Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

luni, 20 iunie 2011

Lisabona

Si ne-am intors dintr-un concediu frumos dintr-o tara aflata la marginea continentului european.

Plecarea a fost pe 8 iunie si ne-am intors pe 16 iunie. Am ales compania EasyJet datorita pretului foarte mic in comparatie cu ceilalti. Dar ieftineala are si dezavantajul ei: a trebuit sa facem escala la Milano si am stat in aeroport la dus 5 ore si la intors 6 ore.
Elena bucuroasa ca avem o camera frumoasa.
Hotelul (Turim) a fost chair bun considerand 2 stele pe care le avea la intrare.(sunt sigur ca era ceva dubios cu acest hotel intrucat arata a cel putin 3 stele).

Incep relatarea la rece in primul rand cu preturi, trasee si obiective astfel incat daca mai este cineva doritor sa aiba macar un ghid sumar.
Lisabona si imprejurimile sale ofera nu numai un buchet urias de privelisti remarcabile cat si o infrastructura impecabila, cu tramvaie vechi, funiculare, viata de noapte si plaje superbe.

Rezervarea la avion si la hotel am facut-o undeva prin februarie pentru luna iunie. Pretul pentru un bilet dus-intors a fost de 100 eur iar hotelul a fost 60 eur/noapte/camera. Am stat 8 nopti toate la acelasi hotel din Lisabona. Interesant este ca la EasyJet poti avea bagaj de mana care sa aiba maxim 20 kg dar care trebuie sa incapa intr-un compartiment special de test cand se face checkin-ul. Asa ca noi nu am avut bagaje de cala ci doar de "mana" care aveau fiecare approx 13kg. Avionul a fost ceas, nu ca ne-ar fi pasat oricum din moment ce trebuia sa pierdem vremea prin aeroport 5 ore.
Am ajuns la ora 17:30 si am luat autobuzul fiindca aeroportul din Lisabona este practic in oras, chiar se vad avioanele care se pregatesc sa aterizeze deasupra orasului la altitudine foarte mica.
Chiar un avion de la EasyJet

Bun, acum cu transportul si preturi. Sa ne familiarizam cu denumirile unor retele de transport, cele pe care le-am intalnit in drumurile noastre :
- CP - Comboios de Portugal – Trenurile Portugheze; asigura legaturi intre sudul tarii (Algarve) cu nordul Porto, via Lisabona prin trenuri rapide (Alfa – Pendular si Intercity) sau mai lente (Regionale). Totodata au retele urbane in Porto si Lisbona functionand ca un fel de metrouri de suprafata. De tinut minte ca un astfel de tren regional te duce la Sintra.
- Metro – Metropolitano de Lisboa – Metroul din Lisabona care circula de la 6.30 la ora 1 noaptea, are 4 linii principale codificate pe culori (statia de la aeroport este inca in constructie). Cea mai importanta linie este cea albastra (Azul) de la Jardim Zoologico la Terreiro do Paco, linie pe care se afla statii precum Restauradores si Baixa-Chiado, pe linia rosie (Amarelha) de la Sao Sebastiao la Oriente, unde se afla Oceanario si pe linia verde intre Rossio si Cais do Sodre (gara pentru trenul urban si gara fluviala).
- Carris – reteaua de autobuze, tramvaie si funiculare din interiorul Lisabonei. Sunt multe linii de autobuz, 4 linii de tramvai vechi “electrico” (12E, 18E, 25E si 28E) si una cu tramvaie noi (15E), 3 funiculare (Elevador da Gloria, elevador da Bica si elevador Santa Justa). Noi am alocat 1 zi numai pentru plimbarea cu tramvaiele vechi si funicularele pentru ca privelistea cat si spectaculozitatea sunt la mare arta.
- Scotturb – reteaua de autobuze care circula in regiunea Sintra – Cascais (in stanga Lisabonei). O sa aveti nevoie de ele daca decideti sa faceti un tur Sintra- Cabo da Roca- Cascais.
- Fertagus – trenurile podului – reteaua de tren care leaga Lisabona de Setubal, situat peste raul Tejo (Tagus), la 35 de kilometri in sudul Lisabonei.
- TST - Transportes Sul do Tejo – reteaua de autobuze si tramvaie care circula in sudul Lisabonei, peste raul Tejo.
- Transtejo – transport pe apa (bacuri si vaporase peste raul Tejo)

