Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

luni, 16 septembrie 2019

OLTman ultratriatlon

Inaintez incet, dar constant. Soarele care m-a chinuit toata ziua a lasat deja locul lunii care apare si dispare printre norii ce se succed cu repeziciune. Ma tot gandesc ce sa scriu despre acest OLTman. Au trecut deja 15 ore de cand am inceput si mai am inca mult de mers. Spun mers pentru ca la partea de maraton nu reusesc sa alerg mai mult de 100 de metri. Genunchiul lovit in stanca de la Janosik inca nu si-a revenit si in momentul cand incep sa alerg imediat comenteaza. Am invatat sa ignor tipul asta de durere dar efectiv nu pot sa ridic piciorul cum trebuie. Ma gandesc la copiii pe care statul asta roman i-a uitat si pe care ii condamna sa stea singuri in spitale si sa se lupte cu boala asta numita cancer, o boala prea grea si prea cruda si imi dau seama ca durerea asta a mea nu inseamna nimic. Au nevoie de cei dragi aproape si asta fac cei de la Magicamp prin proiectul Magichome. Aduc parintii mai aproape de copiii lor oferindu-le un loc unde sa stea pe timpul tratamentului in loc sa se inghesuie in spitale. Continui sa merg. E intuneric si doar frontala descopera niste ochi mici care se uita la mine din marginea tufisurilor. Din cand in cand cate o masina trece cu viteza pe langa mine. Unii se opresc sa ma intrebe daca vreau sa ma ia la ocazie. Le spun ca am drumul meu si nu stam prea mult la discutii. Prin cap imi trec o multime de idei dar incerc sa tin firul povestii de astazi inca in prezent. Nu exista mai tarziu, ma concentrez doar sa merg inainte. Ma gandesc cum a inceput ziua pentru mine. La ora 5 trezirea, si la 5:45 eram pe baraj la plaja din Slatina. Temperatura afara 11 grade, dar apa mult mai calda. Sunt pregatit de inot insa prima dilema a fost cum cobor in apa. Dalele sunt abrupte cu sanse mari de alunecare si singura scara spre apa era cuprinsa de alge cu tot felul de obiecte neidentificate prin ele. Aleg dalele, ma echipez, tata tot imi spune sa fiu atent cand cobor, umflu safety buoyul asa mai mult de siguranta mea, leg al doilea ceas de el astfel incat inotul sa fie super precis si dau sa intru in apa. Bineinteles ca alunec, cad pe spate, ma sprijin in maini si ma tai la mana stanga intr-o scoica. Macar apa e calda.

