Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

luni, 24 septembrie 2012

Triathlon Challenge Mamaia 2012 -raport de cursa

Triathlon Challenge este o competitie in familie. M-am strecurat si eu pentru prima oara anul acesta, chiar daca sunt un fel de var de gradul al treileaal triatlonului si nu prea stiam multi participanti.
O mare dezamagire a fost ca nu am inotat, dar in marea schema a lucrurilor cred ca a fost cea mai buna decizie pe care o puteau lua.

Pentru mine toate triatloanele de anul acesta au fost pe fuga. Un fel de "hit and run". O sa fac in curand un raport sa vad ce e de facut pentru anul viitor.

La fel a fost si cu triatlonul de la Mamaia, care a fost programat sa aiba loc in Bucuresti (in august), apoi mutat la Mamaia (la sfarsitul lunii septembrie).
Si de data aceasta am plecat singur, de dimineata, pe la ora 6 si jumatate si am ajuns acolo la ora 8 si jumatate. Norii negri erau adunati deasupra Constantei desi cei de la meteo anuntasera o zi cu peste 20 de grade si cu soare fara nori, dar uitasera sa spuna ora la care se va intampla aceasta minune.
In parcarea de la Kaiak, locul de desfasurare a competitiei, m-a intampinat o burnita rece ca gheata si un vant de te dobora din picioare. Valurile lacului Siutghiol erau de o schioapa.
La ridicarea chipului de cronometrare, foile zburau in toate directiile, in restaurant era fum de tigara si ceaiurile se terminasera de mult asa ca nu am zabovit prea mult. M-am intalnit cu Gabi Solomon, cu Marian Chiriac, cu Stefan Oprina si cu Simona, am vorbit un pic si apoi eu m-am retras in masina, care incepuse deja sa se raceasca.
Concursul trebuia sa inceapa la 10:45, dar conditiile atmosferice au impiedicat acest lucru si startul s-a amanat pana la ora 12, dar timpul de pornire efectiva a cronometrului a fost la 12 si 7 minute.
S-a luat intre timp si hotararea sa nu mai inotam si sa inlocuim aceasta proba cu inca o alergare de 5 kilometri (la proba Olimpica). Elitele au fost un pic nemultumite, dar asa cum am zis, chiar daca eu consider ca eram pregatit si de inotul pe vijelia aia, decizia a fost aleasa bine. Nu cred ca dupa 25-30 de minute de inot (unii chiar si peste 45 de minute) ar fi fost placut sa iesi din apa la 10 grade, cat era afara, pe ploaie si apoi sa te urci pe bicicleta. Dar daca ar fi fost si proba de inot, cu siguranta as fi iesit muuult mai bine decat pe locul 32.
Asa ca am stat in masina. Am mai dormit o ora si pe la 11 si jumatate il aud pe Marius Vintila cum  striga in difuzor ca incepe proba Olimpica.
Imi fac incalzirea alaturi de cativa participanti, printre care si Mugur Fratila, care a avut o pana la bicicleta, si care tot a terminat cu 1 minut inaintea mea. 
Ma aliniez la start, asa mai in spate sa nu incurc pe cei mai rapizi ca mine.
3..2..1..start. Se incepe repede, primul kilometru il fac in 4 minute si multi care erau in fata mea incep sa se piarda pe drum. Asta nu imi place niciodata la un concurs de amatori. Daca va stiti cu musca pe caciula, ca nu sunteti antrenati destul, ca nu puteti sa tineti pasul cu aia rapizi, ca faceti crampe, ca aia sau ailalta, nu va mai bagati in fata sa se schinuie lumea sa depaseasca.
Kilometrul 2 il fac in 4 minute si 11 secunde, pe al treilea in 4 minute si 17 secunde apoi incep sa incetinesc usor sa ma pregatesc de bicicleta.