In statiile de metrou nu exista personal de unde sa cumparati bilete ci doar automate de bilete. De acolo se cumpara o cartela asemanatoare cu cea de la metroul din Bucuresti ca dimensiuni, insa de culoare verde pe care scrie “Viva Viagem”. Cartela costa initial 0.5 Eur si este GOALA, este reutilizabila putand fi reincarcata ulterior la aceleasi automate. Spre deosebire de metroul nostru, Viva Viagem poate fi incarcata cu:
- calatorii cu Metro-ul X 0.95 Eur / drum
- calatorii cu Carris-ul (autobuze / tramvaie / funiculare (elevador) din Lisabona) X 0.95 Eur / drum
- bilet zilnic, valabil 24 ore de la prima validare, combinat pentru reteaua Carris si metrou – 4.25 Eur

Meniul automatelor este in portugheza si engleza (pe ecranul tactil apare un cerculet cu steagul Angliei), se selecteaza in ordine:
- cumparare card (prima oara, a doua oara se selecteaza reutilizare card si se introduce cardul existent intr-o fanta din partea dreapta sus a aparatului);
- tip bilet (bilet simplu metrou zona 1 (doar doua statii indepartate se afla in zona 2) : 0.95 Eur… bilet combinat de o zi Metrou / Carris : 4.25 Eur). 
 - numar bilete (un dus-intors inseamna 2 bilete).
- se introduc banii (doar Eur); sunt doua fante: una lata pentru bancnote si una mai mica pentru monezi. In josul ecranului cad: biletul, chitanta si restul banilor (daca este cazul). Cateodata automatul nu mai da nici rest nici cardul inapoi -ni s-a intamplat noua, dar problema se rezolva apeland la un controlor si asteptand 15-20 minute pana vine cineva de la ei sa deblocheze automatul.

Pentru a reincarca cu alt tip de bilet cardul reutilzat trebuie sa fie gol. De exemplu, daca ati incarcat cu 4 bilete de metrou si mai aveti 2 calatorii pe el, nu puteti sa il reincarcati cu un bilet combinat de “o zi” inainte de a consuma cele 2 calatorii. Daca tineti neaparat sa aveti si biletul de “o zi”, trebuie sa cumparati un alt card Viva Viagem (4.25 + 0,5 Eur cardul), insa va trebui sa nu incurcati cardurile intre ele. Trebuie retinut ca doua persoane nu pot intra una dupa alta la metrou folosind acelasi card chiar daca pe card sunt doua calatorii (la noi se poate).
Biletul se trece pe deasupra unui cerc mare si albastru situat la capatul apropiat al aparatului de taxare si se deschid doua usite de sticla prin care treceti. La iesire se repeta operatia, asa ca nu rataciti cardul in metrou (sau Fertagus ori bac). Acest lucru a devenit necesar in momentul in care s-au introdus tarife diferentiate pe zone. Practic, nu poti ajunge intr-o zona indepartata cu un bilet de zona 1, pentru ca la iesire nu se deschid usitele, si sunteti nevoiti sa va intoarceti in zona 1. La autobuze, tramvaie si funiculare se urca prin fata, se arata biletul soferului, se trece prin fata aparatului situat langa conducator. Aparatul piuie “suparat” daca biletul este gol sau nu este valid, riscand astfel sa platiti un bilet la bord de 1,85 Eur, evident mai scump decat un bilet normal incarcat pe card (0, 95 Euro). Coborarea se face pe usile din mijloc sau din spate.

