Norseman - Raport de cursa

Norseman este o aventura intr-o tara exceptionala. Totul se reduce la cuvantul "perfect".

Dupa Swissman m-am recuperat foarte repede intr-un concediu prin Moldova si chiar daca nu am mai facut efort sustinut in fiecare zi, am avut cateva zile de alergare prin munti si doua sesiuni de inot in ape deschise.
Cu trei saptamani inainte de concurs au inceput sa curga mailurile de la organizatori. Ca apa o sa fie extrem de rece, ca vremea de afara se anunta chiar cu zapada, ca o sa ploua toata ziua, ce mai...mailuri incurajatoare.
Antrenamentul meu a continuat pe canicula din Bucuresti, cu 2 saptamani inainte de concurs mi-am depasit chiar recordurile personale la alergare pe 5k si la bicicleta pe 2 ore. Simteam ca sunt in forma si drept sa o spun speram sa fiu printe primii 160 pentru tricoul negru, dar banuiam ca si cei care aveau sa participe la acest concurs aveau sa fie in forma vietii lor si poate cel mai important cu multi ani de bicicleta la activ.
In saptamana concursului a venit un anunt cel putin intimidant. Apa are 11 grade iar temperatura la iesirea din apa va fi de 6-7 grade. Ups!!!
Eu sincer nu prea am dat importanta inotului in ape reci, adica am citit despre experienta asta despre cum ar trebui sa te simti in apa rece, ce trebuie sa faci in primele 10 minute si cum sa reactionezi DAR cam atat. Nici vorba de macar un inot in apa mai rece de 20 grade. Tot inotul meu in apa rece l-a constituit proba de la Triatlon fara asfalt, in 2013 cand apa marii a avut cred ca pe undeva pe la 13-14 grade si de care imi aduceam aminte vag....ca era rece si nu mai puteam sa respir cand am intrat in ea.
In fine, am decis sa nu incerc marea cu degetul si ajutat de Tudor Butu am imprumutat un costum de neopren SAILFISH-vibrant si o casca de neopren tot marca Sailfish care s-au dovedit a fi geniale.
Chiar daca e entry level, costumul sailfish-vibrant a fost extraordinar, super flexibil, calduros si nu am avut nici o problema sa inot cu el in apa care o sa vedeti ca a fost mai rece decat ziceau ei ca o sa fie. 
Deasemenea am luat, din nou, de la Aventuria, bike-caseul lor minune care s-a descurcat si de data asta exemplar. 
Echipamentul l-am pastrat pe cel de la Swissman. M-am gandit ca daca am trecut cu el prin vremea aia, atunci sigur o sa trec si prin vremea de la Norseman. Bun. Echipament si transport rezolvate.
Joi dimineata la 5 am fost la aeroport, de data asta fara prea multe probleme cu bikecaseul si greutatea lui. Pe cei de la KLM nici nu i-a interesat ce greutate are, desi cred ca avea aproape de 40 de kilograme si de data asta.
Am plecat din Bucuresti in tricou dar imediat cum am ajuns in Norvegia am inceput sa pun haine. Frig si vant si de data asta inca 2 suporteri, Dan si Adriana.
Cazarea noastra a fost la un fel de internat de fete transformat in pensiune, dar care a fost minunata, langa un rau, si foarte linistita.
Am fost cazati la 35 de kilometri de Eidfjord, locul de start al aventurii, intrucat cazarea in acest orasel, in timpul concursului a fost foarte scumpa si am renuntat sa stam asa aproape desi pentru cine vrea sa participe la acest concurs, am recomandarea sa stati aproape ca sunt o gramada de evenimente frumoase in zilele premergatoare concursului si daca socotiti si banii pe care ii dati facand naveta, cred ca tot acolo ajungeti.
Nu am specificat la inceput ca Norvegia e cea mai scumpa tara in care am fost. Scuze, nu e scumpa, e exorbitant de scumpa. Totul e scump. Cazare, mancare, mers cu masina, trecut prin tuneluri, divertisment, singurul lucru care e pe gratis  e admirarea naturii, care de multe ori iti taie rasuflarea.
Ca si idee pentru cine vrea sa faca acest concurs: 470 Euro inscrierea, 290 Euro/persoana avionul (la cel care merge cu bicla... mai pui inca 100 de euro transportul ei), daca te misti repede cand afli ca te-au acceptat poti gasi cazare cu 100 Euro/noapte/persoana sau dormi in sala de sport oferita de organizatori, dar si acolo e 40 de euro/noapte/persoana, masina de inchiriat...si nu prea merge cu compacta ca nu ai loc de bicla si de restul de echipamente..asa ca mai dai si pe ea inca 500 de euro, motorina si taxele de drumuri inca vreo 250 euro, mancarea e la latitudinea ta, dar oricum si oriunde ai manca tot e ca la restaurant de 4 stele la noi.
In concluzie, daca vrei tricoul negru, antreneaza-te vreo 3-4 ani inainte sa te duci, ca s-ar putea sa fie singura data cand calci pe la ei.
Eu din pacate am avut prea putina experienta cu bicicleta si chiar daca am tras foarte bine (parerea mea) cu doar doi ani de antrenament nu prea se face primavara si nivelul celor care se duc la Norseman este cel mai bun pe care l-am vazut eu la un concurs. Oamenii viseaza triatlon si parca singurul lor tel este sa ia tricoul ala.
Inainte de briefing am fost la o tura de recunoastere a primei urcari de 25 de kilometri pana pe platou, si chiar daca se urca de la 0 metri la 1300 de metri, distanta este destul de mare astfel incat in afara de vreo doua portiuni cu panta de 10%, restul e pe undeva pe la 7% medie. 

Briefingul a fost foarte tare, cu muzica norvegiana, cu o retrospectiva a tuturor concursurilor Norseman care au fost foarte dure, cu descrieri tehnice si cu un anunt surpriza.
Inotul se va reduce de la 3800 metri la 1900 metri datorita conditiilor extreme, asta insemnand o apa de 10.5 grade, maree putin in reflux si vant dinspre lateral.
 Nu stiam daca sa ma bucur sau sa ma sperii intrucat inotul nu este punctul meu forte dar chiar si asa la cum au prezentat problema, mi-a crescut un pic tensiunea. 
Au zis ca este primul an in care se intampla ca apa sa fie asa de rece in August si ca oricat de extrem este Norseman nu este in regula sa inoti in apa asa rece asa mult timp.
Ne-au mai spus ca pe bicicleta daca suntem inceti, la un moment dat s-ar putea sa ploua dar cel mai important ca nu o sa avem vant deloc pe platou, lucru care a facut ca timpii de bicicleta de anul asta sa fie extraterestri adica primul loc cu 5 ore si 24 minute pe o elevatie de 3000+ metri.
Planul meu era sa ies din apa cat pot eu de bine, sa nu mai stau 30 minute in tranzitii ci doar 5 la fiecare si pe bicicleta sa nu ma dau jos de pe ea iar ca timp undeva pe la 7 ore si 50 de minute. La alergare ca target aveam primii 25.5 kilometri care erau relativ plati, la cat de plat poate fi un traseu in Norvegia, sa ii fac in sub 2 ore si 20 minute, adica un 5:30min/km.
Surprinzator dupa briefing am reusit sa stau calm si stingerea am dat-o la ora 20:30. Planul era sa ma trezesc impreuna cu Marius la ora 2:30 AM si sa fim in tranzitie la 3:30 AM.
La pensiunea unde eram noi cazati, au mai fost inca 5 wannabe Norseman dintre care 3 au luat tricoul negru in final.
Totul bun si frumos, ne-am trezit la 2:30 dar cu noi s-a trezit si Elena, care nici acum nu stiu de ce, s-a dus sa faca un dus.
Cert e ca in loc sa plecam la 2:45 de la pensiune, am plecat de fapt la 2:55, si avand de condus 35 de kilometri, i-am cam dat talpa prin locuri unde limita de viteza este sub 50 kilometri pe ora, si in Norvegia daca iei amenda se cam duc toate economiile tale.
Am ajuns in tranzitie la ora 3:30, mi-am aranjat tot, m-am uitat putin cu jind la bicicletele aliniate la start si am intrat in cala Ferryului care urma sa ne duca la locul de start.