Acesti 5 kilometri si ceva cred ca au fost cei mai rapizi alergati de mine vreodata. 21 minute si ceva pe 5 kilometri si 380 de metri.
Eram la 2-3 minute departare de elite. A fost frumos. 
In tranzitie mi-am dat repede jos adidasii de alergare si i-am pus pe cei de biciclit. Cat ma invarteam eu pe acolo sa imi pun casca si ochelarii, s-a rupt elasticul de la numar. 
Rupe cu dintii o gaura in numar, incearca sa il prinzi din nou , se rupe iar, il prind de brat pana la urma si incep sa alerg catre iesirea de bicicleta. Tocmai cand prindeam viteza, o rafala de vant bate din dreapta mea si ma dezechilibreaza. Franez si ma redresez cu greu, feresc un alergator si incep lupta cu vantul. Ba din fata, ba din lateral. 
Si dai si trage. Planul era sa scot o medie de 30km/h. Dar dupa aventurile mele de la triatloanele la care am participat, era clar ca planul de acasa nu se potriveste cu cel de la Mamaia. 
Dupa circa 3 kilometri de tras cat puteam eu de tare am inceput sa ma enervez.
Batea vantul cand din lateral, cand din fata si cu toate astea tot eram depasit. Ma tot intrebam ce dracu maninca astia de trec asa pe langa mine si ma gandeam ca nu am cum sa ii mai prind pe alergare. Din nou mi-am dat seama ca o conditie fizica relativ buna la alergat e complet diferita de cea de bicicleta. 
Ma asteapta o iarna luuuungaaa pe trainer.
Am continuat prin vant iar la ultima tura ceasul imi arata 36 kilometri. Cum nimeni nu zisese ( sau poate se discutase acest aspect vineri seara la sedinta tehnica) ma gandeam ca nu prea imi da calculul, daca mai fac inca o tura asta inseamna peste 45 kilometri, deci clar ceva nu era in regula. In fata mea era Silvia David asa ca am tras cat am putut sa o prind din urma si am intrebat-o cat are o tura de bicla. Am rasuflat usurat cand mi-a strigat 9 kilometri. 
Tarcul de biciclete era aproape plin asa ca demoralizat mi-am pus iar adidasii de alergat si am taiat-o. Pe traseu am prins o gramada de oameni din urma si nu m-a depasit nimeni, dar la cat de demoralizat eram nu am tinut concentrarea pana la sfarsit si am fluctuat destul de mult. Ultimii 2 kilometri i-am alergat in 4:37min/km si 4:39min/km iar cand m-am uitat la ceas am vazut ca si aici in loc de 10 kilometri, au fost 11.2km. 
Timp final 2 ore, 48 minute si 32 secunde si locul 32 din 53 la categoria mea.
Multumesc galeriei lui Mihai Teodorescu, galerie care m-a incurajat si pe mine de fiecare data cand am trecut si felicitari lui Mihai care a iesit pe podium cu stafeta lui.
Multumesc lui Gabi Solomon , Ana-Mariei, Adrianei si lui Marian Chiriac pentru incurajari.
Felicitari si Simonei care la fel a iesit pe locul I cu stafeta feminina.
locul intai la general a fost ocupat de Deak. O surpriza a fost Robert Gomoescu care a prins o zi foarte buna, a luat locul 2 si a reusit sa ii surclaseze pe Ciprian Balanescu si pe Alex Diaconu. 

Acum ca nu am termen de comparatie si ca inca mai am cativa ani de crescut la bicicleta dar pot zice ca a fost bine si mai este ceva loc pentru a imbunatati timpul.
Dar problema inca ramane: ce fac anul viitor la Nisa pe cursa aia infernala de bicicleta? oare am timp sa imi imbunatatesc rezistenta si puterea musculara?
Vom vedea.