Pentru Sintra ne-am dus in statia Sete Rios. Aceasta statie era una cu mai multe nivele, adica la subteran era statia de metrou Jardim Zoologico, la parter opreau numeroase autobuze Carris iar la etaj era gara de tren Sete Rios, o gara comuna pentru retelele de trenuri CP si Fertagus. Noi am hotarat sa luam cate o Lisabona Card de 48 ore.  Acest bilet de “2 zile” poate fi cumparat DOAR din punctele de informare turistice si nu chiar la toate, asa ca planificati-va foarte bine ce si cum vedeti daca sunteti ca noi maniaci care vor sa bifeze cat mai multe lucruri vazute in primele 2 zile si apoi in restul de sejur sa se bucure de strazi, cafenele si sa se relaxeze un pic. Cu el puteti merge oricat pe liniile CP urbane de la Oriente, Rossio sau Cais do Sodre pana la Sintra si Cacais + liniile de autobuze Scotturb care leaga Sintra de imprejurimile sale, de Cabo de Roca si de Cascais. Nu este un card electronic ci este un cartonas pe care il aratati conductorului in tren si soferului la urcarea in autobuze. Odata cu cartonasul primiti si o harta mica foarte utila, cu reteaua de tren si autobuze care au legatura cu Sintra si Cascais cat si cu obiectivele mari, cu preturi si ore de vizitat.
Noi nu prea suntem fani muzee de pictura asa ca le-am cam sarit peste tot pe unde am fost. Ne plac mai mult muzeele care nu sunt statice si in care poti invata ceva ca cele de tehnica si cele despre istoria locurilor.
Consider ca la pictura doar iti dai cu parerea si daca nu esti pasionat sau documentat "doar te uiti" fara sa stii de ce , cum si in ce stare a pictat acel pictor opera respectiva.
De la fortareata Maurilor, vedere catre Sintra si imprejurimi
Concret, noi am mers cu trenul de la Sete Rios la Sintra (atentie ca unele trenuri merg la Mira-Sintra si trebuie sa coborati la statia Cacem unde, la acelasi peron, vine si trenul de Sintra). Trenurile se succed la fiecare 30 minute, iar calatoria dureaza 40-50 de minute. Chiar in gara Sintra exista un birou pe care scrie Tourismo si unde primiti informatii importante, scrise si verbale, despre obiective: orarul autobuzelor Scotturb, o harta cu imprejurimile Sintrei, un traseu optim in functie de preferinte.Problema la Sintra a fost ca aceste informatii au venit prea tarziu cand deja vizitasem tot in Sintra si cand ne pregateam sa plecam spre Cabo-da-Roca si Cascais din cauza orei la care am ajuns in Sintra, si anume 8:30 AM. 

Informatii despre parcurile Sintrei, aici, iar despre Cabo-da-Roca, aici. Liniile utile de autobuz Scotturb, care pleaca exact din spatele garii sunt:

- 434 (Circuito da Pena) pleaca la fiecare 15 minute pe un traseu circular: Statia de tren (Sintra Estacao) – Sintra Vila Turismo (5 minute pana la…) - Castelo dos Mouros (5 min) - Palacio da Pena (5 min) – Sintra Museu Brinquedo (10 min) – Statia de tren. Nu il recomandam deoarece este mult mai placut sa mergi pe jos pana la sus la Castelul Maurilor si apoi tot pe jos pana la Pena .

- 403 (Sintra – Cabo da Roca – Cascais). Autobuzele pleaca din Sintra la orele: 09.00; 10.25; 11.40; 12.55; 14.10; 15.25; 16.50; 18.10; 19.25, pana la Cabo da Roca fac 37 minute, iar de acolo la Cascais inca 22 minute. Chiar langa gara exista un Pizza Hut si cateva carciumioare cu sandwich-uri, unde e bine sa mancati pana vine autobuzul.Aveti grija pentru ca pleaca la fix, iar daca intarzie ei cateva minute, asteptati in statie, intrucat ei opresc doar cat sa ia pasagerii iar apoi alearga pe dealurile Sintrei sa recupereze intarzierea. Luati cu voi un pulover pentru ca bate un vant la Cabo da Roca (cota 140 metri) ca la noi la Cota 2000.