Atmosfera mi s-a parut mult mai rece ca la Swissman si tensiunea mult mai mare, dar poate ca din cauza ca afara erau 7 grade si apa avea sub 10 grade.
In cala ferryboatului era un furtun cu apa pompata direct din fiord si eram incurajati sa intram sa ne obisnuim cu senzatia de rece.
Erau concurenti care intrau doar in slip si care stateau destul de mult. Am bagat si eu mana un pic si mi-am zis ca o sa am o problema cu proba asta. Era asa rece incat imi ingheta instant. Ganditi-va ca in frigider sunt in jur de 5-7 grade si cateodata nu poti sa bei apa pusa la rece. 
La inceput cand m-am urcat pe ferry totul parea asa distant si ireal incat m-a ajutat foarte mult sa stau calm.
Singurul gand care imi trecea prin cap era ca acum 2 ani nici nu stiam ce inseamna triatlon si acum eram pe un vas, in Norvegia, gata sa sar in apa inghetata dintr-un fiord unde adancimea este de 400 de metri, intr-un cuvant urma sa incep unul dintre cele mai titrate triatloane din lume, daca nu poate cel mai cunoscut triatlon extrem, NORSEMAN Extreme Triathlon. Ma simteam foarte norocos. 
Toate astea nu ar fi fost posibile fara suportul de acasa, fara familia care m-a ajutat foarte mult sa imi indeplinesc acest vis si fara toate antrenamentele facute numai eu stiu cum si cu ce sacrificii.
Nici nu mi-am dat seama bine ce se intampla cand am fost anuntati ca trebuie sa ne grupam la capatul ferryului si sa ne pregtim pentru binecunoscuta saritura de la 5 metri inaltime drept in apa intunecata si rece a fiordului.
Desigur mai era si o alta optiune, "the chicken door" care te ducea aproape de apa, fara sa sari direct.
Va zic ca la un moment dat mi-a trecut prin cap sa aleg aceasta cale, dar parca experienta nu ar mai fi fost la fel asa ca m-am ingramadit si eu cu ceilalti pe marginea intunecata asteptand deschiderea usii imense catre fiord.
Deja incepusem sa tremur dar nu stiu daca de frig sau de emotie si la un moment dat un voluntar m-a impins bland catre margine si mi-a zis "it's your time to shine today, take a deep breath and don't look back". A fost parca momentul in care m-am trezit si mi-am zis ca "e pe bune si chiar urmeaza sa sar".
Mi-am tinut ochelarii si casca si am sarit. Saritura asta e o experienta in sine fata de tot concursul.

Incepi sa intri in apa, putin, cu picioarele care oricum sunt cu sosete de neopren, nu simti raceala si dintr-o data esti invaluit ca intr-un bloc de gheata. E rece si te duci la fund, nu poti sa respiri, corpul se chinuie sa se adapteze la socul termic, simti cum dai din maini si nu mai ajungi la suprafata, totul e negru, ochelarii normal ca nu stau pe cap asa cum vrei tu, si iti intra apa si pe langa, ti-e frica sa nu sara cineva pe tine si nu mai ajungi la suprafata. Nu stiu cat a durat sa ies dar nu cred sa fi fost mai bucuros vreodata ca nu sunt singur in apa aia rece.
Mi-a inghetat totul in mai putin de trei minute. Mainile au fost primele, apoi fata, apoi nasul si in sfarsit gatul. 
Mi-am dat seama ca o sa fie o zi lunga. Nu imi era frica de munte sau de traseul de bicicleta si cred ca datorita acestui fapt m-am calmat, am inceput sa respir incet, de fapt sa incerc sa respir incet, pentru ca plamanii nu prea vroiau, si m-am indreptat spre linia de caiace care se vedea in departare.
Am inotat vreo 200 de metri pana acolo si cand am ajuns la linia de start, nu mai simteam nimic, incepusem chiar sa inot crawl. 
Ne-au mai tinut vreo 5 minute pana au sarit toti si s-au aliniat si deodata s-a auzit hornul ferryului.
Start. Asa din scurt. m-am tinut un pic de primul pluton dar am inceput sa il pierd, la fel si cu al doilea si cu al treilea si m-am stabilizat undeva pe la jumatate.
Inotul la Norseman. Sa vezi peretii aceia verticali cum intra in apa, sa stii ca sub tine e un abis si sa simti energia din jurul tau e mirific.
Am incercat sa inot la 3 brate dar nu reuseam sa tin capul in apa asa mult, parca ma intepau o mie de ace asa ca pana la urma am inotat la doua brate cu respiratie pe partea fara valuri. Avantaj ca am invatat sa inot si la 3 si la 2, incet dar sigur.
Prima baliza de intoarcere spre mal a aparut destul de repede si de acolo mai aveam vreo 300 de metri asa ca am tras cat am putut eu.
Din apa am iesit in 43 minute, pe 2000 de metri, ceea ce nu este rau deloc considerand cat de rece era apa, ca a fost si putin reflux si valuri dintr-o parte.

Se pare ca inot mai bine la doua brate si o sa experimentez mai mult modul asta.
Spre surprinderea mea in tranzitie erau foarte multe biciclete asta insemnand ca sunt acolo in mijlocul concurentilor nu ca la Swissman sa ies printre ultimii.
Mi-a luat 9 minute sa urc pe bicicleta asta si datorita faptului ca eram inghetat sloi si cea mai mare parte din dezbracarea mea si imbracare a facut-o Marius.
Pentru bicicleta am avut ca echipament:
cursiera Orca Orbea, full Dura-Ace fara aerobaruri, desi la cursa asta cred ca merge de minune o bicla de triatlon cu Di2 si full triatlon setup inclusiv casca.
pantaloni ciclism scurti si tricou ciclism cu maneca scurta completat de incalzitoare de maini si de la inceput peste pantofii de ciclism am avut overshoes de ploaie.
La iesirea din tranzitie am fost pe locul 190 din 249 concurenti.

Primii 10 kilometri sunt destul de plati dar urmatorii 25 sunt intr-o constanta urcare, cu panta mai mica sau mai mare cu un peisaj fabulos. Cascade de zeci de metri, tuneluri, pereti verticali si un canion absolut demential, toate culminand cu cascada extraordinara numita  Voringfossen. Prima urcare pana la kilometrul 35 am facut-o in 2 ore si 4 minute, exact ca in planul meu. Echipa de suport chiar a ramas in urma datorita numarului mare de masini de suport care urcau spre platou.
Norvegienii astia au construit tuneluri si pentru biciclisti. Sosea normala si pe langa ea sosea de biciclisti. Tunel de masini si pe langa alt tunel de biciclisti. Trecere de biciclisti care intersecteaza soseaua principala, semafor pentru masini si drum liber pentru biciclisti. Incredibil ce am vazut la ei.
Pe toata urcarea nu m-a depasit nimeni ba chiar am depasit un numar destul de mare de concurenti.
Pe platou insa s-au schimbat lucrurile. Treceau pe langa mine in setup cu aerobaruri unul dupa altul.
Eu am depasit in 90 de kilometri cred ca vreo 10 si am fost depasit de mult mai multi.
Traseul de bicicleta de la Norseman are cateva particularitati care il pot face unul din cele mai grele din lume, dar de data asta datorita faptului ca nu am avut nici un pic de vant, eu il consider un traseu mediu, nu foarte greu si cu un peisaj superb.
Chiar daca nu pare asa greu, 3000+m de elevatie pozitiva te obosesc dar singura urcare notabila este Imingfjell, de fapt ultima parte din ea cand este o portiune cu panta de 10-12% pe vreo 800 de metri, in rest "hill drag all the way".
M-am simitit foarte bine pe bicla de data asta chiar daca temperatura a fost pe undeva intre 2 grade si 7 grade dar fara vant si fara ploaie.
Coborarile sunt foarte rapide, drepte si lungi si o foaie mare pe fata te ajuta foarte mult sa cresti viteza, intrucat eu cu 50 dadeam in gol pe la 63km/h si pe langa mine treceau ca vantul concurenti. 
Am terminat cei 180 de kilometri in 7 ore si 46 minute, mai bine decat imi propusesem iar tranzitia am facut-o foarte repede dupa standardul meu, in 6 minute.

La iesirea din tranzitie eram de 201. Putin dezamagit si realist ca s-a putea sa nu am oameni de depasit pana la checkpointul de la alergare de la km32.5 unde trebuia sa fiu printre primii 160 ca sa fac traseul de tricou negru, am plecat destul de repede.
Imi ziceam in gand ca trebuie neaparat pana la kilometrul 25.5 sa imi urmez planul sa alerg cu sub 5:30 min/km.
Cu nutritia pe bicicleta am stat bine mai putin cu bautura de la Herbalife, Prolong si se pare ca nu ma inteleg cu ea. Dupa experienta de la Swissman am zis ca am dozat-o eu aiurea si de data asta am facut dozarea exact cum spun ei. Dupa 2 bidoane mi-a venit greata iar. Nu sa vomit dar simteam ca daca mai beau unul mi se face rau asa ca am dat-o pe apa si am continuat cu gelurile de la Squeezy.
La alergare, toata echipa de suport ma intreba ce mai vreau dar la un moment dat de la efort nu iti mai dai seama exact ce vrei si ziceam nimic. M-a indopat insa Elena cu mandarine si cu banane si am mai luat din cand in cand cate un gel cu cafeina si totul a mers grozav.
De depasit la alergare am depasit peste 20 de oameni si am fost depasit doar de unul. 
Ca idee pana la kilometrul 25.5 am avut al 54-lea timp de alergare. Sunt super multumit de efortul depus.
Deja pe la kilometrul 20 se vedea muntele in departare si atunci iti dadeai seama cat mai este pana acolo.

Cand am ajuns la zombie hill, dealul iconic de la Norseman, 7 kilometri cu panta medie de 10% si am vazut ca in fata mea pe cel putin 1 kilometru nu am oameni de depasit mi-am dat seama ca nu am cum sa iau tricoul negru si am lasat-o mai moale.
Echipa de suport a mers pe langa mine, Adriana si Marius mergand toata distanta pana la finish, adica 17 kilometri. Ne-am facut si un selfie pe zombie hill.

La checkpointul de la kilometru 32.5 am aflat ca sunt numarul 190 si chiar daca eram in cutoff cu 2 ore jumatate regulile sunt reguli si doar primii 160 sunt lasati sa urce pe munte.
Ramas doar cu miza de a termina pe "lower course" care nici asta nu e floare la ureche, si are in loc de 1810 metri elevatie pozitiva, DOAR 1200, am pornit cu Marius la pas si ne-am bucurat de peisajul si de vremea extraordinara.

Spre final a inceput o ploaie, dar nu mai conta, eram incurajati din toate partile fiecare concurent cu suporterul/suporterii lui, ne bucuram cu totii iar ultimii 100 de metri au fost ca un vis. 
Alergam spre poarta de final, parca trist ca se termina. Timpul final pe alergare a fost de 5 ore si 31 de minute, in conditiile in care ultimii 17 kilometri i-am mers efectiv neavand nici miza sa mai alerg pantele alea.
Am terminat tot concursul in 14 ore si 19 minute, pe locul 187 din 247 finisheri, fara vreo problema mecanica la bicicleta si chiar multumit ca a rulat impecabil, fara crampe si fara emotii ca nu as putea sa ajung la finish. 
A mai fost un roman, stabilit in Rusia care a terminat cu tricoul negru. Bravo Silviu!

Si tot traseul salvat pe Garmin : click garmin connect cursa Norseman

Cazarea noastra a fost la 500 de metri de finish, lucru foarte convenabil, intr-o zona forate tare, cu case care au iarba pe acoperis si care sunt foarte prietenoase cu mediul.
A doua zi dupa festivitatea de premiere si pozele de rigoare, am zis ca nu putem lasa muntele neurcat asa ca am urcat pana in varf la 1883 metri, unde am mancat niste clatite, am vazut toata zona pe unde alergasem cu o zi inainte , ne-am batut un pic cu zapada si  unii dintre noi si-au pus in gand ca poate candva vor fi printre primii 160 pe acest varf.

Concursul Norseman a venit dupa parerea mea mult prea devreme si din cauza asta nu am capatat experienta pe bicicleta, inca nu stiu ce potential am si cat pot sa trag de tare, nici cum sa imi fac pacingul pe o distanta asa mare si sincer la cum au concurat ceilalti ar fi trebuit sa trag mai tare ca sa intru la alergare cu sanse de tricou negru.
Dupa calculele mele mi-au lipsit 34 minute ca eu sa fiu ultimul dintre cei 160. Nu pare mult dar in conditiile din ziua aceea singurul mod prin care as fi castigat minutele astea ar fi fost sa trag mai tare la bicicleta poate un pic mai mult pe urcari, dar cu siguranta mult mai mult pe plat si pe coborari.

Din nou am avut o echipa de suport, de data asta extinsa, exceptionala. Nici sa vreau nu pot gasi vreo problema, desi Elena a invatat pe pielea mea ca bidonul de bauturi nu se da pe coborari cand merg cu 40-50km/h si franez la 10km/h sa il iau ci se da pe urcari cand oricum nu am prea mare viteza.

Multumesc lui Marius, tatalui meu, sorei mele, Adrianei si lui Dan pentru suportul acordat la fata locului si multumesc si celor de acasa, familiei si Elenei in special pentru intelegere.
Stiu ca e greu sa traiesti cu nebunul, dar sper ca ne-am adaptat la o astfel de viata.

Pentru cei care se gandesc sa participe la Norseman, cititi manualul de 100 de ori,  antrenati-va in special la bicicleta pe cele mai grele dealuri pe care le gasiti, pentru ca s-ar putea sa nu aveti noroc ca mine sa prindeti o vreme fara vant si fara ploaie, uitati-va pe filmuletele din 2011 si 2013 si luati in calcul ca s-ar putea sa prindeti si apa rece si vant si ploaie si sa aveti parte chiar de cel mai extrem ironman din lume asa cum am avut eu la Swissman, pregatiti-va pentru preturi exorbitante, luati de acasa o echipa de suport de incredere, bani la voi, echipament adecvat, plan bun si un plan B, multa atitudine pozitiva si o sa aveti parte de experienta vietii voastre.