Ca puncte forte ale acestui eveniment mentionez doar 3: marea familie de triatlonisti, intalnirea cu prietenii si faptul ca am vazut cum concureaza cei de pe locurile fruntase la un concurs de sosea.
Bravo organizatorilor si voluntarilor ca au muncit la acest eveniment si chiar daca nu sunt carcotas de fel, la acest concurs au fost multe, multe lupsuri, mai multe decat e normal la cea mai importanta competitie de triatlon.
Ca puncte slabe pot sa remarc (fara rautate) ambitia de a organiza triatlonul in Bucuresti, apoi mutat la Mamaia, si din aceasta cauza s-a ajuns la situatia de a  alege o perioada foarte tarzie cu vreme imprevizibila.
Alt punct slab a fost traseul. CAMPIONAT NATIONAL DE TRIATLON si nu esti in stare sa ai o distanta oficiala (40km bicicleta si 10km alergare si sunt convins ca daca era si inotul la fel se intampla). Eu sunt amator si fac asta de placere fara sa am vreo pretentie, dar cei care concurau pentru titlul de campion national, ei saracii ce sa mai zica?
Apoi o mare problema a fost cu faptul ca bicicleta se desfasura tot pe traseul de alergat. Cand bate vantul din lateral in rafale si rulezi (nu eu) cu 30-35 km/h si vezi un alergator care saracul vrea sa intre si el in zona de tranzitie, franezi ca altfel te faci praf si tu si el si parca ti se ia de concurs si in lco sa te concentrezi sa mergi cat poti de bine, stai tot timpul cu sufletul la gura ca poate intra un alergator in fata ta.
Au dat tricou tehnic dar s-au zgarcit la numarul de concurs si la snur si din aceasta cauza o gramada de concurenti au pierdut acest numar sau au gasit tot felul de improvizatii sa il lege pentru ca era snurul prea scurt.
Unii au stat pe traseu peste 3 ore jumatate. Cred ca meritau un after party, ceva, un corn. Am fost la crosuri care au fost mai bine organizate din punct de vedere nutritional si ca atmosfera.

Sa nu intelegeti ca nu mi-a placut, a fost frumos, dar puteam acum sa zic ca a fost cel mai frumos concurs de triatlon la care am participat in loc de mda...am fost si la triatlonul de la Mamaia din 2012. 

Poate data viitoare iese mai bine.







read more "Triathlon Challenge Mamaia 2012 -raport de cursa"

joi, 20 septembrie 2012

Let the show begin-Ironman

De cateva saptamani tot incerc sa aflu cand va incepe inscrierea la Ironman Regensburg. Se pare ca autoritatile sunt reticente in a reinoi licenta de cursa asa ca tot primesc raspunsuri de genul "inca nu avem nimic stabilit", "nu va fi in iunie sau iulie", "s-ar putea sa nu mai fie deloc". Macar acum stiu si nu mai stau tot timpul pe site.
Asa ca m-am apucat sa caut alt Ironman in Europa. Am intrat frumos pe siteul global si de acolo am fost indrumat catre cursele din Europa. Le-am luat la rand si ce a iesit vedeti ma jos:

Frankfurt-Germania: full, Klagenfurt-Austria: full, South Africa: ar fi frumos dar e prea departe si costa o gramada de bani, Lanzarote-Spania full, off deja la momentul asta incepusem sa intru in panica. De unde sa stiu ca se da ca painea calda?
In timp ce cu mintea ma indreptam spre cel din Oradea (care chiar daca nu e Ironman oficial ci Xterra Triathlon, pana la urma tot distanta aia este) dar care ar fi o ultima optiune pentru ca prima mea participare la un asemenea eveniment vreau sa fie epica, cu 2500 de concurenti, 500 de mii de spectatori, poze pe care sa stiu  unde le gasesc, peisaje superbe, inot intr-o apa de calitate, in mare sau ocean si eventual un concediu pe langa locatie.
Asa ca am continuat cautarile. 
Zurich-Elvetia posibil, Nisa-Franta posibil, Bolton-Anglia posibil, Kalmar-Suedia posibil, Pembrokeshire-Tara Galilor EXCLUS- este foarte tarziu (septembrie) si nu are zboruri bune si nici nu poti face concediul acolo.
Buunn. Raman Zurich, Nisa, Bolton, Kalmar.
Catre Bolton si Kalmar nu am acces direct cu avionul si nici de un concediu nu prea pot sa ma invart pe acolo deci si acestea pica.
Raman Zurich si Nisa. Dupa calcule, cautare zboruri, cazare, preturi la fata locului am decis ca Zurich e prea scump.
Scump e un termen relativ tinand cont ca doar inscrierea este undeva pe la 470 Eur, dar cand adaugi, zborul, cazarea, mancarea si distractia vezi ca te puteai duce in Caraibe si iti mai ramaneau si bani de o acadea.
Asa ca de ce fac asta? clar pentru ca nu sunt pe treaba mea.

Deci locatia finala este Nisa-Franta pe 23 iunie 2013. Inca nu m-am inscris ca mai este timp(sper) si bugetul de luna asa s-a cam dus pe altele asa ca astept luna viitoare.

