Ecomarathon - raport de cursa

A fost primul maraton montan la care am participat in scurta mea cariera de 1 an de alergare si al doilea maraton in decurs de o luna.

Dupa Paris, unde am avut un succes nebun cu un timp de 3 ore si 26 minute, timp care nu credeam ca pot sa il scot desi m-am antrenat corespunzator, mi-am zis ca la Moeciu e cazul sa visez mai sus. Undeva in primii 10%.

M-am uitat pe clasamentul de anul trecut si am vazut ca un timp bunicel ar fi undeva sub 5 ore.

Cand i-am zis sefului meu ca ma duc la maraton si ca unii il termina chiar si in 9 ore, a ramas blocat. Cum adica? Se poate ca cineva sa alerge 9 ore? Se poate, i-am zis fara sa ii spun ca la anul vreau sa particip la Ironman iar unii alearga chiar si 48 de ore. Incredibil, mi-a zis si a inceput sa caute pe net cat poate un om sa alerge. Dupa jumatate de ora a venit la mine, m-a felicitat si a zis ca va dona si el pentru cauza umanitara pe care o sustin in competitia de la Transmaraton.

Visul meu era sa incerc sa ma tin dupa Radu, mai ales ca timpul lui de anul trecut era undeva pe la 4 ore si 49 minute. Buuun plan.  

Singura mea problema inainte de start era ca nu stiam cu ce se maninca un maraton montan. Mama ce m-a trantit pe jos acest maraton.

Incercasem cu Marius bucla 3 cu o saptamana in urma, asa mai la relanti sa nu ma uzez prea tare si sa vad cum e. La data concursului, dupa analize ale traseului si ale diferentelor de nivel, stiam unde e greu, cand sa trag mai tare si cand sa o las mai moale dar planul de acasa nu se potriveste niciodata cu cel din targ.

Am renuntat sa mai plecam de vineri seara asa ca sambata dimineata eram in picioare la 5. La 6 plecam din Bucuresti spre Moeciu si la 8 si un sfert eram la fata locului sa luam numerele de concurs. 

Pe Radu nu l-am vazut decat cand am terminat eu maratonul asa ca nu am reusit sa aflu ce plan are si acum cand ma gandesc in retrospectiva imi pare rau ca nu m-am intalnit cu el mai devreme sa imi bage mintile in cap. 

Am facut cateva poze si ne-am asezat la start. 

La start

Alaturi de fotograful si suporterul meu din umbra... Puiu'

In fata noastra era o mare de oameni. Startul a fost fix la ora 9. Eram concentrat sa imi aranjez rucsacul de hidratare si castile cand am auzit numaratoarea inversa: 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, START. S-a plecat destul de repede ca la un maraton de sosea, chiar daca se alerga in panta. Primii 3 kilometri am tras sa nu fiu depasit, dar incet, incet am inceput sa pierd teren. La inceput ma uitam sa vad ce culoare are numarul celor care ma depaseau dar dupa un timp am uitat complet sa mai fac inventarul. 

Marius imi spusese ca dupa primii 3 kilometri o sa urmeze un podet destul de ingust si daca nu sunt printre primii 100 de participanti o sa pierd o gramada de timp cu imbulzeala. Asa ca am tras in continuare sa fiu cat mai in fata la pod. Am alergat putin cu Adrian Mila iar in fata noastra era Sergiu Buciuc care alerga tot in ritmul nostru. Marian Chiriac si cu Daniel Lixandru au trecut ca glontul pe langa noi. Mi-am zis atunci ori este ceva in neregula cu ceasul meu care arata ritm de 4 minute si 30 secunde pe kilometru ori sunt eu varza, si Garminul meu nu m-a dezamagit niciodata asa ca...am ajuns la pod. Am trecut repede peste si am inceput prima urcare. E clar ca eu ma incalzesc dupa 7-8 kilometri. Parca era motorul infundat. De fapt motorul nu era pregatit pentru asa ceva. Incercam sa tin pasul cu cei din fata mea si din cand in cand mai vedeam pe cineva cum ma depaseste. E greu la deal cu boii mici dar lasa ca va prind eu pe coborare. Pe coborare am depasit o gramada de oameni. La un moment dat am trecut pe langa Oana Badea, dar m-a prins din urma pe o urcare. 

Prima tura am terminat-o intr-o ora si 35 minute, iar Radu intr-o ora si 18 minute. A fost prima lectie din multele care au urmat. 

Sfarsitul buclei 1

Sustinatorii mei erau acolo la finalul buclei. Am facut cu mana puiului si mamei lui Radu si mi-am zis ca nu e nimic, oricum sa alerg cu Radu era doar un vis pentru ca nu am antrenamentul specific de alergat pe munte, dar in mintea mea bolnava s-a infiripat alt gand. Daca nu reusesc sa ma tin de Radu macar sa termin sub 5 ore, pentru ca oricum era clar ca el avea target sub 4 ore si 40 minute. Calculand rapid si prost mi-a dat un timp de 4 ore si 45 minute pe tot maratonul in conditiile in care faceam si celelalte bucle la fel ca pe prima. 

