Triatlon...si bicicleta

 Dupa antrenamentul de ieri (1 ora bicicleta si 1 ora alergare) pot spune ca incep incet sa simt cum antrenamentele anterioare sunt asimilate.

Astazi nu a mai fost asa greu la alergare dupa ora de bicicleta, chiar a fost unul din cele mai bune antrenamente ale mele din ultimul timp. Dupa bicicleta am reusit intr-o ora sa alerg 12 kilometri cu ritm de 5 min/km. Primii 2 kilometri au fost ciudati dar apoi mi-am dat drumul.

Dar nu despre antrenament vreau sa scriu astazi. Ci despre nesimtirea unor soferi(ite).

In general se admite ca cel mai periculos mod de deplasare este cel cu masina.

Pai incercati sa vedeti cum e cu bicicleta si apoi mai vorbim.

Unii isi cumpara (sau le cumpara pipitelor) cele mai mari si mai sigure masini din lume care sunt burdusite cu tot felul de sisteme de siguranta, air bags, frane performante, atentionari la parcare, camere laterale. Si dupa ce le cumpara si se cred in siguranta, ce fac?

Isi dau cu un cacat de ruj fix la trecerea pe centura Bucurestiului. Nu au treaba cu cedeaza trecerea ca nu e importanta cand ai un Q5.

Astazi una din aceste pipite era cat pe ce sa ma atinga la trecerea peste centura catre Popesti-Leordeni, eu venind dinspre Bucuresti. De cazut tot am cazut dar aproape de pe loc pentru ca evident ca m-am speriat cand am vazut cum vine vita peste mine, nu am mai fost atent la soseaua valurita din fata, am vrut sa pun piciorul jos, picior care a fost impidicat de SPD-uri sa atinga asfaltul. Noroc ca am trecut cu vreo jumatate de metru de masina ca altfel ma busea proasta si poate era mai bine sa dea peste mine sa o pun apoi sa imi cumpere o bicla de cateva mii de euro sa se invete minte.

A avut totusi inspiratia sa se dea jos din masina sa isi ceara scuze si sa imi zica ca nu m-a vazut. Pai cum mama masii sa ma vada daca eu am surprins-o cand isi dadea cu ruj. 

Cred ca daca nu oprea, la cat eram de nervos, luam o piatra si ii spargeam luneta.

Feriti-va de Q5-ul albastru-inchis, cu numar de imatriculare IF031814.

Oricum, ca idee, de cand am inceput sa merg serios cu bicicleta, am cazut de trei ori destul de rau si de vreo 2-3 ori de pe loc. 

Ma tot gandesc ca in ritmul asta, un an de antrenament cu bicicleta o sa fie foaaaaarrrte lung.

Asa ca mi-am facut un autoportret cu cateva...sa le zicem calitati, care ma imping sa fac acest antrenament.

1. Sunt norocos. Daca nu eram norocos o sfecleam de mult. 
2. Sunt clar inconstient. Am cazut de cateva ori aproape sa ma spulber pe asfalt si tot nu m-am lasat.
3. Am capatat o putere mentala pe care inainte nu o aveam.
4. Am o conditie fizica mai buna ca atunci cand aveam 20 de ani.
5. Am un tel care imi confera o determinare si o tenacitate extraordinara.
6. Am devenit mai intelegator. Cand vad pe cineva ca se chinuie cand alearga ma gandesc ca poate inainte de a alerga a fost cu bicicleta 2 ore.
7. Sunt optimist. Daca nu as fi, de mult as fi renuntat cel putin de antrenamentul de bicicleta.
8. Fac haz de necaz. Fara simtul umorului nu cred ca poti sa te antrenezi in bazin timp de 2 ore, non-stop. Inainte credeam ca inotul e fun dar dupa 2000 de metri de bazin cu lungimea de 20 metri cand mai ai pe langa tine si niste oameni care au venit sa se relaxeze si stau prin mijlocul bazinului fix in fata ta parca iti vine sa iti iei campii.
9. Am devenit mai rabdator. Asta m-a invatat maratonul si antrenamentul aferent acestuia.

Se pare ca drumul catre Ironman va fi mai lung decat anticipasem.