Tot ca oamenii anormali, dupa ce am decis unde ma duc, am inceput sa caut sa vad cum e atmosfera, impresii pe forumuri sau pe bloguri, daca se inoata cu neopren sau nu, cati participanti sunt si cum e traseul de bicla.

Pe youtube am gasit imediat un filmulet care m-a impresionat. Exact din acest motiv vreau sa ma duc sa fac primul Ironman in afara tarii. 
AWESOMENESS

Tot cautand dupa bloguri sau forumuri cu descrierea circuitului de bicicleta, am dat peste comparatia de mai jos si tot citind am aflat ca Nisa are una din cele mai grele trasee de bicicleta din lume. Urcari interminabile si coborari foarte abrupte, caldura cat cuprinde si pe ultimii 30 kilometri un vant puternic din fata ( datorita marii care se incalzeste si impinge aerul catre continent).
Comparatie curse Ironman
Cursa de bicicleta este mai jos si are in total 2198 metri de urcare asa ca acum mai pot doar sa ma antrenez cat pot eu de bine mai ales pe partea de bicicleta. 
Presimt ca o sa fie lunga iarna aceasta.
Sambata va fi primul meu test. Triatlonul de la Mamaia pe distanta olimpica(1500 metri inot, 40km bicicleta si 10km alergare).
Am facut rost de neopren de la Aventuria, carora le multumesc din nou(este mai mult pentru caicac-canoe-surf) dar dupa o tura la bazin se pare ca nu imi pune probleme la inotat doar ca imbracat cu el scot mai mult pe suta de metri decat in slip. Sa nu mai zic ca toti se uitau la mine ca la urs. Mi-am vazut de treaba si mai mult, pentru ca aratam asa PRO nimeni nu s-a mai bagat pe culuarul meu asa ca am avut o ora de inot foarte placuta.

Ei zic ca apa are 21 de grade. Chiar vreau sa vad daca vine cineva si inoata la slip.

Incepe un nou sezon!
read more "Let the show begin-Ironman"

miercuri, 12 septembrie 2012

Transmaraton- bucurii la inaltime

A fost exceptional. Cel mai frumos drum din lume si noi am avut privilegiul sa il alergam.
O experienta ce trebuie traita macar odata in viata.

Cei patru si povestea lor la Transmaraton.

