Un maraton de succes

Sambata am sarit peste tura obisnuita de 3 ore cu bicicleta si cum mai este foarte putin pana la maratonul de la Berlin iar eu nu am mai alergat peste 20 kilometri de cand am facut semimaratonul de pe 3 iunie, am hotarat sa ma duc in Herastrau sa alerg 32 de kilometri impreuna cu Elena, Marius si Dan.
Nici acum nu mi-a iesit din minte aceasta alergare. Uitasem de extenuarea fizica care apare dupa 30 de kilometri si de durerea ce te insoteste de la kilometrul 27 asa ca m-au lovit ca un ciocan, drept in frunte. Daca ar fi fost prima alergare de 32 kilometri, la felul cum ma simteam cu siguranta as fi abandonat si as fi plecat acasa, dar puterea mentala creata in zilele de iarna cand alergam la -20 de grade a avut un cuvant greu de spus.
Am terminat dupa 3 ore si 6 minute. E clar ca sunt mult mai bine antrenat decat acum un an dar am simtit ca mi-a lipsit antrenamentul specific de alergare. Pentru maraton, pedalatul si inotul nu sunt de ajuns. 
In timp ce alergam ma tot gandeam ce inseamna un maraton de succes si cred ca am ajuns la mai multe concluzii pe care le voi prezenta mai jos, nu pentru mine ci mai mult pentru sora mea care se pregateste sa isi depaseasca limitele la Berlin pe 29 septembrie si prin depasirea limitelor ma refer la un maraton sub 4 ore.

Un maraton de succes inseamna in primul rand sa participi. Nu sunt multi oameni care alearga 42 de kilometri asa ca la trecerea liniei de sosire te poti considera o elita.

In al doilea rand inseamna al dracului de multa munca.

De la zi la zi nu se vede foarte mult iar cele 30 de minute alergate astazi nu par sa influenteze conditia fizica de maine. Dar o zi de joi in care alergi 30 de minute timp de 4 luni inseamna 8 ore de antrenament si astea cu siguranta se vor vedea in ziua concursului.

Cand ma antrenamn pentru Paris am avut timp de 4 luni o gramada de dubii ca voi putea face ce mi-am propus. Nu stiam daca se poate, antrenamentul era in mare parte gandit de mine, nu am avut nici o refernita ca acel antrenament va da rezultatul dorit, dar am continuat. Sase zile pe saptamana, timp de patru luni de zile, iar in aceste patru luni am avut doar 3 antrenamente ratate.

Da, e ciudat si foarte greu sa crezi ca vei reusi ceva care acum pare imposibil, dar continuand sa faci pasi mici vei incepe incet, incet sa crezi ca se poate iar acest imposibil va deveni candva un lucru banal.
Cel mai mult conteaza drumul pana in ziua concursului, emotiile, nerabdarea, trezitul cu noaptea in cap, zilele in care nu ai chef dar totusi te duci sa alergi si zilele in care pleci acasa dupa un antrenament exact asa cum l-ai planificat.
la urma urmei, maratonul este un eveniment care tine cateva ore, dupa 3 sau 4 luni de antrenament asa ca ziua concursului inseamna pur si simplu o alergare cu inca 40 de mii de oameni ce impart aceeasi pasiune.
Totul este sa ai incredere ca se poate, sa duci la bun sfarsit antrenamentul si sa ajungi la parametri optimi in ziua concursului. De restul o sa se ocupe spectatorii si adrenalina, dar cel mai important este sa treci linia de sosire cu zambetul pe buze...astazi esti campion.