Imi fac curaj si incep aventura de pe Olt. Trec de cateva portiuni cu alge si incep sa imi dau drumul la brate. Tinta mea este 1 ore si 30 minute pe 3800 metri. Relaxat. Daca te uiti pe harta ai zice ca in nici un caz nu se poate ca in mijlocul barajului sa fie apa pana la glezna si asta pe o distanta de cel putin 50 de metri. Ma ridic in picioare si incerc sa gasesc marginea unde apa incepe sa fie din nou adanca. O lebada curioasa se apropie foarte mult de mine. E la un metru si ma urmareste. Incep din nou sa inot dar ea este mult mai rapida ca mine. O vad o perioada cand intorc capul spre ea. Se plictiseste la un moment dat si dispare. Incet incepe sa iasa soarele si eu tocmai vad pe ceas 1900 de metri. Intorc si incep sa inot spre malul care abia se vede in departare. Cumva nu mai trec prin portiunea cu apa mica dar in schimb vad pe sub mine cabluri multe. Par aproape dar nu le ating cu mana. Apa este foarte clara si curata si din cand in cand mai trec pe deasupra algelor. In timp ce ma apropii de mal dau de o portiune unde algele sunt atat de dese incat pur si simplu ma blochez in ele. Apa este destul de adanca asa ca nu pot sa merg si singurul lucru pe care pot sa il fac este sa dau incet inapoi si sa caut o portiune pe unde pot sa trec. Asta imi consuma din timp si energie si pierd aproape 100 de metri tot cautand o portita pe care nu pare sa o gasesc. Imi iua inima in dinti si intru din nou in alge. Apa e pana la gat si reusesc sa inaintez incet vreo 20 metri si sa ies din ele. Mai e putin pana la mal. Il vad pe tata pe ponton si imi dau seama ca prima proba a trecut intr-o ora si 30 minute cu 4000 metri de inot. Stau in tranzitie mai mult decat e necesar dar nu ma grabeste nimeni. Sunt singurul concurent si ma gandesc razand ca dupa ce o sa termin o sa ies pe locul intai, dar pana sa termin mai e mult.
Cand am facut planul Iron42 si am inceput sa caut un lac in fiecare judet mi-am dat seama ca o sa fie complicat.
Cand esti singur si totul il faci tu, detaliile chiar conteaza. Nu e traseu cunoscut sau marcat. Inoti de capul tau fara sa stii ce e in apa sau ce se intampla daca ai avea probleme. Nici nu stii daca lacul in care o sa inoti mai este acolo saptamana viitoare. Poate il dreneaza sa il curete si atunci chiar e o problema.
Dupa inot incepe traseul de bicicleta. Pe google maps totul e frumos si chiar imi plac primii 50 de kilometri. Apoi incepe sa se incalzeasca afara. Planul este sa stau singur si daca am cumva nevoie  de ceva sa sun si sa vina tata la kilometrul 110. Totul e planificat pentru o asistenta cat mai putina. La ora 12 sunt deja 30 de grade si asfaltul frige. Trec prin Baragan si ma gandesc ca in 30 de ani pe aici o sa fie desert daca nu facem repede ceva. Nu a mai plouat de cateva luni si pamantul e ars si tare. Tractoarele care il ara scot nori imensi de praf in spate. E lunca Oltului, dar totul este uscat. Apa din bidoane e fiarta deja. La un moment dat imi dau seama ca traseul ales trece printr-un camp cu sosea neasfaltata, plina de pietris si pamant. Verific repede rute alternative si aleg ceva paralel cu el. Din cauza asta pierd si timp si vreo 12 kilometri. Tata decide sa vina cu Mihnea si cu Puiu la locul stabilit. Ne intalnim si ma realimentez cu apa rece, maninc un sandvis repede si pornesc din nou. Mihnea imi da un pup si ma tine un pic in brate. Ii spun ca ne vedem mai pe seara.
Incepe sa ma deranjeze genunchiul si e din ce in ce mai cald. Dau de o sosea care din loc in loc e taiata de pietris si asa ma forteaza tot timpul sa incetinesc si apoi sa accelerez. Timp de 15 kilometri. Am o trecere peste Olt la un baraj unde lipseste asfaltul vreo doi kilometri si iau bicla in spate si merg pe langa drum pe iarba. Beau apa calda si imi vine sa vomit dar am noroc cu o fantana a unui cioban, fantana sapata cred ca la mai mult de 100 de metri adancime. Apa e rece si curata. Ma spal si beau ca o camila in desert cand da de o oaza. Mai am 30 de kilometri pana la intalnirea cu tata. Il sun