- 418 (Estoril – Cascaishopping – Sintra) – la fel ca 417.

Noi am vizitat Quinta de Regaleria( o superba vila-un, fel de Pelisor cu cel mai frumos parc pe care l-am vazut vreo data) 6Eur.
Quinta de Regaleria
Quinta de Regaleria

Spre castelul Maurilor si Palacio de Pena
Am urcat pe jos pana la castelul Maurilor care este un fel de fortareata cu ziduri de aparare pe care se poate inca merge. Acest castel a fost refacut in secolul X1X.  

Fortareata maurilor
Apoi am urcat si mai mult la Palacio da Pena,
Palacio da Pena
(parcul si exteriorul castelului + capela si interior) 15 Eur; exista si un tramvai care pentru 2 Euro urca pasagerii obositi la castel, practic nu se merita.) – iar apoi am coborat inapoi in Sintra , am vizitat Palacio National de Sintra, ce are 2 turle foarte interesante si o gradina frumoasa de trandafiri in spate.Dupa toate astea era ora 14. Am mers la Cabo da Roca,
Cabo da Roca -cel mai estic punct al Europei

Farul de la Cabo da Roca
cel mai estic punct din Europa unde timp de 50 minute am facut fotografii. Cel mai greu a fost sa facem si noi o fotografie cu farul si monumentul intrucat chinezii erau gramada si faceau poze din toate pozitiile . Dupa Cabo-da-Roca am ajuns la Cascais, am dat o fuga pana la plaja, una dintre ele, am fost deazmagiti de suprafata mica a lor si astfel ne-am decis sa facem plaja a doua zi la Guincho Beach, ma rog mai mult sa inot eu in oceanul Atlantic. Din Cascais am luat trenul, care circula la fiecare 20 de minute catre Lisabona.

Regiunea Sintra este foarte frumoasa, cu dealuri impadurite, cu drumuri in panta, cu castele si resedinte deosebite si merita chiar 2 sau mai multe zile, daca le aveti disponibile. In zona ar mai fi de vizitat: Palacio Nacional de Queluz (7 Eur), Palacio de Monserrate(9 Eur) si inca alte catvea muzee. Noua,  traseul Lisabona – Sintra-Quinta da Regaleria-Castelul Maurilor-Palacio da Pena-Cabo da Roca-Cascais–Lisabona ne-a luat cam 13 ore.

Si acum la plaja: daca tot a reiesit ca la Cascais plaja e cam mica ne-am hotarat pentru Gunicho Bay, plaja surferilor unde am avut o mica altercatie cu salvamarii pentru ca eu eram singurul nebun care a intrat in apa fara costum de neopren si fara placa. 
Nisipul este foarte fin, apa este cam ca la noi in mai si inceput de iunie (16-17 grade), dar cand am fost noi avea in jur de 15 grade (aveam un termometru langa salvamari care arata temperatura apei), dar dupa cateva miscari mai energice de inot te incalzesti. Valurile pot fi spectaculoase (sunt multi surferi in Portugalia), intrarea e lina in multe locuri, nu sunt sezloange de plastic - se sta la prosop si cearceaf, fiecare cu umbreluta lui, merge si fara, pentru ca bate o briza constanta care te racoreste insa te poate pacali ca nivel de bronzare; neaparat crema solara si sapca / palarie. Se poate manca la acele restaurante discrete, unde sunt si dusuri si toalete. Pentru toaleta nu se plateste. Berea in schimb cam scumpa: 2 Eur paharutul de 200 ml, dar asa este si in Lisabona. Acum sa va povestesc aventura noastra de la plaja.
Se ajunge din Cascais cu un autobuz care costa 6 eur dus-intors. 
Am ajuns pe la 9 PM in Cascais si ne-am apucat de vizitat cu ideea de a merge pe jos pana la plaja Guincho.
In Cascais sunt cateva vile de lux pe malul oceanului, intr-una dintre ele am reusit sa intru si eu, milogindu-ma de portar. De mentionat ca in general fiecare vila are paznicul ei.
O vila cocheta din Cascais
In afara de vilele frumoase, portul plin de vaporase si salupe care mai de care mai stralucitoare Cascais ascunde si un loc extraordinar numit Boca do Inferno
Boca do Inferno