Spor la antrenament si bafta la preselectie.

read more "Norseman - Raport de cursa"

SWISSMAN -raport de cursa

Ar trebui sa incep spunand ce cursa incredibila a fost dar voi incepe cu “de ce?” si cu multumiri echipei de suport exceptionala.

Multumesc celor de acasa, in special sotiei care m-a suportat pe timpul antrenamentelor, cand veneam acasa foarte tarziu sau plecam la inot foarte devreme. cand poate eram obosit si nu ma mai gandeam la altceva in afara de somn.

Multumesc si familiei  si prietenilor care au fost langa mine cu incurajari si cateodata cu cate un "Da de ce vrei tu sa faci asta?".

Multumesc echipei de suport compusa din Elena, Marius si tata. Au fost exemplari si nu cred ca as fi gasit echipa mai buna ca ei. M-au inteles tot timpul, nu m-au stresat cu nimic, au fost acolo exact cand aveam nevoie de ei cu apa, cu geluri, tata cateodata cu sandwichuri pe care oricum nu le puteam manca, cu incurajari si cu voie buna chiar daca conditiile de afara erau mai mult decat vitrege si spre deosebire de mine pentru ei oboseala era mult mai evidenta si mai greu de combatut. Pentru un plan facut pe ultima suta de metri v-ati descurcat exceptional. La Norseman ne asteapta o zi si mai grea ca asta dar sunt sigur ca o sa ii facem fata cu brio.


Am inceput sa fac cat de cat sport acum 4 ani iar triatloanele m-au cucerit acum 3 ani asa ca nu am fost pregatit pentru nebunia la care am avut norocul sa particip. Cand m-am inscris eram asa naiv incat sa cred ca 4 ani de alergare impreuna cu un pseudo antrenament pe bicicleta si cu inot in piscina o sa imi ajunga pentru linia de finish.

De la primul maraton din 2011 am facut ceva progrese atat ca si distante cat si ca antrenament dar niciodata in tot acest timp nu m-am gandit ca voi trai vreodata un astfel de eveniment.

Inca din momentul in care m-am decis ca as vrea sa particip am inceput sa visez toate blogurile, forumurile si descrierile cursei. Poate asa sunt eu, cand imi intra ceva in cap incerc sa aflu cat mai multe despre acel lucru.

Cateodata mi s-a parut o incercare atat de grea incat ma coplesea numai gandul la acest concurs si asta era doar inceputul dar cu fiecare pas si fiecare antrenament ma apropiam tot mai mult de ziua concursului si de momentul in care imi voi testa limitele la un nivel pe care nu il credeam posibil.

Lunile au tot trecut cu zile friguroase, pe trainer sau afara la -5 grade. Nimic iesit din comun pentru un concurs ca Swissman. Daca in decembrie aveam 84 kg, la concurs urma sa am 70kg.

Totdeauna am fost convins ca cei care vor ceva nu sunt cei care doar viseaza la acel ceva. Nu sunt cei care stau pe canapea comentand despre viata si despre ceilalti. Pentru mine, zilele reci, orele nesfarsite pe bicicleta, in piscina si timpul petrecut facand strategii a insemnat exact ceea ce reprezinta acest concurs. Multa determinare si munca, setarea unui obiectiv care iti testeaza limitele la maxim si gasirea unei strategii care sa te duca intreg la linia de start.

Antrenamentul a mers destul de bine in sensul ca am ajuns la linia de start neaccidentat si oarecum intr-o forma destul de buna chiar daca a fost mult mai intens decat cel facut pentru Ironmanul de la Nisa. Cel mai mult am facut progrese la bicicleta, cu cateva ture mai intense si grele pentru mine dar care m-au intarit atat fizic cat si mental.

Ca si volum antrenamentul a fost cel de mai jos si bicicleta mea credincioasa, Orbea, a devenit unul din cei mai buni prieteni.

 Dupa mine la acest eveniment au fost 6 probe: antrenamentul inaintea concursului, organizarea concursului (cu tot ce tine de logistica, nutritie, echipament, ore de zbor, cazari, etc), inotul, cursa de bicicleta, alergarea si nutritia in timpul concursului.


Organizarea logistica pentru un astfel de concurs e incredibila si de multe ori mi-a venit sa urlu. Cazarile in Elvetia sunt extrem de scumpe, motorina  si inchirierea masinii de suport la fel, mancarea nu mai zic asa ca a trebuit sa gasesc alternative la cazarea in hotel, Airbnb fiind la inaltime, apartamentele luate prin acest site fiind foarte frumoase si extrem de bine pozitionate iar ca bani de 3 ori mai ieftine ca un hotel.

E drept ca micul dejun trebuie sa ti-l faci singur dar daca ai un tata ca al meu, totul se rezolva si in fiecare dimineata esti asteptat cu masa pusa.

Am preferat sa zburam in Italia, la Milano, si de acolo sa inchiriem masina, intrucat Milano este foarte aproape de granita asa ca pana in Ascona ai doar 150 de kilometri si optiunea de autostrada la intoarcere.

Echipamentul pentru acest concurs a avut 45 kilograme, impreuna cu bicicleta si bikecase care a fost si de data asta inchiriat de la prietenii mei Aventuria.

Ca si in antrenament nutritia am luat-o de la Squeezy, si in afara de gelurile cu tomate care in timpul cursei mi s-au parut absolut gretoase, restul a functionat de minune.
  
Pe partea de hidratare am baut Prolong de la Herbalife si la fel a functionat de minune. Singura problema e ca l-am cam facut concentrat si mi-a venit rau pe urcarile interminabile, dar poate a fost si din cauza efortului.

In rest banane si pe alergare doar cola si Squeezy super gel.

Am ajuns de joi, si ca de fiecare data, cum eu nu pot sta locului, am plecat sa vizitam Ascona si Locarno, pe jos. Atat joi cat si vineri vremea a fost superba, cu soare toata ziua, cu apa calda si fara nici un pic de ploaie.

Vineri seara am avut briefingul obligatoriu unde va spun sincer ca m-au luat emotiile cand am vazut 320 de oameni super pregatiti, cu un corp atletic de invidiat si care pareau ca nu au nici cel mai mic dubiu ca maine nu vor termina concursul.

Fata de Nisa atmosfera aici a fost mult mai prietenoasa, asa ca intr-o mica familie, cu film de inceput, cu glume si voie buna. Tot la briefing am aflat ca a doua zi urma sa se dezlantuie furtuna, lucru ciudat cand te uitai afara si vedeai soarele fara nici un nor.

Ni s-au inmanat trackerele gps, 2 bidoane cu logoul Swissman si cate 2 bilete pentru trenul ce urma sa ne aduca din varf inapoi la baza muntelui si asta a fost tot. Am aplaudat cu totii si ne-am imprastiat fiecare cu gandurile lui.
 
Am ajuns seara la apartament si mi-a luat vreo ora sa pun totul in ordine, inclusiv montarea bicicletei cu cateva mici emotii pentru ca schimbatorul fata mai dadea rateuri. Dupa reglaje, pana la urma totul a fost impecabil si Black s-a comportat exemplar.

Planul a fost ca vineri noaptea inainte de concurs sa dorm un pic iar la 3 am, eu cu Marius sa plecam catre tranzitie. Plan esuat intrucat de la emotii nu am reusit sa dorm asa ca ultimul somn a fost cel de joi noaptea.

 Sambata la 3am eram imbracat si cu tot necesarul de inot spre tranzitie.