sa ii spun ca mai intarzii un pic si mai am de recuperat cei 12 kilometri pierduti cand am facut ocolul. Incepe sa bata vantul destul de tare din lateral si sincer as vrea sa stau undeva la umbra sub un copac. Incep sa numar kilometrii pana la tranzitie si in sfarsit termin in 7 ore si 46 minute cei 180 de kilometri cu 1100 metri dif de nivel. Stau in tranzitie aproape 20 de minute si incerc sa vad care sunt daunele la genunchi. Inca nu e clar dar macar cand merg nu doare asa tare. Ma gandesc ca primele 2 ore sa merg sa vad ce se intampla. Ii spun tatalui sa se duca acasa si daca e ceva il sun. Eu sper ca nu o sa fie.
Incep maratonul cu promisiunea ca o sa ma duc pana la capat. In Caracal opresc la un magazin sa imi iau un suc de pere pe care il vomit instant, semn ca stomacul nu prea este in regula. Maninc un sandvis cu cascaval si salam si incet incep sa imi revin. Ritmul este constant 5.8km pe ora. Incerc sa alerg putin la vale dar dupa 400 de metri ma opresc si imi dau seama ca va fi o tura lunga. Pe unde este poteca si nu trebuie sa merg langa sosea imi fac de lucru cu telefonul si astfel aflu ca un prieten, Adrian Ciocan, are casa chiar pe traseul meu la kilometrul 22. Stabilim sa ma intalnesc acolo si il sun si pe tata sa nu mai vina dupa mine. Ii spun ca tot maratonul o sa il merg si ca o sa ajung de fapt duminica acasa. La kilometrul 22 ma intalnesc cu baietii si beau cea mai buna cola din viata mea. Cu mancarea nu ma omor si nu prea mai intra nimic in afara de apa, cola, cateva alune si un mar. De la kilometrul 22 satele incep sa se rareasca si merg kilometri intregi pe camp. Ma tot gandesc la copiii care se duc sa invete in alte sate unde exista profesori si care merg in fiecare zi kilometri intregi sa ajunga la scoala. Acum e inca cald, dar iarna? O parte din ei renunta din lipsa de motivatie sau din cauza traiului greu sau chiar din cauza ca nu are cine sa ii indrume. Ma bucur ca exista fundatii ca Teach for Romania ce pregatesc profesori pentru aceste sate si pentru acesti copii. Copiii sunt viitorul nostru si singurul mod sa iesim din situatia asta din Romania este prin educatie.
Ajung la kilometrul 30 si sarbatoresc stand jos timp de 5 minute, contempland cerul si ascultand zgomotele naturii. Am companie tot timpul in forma a unor ochi curiosi care ma urmaresc constant.
Deja e cel mai lung Ironman de pana acum chiar daca celelalte au fost toate extreme. Imi dau seama ca oricum ai face, un ultratriathlon de 226 km impune o anumita doza de nebunie. Ma gandesc la inceputurile mele cand un kilometru de inot mi se parea o realizare si chiar a fost la momentul respectiv. La fel am trecut si de 100 kilometri la bicicleta apoi de maraton. Este prima oara cand maratonul de la sfarsitul unui ironman imi ia atat. Ma trezesc din visare cand genunchiul imi spune din nou sa ma opresc. Mai am vreo 7 kilometri si stiu ca deja sunt acasa. Nimic nu se mai poate intampla. Ajung la kilometrul 40 si ma asez pe o banca, imi dau adidasii jos din picioare, stau relaxat si ma bucur de ultimele momente inainte de finis. Termin maratonul pe o strada, intr-un sat, undeva unde mi-am petrecut intreaga copilarie, in judetul Olt in 8 ore si 5 minute. Timp total de 18 ore fix. Asta e ultratriatlonul pur, curat si cu cea mai mare insemnatate pentru mine. Imi dau seama ca planul de acasa nu se potriveste de cele mai multe ori cu cel din targ dar daca procesele sunt bine definite, daca stii ce ai de facut, daca stii cum sa faci, daca crezi ca poti sa faci si cel mai important ai si o cauza pentru care faci atunci prea putine lucruri te pot opri.
Ma veti vedea in continuare inotand, biciclind si alergand prin judetele tarii. Imi trebuie doar o recuperare rapida sa vad exact ce e cu genunchiul asta.
Intre timp puteti dona pentru cele doua cauze, Magichome si Teach for Romania prin linkurile de mai jos. Oamenii astia chiar fac ceva minunat pentru copii. Hai sa le dam o mana de ajutor.
     MagicHome
Image result for teach for romania




