Dupa 4 zile de frectii, injectii, Nurofen, Aspirina, ceai si transpirat ca un cal de curse, cand tocmai imi revenam dupa raceala de acum doua saptamani, dupa planuri ca stau mai linistit saptamana asta, pana la urma am scos si untul din mine.
De ce sunt incapatanat?
Pai de cand ma stiu, cand mi-am pus mintea sa fac ceva, prost, bun sau rau, am facut de parca imi era viata in joc.
In scoala primara am vrut sa fiu comandant de detasament, si am reusit sa fiu...asa vreo 2 luni, pana mi-au luat epoletii ca am spart capul unui coleg impingandu-l pe scari ca nu vroia sa se alinieze.
In facultate si chiar dupa terminare, imi placea sa ma joc online, World of Warcraft. Am fost "guild leaderul" uneia din cele mai bune "guilde" din Europa. Dupa 5 ani, m-am lasat. Manca prea mult timp si nu mai producea nimic util in afara de nervi si timp consumat aiurea.
Acum, cu alergarea inca sunt la inceput, dar dupa saptamana trecuta e clar ca nu sunt pe treaba mea.
Luni eram racit asa ca am facut o mare...pauza.
Marti am zis sa trag usor si am alergat 10 kilometri in 52 minute. Greu, foarte greu. Ultimii 3 kilometri am crezut ca o sa iau foc.
Miercuri, planul era sa alerg tot usor, asa vreo 5-6 kilometri. Am facut 4 intervale de 1600m cu ritm de 4:22min/km-4:30min/km. In total 10 kilometri.
Joi am tras 13 kilometri in Carol dintre care 10 kilometri cu ritm de 4:45min/km.
Vineri am alergat 10 kilometri.
Si a venit sambata. Era planuita o alergare de 24 kilometri dar dimineata am decis sa alerg 35 kilometri, ultima tura peste 30 kilometri inainte de maratonul de la Paris.
Nu m-am pregatit cum trebuie. Nici nu era in plan o alergare asa lunga. Nu am dat atentie hidratarii si nici nutritiei asa ca am plecat sa zic asa deja pe rosu, si fara prea mari provizii la mine.
Doar un litru de apa si 2 batoane Isostar. A fost binisor pana la kilometrul 22, cand planuiam sa trag un temp de 8-10 kilometri la ritmul de maraton. La kilometrul 24 mi s-a taiat imaginea. Nu stiu daca a fost din cauza caldurii excesive, a hidratarii si alimentatiei slabe din ultimele zile sau din cauza ca am fost racit si inca eram in convalescenta. Clar e ca eram terminat. Am zis sa maninc un baton si sa merg 300 de metri, poate imi revin. Si parca mi-am revenit un pic. Incoltea in mintea mea gandul sa plec acasa. Lasa ca sunt buni si 25 de kilometri.
Cand am vazut ca imi revin am inceput din nou sa alerg, dar dupa 3 kilometri iar ma simtit cum imi vine rau. Apa nu mai aveam si ca un facut, pentru prima oara am uitat sa iau bani la mine. Eram pe undeva pe la urcarea spre Piata Sudului. Am intrat in 2 magazine, dar vanzatoarele nu au vrut sa imi dea nici macar un pahar cu apa. Ca nu au, ca de unde sa stie ele ca mai vin inapoi sa le dau banii, diverse. Simteam transpiratia amestecata cu sare pe sprancene si injuram in gand. Pentru 2 lei nu au vrut sa imi dea o sticla cu apa. Pana la urma am mai facut o pauza de mers pana am ajuns aproape in varful pantei. De acolo mai aveam 5 kilometri.
Am strans din dinti si desi puteam sa o scurtez sa ajung acasa cu 32 de kilometri la bord, mi-am zis ca am pornit sa fac 35 si chiar daca ma tarasc tot ii fac.
Toata tura pana la urma a durat 3 ore si 20 minute iar ultimul kilometru am tras mai tare, cu gandul la o bere rece.
Am ajuns acasa frant.
Nu mai eram in stare de nimic si totusi cumva am reusit sa merg si la cumparaturi cu Elena.
In total 78 kilometri si o saptamana destul de tensionata.
Duminica, ca tot va povesteam de incapatanare, am zis ca tot e frumos afara si Jolie ar merita o plimbare relaxanta prin parc.
Am umflat-o, am pipait-o sa vad ca e in regula dupa 5 luni in care doar ne-am privit, m-am urcat pe ea si dai bice. In loc de parc am luat-o spre Oltenita.
Si dai si trage. In doua ore am facut 50 de kilometri FIX, adica 25km/h. Astazi imi simt gambele grele dar sunt impacat cu gandul ca am reusit sa termin o alergare extrem de grea in conditii destul de aspre, fara hidratare buna si fara pregatire in prealabil si a doua zi am mai pedalat inca 50 de kilometri.
Aaaa, m-am intins la vorba si am uitat sa va reamintesc cine este Jolie. E cursiera mea.
Incepe recuperarea. Pe bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu