia mea.
Este un maraton care cu siguranta merita trait si alergat. Inca ma resimt destul de puternic dupa acest eveniment, iar azi la o alergare usoara de 5 kilometri, vad inca ca nu sunt refacut. 
Dar se spune ca "Pain is temporary but pride is forever." 

In urmatoarele zile voi reveni si cu analiza detaliata a maratonului, desi a fost o cursa perfecta pentru mine. Daca ar fi sa alerg inca o data as schimba un singur lucru, as lua activatorul cu 1-2 kilometri mai tarziu.



Somn usor. 
read more "Maraton Paris-impresii la cald"

miercuri, 18 aprilie 2012

Countdown- saptamana 1

Ultima saptamana inainte de maraton.
Activitatea principala ar fi trebuit sa fie RELAXAREA. Mda...m-am relaxat destul de mult, cu cate 20 de kilometri de alergatura prin Paris in fiecare zi. Acum nu imi pare rau, dar atunci eram foarte stresat, mai ales ca in fiecare seara cand ajungeam in camera de hotel eram rupt si ma dureau talpile foarte tare.
Luni am facut pauza, marti am iesit dimineata la o alergare de 30 de minute fara ceas. Cred ca am alergat in jur de 7 kilometri, aproximand dupa efortul depus.
Miercuri iar am facut pauza, de alergat nu de mers. Joi am facut si ultima alergare de 20 de minute, adica cred ca 4 kilometri cu 8 sprinturi de 100 de metri aproape all-out. Vineri a fost prima zi de relaxare la soare in parcul de la Luvru si in gradinile Palatului Luxemburg. Am stat la soare si am dresat un porumbel sa imi manince din palma. Mi-a luat o jumatate de ora si aproape doua cornete de inghetata sa devin un dresor de renume. Aveti si dovada mai jos.
Sambata am plecat timid catre expozitie sa imi iau numarul de concurs si sa ma intalnesc cu echipa Ro Club Maraton. O surpriza placuta si inedita a fost intalnirea cu Bogdan Ursan, un colaborator de-al meu. Ma gandeam ca intr-o mare de oameni trebuie sa ai un noroc chior sa vezi pe cineva cunoscut fara sa stabilesti in prealabil ceva. El s-a inscris la 4 ore. Bafta Bogdane.
Echipa Ro Club a fost mica dar destul de vioaie si am strans lumea de la expozitie pe langa noi ca la circ. O pata de culoare care mai risipea din tensiunea ce se citea pe fetele tuturor. Toti vroiau sa faca poze cu maimutele. 
 Spre seara ne-am retras fiecare la hotelul lui asteptand cu nerabdare a doua zi. 

Pe maine.
read more "Countdown- saptamana 1"

Countdown- saptamana 2

Am cam ramas in urma cu postarile despre cum merge antrenamentul. Deja am si terminat maratonul asa ca o sa trec repede in revista ce s-a intamplat in ultimele doua saptamani de antrenament si sa ajungem la partea importanta, adica analiza maratonului.
Luni am alergat 8 kilometri, dar cu un ritm putin mai ridicat sa imi obisnuiesc muschii cu alergarea de marti.
Marti cand asteptam sa se calibreze GPS-ul, mi-a murit bateria si am decis sa nu alerg deloc. Tough call!!!
Miercuri a fost ziua de marti recuperata, cu intervale de 1600 de metri la ritm de 4:22min/km. In total cu incalzire si racire au fost 10 kilometri.
Joi am alergat din nou 8 kilometri. A devenit o obisnuinta sa alerg cel putin 8 kilometri pe zi. Acum pare foarte usor.
Vineri am alergat tot 8 kilometri si deja ma pregateam mental pentru cei 16 kilometri de a-doua-a zi.
Sambata a fost ultima alergare sanatoasa inainte de maraton. Desi au fost doar 16 kilometri alergati la ritm de 5:02min/km, mi s-a parut foarte greu si in gand imi ziceam ca am pus-o daca la 16 kilometri mi se pare asa greu. Cred ca oboseala isi spunea cuvantul.
Cu toate astea am iesit si duminica la o alergare de grup in parcul IOR, unde am alergat impreuna cu prietenii din Ro Club Maraton si cu Dan, Adi si Radu pentru Inima Copiilor. A fost un eveniment caritabil organizat de Inima Copiilor impreuna cu Paul Dicu, singurul roman care a participat la Maratohon des Sables, o alergare de aproape 251 kilometri prin Sahara, si pentru fiecare kilometru alergat, ING a donat 10 euro pentru spitalul de copii Marie Curie. Eu am fost modest si am alergat doar 6 kilometri dar altii au depasit 20.
Bravo Paul si bravo tuturor care s-au mobilizat pentru acest eveniment.
Saptamana s-a incheiat cu 56 kilometri.