Teach for Romania







read more "OLTman ultratriatlon"

miercuri, 11 septembrie 2019

Janosik Xtri

Anul asta a fost cel mai ciudat an de antrenament pentru mine. Din februarie cand credeam ca o sa rup programul in doua au inceput sa se intample tot felul de lucruri care m-au facut sa modific antrenamentul si sa modific modificarea de mai multe ori. Am inceput cu o problema in calcai, un neg care nu a trecut nici cu operatie si in final am rezolvat-o cu o crema, asta prin iunie, asa ca din martie pana pe 27 iulie nu am alergat nici un kilometru. Bicla a mai mers cum a mai mers pana pe 10 iulie cand, cu ajutorul unui politist binevoitor care m-a directionat aiurea de pe soseaua noua turnata pe cea veche, am alunecat cu roata fata si am cazut cu bicicleta exact pe asfaltul nou si mi-am fisurat o coasta. Nu ma omorasem cu inotul pana la acel punct si pana la concurs am mai inotat doar 1 luna in august.
Asa cum am zis antrenamentul l-am modificat de mai multe ori. Cea mai buna ideea preluata de la free divers a fost sa fac un antrenament de respiratie. Asa am ajuns sa imi tin respiratia  4 minute si 18 secunde, inceput de la 1 minut si 50 secunde. Cred ca asta m-a ajutat cel mai mult la inot sa trec de socul pe care il am tot timpul cand trebuie sa inot rapid primii 500 de metri intr-un concurs.
Cu 3 saptamani inainte de concurs am facut o intindere la muschii spatelui. Noroc cu Mugur Fratila care m-a rezolvat in 2 sedinte de kineto. Chiar a fost cea mai rapida recuperare din viata mea. Am fost ca nou la concurs.
Nici nu m-am mai gandit la antrenament fizic ci mai mult la pasii pe care trebuie sa ii fac astfel incat sa ajung cat se poate de sanatos in ziua concursului.
Cu o seara inainte de concurs cand sa fac checkinul pentru avion mi-am dat seama ca am luat biletele pentru 4 oameni, fix invers ca in piesa lui Caragiale. In loc de Bucuresti-Budapesta am luat Budapesta-Bucuresti si invers. A trebuit sa luam din nou bilete cu o seara inainte de a pleca.
Janosik este un concurs atipic chiar si pentru concursurile extreme de triatlon. Daca la un Ironman vezi mii de concurenti, la cursele astea din categoria Extreme vezi ca la linia de start sunt undeva la 200 de concurenti. La Janosik am fost 79 de echipe si asta datorita cursei grele si a faptului ca este intr-o zona destul de izolata in care se ajunge greu si dupa multe ore de condus. La bicicleta trebuie sa ai cu tine neaparat o harta. Sunt multe intersectii, curbe, mergi prin padure mult si pe intuneric, ai intersectii cu autostrada asa ca am vrut sa folosesc un suport de prindere al telefonului pe ghidon. Am imprumutat unul de la Sergiu Buciuc. Merci man.
Janosik nu este un concurs greu pana ajungi la maraton. Dificultatea este faptul ca inoti in bezna, biciclesti cam 100 de kilometri tot in bezna si posibil cu soseaua uda, unele portiuni fiind prin paduri, si maratonul are diferenta de nivel cumulata de aproape 3500 de metri cu urcari si coborari foarte abrupte, stancoase si cu lanturi si vreo 7 kilometri de plat.
In cateva cuvinte, pentru cei ce vor sa il incerce, e cam asa: esti la 100 kilometri de start, si de vineri dimineata pana sambata cam pe la 23 nu mai dormi nici tu si nici echipa de suport. Ca sa ajungi la start de la hotel pleci pe la 21 si ajungi la locul faptei putin sub ora 23. Ai apoi 50 minte de aranjat totul in tranzitie, pe intuneric bineinteles, si te aliniezi la startul care este programat la ora 00:00. Anul asta startul la inot a fost ciudat pentru ca inainte cu jumatate de ora s-a pus o ceata peste lac astfel incat nu se mai vedea nici prima baliza si a trebuit sa facem un circuit in apa de 4 ori. Normal era de 3 ori dar au micsorat distantele intre balize sa vedem si noi ceva. Anul asta am zis ca nu mai stau si frec menta la inot, dau tot ce pot de la inceput ca sa apuc sa mai si alerg, intrucat cutoffurile sunt destul de stranse si am zis sa castig timp la inot.
M-am pus in fata cu aia buni. Am tras de mine vreo 500 de metri pana la prima baliza cu aia buni. M-am taiat si i-am pierdut pe aia buni. A venit al doilea grup de care cumva m-am tinut sau poate de al 3 lea. Ideea e ca am inotat intr-un grup maricel de oameni, fix in centru, astfel nu am avut nevoie de orientare, mergeam ca oile dupa primii doi care au tinut directia foarte bine. Inotul l-am terminat in 1 ora si 13 minute si sincer nu cred ca a avut 3.8km intrucat ma stiu si eu nu pot sa fac o ora si 13 minute pe 3800 de metri oricat as incerca. Poate vreo 3500 metri sau pe acolo. Asa da. In fine, cand am ajuns la bicicleta in tranzitie, echipa de suport nu era acolo, habar nu aveau ca am terminat. Au venit pe final si m-au ajutat sa ma imbrac. Deja din tranzitie iesisera foarte multi. Bicicleta nu a avut surprize, m-am dat doar de 2 ori jos cam 1 minut la fiecare si pe primii 65 kilometri am facut 2 ore fix. Apoi a inceput nebunia cu urcarile si mai ales coborarile prin padure. Erau semnalizate gropile dar cand cobori cu viteza, pe intuneric, nu prea mai ai timp sa le eviti asa ca eu nu am riscat si am mers la limita posibilitatii de a frana in caz de ceva. Prima mea greseala a fost sa imi leg o lanterna de casca de bicicleta. Mi-a imprumutat Andrei Rosu niste lanterne super doar ca nu mi-am dat seama cat pot fi de grele si dupa 100 de kilometri efectiv nu mai puteam sa imi tin capul ridicat din cauza durerii gatului. Asta a fost prima oprire. Cand am vazut prima geana de lumina am dat-o jos.

