Cozia Mountain Run-Raport de cursa

Panorama masiv Cozia -poza preluata de pe Alpinet.org

Cum ziceam in postarea anteriora, adica aici, sambata am participat la un eveniment deosebit atat prin faptul ca a avut o latura umanitara si o parte din fondurile stranse din taxa de concurs au fost donate Asezamantului Social Sf. Arhangheli Mihail si Gavril din judetul Giurgiu, prin faptul ca organizatorul evenimentului, Tudor Butu, este la randul sau un alergator impatimit, un Ironman si un prieten de la care sper sa invat cat mai multe despre antrenamentul si celelalte aspecte ale unui concurs Ironman, cat si din faptul ca in Cozia obisnuiam sa merg destul de des si sunt niste munti deosebiti si foarte putin vizitati.

Am plecat sambata dis de dimineata cu Marius si cu Elena. Traficul destul de redus ne-a ajutat sa ajungem devreme si ma bucur ca nu am fost eu cel de la volan si am putut sa ma odihnesc un pic inainte de concurs. Am reusit sa luam pulsul competitiei sa vorbim cate ceva cu cativa cunoscuti si sa ne intalnim din intamplare si cu Alex Fodor, un tip care a facut progrese foarte mari in ultimul timp in  domeniul alergarilor montane.

Pe la 8 era frigut chiar daca soarele se intrezarea de dupa coama muntelui si cred ca multi dintre participanti si-ar fi dorit ca temperatura sa ramana asa pe tot parcursul zilei.

Am inteles ca pe traseul Cozia a fost o caldura inabusitoare.

Am dat si o tura pe la Castrul Roman, acolo unde obisnuiam sa mergem cu cortul, ne-am zbenguit un pic, am cantat melc, melc codobelc, nu eu si Marius ci sora mea care a gasit un melc si a tinut neaparat sa se imprieteneasca cu el. Am facut 2-3 poze, bineinteles in saritura, din nou in stilul caracteristic al Elenei si apoi ne-am dus la start.

Nu stiu pentru restul cum a fost, dar la mine emotia a fost inexistenta. Am plecat din spate de tot impreuna cu Marius si Elena si am ramas acolo pana la prima urcare din spatele manastirii Turnu.

Apoi am realizat ca pot scoate un timp bunicel asa ca am hotarat sa nu las pe nimeni sa ma depaseasca si la randul meu in cazul in care dau de cineva in fata mea si daca am suflu sa depasesc, sa nu mai stau in spate si sa astept sa se termine concursul cum fac de obicei.

Asa ca am pornit cu avant pe prima panta. Chiar daca a fost destul de abrupta nu m-a terminat complet cand am ajuns in varf.

M-am intretinut cu Serban Chiurlea pe toata portiunea, eu mergand la pas foarte alert si el alergand cu pasi mici dar cu cadenta foarte mare, de fapt pana la despartirea de la Stanisoara am fost tot timpul fie in fata fie spatele lui la distanta de maxim 100 de metri.

Dupa o alergare foarte frumoasa prin padure pe diferenta de nivel si apoi o coborare extrem de abrupta prin lastaris pe urmele lasate probabil de un torent venit din creierul muntilor, am ajuns la primul punct de alimentare din Pausa. Ceasul arata 49 minute pe 6.7 kilometri si eu eram foarte multumit de cum mersesem pana aici.

La punctul de hidratare m-am intalnit cu nepotul lui Lucian Clinciu, Catalin Clinciu, care in ultima luna a participat la tot ce se putea alerga, inclusiv la RTR.

E adevarat, am lalait-o pe urcarea spre manastirea Stanisoara, dar a fost o placere sa pot vorbi cu un alergator in devenire care cu siguranta peste cativa ani va fi pe podium pe la toate concursurile de alergare montana.

Dupa punctul de hidratare de la Stanisoara l-am lasat pe Catalin si am continuat sa alerg pe coborarea foarte abrupta pe langa paraul ce coboara vijelios. Nu am mai avut pe nimeni in fata asa ca motivatia s-a pierdut un pic pe drum, portiunea de urcare pana la Troita si apoi de coborare pana la Turnu fiind facuta de unul singur. Cand aproape scapasem de panta din spatele manastirii Turnu, am dat de parintii mei care imi iesisera in intampinare, am ridicat privirea si mainile sa ii salut si m-am trezit pe jos maturand poteca.

O secunda mi-a trebuit sa ma ridic inapoi pe picioare, dar evenimentul asta imi va aduce aminte tot timpul ca o clipa de neatentie poate avea urmari foarte grave.

Pe ultimul kilometru am prins totusi pe cineva care avea crampe musculare, am bagat un sprint si am trecut bucuros linia de sosire.

Medalia este farte haioasa, din lut de la Horezu.

La final am iesit pe locul 14 din 60 de participanti care au trecut linia de sosire la tura scurta. Nu sunt mandru de rezultat dar nici prea rau nu este.

In schimb sunt mandru de sora mea care a tras destul de tare si cred ca a obtinut cel mai bun rezultat al ei de pana acum. Locul 2 la feminin si a terminat in 2 ore si 35 minute cei 18.71 kilometri cu diferenta de nivel de 986 metri.

BRAVO!!!!!

Un mare BRAVO!!! organizatorilor, voluntarilor si concurentilor care s-au intrecut in a oferi o experienta exceptionala.

Alegerea traseului, punctele de hidratare, locatia excelenta pentru desfasurarea unui concurs montan, marcajul foarte bine pus la punct, dificultatea medie la tura scurta si mare la traseul de la tura lunga fac din acest eveniment unul care cu siguranta va fi remarcat si pe viitor listele cu participanti se vor ocupa mult inainte de termenul limita de inscrieri.

Mai jos este si alergarea mea inregistrata de ceasul Garmin si din ce am discutat dupa cursa cu  ceilalti participanti, se pare ca distanta a fost un pic mai mica decat 21 de kilometri, lucru care insa a fost compensat de dificultate datorita celor 986 metri de diferenta de nivel in loc de 700.

Cozia mountain run-tura m... 


Next: primul meu triatlon adevarat la Sfanta Ana pe 14 iulie 2012. Vreau sa trag cat pot eu de tare sa vad ce iese.
Puteti citi din nou prima mea aventura la un triatlon: Winter TriChallenge Izvorani.