Totul a trecut foarte repede si nici nu mi-am dat seama cand m-am trezit pe vaporasul catre insulele Brisago, locul de unde urma sa incepem inotul.

Dupa 40 de minute de tensiune in care se citea pe fetele tuturor presiunea cursei, am ajuns la insule, ni s-a spus sa ne aliniem la start si in cateva minute s-a dat startul celei de-a treia editii Swissman, editie care dupa cum aveau sa spuna si organizatorii, a intrecut orice forma de extrem chiar si pentru cei care sunt obisnuiti cu tipul acesta de concursuri.

In timpul inotului totul a mers perfect primii 1000 de metri ca apoi la un moment dat sa simt un curent care ma tragea spre mal, curent care s-a dovedit ca a crescut timpul de iesire din apa si pentru cei care au terminat primii, dar care pentru mine a fost evident. In loc de 1 ora si 20 minute cat as fi vrut sa scot pe inot, am reusit un amarat 1 ora si 47 de minute, exact ca la Nisa in conditiile in care aici am inotat intr-un lac dintr-o parte in alta fara curbe si fara sa stau prea mult sa ghicesc unde sa ma duc.


 Cred ca am iesit din apa printre ultimii, intrucat biciclete in tranzitie nu prea mai erau. Marius, Elena si tata asteptau cu sufletul la gura intrucat gps trackerul nu mai mergea si lor le arata ca sunt pe mal tot la insule. Cuplat cu timpul meu foarte prost la inot le-am cam tras o sperietura.

In tanzitie nu stiu ce am facut intrucat am stat 13 minute cand erau planificate doar 5.

Dupa multe minute am plecat pe bicicleta iar deasupra mea, soarele incepuse deja sa isi faca simtita prezenta. Deja  de la ora 7 era foarte cald, lucru caruia aveam sa ii duc dorul mai tarziu.

Asa a inceput Swissman, aparent o zi obisnuita, cu mult soare, cu un inot chiar daca fortat un pic si cu un timp execrabil, totodata destul de relaxat intr-o apa de 20 de grade, cu o tranzitie mare cat o zi de post si cu inceputul unei ture de bicicleta in forta, pe o sosea impecabila.
Nici nu puteam sa banuiesc ca peste 3 ore totul se va schimba intr-un iad, cu vand forate puternic, lapovita si apoi ninsoare, temperaturi de 2-3 grade si ceata deasa.

Primii kilometri de bicicleta au trecut repede, exact cum imi calculasem de acasa. Prima intalnire cu echipa de suport era planificata pentru kilmetru 65, intr-o localitate numita Faido. Am schimbat bidoanele de hidratare, am luat inca 4 geluri si "pe cai". La momentul asta deja eram batut de vant din fata de aproape 1 ora, la inceput mai usor dar cu cat ma apropiam de munte rafalele incepeau sa isi faca simtite prezenta si incepuse sa si ploua. Dar inca era soare.
 


















 



La kilometrul 80, langa Airolo, vremea se inrautatise destul de bine, cu nori amenintatori peste prima trecatoare din Alpi, Gothard Pass, la 2100 metri.


Deja efortul era evident si incepusem sa trag din greu pe serpentine. Chiar daca soarele mai iesea un pic din nori, vantul turbat, ploaia si portiunea de 7 kilometri de macadam mi-au luat toata energia. Nu mai vreau sa aud de mers pe bicicleta pe macadam. Erau portiuni in care imi aluneca roata spate, deci nici vorba de pedalat ridicat din sa. Panta era uneori de peste 8%, cu majoritatea drumului undeva la 6% si cu multe serpentine care nu se mai terminau. Imi aduc aminte ca nu mai vroiam nimic. Doar sa stau sa imi revin. Cred ca nu te poti pregati pentru o astfel de urcare, in conditiile alea.

Echipa de suport era sus, dupa cum se vede inca vesela si ma astepta de ceva timp intrucat concurentii urca pe un drum interzis masinilor. Si la cum am urcat eu au avut ceva de asteptat.

Pe coborarea spre a doua trecatoare : Furka Pass, la 2400 de metri, mi-am revenit destul de bine, si chiar daca incepuse sa fie lapovita si starea drumului se inrautatea si mai tare, nu ma simteam in nici un fel extenuat.
Dupa o scurta intalnire pentru realimentare a inceput a doua urcare. Cu panta acceptabila de data asta, dar interminabila, vreo 17 kilometri de urcare de la 1600 metri la 2400 metri, tot pe vant si frig si lapovita dar de data asta cu inca un element. Ceata deasa de nu vedeam in fata la 10 metri. Am continuat ca o cartita spre varf si la Furkapass am ajuns la ora 15 pm. Ingrijorator, dat fiind faptul ca la 18:15 era cut-off de iesire din T2 spre alergare.

In varful Furka Pass.
Dupa ce m-am mai incalzit un pic in masina am plecat val-vartej catre a treia trecatoare, Grimsel Pass, de 2200 metri care arata cam asa...adica nu se vedea nimic sus.

Urcarea asta m-a terminat fizic dar curios ca psihic am stat cel mai bine. Este cea mai abrupta dintre urcari, are 7 kilometri cu panta medie de peste 8% si cu portiuni de 10-12%.

Organizatorii deja trimiteau smsuri catre suporteri ca in conditiile in care este inghetat pe jos sa punem bicicletele in portbagaj si sa trecem  de varf in masina  si apoi sa continuam cu bicicleta.

Aici am facut diferenta intre a termina si a abandona. Din cauza frigului si in special a vantului extrem si a lapovitei am avut crampe la piciorul stang. Nu mai puteam pedala deloc pe o panta pe care daca te dadeai jos nu te mai puteai urca singur. Trebuia sa te impinga cineva.

Si parca daca vrei sa termini toate se aranjeaza cumva. Echipa de suport tocmai a oprit in fata mea la 20 de metri si sora mea venea alergand spre mine. M-au bagat in masina si cred ca am stat cel putin 20 de minute sa imi revin. Dardaiam incontrolabil si nu putem sa imi misc piciorul. Incet, incet mi-am revenit cumva dar deja imi faceam calcule daca pot ajunge macar in T2 in timp util. Eram la limita limitelor.

Am pornit cu greu si ultima urcare pana pe Grimsel care de fapt in varf arata intr-un mare fel, a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata pe bicicleta. Ma opream la fieare 2 kilometri sa imi trag sufletul si sa las piciorul sa se odihneasca un pic, apoi urcam si cu greu reuseam sa plec de pe loc. 

In varf am stat 2 minute si am inceput coborarea. Stiam ca daca trag tare am sanse sa ajung in termenul limita in T2.

Vedeam doar linia de demarcaj a soselei, era ud, vant dintr-o parte dar mi-am zis ca ori ajung la T2 in timpul limita ori ajung cazut pe sosea. Daca pana aici nu prea am depasit pe nimeni sau cei pe care ii depaseam ma depaseau la randul lor putin mai incolo, pe ultima coborare mi-am dat drumul. Am depasit cred ca vreo 20 de biciclete. Cea mai frumoasa coborare pe care am pedalat. Fara curbe tehnice, cu tuneluri in care intram cu inima cat un purice si din care ieseam tipand "Tuneeeellll!!!!!". Partea asta de bicicleta a fost cea mai distractiva. La un moment dat, Marius nu ma mai prindea cu masina. Pana in T2 nu am mai oprit si am ajuns acolo la 17:52, cu o gramada de timp ramas. Partea proasta e ca nu stiu ce am facut cu el. Am stat 20 de minute in tranzitia de la bicicleta la alergare. Nu stiu de ce.

Alergarea a inceput cu o urcare. Deci nici vorba de alergat.

La alergare nu am ce sa imi reprosez. Mi-am facut calculele foarte bine doar ca traseul de alergare pana in Grindelwald under era cut-off la ora 22:00 pentru a urca pe munte, pentru 32.5km de alergare cu diferenta de nivel de vreo 600 de metri, au fost de fapt 33.5km.
Nu s-a intamplat nimic notabil pe alergare. Totul a mers cat se poate de bine, si am depasit tot ce am prins in fata. La kilometrul 22.73, aveam 2 ore si 18 minute, adica un semi de 2 ore si 10 minute in conditiile de efort de 13 ore aproape. Organizatorii trimisesera un sms catre suporteri ca din cauza vremii extreme pe bicicleta, au marit cut-off de la 22 la 22:45 deci timp aveam berechet.
Cand am ajuns in Grindelwald, la 22:12 minute, cu tot efortul meu, desi am incercat sa ajung sub 22:00 cat era cutofful initial, nu s-a putut. Mi-a lipsit un pacer pe partea de urcare unde probabil am lasat-o mai moale si a fost si un kilometru in plus.

Oricum vremea se inrautatise sus pe munte si nimeni nu mai avea voie sa urce ultimii 8 kilometri pana la 2100 de metri. Deja pe ultima parte se facuse foarte frig, si mai sus ploua.

In conditiile astea toti cei care au ajuns sub 22:45 la Grindelwald au fost considerati finisheri, inclusiv eu.

M-am rugat de ei sa ma lase sa continui dar mi-au spus ca nimeni nu isi asuma faptul ca mai aveam de urcat inca minim 2 ore jumatate si apoi sa cobor inca 2 in niste conditii de iarna asa ca am plecat catre apartament bucuros ca am reusit, chiar daca nu 100%, sa termin unul dintre cele mai grele competitii de ironman din lume.

Swissman si-a meritat numele de extrem cu varf si indesat.

A doua zi, ceremonia de premiere s-a desfasurat sus la linia de finish, pe o vreme tot extrema, ca la 2000 de metri. vant, ploaie si temperatura foarte scazuta, dar asta nu m-a impiedicat sa port tricoul de finisher.

Desi pe Marius nu l-ati vazut in nici o poza, el a fost suporterul oficial, cel care a condus masina pe toata perioada cat a durat nebunia asta, el a fost cel care s-a trezit la 2 noaptea pentru tranzitie, el a navigat prin Elvetia astfel incat echipa de suport sa fie acolo unde aveam nevoie de ea, exact cand aveam nevoie de ea, asa ca poza de final este impreuna cu el sub unul din cele mai cunoscute varfuri din Europa, Eiger, la Kleine Scheidegg, la finish.

Multumesc Marius pentru ajutor si multumesc din nou echipei de suport fara de care nu as fi reusit.

Urmeaza NORSEMAN!

read more "SWISSMAN -raport de cursa"

A doua luna de antrenament pentru Swissman si Norseman

A mai trecut o luna de antrenament. Am inceput sa imi intru in ritm. Daca la primul ironman nu prea am dat mare importanta nutritiei, pentru antrenamentul de acum partea de recuperare este forate importanta asa ca am inceput sa trec pe nutritie sportiva si folosesc Prolong in trimpul antrenamentelor ce depasesc 2 ore si Endurance Rebuild pentru recuperare, amandoua de la Herbalife. Am obtinut o "semi-sponsorizare" prin Silvia Roman, o buna prietena. Deasemenea incerc sa fac si un parteneriat cu producatorii de geluri si nutritie sportiva de la Squeezy, pagina lor aici. Sunt primii care au facut astfel de produse si pe langa experienta,  gelurile lor contin in principal maltodextrina si fructoza cu care eu personal ma inteleg foarte bine.
La primul ironman am trait cu geluri si cola toata cursa asa ca tot pe geluri o sa ma axez si acum.
Luna februarie a fost o luna intensa si daca in ianuarie am petrecut 15 ore pe bicicleta si 17 ore si jumatate in alergare, in februarie am fost 24 ore pe bicicleta si 18 ore in alergare. Asta inseamna la un calcul simplu, 1 saptamana de lucru de la 9 la 17.
Pentru martie vreau sa cresc bicicleta cu inca 30-35% si alergarea sa ramana la fel, dar cu mai multe pante si cateva sesiuni peste 2.5 ore dar important este sa am peste 34 ore pe bicicleta.
Tot la sfarsitul lunii martie o sa reincep antrenamentele si la inot. Am facut cateva teste sa vad pe unde ma situez si intr-o zi cand inotam fericit niste intervale de 400 de metri cu 1:50 pe suta am simtiti ca trece cineva pe langa mine. Nici nu am ajuns pana la capatul baziunului si iar cineva a trecut pe langa mine. Dar parca trecea prea repede asa ca la capatul bazinului m-am oprit si am vazut pe la mijlocul bazinului un copilas care inota ca un peste.
Cand l-am vazut afara din bazin, era o mana de om si mai tarziu am aflat ca are 9 ani. Stiu ca inotul este un sport foarte tehnic dar parca prea m-a facut de ras copilasul acela.
In ultimele saptamani m-am tot gandit cum poti inota 3.8 kilometri intr-o ora, adica ritm de 1:35 minute pe suta si din ce am citit marea majoritate a inotatorilor reusesc sa inoate chiar si 1000 de metri cu acest ritm. Eu ajunsesem cand ma antrenam intens pentru ironman sa scot 1:30 minute pe suta, dar nu mai mult de 200-300 de metri. Concluzie- tehnica mea e varza.
Nu sunt asa de credul incat sa am pretentia sa ajung de la 1:30 pe suta pentru 2-3 sute de metri la 1:35 minute pe suta timp de o ora, dar "come on" nici sa termin in 1 ora si 47 de minute ca data trecuta.
Asa ca am inceput sa caut care sunt cele mai importante lucruri care te pot ajuta sa inoti mai repede si mai eficient.

1. PROPULSIA, adica cum sa misti bratele astfel incat sa creezi cea mai mica rezistenta a apei si sa te propulsezi prin apa cel mai eficient.
2. respiratul bilateral la 3 sau 5 brate
3. pozitia "streamlined" in apa.

Astea sunt cele trei lucruri care iti pot aduce repede un plus de viteza, asa ca astea vor fi singurele prioritati ale mele cu privire la inot.
Eu sper ca impreuna cu costumul de neopren si cu faptul ca nu o sa mai inot intr-o mare agitata si de valuri si de 2800 de oameni, o sa ajute cumva sa reusesc un timp de o ora si 15 minute.
Totul incepe de acum sa fie despre prioritati si prioritatea numarul 1 este bicicleta. 