Totul a inceput in aprilie, cand am hotarat sa ne inscriem si sa speram ca vom fi printre cei putini care vor avea sansa sa alerge pe Transfagarasan. Datorita faptului ca au fost multi doritori si locuri limitate si ca acest eveniment a fost unul care a avut ca scop principal strangerea de fonduri, s-a recurs la tragere la sorti. La prima strigare, Elena( sora mea) si Mihaela au fost alese. Eu m-am inscris apoi la o a doua selectie si am fost si eu ales sa particip. Marius a intrat aproape pe final cand, cativa dintre participanti au renuntat si s-au eliberat cateva locuri.
Fiecare dintre noi ne-am apucat de strans fonduri pentru Hospice Casa Sperantei si Viitor Plus.
Elena s-a ocupat de cazare, Marius a fost soferul iar eu cu Mihaela am fost profitorii.
De antrenat ne-am antrenat toti patru, mai ales ca urmeaza un alt maraton pe 30 septembrie la Berlin, la care vom alerga din nou impreuna, unde Elena va avea de trecut inca o bariera, cea de 4 ore la un maraton.
Vineri, pe la 17, am plecat direct de la serviciu catre Transfagarasan. Dupa cateva minute ne-am dat seama ca ceva nu este in regula. O uitasem pe Mihaela. Ne-am intors sa o culegem si pe ea si pe la 18 si ceva am iesit din Bucuresti. Am ajuns la pensiune pe la 23 si la cazare surpriza mare...in timp ce noi imparteam bagajele, apa si stabileam cand ne trezim dimineata, receptionerul ne spune ca vom dormi toti in aceeasi camera intrucat asa s-a facut rezervarea. Camera a fost destul de curata si incapatoare dar paturile scartaiau din toate incheieturile iar patul meu avea scandurile de sustinere taiate din scurt si cand ma miscam mai cadea cate o scandura din el. Ma gandeam ca pana dimineata o sa ajung cu salteaua pe jos dar dupa vreo 3 scanduri cazute, totul s-a echilibrat.
Sambata dimineata cand am iesit pe terasa pensiunii m-a izbit un val de aer rece dar cand am ridicat privirea si am vazut cerul de un albastru ieral, mi-am dat seama ca o sa fie o zi minunata.
Micul dejun la pensiune nu a fost extraordinar. Putina omleta si aia cam uleioasa, un gem acrisor de prune, putin unt si 2 cani de ceai.
Pentru ca noi aveam cazarea la 11 kilometri de start, adica de Balea Cascada, a trebuit sa mergem cu masina pana acolo. Pe drum, veselie mare. Cred ca Freddie Mercury ar fi fost foarte contrariat dar totodata bucuros ca piese ca We are the champions sau I want to break free rasuna undeva in Romania pe una din cele mai frumoase sosele din lume. Vocile noastre acopereau boxele date si asa la maxim si fiecare dintre noi radia de bucurie.
La start toata lumea era pregatita sa alerge. Sala de unde se ridica kitul de participare era plina de oameni veseli si nerabdatori. Toti tropaiau, faceau poze, se probau si radeau ca niste copii care primisera o acadea. O acadea care a tinut parca prea putin.
Dupa pozele de start, care sper sa se centralizeze pe undeva si sa avem si noi acces la ele, am numarat 5..4..3..2..1 si am pornit. Incet. Mers rapid. Politistul pe motocicleta care ne asigura spatele s-a plictisit dupa primul kilometru si a plecat mai in fata. Eram ultimii, si asta si vroiam. Sa admiram peisajul, sa vorbim intre noi si sa memoram fiecare clipa. Dupa 10 minute Elena a tasnit ca din pusca. La sfarsit am aflat ca o ambitionase o concurenta si a vrut sa o depaseasca. Oricum pana la finish nu am mai vazut-o. A stat cu talpa la podea tot concursul.
Pentru mine, Marius si Mihaela alergarea pe Transfagarasan a fost de fapt un eveniment, nu un concurs. Am mers, am alergat, am facut poze, ne-am bucurat de punctele de hidratare si eu cel putin, am simtit pentru prima oara ca traiesc momentul fara a incerca sa ma depasesc pe mine sau pe altcineva. La Balea Lac, dupa 14 kilometri de urcat neintrerupt, ne-am oprit cateva minute sa admiram peisajul si sa ne hidratam. Urma tunelul lung de 800 de metri si apoi coborarea pana la lacul Capra. Si noi tot aproape ultimii eram. Marius mi-a zis sa bagam tare si dusi am fost. Ne-am desprins de Mihaela in tunel si pana la finish am tot depasit concurenti. Din 71 de participanti,  noi am ajuns pe 44 si 45 si Mihaela cu cateva locuri mai jos asa ca, surprinzator, chiar daca am mers pe aproape toata urcarea spre Balea Lac, energia ramasa ne-a dat aripi si am alergat cu 4:18min/km, la vale e drept, dar sentimentul ca alergam fara nici un scop ci doar pentru placerea alergarii a fost foarte frumos.
La linia de final, Elena care terminase de mult a venit in intampinarea noastra si am trecut linia de sosire toti trei tinindu-ne de mana (sper ca a surprins cineva momentul si ca o sa gasesc aceasta poza pe undeva).
Tot sarea de pe un picior pe altul de parca nici nu alergase si cand a spus ca e pe locul 1 la fete, mi s-a umplut sufletul de bucurie. Se pare ca antrenamentul prescris pentru maratonul de la Berlin a facut minuni.
Dupa cateva minute a venit si Mihaela in aplauzele noastre si a celorlalti concurenti si voluntari.
Am fost apoi la masaj, am baut o bere promisa de Andrei Chirtoc, organizatorul din partea Hospice, am mai stat la vorba pana cand a sosit autocarul ce urma sa duca concurentii inapoi la Balea Cascada si am plecat si noi impreuna cu doi prieteni, Virgil si Claudia catre pensiunea noastra. Am avut oarecum noroc ca au venit sa ne sustina si apoi sa ne duca inapoi pentru ca autocarul s-a stricat de vreo cateva ori pe traseu asa ca in timp ce noi motaiam in camera noastra, unii dintre concurenti nici nu ajunsesera la Balea Cascada.
Pe seara am fost la pastravaria Albota si am sarbatorit evenimentul.
Am aplaudat la scena deschisa cei noua finisheri ai ultramaratonului de 70 de kilometri, printre care si doua fete, apoi medaliatii de la semi printre care si Elena pe locul I, apoi voluntarii, organizatorii, sustinatorii si la final toti finisherii evenimentului. A fost o zi perfecta din punctul meu de vedere. Este cel mai incet semi pe care l-am facut dar a meritat.
Mii de multumiri organizatorilor si in special lui Gabriel Solomon si lui Andrei Rosu care au fost sufletul acestui eveniment, voluntarilor, celorlati concurenti care au glumit si au transpirat impreuna cu noi si celor ce ne-au sustinut pe urcarea pana la Balea Lac, care parea ca nu se mai termina.
A fost cea mai frumoasa cursa la care am participat anul acesta, dar prea scurta si totul a trecut foarte repede.