unde se spune ca valurile se sparg de stanci atat de violent incat zgomotul se aude din partea cealalta a orasului. Din pacate noi am prins un ocean foarte calm, dar oricum privelistea este extraordinara. Erau si cativa pescari care numai pesti nu prindeau. Tot felul de moluste, crabi, stele de mare, calamari.
A sea monster
Dupa Boca do Inferno am aflat ca plaja este destul de departe ca sa mergem pe jos si am decis sa luam autobuzul si am ajuns pe la 12 PM. Cerul era acoperit de nori asa ca nici nu ne-am mai gandit sa ne dam cu crema de protectie astfel incat eu aratam cam asa la sfarsitul zilei.
Oricum ceva s-a schimbat sigur cu atmosfera sau cu soarele. Imi amintesc cand eram mic cum stateam pe plaja toata ziua cu parintii mei si nu aveam nici o problema, fara creme, fara umbrela, toata ziua in soare timp de 2 saptamani. Acum parca razele ultraviolete sunt tot mai puternice si atmosfera superioara a pamintului nu le mai absoarbe asa de bine. 
Am intrat in ocean desi asa cum am zis apa avea 15 grade, si dupa nici 2 minute un salvamar a inceput sa se agite si sa-mi faca semn sa ies din apa. Am iesit am stat un pic de vorba cu el si imi zicea ca datorita faptului ca apa este foarte rece si valurile destul de mari sa nu mai intru ca nu prea vrea sa intre dupa mine daca mi se intampla ceva. I-am zis ca sunt pentru prima oara la ocean si promit sa stau pe langa mal si se pare ca l-am imbunat. Mi-a zis ca pot sa mai intru si ca o sa stea cu ochii pe mine.
Adevarul este ca a doua oara cand am intrat in apa, era asa rece incat imi inghetasera mainile si erau valuri de 2 ori cat mine. Prima oara nu ma departasem de mal mai mult de 10 metri, dar a doua oara m-am dus mai in larg la vreo 50 de metri stiind ca am om in spate care are grija de mine. Dar deja simteam cum ma trag valurile in larg si am decis ca e mai prudent sa stau la locul meu si sa ies la mal.
Inotand fericit in oceanul Atlantic
Plaja de la Guincho Bay
Langa plaja Guincho este si rezervatia dunelor de nisip ce face parte din patrimoniul Unesco World Heritage. Cred ca de la plimbarea printre dune mi s-au tras arsurile de pe spate.
Complexul de dune de la Guincho
Oricum seara cand am ajuns inapoi in Lisabona nu mai eram in stare de nimic. Nici macar foame nu ne mai era. Ne-am zvarcolit toata noapte si ziua aceasta de plaja a ramas foarte adanc intiparita in memorie.
Ars de soare si parlit ingrozitor:)
Daca vreti o plimbare mai lunga – o croaziera - pe fluviul Tejo aveti 2 posibilitati:

- plimbare de 1ora, cu plecare de la terminalul fluvial Terreiro do Paço, la ora 15h00, care costa 15 Euro / persoana.
- plimbare de 2 ore, cu plecare de la terminalul fluvial Cais do Sodré, de la ora 16h30, care costa 20 Euro / persoana.