Hai ca mai este o saptamana si acum e usor sa scriu cand stiu ca am terminat cu bine.
read more "Countdown- saptamana 2"

joi, 5 aprilie 2012

1 saptamana pana la Maraton-Recuperare

Inca o saptamana pana la maraton. 
Acum pot spune ca am un maraton alergat si stiu ce implica 42,195 kilometri. Stiu si de durere, stiu si cat de greu este sa mai gasesti motive sa alergi dupa 39 kilometri si mai stiu ca pentru a ajunge la linia de sosire am alergat prin ploaie, prin zapada, printr-un ger cumplit, am alergat pe banda, m-am trezit in weekend de cateva ori fara nici un chef de alergat si totusi am iesit si mi-am facut antrenamentul. Si toate astea pentru a trece impreuna cu alte suflete ca mine, o linie desenata pe asfalt.
Pe hartie totul este perfect, am bifat rand pe rand zile cu intervale, zile in care din cauza efortului am lasat putin din sufletul meu pe pista de alergare, zile in care am ajuns acasa exaltat dupa o alergare foarte buna si zile in care am m-am intrebat de ce fac asta. Am incercuit si ultima alergarea lunga inainte de ziua cea mare si totul este pregatit. 
Dar cu toate astea incep sa ma intreb daca tot antrenamentul a fost de ajuns sa am rezultatul "dupa care alerg".
Cu doua saptamani in urma, am avut o surpriza neplacuta care mi-a reconfirmat ca pregatirea mentala, nutritionala si relaxarea inainte de maraton sunt la fel de importante ca si lunile de antrenament. 
Mi-am dat seama ca si o alergare de 35 de kilometri este la fel de importanta ca un maraton. Trebuie sa o pregatesti, sa o accepti si sa te obisnuiesti cu ideea ca spre sfarsit o simti din plin oboseala acumulata saptamani de-a randul.
Mai mult, acum cand am inceput recuperarea activa premergatoare maratonului, parca toate problemele se aduna deodata si ma coplesesc.
Nu stiu daca pot sa le spun atacuri de panica dar cu siguranta in corpul meu si in mintea mea se intampla ceva.
Acum cand am redus antrenamentul si am intrat in perioada specifica numita "taper" adica reducerea progresiva a volumului astfel incat sa las corpul sa se refaca si sa se incarce cu energie pentru maraton, incep sa iasa la iveala toate micile probleme, fie cu genunchii sau cu talpa stanga sau chiar unele pe care nu le-am simtiti niciodata ca durerea de spate.
Daca m-ar intreba cineva ce trebuie sa faci sa termini un maraton i-as spune sa se concentreze pe ultimele 3 saptamani.
Dupa alergarile lungi cred ca cele 3 saptamani dinaintea maratonului sunt cele mai importante. Acum e momentul sa ne relaxam si sa ne reincarcam cu energie.
Nu mai este momentul sa incercam sa mai punem pe lista inca o alergare lunga sau sa incercam noi metode de imbunatatire a vitezei. Nu mai suntem in liceu si oricum "ingrasarea porcului in ajun" nu prea dadea rezultate. Nici cu copiute nu prea merge asa ca antrenamentul facut inainte de aceste 3 saptamani e bun facut. Corpul uman se adapteaza in general la efort si incarcare dupa aproximativ 18 zile. Tot ce o sa faci acum o sa te oboseasca excesiv iar rezultatele o sa se vada dupa maratonul propriu-zis.
In cazul in care vrei sa mai pui pe lista inca o alergare extra-lunga, uita-te pe antrenamentele deja facute, gandeste-te cat ai muncit sa ajungi pe ultima suta de metri si ai incredere ca totul va iesi cum iti doresti.
Asta nu inseamna ca trebuie sa stai pe canapea si sa te uiti toata ziua la televizor.
Reducerea progresiva a kilometrajului este cuvantul cheie. La primul maraton cred ca am redus antrenamentul prea devreme si prea abrupt.
Pentru acest maraton o sa reduc antrenamentul la 70% apoi 50% apoi in ultima saptamana la 20% fata de volumul meu maxim care a fost de 90 kilometri pe saptamana.
Totusi o sa pastrez alergarile de viteza astfel incat corpul sa ramana in starea de alerta si sa imi pastrez tonusul muscular.