FELICITARI surorii mele care a facut o figura foarte frumoasa. Eu ii ziceam in masina ca  m-am uitat peste lista cu fetele participante si ca are sanse la podium si uite ca a terminat pe locul I.
BRAVO Elena.

Pe final sunt bucuros ca la anul nu o sa mai trec prin aceste selectii pentru ca am inteles ca participantii primei editii vor avea intaietate asa ca daca nu mi se intampla ceva intre timp, voi fi cu siguranta prezent si la anul, si nu se stie, poate chiar la versiunea ultra.

A fost un  eveniment special care va avea un loc aparte in inima mea.

P.S. O sa revin cu un update de poze imediat ce se centralizeaza pe undeva si am si eu acces la ele.






read more "Transmaraton- bucurii la inaltime"

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Tura de weekend

Asa cum scriam si pe Facebook, astazi am fost cu Simona la un antrenament de bicicleta . A iesit o tura foarte buna.
E prima oara cand am depasit 100 de kilometri si 4 ore de stat pe bicicleta.
Am plecat din Berceni, am ajuns la Cora Pantelimon, m-am intalnit cu Simona si de acolo a inceput tura cu viteza constanta.
A batut vantul, dar din lateral asa ca nu cred ca a influentat pozitiv viteza (negativ sigur). La dus am simtit ca trag mai tare pe unele portiuni chiar daca viteza de deplasare ramanea aceeasi.
La intoarecere am facut o medie mai buna ca la dus. Spliturile 1, 2 si 5 sunt cu drumul pana la Simona si inapoi acasa. Spliturile 3 si 4 sunt cele cu viteza de rulare constanta.
Inapoi am tras mai tare(scuze Simona) sa vad daca putem sa facem un 30km/h medie, dar cu 4 treceri de cale ferata si ultimii 2 kilometri prin Bucuresti a fost imposibil si am reusit doar o medie de 28.6km/h. A fost bine dar cu ocazia asta imi dau seama ca 30km/h timp de 6 ore NU este un target realist la Ironman la anul. Poate daca nu mai aveam maraton dupa, dar nici asa. Si oricum eu o sa imi fac programul astfel incat sa fac (macar sa INCERC) maratonul in 4 ore.
Dupa tura de bicicleta am fost in parc sa alerg 20 de minute si pana la urma am alergat 4 kilometri in 21 minute asa ca desi imi simteam picioarele grele, se vede treaba ca nu eram asa praf.
Vroiam sa ii propun Simonei sa mergem cu Andrei Rosu in tura lui epica de 200 de kilometri dar pana la urma am considerat ca nu pot sa tin o viteza medie de 30km/h timp de 7 ore asa cum vroia/spera el si din aceasta cauza am renuntat. Mai bine in ritmul nostru si sa ajungem acasa multumiti decat sa nu pot sa termin si sa ajung acasa extrem de obosit si nici cu tura terminata.
O sa facem si noi candva un 200 de kilometri, doar ca nu in curand. 
Oare cum as fi facut tura asta daca aveam un pegas cu sa lunga? 

Apropo, are cineva in plus sau stie pe cineva care poate imprumuta (si contracost) un costum de neopren? Nu cred ca o sa reusesc sa inot pe 22 septembrie la triatlon la Mamaia intr-o apa care cu siguranta o sa aiba sub 15 grade doar in costumul de tri.

Spatamana viitoare urmeaza Transmaratonul si luni va zic cum arata tricoul.
read more "Tura de weekend"