The BIKE is MY FRIEND, the bike is my friend, the bike is my friend.

read more "A doua luna de antrenament pentru Swissman si Norseman"

Prima luna antrenament pentru Swissman si Norseman

Astazi a trecut prima luna de antrenament pentru Swissman si Norseman. De fapt au fost 5 saptamani.
Inceputul la bicicleta a fost destul de greu, mai ales ca nu am mai mers pe bicicleta de la terminarea cursei de triatlon de la Mamaia dar am reusit trag 15 ore de bicicleta indoor, cu nivel constant ce simuleaza urcarea cel putin 30-50 minute la fiecare interval de bicicleta.
Pentru prima luna am alergat 19 ore, pace mediu 5:15-5:25 min/km, cu cateva serii sub 4:30min/km.
In fiecare duminica am alergat mai mult, intre 1.5 ore si 2 ore, iar sambata am avut ziua de bicicleta de 2 ore.
Inotul nu l-am inceput inca urmand sa incep din martie sau prima saptamana din aprilie, pentru ca din calculele mele inotul va reprezenta sub 10% din tot concursul asa ca singurul meu tel la inot e sa termin relaxat si sub 1 ora si 20 minute.
Am facut si un test sa vad cum mai stau cu rezistenta si intr-o ora in bazin olimpic am dus 3000 de metri fara push prea tare la capatul culuarului.
In februarie o sa trag mai mult la alergat pentru ca o sa am cateva deplasari atat in tara cat si in afara si e mult mai usor sa pun adidasii in picioare si sa ies la o alergare, decat sa stau sa caut seara sali unde sa merg pe bicicleta.
Inca imi e greu sa estimez cam ce nivel de conditie fizica imi trebuie pentru bicicleta dar cu siguranta una mult mai buna ca la Nisa asa ca o sa incerc ca imediat cu creste ziua sa fac cel putin o ora de bicla in fiecare zi.
Cu alergarea momentan sunt stabil si la un nivel decent pentru targetul meu. De acum inainte pe ordinea de zi e: brick, bike, brick, run, bike, bike, run, cu o pauza la fiecare 10 zile. sau in functie de cum ma simt.
Prima luna s-a terminat cu bine. De acum incepe adevaratul antrenament.

read more "Prima luna antrenament pentru Swissman si Norseman"

Cum sa slabesti 5 kilograme in 7 zile sau postul numai cu apa

Ma tot batea gandul de ceva vreme sa incerc un post de 7 zile. Fara mancare. Doar apa, si cand e cel mai bun moment de incercat aceast post decat in zilele de Craciun.
Cum anul asta am hotarat impreuna cu sotia sa stam mai mult in Slatina, am plecat de pe 23 decembrie la parintii mei urmand sa stam pana pe 3 ianuarie deci un prilej bun pentru acest experiment.
Stiam ce ma asteapta dar "muschiul slab al vointei" impreuna cu toate bunatatile pe masa, miros de cozonac, sarmale, tot felul de prajituri mi-au solicitat nervii si mi-au dat o prespectiva noua despre ce inseamna sa incerci ceva care, cel putin pentru mine care sunt o persoana foarte pofticioasa, parea imposibil la inceput.
Documentatia despre postul doar cu apa este destul de slabuta, mai mult din experientele personale ale celor care au incercat asa ceva, dar exista si cateva experimente pe soareci si pe oameni care vor fi amintite mai jos.
In articolul din Scientific American din 11 ianuarie 2013, scris de David Stipp (linkul intermitent fasting) se arata printre altele ca Mark Mattson, seful Institutului National al Laboratorului de Neurostiinta si Cercetari despre Imbatranire, crede ca postul este o forma usoara de stress care stimuleaa organismul in lupta cu distrugerea celulara. Tot el spune ca postul intermintent creste sensibilitatea corpului la insulina si scade riscul de diabet si boli de inima.
Va spun de la inceput ca dupa 3 zile de post, fara mancare, am avut o slabiciune cand, eu crezand ca sunt zmeu si pot sa rezist, am stat cu sotia la masa si mi-a luat mintile salata de Boeuf si am luat 5 furculite si o bucatica de branza. A fost un moment dupa care mi-am dat seama ca inca nu sunt pregatit sa stau la masa cu cineva dupa 3 zile fara mancare. Tot atunci mi-am dat seama ca totul a tinut de pofta si nicidecum de foame si ca daca faceam o analiza poate reuseam sa ma abtin.
Dar asta e. Mergem mai departe. Lectie invatata, sper.
Totul a inceput de la faptul ca am adaugat cateva kilograme nedorite si ca intr-o saptamana urmeaza sa incep antrenamentul pentru Elvetia si Norvegia.
Cu cat m-am gandit mai mult la experiment, am citit mai mult legat de postul de 7 zile, ce ti se poate intampla bine si rau si la ce sa ma astept pe parcursul lui.
Miercuri seara pe data de 24 decembrie la ora 19 a fost ultima masa. Una normala, sarmale, o costita, un carnat si putina mamaliga. Si asa a inceput cu 83.2 de kilograme.
Joi (1 zi) dimineata dupa un somn foarte bun si dupa o alergare de o ora imprejurul barajului de la Slatioara, cantarul arata 81.8 kilograme. Deci minus 1.4 kilograme in prima zi. In rest, am mai facut cateva plimbari prin vecini, m-am harjonit cu Mihnea.
Stare generala foarte buna atat fizica cat si mentala. Uimitor ca dupa ce treci de primele ore ale diminetii, eu fiind si un om care mananca dimineata foarte bine, stomacul se obisnuieste fara mancare si nu mai secreta acid gastric.
Vineri (a 2-a zi) dimineata dupa un somn foarte bun si dupa o alta alergare de 52 minute, tot pe baraj, cantarul arata 80.5 kilograme. Deci minus 1.3 kilograme. Am avut o usoara senzatie de foame, dar nimic ce nu s-a putut controla. Energia a fost ok. Spre seara am simtit un pic ca sunt obosit, dar e normal dat fiind faptul ca am facut si multa miscare si corpul deja a consumat tot glicogenul din muschi cat si glucoza din ficat. Din ce am citit, in a treia zi se intra in starea de ketoza, adica corpul incepe sa consume grasimi din corp.
Sambata (a 3-a zi) dimineata  dupa un somn foarte bun, cand m-am trezit si m-am dat jos din pat am ametit. Fara dureri de cap si fara dureri de stomac. Aveam o slabiciune in tot corpul de parca toata noaptea alergasem. Nu am mai alergat pentru ca a nins si s-a facut o mocirla de nedescris si nu vroiam sa experimentez si o raceala de la corpul slabit si de la alergatul prin apa semi-inghetata.
Greutatea a fost de 79.5 kilograme. Destul de multe activitati prin curte, facut un om de zapada, Oboseala prezenta toata ziua. Chiar si la urcatul a cateva scari. Parca corpul avea nevoie de mai mult oxigen. Am mai observat ca limba avea ceva pe ea de culoare alba, un fel de strat depus. Stiam ca se va intampla deci nu a fost o surpriza. Dar am mai observat ca tenul e mai curat. Nu mai este uleios si straluceste.
Spre seara asa cum va ziceam mai devreme, mi s-a facut o pofta incredibila de salata de Boeuf si am luat 5 furculite. Toata noaptea nu am putut sa dorm. Simteam cum stomacul se chinuie sa proceseze salata.
Duminica (a 4-a zi) dimineata dupa un somn agitat, la fel cand m-am dat jos din pat eram ametit si fara vlaga, dar m-a mustrat constiinta si am iesit la o alergare pe baraj, la -3 grade, 52 minute. Am avut energie pentru toata alergarea, dar spre final nu mai puteam controla ritmul de alergare. Ba incetineam fara motiv, ba acceleram la o viteza cu care eu normal nu alerg cand trec de 50 de minute de alergat. Cantarul arata 78.8 kilograme. Pe tot parcursul zilei am avut o stare de moleseala, dar fara ceva iesit din comun. Spre seara am avut cateva crize de foame sau pofta... nu mi-am dat seama nici acum ce a fost de fapt. Inca imi era ciuda ca nu m-am putut abtine de la salata aia, dar mama face super salata de Boeuf asa ca e de inteles. Nici eu nu am protejat "muschiul vointei" asa cum ar fi trebuit. La finalul zilei m-am simtit de parca as fi facut un Ironman, fara pic de energie, dar foarte lucid. Curios e faptul ca nu am mai baut asa multa apa, daca in zilele anterioare am baut peste 2.5 litri de apa pe zi, azi am baut doar un litru si jumatate. Nu sunt deshidrat, urina arata bine si nici nu am vreo durere pe undeva. Astazi am mai observat ceva modificat. O caldura foarte profunda in corp, mai ales la nivelul abdomenului si spatelui.
Luni (a 5-a zi) dimineata dupa un somn foarte bun, am fost ametit chiar inainte de a ma da jos din pat. O ameteala ciudata, moleseala combinata cu o stare de lene. A fost mai frig noaptea si in sfarsit zapada s-a pus peste tot. Am fost la o alergare de 30 minute, bunicica zic eu si am avut un moment de claritate absoluta a mintii. Sigur a fost de la faptul ca nivelul glucozei din sange este minim si ca creierul se hraneste acum din grasimi, dar parca auzeam tot in jurul meu, zapada scartaia intr-un anume fel, se auzeau lopetile oamenilor care dadeau zapada.. era ca o muzica, dar totul cu incetinitorul. A fost placuta senzatia dar ciudata.
Cantarul arata 78.3 kilograme. In timpul zilei m-am simtit oarecum molesit dar am avut si perioade in care am avut energie. Am observat ca daca stau in pat linistit parca ma molesesc mai rau. Imediat cum ies la o activitate imi revin. Am facut inca un om de zapada cu Mihnea apoi am dat zapada din fata curtii, dar imediat cum efortul a devenit substantial am inceput sa respir greu si apasat si oboseam foarte repede. Pe seara mi-am revenit complet. Am baut cea mai mica cantitate de apa, aproape 1 litru, dar mai mult nu mi-a cerut corpul.
Marti (a 6-a zi) dimineata dupa un somn foarte bun, aceeasi stare de ameteala dar mai pronuntata.  Cantarul arata 77.9 kilograme. Nu a mai fost o scadere asa drastica, dar asta si pentru ca nu am mai alergat. Am plecat la sotie la Rosiori, si mai toata ziua am stat in pat, m-am uitat la filme, am mai scris ceva si pe seara m-am plimbat un pic prin oras. In continuare fara dureri de cap, ametit, dar imediat cum incep sa fac miscare imi revin. Ma misc mai incet decat de obicei dar e normal. Pulsul este 12 cu 8 deci oarecum normal iar pulsul este in repaus, dupa 2 ore de stat in pat, 58 bpm. Ciudat este ca nu mai am asa pofte dupa alimente, si chiar am reusit sa stau la masa in timp ce familia manca.
Miercuri (a 7-a zi) dimineata dupa un somn un pic agitat, dar nu din cauza mea ci din cauza ca toata noaptea toti retarzii au dat cu tot felul de petarde si ma trezeau din ora in ora. Asta e. Veselia de sfarsit de an. Cantarul arata 77.5 kilograme deci se pare ca dupa a 5-a zi m-am stabilizat la 400 de grame scadere pe zi. In rest sunt bine, slabit dar pot sa fac activitati fizice in ritm moderat, proabil ca as putea sa alerg si 30-40 minute, dar temperatura de -16 C parca nu ma atrage deloc. Toata ziua am stat prin casa, foindu-ma in asteptarea orei 19 cand se termina oficial postul de 7 zile.
La ora 18.30 am incalzit zeama de ciorba pregatita de dimineata si la 19 am bagat lingura in castron.
Va spun sincer ca ciorba mai buna ca aia nu am mancat. Dupa zeama aia am mai mancat jumatate de para si apoi pe la ora 22.30 de revelion am mancat niste conopida fiarta si putin salau si un pic de tort si asta a fost tot. Dimineata cantarul arata 77.4 kilograme.
Cam aici s-a incheiat postul de 7 zile. 
Astazi 1 ianuarie 2015, ora 22.30 cand scriu aceste randuri, greutatea mea este de 77.9 kilograme, deci in concluzie am reusti in 7 zile sa dau jos 5 kilograme, pe langa altele.
Astazi am mancat normal, sau aproape normal, niste conopida, un carnat, salata verde cu avocado, o felie de cozonac, putina branza si niste masline.

