Triatlon Fara Asfalt 2013

Sunt inca viu.

Nici o postare noua nu pentru ca nu s-a intamplat nimic ci pentru ca nu am avut timp. Serviciu nou, deplasari multe la Timisoara, ba cu avionul, ba cu masina, Nasturel devenit intre timp Mihnea, antrenamente, multe calcule si emotii.

Saptamana trecuta a fost al doilea concurs pe anul acesta, primul fiind WinterTri Challenge, care, chiar daca e super tare, nu se poate numi concurs cu adevarat. E un fel de marea namoleala (daca e zapada topita) sau marea zgribuleala (daca e inca zapada).

Al doilea a fost Fara Asfalt. Auzisem multe lucruri despre acest concurs. Ca e foarte frumos, ca e greu, ca e asa si pe dincolo.

Pentru mine a fost un test de conditie fizica. Rezultatele pentru Triatlon fara Asfalt sunt aici.

Nu am avut nici o surpriza, nici la bicla, nici la inot si nici la alergare. As fi putut scrie ca a fost greu, ca a fost namol si ca am facut push-bike dar de data asta in afara de apa care avea 12-13 grade, totul a iesit binisor.

Am plecat din nou, asa cum fac eu ca dementul. Sambata dimineata la ora 4 si 20 minute din Bucuresti si la 6 jumatate eram la 2 Mai. Am forjat masina pe A2 cat au tinut-o incheieturile. Nu stiu cum s-a nimerit dar in fata mea era un Passat care avea detector de radar si care a mers toata autostrada cu 180. Si eu dupa el.

Cand am ajuns acolo, nu era nimeni nici la inscrieri, nici pe plaja, nici pe afara. M-am dus direct la apa sa vad cum e. Am bagat picioarele timid. Prima impresie a fost ca nu le mai am. Era asa rece ca ziceai ca ti le taie. Deci nu se inoata astazi!-dar s-a inotat.

Pana am luat eu temperatura apei si am facut cateva ture, au inceput sa apara concurenti. Unii dintre ei deja testasera traseul de bicla si auzeam tot felul de povesti horor despre namolul in care urma sa pseudo-pedalam.

Din nou am apelat la Aventuria pentru inchirierea bicicletei si ca de fiecare data nu am avut surprize din partea lor. Laurentiu a fost prezent fix la 7 jumatate cu bicla pregatita. Imi parea rau ca nu luasem una cu frana pe disc si ma gandeam cu groaza la namolul ce o sa se adune langa frane.

Cand mesteream la bicla a venit si Mihai Teodorescu sa isi ia si el in primire bicla sa, inchiriata tot de la Aventuria.

Salut, salut, ce mai faci, cum mai merge, cum a fost la semi la Bucuresti, caldura mare, cum e traseul, cica namolos, dar apa, rece ca de izvor, ce facem?, pai eu am neopren nou nout si vreau sa il testez, hai sa ne ducem biclele si sa ne echipam ca mai e putin.

Cu Mihai si Ionut

M-a ajutat Mihai si mi-am pus neoprenul...cu fermoarul in fata aveam sa constat cu 10 minute inainte de start..deh, incepator.

Concursul s-a amanat cu vreo jumatate de ora din cauza ca apa era foarte rece. Eu stateam linistit ca am neopren ba mai mult, am fost rugat si sa inot pentru o stafeta.

Cand in sfarsit au anuntat startul si am dat sa ma inchid... surpriza mare.

Dai si lupta cu el sa il dau jos.. ca deja transpirasem ca dracu in el si se lipise de mine, cei de pe langa se uitau ca la urs.. ce are ba asta de isi da costumul jos cand mai sunt 10 minute.

O parte din cei inscrisi nu aveau neopren sau aveau cu maneca scurta asa ca s-a decis ca cei care nu vor sa intre in apa sa inceapa concursul cand ultimul inotator iese din apa. Aveam sa aflu ca ultimul inotator a fost Adriana. Bravo pentru curaj si pentru determinare.. sa stai 44 de minute in apa aia nu a fost o proba ci chiar un concurs in sine.

Chiar si fara cei care nu au putut sa intre in apa, tot am fost multi la start. Din ce am vazut apoi pe liste la rezultate, cred ca am fost peste 300 de inotatori. 

Cum ziceam. Apa rece ca gheata. Cand am bagat capul sa incerc un craul, mi s-a taiat respiratia, de tot. Parca nu mai aveam plamani. Am uitat de picioare si de palme... alea erau pe locul doi. Problema mare era cum sa fac sa respir, ca nici cu teasta afara nu mai reuseam.