Daca va intrebati cum arata startul maratonului de la Paris, ei bine este infricosator.
Singurul lucru care ma relaxeaza este ca toti acesti alergatori au aceleasi temeri ca si mine.

Oare cum va fi?
read more "1 saptamana pana la Maraton-Recuperare"

duminică, 1 aprilie 2012

Countdown- saptamana 3

Ultima alergare 35 de kilometri mi-a aratat ca nu sunt refacut complet dupa raceala de acum 2 saptamani asa ca am inceput saptamana cu o zi de luni cu 8 kilometri, dar alergati foarte incet, mai ales ca duminica in loc sa stau linistit am iesit cu bicicleta la o tura de 50 de kilometri.
Nu stiu daca este doar aparent sau in sezonul acesta de antrenament ma refac mai repede dupa antrenamente grele. Marti ma simteam foarte bine, nu ma durea nimic si desi ziceam ca o las mai usor, pana la urma am continuat antrenamentul asa cum era scris pe hartie. Un tempo de 16 kilometri alergati la ritm de maraton. Nu mi-au iesit chiar asa. La sfarsit alergarea a fost cu medie de 4:49min/km si un puls mediu de 168 batai pe minut.
Alergarea asta chiar mi-a ridicat moralul.
Miercuri am lasat-o iar mai usor si am alergat doar 8 kilometri.
Joi nu am alergat. Cand am iesit am simtit o usoara durere de spate (inchipuita) si am hotarat sa nu mai alerg. Vineri am alergat 9 kilometri si a fost prima oara cand am alergat prin grindina. M-a prins pe la Piata Sudului si dupa un kilometru jumatate aratam ca un castravete murat. Cand am intrat in bloc, vecina de la parter si-a facut cruce cand m-a vazut. Nu am bagat-o in seama dar cand m-am uitat in oglinda din lift si am vazut ca eram vanat la fata, ud pana la piele, cu noroi pe obrazul drept si cu ochii infundati in orbite, am inteles ce vroia sa zica prin crucea aia.
Nu-ti fie frica mamaie ca nu vreau sa te iau nicaieri, sunt eu vecinul de la trei.
Vineri seara am citit pe forumul Ro Club Maraton ca in Herastrau va fi adunare mare si am hotarat sa ma duc si eu.
Au fost aproximativ 20 de alergatori, printre care si domnul Ilie Rosu care ne pregateste o surpriza de 10 mai.
Maratonul Regal, fix cand Romania si-a proclamat independenta in anul 1877 prin Carol I, asa ca am avut misiunea de a inregistra cu GPS-ul bucla de 10.5 kilometri pe care se va desfasura maratonul.
Traseul incepe din piata Charles de Gaulle si se continua mare parte prin Herastrau. Si dai si alearga, mai la stanga, stai ca nu asta era drumul, aoleu nu ne iese la numaratoare, plus ca din spate se mai auzea din cand in cand "Ilie, las-o mai incet ca nu mai vezi geluri", pana la urma am ajuns inapoi in piata. Totalul 9.54 kilometri. Mai lipsesc 1000 de metri sa fie o bucla de 10.5 kilometri. Sunt sigur ca o scoate domnul Ilie la capat.
Dupa ce am masurat traseul am mai dat o tura mare de Herastrau, iar in total cu prima tura de incalzire inainte de a masura traseul, au fost 24 de kilometri. Ultima alergare lunga pana la maraton.
Toata saptamana insumeaza 65 kilometri. Destul de relaxat si cu increderea refacuta. Urmeaza pregatirile pentru plecare. Harti, ce e de vizitat, de unde imi iau kitul de concurs, echipament si alte nebunii.

O sa fie o saptamana in care sigur nu o sa am timp sa ma plictisesc.

Bafta!
read more "Countdown- saptamana 3"