Cu ce am ramas din tot experimentul asta.

• cu o experienta ciudata, care te decojeste pana la nivelul pur al fiintei tale si care iti arata din ce esti facut dar care este ceva ce recomand tuturor car pot sa tine un astfel de regim.
• am invatat ca foamea nu este o urgenta, de fapt chiar daca foarte multi oameni, si ma includ si pe mine aici, cred ca daca nu maninci o zi o sa mori, o sa explodezi, o sa ti se arda creierul sau mai stiu eu ce, de fapt foamea este doar un sentiment alimentat de creier. Normal ca nu poti sa stai cu lunile nemancat, dar cateva zile rasfirate pe parcursul unei luni nu te omoara ci din contra te fac sa vezi lucrurile altfel si cred ca experienta te face mai puternic in relatia cu foamea si cu creierul tau.
• De multe ori eu simteam de fapt o foame pshihologica nu fizica. Am invatat, sper, sa le deosebesc de acum inainte si sa nu mai maninc imediat cum simt ca imi e foame.
• Poate cea mai importanta lectie pe care am invatat-o a fost cea ca oamenii au frici de care nici ei nu stiu. Frica sociala de faptul ca nu maninci, ca s-ar putea sa ti se intample ceva rau sau sa mori face ca oamenii sa te priveasca altfel. Sa incerce sa iti spuna ca nu e bine, ca trebuie sa maninci, ca organismul tau o sa crape daca nu maninci, ca sigur e ceva anormal la tine, pentru ca toti oamenii normali maninca si ca poti sa slabesti si in alte moduri. Cu cat incerci sa le explici ca slabitul e doar o mica parte din tot postul asta, ca de fapt vrei sa vezi ce se intampla cu tine si daca poti sa faci asa ceva, mai ales de Craciun, cu atat devin mai inversunati si mai inchisi in ei. Parca lumea lor nu ar mai fi la fel daca tu reusesti sa faci lucrul ala pe care ei nu s-au gandit ca cineva poate sa il faca sau ca macar incearca. Din toti oamenii cu care m-am intalnit in timpul postului, poate trei m-au intrebat, cu adevarat interesati, ce se intampla cu corpul meu, cum e sentimentul si de ce fac asta. Restul doar au dat din cap dezaprobator. 
• in toata perioada de post am dormit foarte bine, fara dureri de cap sau dureri de stomac.
• am observat ca am pielea mai curata si mai neteda.
• am reconfirmat faptul ca pot avea incredere in corpul meu si ca pot face activitati fizice precum alergarea chiar dupa 5 zile de absenta totala a mancarii, chiar daca la un nivel mai scazut.
• dupa unele studii se pare ca corpul se regenereaza foarte bine in timpul unui post asa ca sper ca si al meu s-a regenerat.
• mi-am dat seama ca sunt, cel putin mental, capabil de un auto control foarte bun si ca trebuie doar sa vreau.

In rest va urez un an 2015 mai bun ca 2014 dar va mai urez ca "acest 2015 sa fie cel mai prost an al vostru de acum inainte."

read more "Cum sa slabesti 5 kilograme in 7 zile sau postul numai cu apa"