Startul a fost rapid, sunteti gata...noi, daaa, sa ne congelam, 10..9..8..2..1..start dat de pe mal. Unde sa alergi spre apa, ca in afara de faptul ca aveam picioarele gheata, la mal mai erau si pietre cat pumnul meu pe care cand calcai, te indoiai de ziceai ca faci vreo forma de yoga. Oricum ca experienta a fost bine ca la Nisa sunt tot pietricele.

Odata intrat in apa am incercat sa inot craul. In forma eram, neopren aveam, spatiu gramada, dar cum bagam capul in apa cum mi se oprea respiratia si in loc de craul timp de vreo 5 minute pana mi-a amortit si firul de par, am inotat ba pe spate, ba brass. Dupa ce am amortit bine, adica pe la prima baliza, am inceput sa inot craul si sa tot depasesc. Timpul de 20 minute nu reprezinta nimic in afara de faptul ca dupa cele 5 minute de obisnuit cu apa, am observat ca neoprenul te ajuta foarte mult.

Cand am iesit din apa, incepusem sa ma simt bine si in tumultul lucrurilor am uitat ca mai am de dat un cip stafetei si am luat-o la fuga spre bicla. Pe la jumatatea drumului mi-am dat seama si m-am intors, am predat cipul lui Ionut si baga tare spre bicla din nou.

In tranzitie erau destule biciclete dar asta nu insemna nimic pentru ca o parte din concurenti o asteptau pe Adriana sa iasa din apa.

Desi eu nu ma impac deloc cu trasee de MTB, traseul de bicla a fost demential. Chiar daca cu o seara inainte era namol pana la glezne, cumva soarele de dimineata uscase tot. Nu stiu cati au fost in fata mea, dar pe tot traseul nu am fost depasit. De cursa asta sunt mandru. Chiar daca timpul oficial arata 1 ora si 40 minute, de fapt timpul meu a fost de 1 ora si 32 minute datorita faptului ca am uitat sa predau cipul lui Ionut si ca dupa ce am terminat bicla, cumva mi-am pierdut numarul de la alergare si am pierdut 5 minute sa il caut prin tranzitie si pana la urma l-am rupt pe cel de la bicicleta si am alergat cu el in mana.

Sa revin la traseul de bicicleta. De acasa am plecat cu doua obiective. Sa trag cat pot la bicicleta, si sa alerg tot traseul de alergare apoi.

Primul l-am facut cu varf si indesat. Am plecat kamikaze, adica fara camera de rezerva, fara pompa, fara scule, fara nimic. Doar un bidon de apa si un gel. Am tras cat am putut eu. Mai am de lucrat la coborari in viteza dar pe partea de urcare si pe plat am facut progrese fantastice fata de anul trecut.

Cand am ajuns inapoi in tranzitie, aveam pulsul sus, eram plin de zgarieturi pe maini si picioare dar imi indeplinisem primul obiectiv.

Asa cum spuneam mai sus, cumva am pierdut numarul de alergare si un supraveghetor m-a intors inapoi in tranzitie dupa el. Nu l-am mai gasit asa ca l-am rupt pe cel de la bicicleta dar asta mi-a luat o gramada de timp. Nu-i nimic, mi-am zis. Nu te intreci cu nimeni. Mai este alergarea asa ca alearga tot traseul.

Prima oara cand alerg pe nisip. E ciudat. Rau de tot. Se afunda picioarele, sunt pietre cu alge pe ele, pamant amestecat cu apa, melci, scoici, raci, craci si caldura mare. Ca la mare.

Am alergat foarte bine, cei 8 kilometri de plaja in 43 minute si 42 secunde dar nu am fortat de frica sa nu imi luxez ceva.

Dupa ce am terminat m-am intors la incurajat lumea impreuna cu sustinatoarele lui Mihai, care m-au incurajat si pe mine si pentru asta le zic un mare MULTUMESC!.

M-am mai invartit putin pe faleza, am adunat cateva scoici pentru acasa, sa nu ma duc cu mana goala si am plecat inapoi spre casa.

Organizarea a fost perfecta din punctul meu de vedere, cu un minus mic la numarul de concurs de la alergare care s-a rupt probabil. Dupa concurs am mai auzit pe cativa care au avut aceasta problema.

Traseul foarte bine ales, desi nu as vrea sa pedalez dupa o ploaie sanatoasa pe drumurile alea de pamant.

Cu ocazia inotului in mare mi-am dat seama ca neoprenul imi face rana la gat si ca ochelarii de inot se aburesc ca dracu si parca sunt orb asa ca mi-am luat alti ochelari anti aburire si parca e alta viata. Vad si eu fundul bazinului acum. 

Cu siguranta mai vin la acest concurs. E frumos, bine organizat, se ajunge repede, e la mare si dupa cate am observat, nu cred ca mai dureaza mult pana se ajunge la 1000 de oameni. Familia triatlonului creste in fiecare an si asta este un lucru extraodrinar.

Acum urmeaza "the big thing". Incep sa am emotii.