Noi nu am mers cu vaporasul , ci am ajuns doar la rau in piata Praca do Comercio.
Performer in Praca do Comercio
In prima zi am vazut Castelul Sao Jorge, cel mai impunator castel din Lisabona. Castelul a fost initial o citadela construita in secolul 6 BC ca mai apoi in jur de 1100 sa devina castel in toata regula si sa fie cucerit in 1147 din mainile maurilor de una dintre cruciadele crestine.
Am mai vizitat Cartierele lor inclusiv Bairo Alto
Bairo Alto
Bairo Alto
cu gratarele de peste, oamenii dubiosi si bere la pahar de 200ml. Mie mi-au placut stradutele inguste, muzica fado si aglomeratia si mai ales plimbarea cu funicularul.
Am mai fost si in cartierul Alfama si am avut o surpriza cand tramvaiul care oricum avea doar el loc prin anumite portiuni, sa fie blocat de o masina. Am stat acolo 1 ora sa plece tramaviul. Toti oamenii au plecat si asa am avut ocazia sa stau ca vatman. Nu ti se intampla in fiecare zi sa fii vatman pe unul din cele mai cunoscute tramvaie din Lisabona( tramvaiul 28).
Va rugam sa va urcati in vagoane!
Deasemenea in Lisabona nu trebuie ratat Oceanario cu bazinele superbe si habitatele speciale pentru pinguini, foci si vidre.
Pinguin pierdut de grup
Cu niste prieteni buni
Am vazut si o impresionanta manastire Mosteiro dos Jerónimos inca locuita de calugari si langa ea Tour de Belém, un turn care se spune ca era ultimul punct pe care il vedeau exploratorii cand plecau cu corabiile.
Manastirea Jeronimos

Tour de Belem
mai jos de turn este  Padrao dos Descobrimentos, un monument dedicat exploratorilor , in care se poate urca cu liftul dar noi nu am mai urcat.

O alta atractie importanta este podul Vasco da Gama pe care as fi vrut chiar sa si merg dar nu este accesibil pe jos. Este cel mai lung pod din Europa, avand 17.2km.
Podul Vasco Da Gama si Telefericul
In rest ne-am plimbat cam peste tot prin Lisabona inclusiv in parcul Eduard VII de unde aveti o panorama exceptionala asupra orasului.
Parcul Eduard VII
Mai jos sunt puncte principale de vizitat:

A nu se rata:
1. O noapte in Bairo Alto, cu nelipsita Caipirinha. Urcati cu liftul Gloria.
2. Mosteiro dos Jerónimos, Padrao dos Descobrimentos, Tour de Belém, atentie se inchid la ora 17! La manastire si turn se poate lua bilet impreuna cu 10 eur. La descoperitori e lift care te duce sus, parca 2-3 eur, panorama e foarte tare. In zona se mananca faimoasele pasteis de nata.
3. Sintra - DEOSEBITA!
4. Estoril si Cascais, pt. pasionati e si cazinoul, si Boca del Inferno.
5. Cabo da Roca, sa aveti ceva de imbracat, bate vantul foarte tare dar privelistea e superba.

6. Centrul vechi cu Castelo Sao Jorge, Chiado, si liftul Santa Justa, Alfama, Rossio, Figueira, Praça do Comércio.
7. Catedralele, San Antonio e pe locul casei in care s-a nascut Sf.Anton.
8. Oceanario si podul Vasco da Gama.
9. Tura cu tramvaiul 28.

Tot ce am prezentat mai sus se poate vizita fara prea mare alergatura in aproximativ 6 zile. Noi ultimele 3 zile am stat si ne-am relaxat la cafenele, ne-am plimbat cu tramvaiele si am facut cumparaturi.
Da stiu, era speriata de burta mea:P

Un copac cu flori este tot ce iti ofer
Sper sa fie de ajutor daca vreti sa plecati in Lisabona. Merita efortul de a planifica un astfel de concediu.

Be safe!

2 comentarii:

  1. Multumim mult...un articol COMPLET,felicitari!!!Sigur ne va fi de folos ..peste o saptamana decolam spre Lisabona...Va dorim o vara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Concediu placut si sa ne spuneti cum a fost.

    RăspundețiȘtergere