Mi-am baut linistit gelul si am continuat....cu o oprire cand am vazut cum incepe bucla 2. Mama ei de treaba, pai asta nu e maraton frate, asta e carusel. Daca ar fi alergat Pheidippides pe munte nu cred ca ar mai fi ajuns sa spuna "Niki!".

Pe bucla 2 pe la jumatate mi s-a taiat firul. Urcare si iar urcare. Da' mai coboram si noi un pic ca m-au trecut toate transpiratiile. Oricum bucla doi a fost pentru mine piatra de hotar. Imi ziceam in gand pe urcarea de la Cheile Gradistei - Fundata "daca te opresti aici, s-a terminat cursa". Nu m-am oprit pe nici o urcare, dar in schimb punctele de hidratare au fost prietenele mele. Tot pe bucla doi m-am intalnit cu un spaniol care la intrebarea de unde este mi-a raspuns ca este din Catalonia. Eu  i-am raspuns, sa ma dau mare ca stiu unde e Catalonia: you are from Spain...nice. A fost foarte ofuscat cand i-am zis ca e din Spania, ca nu e din Spania ci din Catalonia. Cum as zice eu ca sunt din Oltenia nu din Romania. Ciudat. Dar mi-a mai zis ca e cel mai frumos maraton montan la care a participat si ca strangea puncte pentru Ultra Trail du Mont Blanc. La o coborare ne-am urat reciproc succes si am tasnit la vale. Bucla doi am terminat-o in 2 ore si 18 minute. Destul de slab fata de prima bucla. Am batut palma cu Mugur Fratila si mi-am continuat alergarea.

Mi-am dat seama ca nici minunea minunilor nu o sa ma ajute sa termin sub 5 ore asa ca am reconfigurat. Sub 6 ore si jumatate. Am baut activatorul pe urcarea in bucla 3. Nu stiu de ce toti zic ca bucla 3 e grea. Fata de bucla 2 mi s-a parut o bomboana. E grea prima urcare dar dupa aia totul e alergabil pana ajungi la urcarea de la Poiana Gutanu. M-au ajutat incurajarile de la ultimul punct de alimentare unde am stat un pic de vorba cu Tudor Butu si am baut doua pahare de cola. M-am uitat la ceas si am vazut ca trecusera 4 ore si 52 de minute. Imi revenisem din moleseala de pe bucla doi asa ca am zis ca e posibil, daca trag, sa termin sub 6 ore. Am tras sustinut pe ultima urcare, nu m-am oprit dar nici nu am dat tot ce puteam. Bucla trei imi era cunoscuta si vroiam sa pastrez ceva pentru marea coborare. Cand am ajuns in varf am tras aer in piept si am luat-o la vale. Am trecut pe langa o babuta care mi-a urat "Doamne ajuta!", i-am strigat si eu buna ziua si am continuat alergarea. Pe ultimii 3 kilometri cred ca am depasit 15 concurenti, dar fata de Paris pot sa spun ca oamenii au fost mai antrenati. Nu am vazut unul care sa stea pe jos intins. Eram contra cronometru sau intarziat asa cum ii place puiului sa imi spuna tot timpul. Chiar daca nu ma grabea nimeni am alergat pe final de parca tocmai incepusem maratonul. Asta e partea care a ramas cel mai bine intiparita in minte. Saream peste radacini, pietre sau coteam brusc. Eram in lumea mea si ma distram de minune. Chiar daca mi-a luat aproape 40 de kilometri sa ajung in aceasta stare si astazi sunt aproape anchilozat de la jumatate in jos, pot sa spun ca a meritat toata oboseala.

Linia de finish am trecut-o in 5 ore si 58 minute asa ca per total sunt multumit de rezultat considerand ca in urma cu 3 saptamani am alergat si la Paris. Se putea si mai bine si cu siguranta data viitoare cand o sa mai fac acest maraton, va fi mult mai bine.

Sprintul de final

Linia de final

De fapt la acest maraton, pentru mine competitia a insemnat sa nu renunt. Sa lupt cu demonii mei si sa trag de mine pe bucla doi.

Sa alerg cot la cot cu Radu va ramane un vis. E mult prea bun iar iesirile in fiecare weekend la munte si-au spus cuvantul.

Sa scot sub 5 ore e posibil cu ceva munca pe urcari unde am pierdut cu 30% mai mult timp decat trebuia si bineinteles sa plec motivat de la inceput.

Alergatori fericiti

Acest maraton montan va ramane pentru mine un etalon. Organizarea perfecta, voluntarii, sustinerea extraordinara din partea suporterilor pe care ii stiu sau nu, pasta party de dupa maraton, alergatorii veseli si plini de energie, tricoul tehnic si medalia, bufful pentru gat, sapca, toate au fost minunate.

Voi reveni cu placere si il voi recomanda tuturor. Da, a fost greu pentru un prim maraton montan dar amintirea lui va ramane intiparita totdeauna. 

De data asta se pare ca muntele a fost ingaduitor cu mine. M-a lasat sa imi fac de cap, m-a ferit de accidentari si mi-a oferit o priveliste minunata.

Superb!