Maratonul International Bucuresti 2011

Cand sora mea mi-a spus ca are un loc in echipa la stafeta la Maratonul International Bucuresti am acceptat imediat.

M-am inscris intre timp si in clubul Ro Club Maraton , cel mai mare club de alergare din Romania si am fost si la adunarea generala a clubului. Am fost intampinat de oameni deschisi, veseli si nerabdatori sa alerge la MIB. Adunarea a fost pentru mine prilej sa cunosc oamenii din club pe care ii mai vazusem de cateva ori in Herastrau. S-au discutat mult la adunare, au mai fost si unele probleme minore si  cativa gica-contra dar totul a mers in general bine, dar din cat am inteles inca nu s-a luat nici o decizie oficiala intrucat nu s-au intrunit voturile necesare.

Sa revenim la maratonul Bucuresti. Am intrat intr-o echipa cu 3 membri numai, Elena, Radu si cu mine. Radu este un alergator mai bun ca mine si un tip foarte controversat. Mi se pare ca tot ce face este la limita timpului.

La alergari prin parc vine exact cand suntem gata sa alergam fara el, la MIB a fost la fel la stafeta.

Cu sora-mea nu mie rusine chiar daca e fata, stiu ca da tot ce poate ea , totul era sa nu ma fac eu de ras sa incep prea tare si sa mor pe parcurs.

Mai trebuia sa gasim un al-4-lea membru. L-a gasit Radu, in persoana unui prieten de-al lui. Numele sau este Adrian. Eu nu stiam aproape nimic despre el, decat ca imi zisese Elena ca alearga bine. Era gata echipa.

Numele l-a sugerat tot sora-mea si anume CUTEZATORII.

Ne-am inscris am fost acceptati si in urmatoarele 2 zile am tot stat sa vad cati se mai inscriu pana la final. In total au fost 185 echipe la stafeta si 394 persoane la maraton.

Clubul a avut un aport important la numarul alergatorilor cu o prezenta de peste 100 de oameni. De aplaudat.

Vineri imi faceam ultimul antrenament de viteza. Planificasem un 4:30min/km pentru 3 km sa vad daca pot mentine ritmul. Asa am si facut si asa am si alergat la maraton. Se anunta ploaie pe toata perioada de desfasurare a maratonului.

Asa a si fost. Asa ca mi-am lasat nevasta acasa sa nu raceasca , pentru ca am considerat ca maratonul din Istanbul este mai important si nu vroiam sa am surprize si sa fie racita.

Vorbisem cu o seara inainte cu sora-mea sa ne intalnim pe la 8:10 sa avem timp sa ne desfasuram sa facem poze, sa vorbim sa ne ducem la standul din club.

Eu am ajuns la 8. Ploua ca dracu si inca eram adormit. Am fost pe la standul Ro Club Maraton am vorbit cu baietii.. pe care ii cunoscusem la adunarea generala si s-a decis sa facem o poza de grup la 9.

Echipa mea nu mai sosea. Se facuse 8:45. Eram panicat deja. In sfarsit au ajuns pe la 8:50 si am mers repede sa facem poza de grup cu clubul apoi am inceput sa ne pregatim de alergare.

Ro Club Maraton

Startul a fost un haos total din cauza ca au dat drumul cursei populare in acelasi timp cu maratonul si stafeta.

Eu am fost primul la stafeta, apoi sora-mea apoi Radu si ultimul dar nu cel din urma( a fost chiar primul la timp obtinut) a fost Adi.

S-a creat debandada, noroc ca eram in fata. Am alergat cu 4.22min/km timp de 10km. Desi ploua nu m-am simtit niciodata rau sau inghetat. Cred ca de la adrenalina. La un moment dat pe parcursul cursei am alergat si cu unul din kenieni sau etiopieni sau ce erau ei. Cred ca facuse o intindere si incetinise foarte tare. In momentul in care l-am prins eu din urma, se masa pe o gamba, cand a terminat de masat nu l-am mai vazut. Dar am alergat vreo 30 secunde cu el.

Finalul de 10.58km nu a fost extrem de extenuant semn ca mai aveam combustibil.. cred ca pe undeva pe la 4:10min/km ar fi fost maxim din ce puteam sa dau.

M-a injurat un pic echipa pentru ca mi-am pus chipul regulamentar la picior si l-am si prins bine de tot sa nu cada, astfel incat am pierdut vreo 10 secunde pana l-am dat jos sa il predau Elenei. Eu am terminat tura mea in 48min:14secunde.

Inca putin, inca putin

Tura de schimb dintre Elena si Radu a fost hilara, tipica lui Radu. Am vazut-o pe sora-mea exact cand mai avea 200 metri pana la schimb, Radu era imbracat , nu se incaltase inca cu adidasii. Alerga intr-un picior si cu jumate de maneca trasa peste tricou. Tare.

Sora-mea predand stafeta lui Radu

Eu intre timp am fugit acasa sa ma schimb ca eram ciuciulete de stat 2 ore in ploaie si era cat pe ce sa nu mai prind finalul lui Adi. Si-a dat sufletul dar a avut cel mai bun timp dintre toti..47 minute si ceva secunde.

Adi dandu-si sufletul pentru echiap si timpul nostru oficial de finish.

Am terminat in total tot maratonul in 3 ore si 21 minute pe locul 10 din 185 de echipe. Eu zic ca e bine pentru cat ne-am antrenat. La anul poate scoatem mai bine.

Ne-am laut medaliile, am facut poze si cu echipa cealalta .. a lui Marius (concurentii nostri), si am plecat fiecare zgribulit dar bucuros catre casa.

De la stanga: Dan, Elena, Marius, eu, Lucian, Radu.

Eu am mai avut o surpriza. Ca reper cand ma intorsesem de la schimbat am laut o arcada mare cu un spot publicitar si mi-am parcat masina langa ea undeva in spatele unui bloc. In graba sa nu pierd finishul lui Adi, nu am vazut ca la 300 de metri mai este inca una la fel, asa ca dupa maraton m-am dus sa caut masina. Si ia-o de unde nu e. Cred ca m-am invartit vreo 45 minute sa o caut. M-am intalnit si cu un coleg de la club care avea aceeasi problema. In fine am fost la politia de pe margine sa intreb daca se ridica masini, ei mi-au zis ca nu, eu o tineam pe a mea ca nu se poate , ca nu mai e masina unde am lasat-o.

Intr-un final obosit si ud leoarca am luat traseul pe care venisem cu masina. Si da-i si cauta fiecare colt pana am vazut a doua arcada cu spotul publicitar respectiv. Mi-a revenit inima cand am vazut masina la locul ei.

Invatatura de minte alta data. De luat haine de schimb la tine.

Next stop Eurasia Maraton Istanbul.

Be safe!