Tot Andrei mi-a mai dat niste prafuri care chiar isi fac treaba sa te tina treaz si in priza. Dupa ce s-a luminat chiar a fost placuta bicicleta si am terminat in 8 ore si 37 minute destul de odihnit as putea spune pentru o diferenta de nivel de 2700 de metri si 184 de kilometri.
Echipa de suport, adica tata, Elena si Dan, era super incantata ca am terminat in cutoff si ca nu mai trebuie sa se tina dupa mine cu masina.










Maratonul l-am inceput fix la ora 10 dimineata cu Dan care era in forma si tragea de mine. Fix cu o urcare de 600 metri dif, de nivel, foarte abrupta si o coborare la fel.
Pe plat am alergat cate 100 de secunde si 30 de secunde am mers. La un moment dat, ramasi fara apa, situatie care s-a tot repetat pe timpul alergarii, Dan a vazut o benzinarie fix pe portiunea de plat si s-a dus sa ia ceva de baut. Eu i-am zis Cola, bautura campionilor. El a venit cu o Cola zero. Din graba nu si-a dat seama ca eticheta e neagra asa ca am baut o cola fara calorii :) la un concurs unde e chiar bine sa bagi in tine cate calorii poti.
Primii 25 de kilometri au fost facuti in 4 ore si 20 minute cu cateva peripetii, am pierdut traseul si am intrat printr-un luminis unde era un porc mistret care s-a speriat de noi. Am injurat pe niste urcari cu beton si cu o caldura la sol cred ca peste 50 de grade, fara pic de umbra dar ne-am incadrat in cutoff, cu 10 minute bonus pentru ultima parte a maratonului.
Ultima parte a maratonului se compune de fapt din doua parti. O parte pana la cutofful de la kilometru 36, care de fapt e 37 si care la briefing cu o zi inainte era 34. Te doare mintea. Partea asta de maraton e grea, printr-un canion cu scari, lanturi, apa multa sa te uzi la adidasi si multa, multa, multa lume care e la plimbare si careia nu ii pasa ca tu trebuie sa te incadrezi intr-un cutoff. Dupa intrarea in canion lui Dan au inceput sa ii apara crampele asa ca am facut un plan la repezeala sa putem sa continuam. El s-a intors la hotel si urma sa faca un ocol cu masina si sa ajunga la cutoff la km 36 cumva si eu urma sa continui singur prin canion pana la cutoff. Planul a fost chiar bun si el si sora-mea s-au incadrat la limita sa ajunga la punctul de checkpoint cu toate ca au avut aventuri si a trebuit sa mearga prin padure doar asa la ghici sa ajunga unde trebuie.
Povestea mea insa nu a fost asa fericita. Prin canion totul parea ca merge bine, timp aveam destul si mergeam cu aproape 3.5km pe ora in conditiile in care aveam de facut dupa spusele organizatorilor 9 kilometri pana la cutoff. Cu calculele mele si cu coborarea de final ma incadram si mai si ramanea timp.
Problema a fost ca nu ne-a spus nimeni nici la briefing si nici pe drum ca ultimii 6 kilometri sunt fara apa. Deloc. In soare la 30 grade cu urcare de 1200 de metri de nivel in 6 kilometri. Eu mi-am baut apa din bidon si tot asteptam sa gasesc ceva, un izvor, un punct de hidratare dar nimic. Pe ultima urcare cu lanturi si cu stanci expuse am inceput sa ametesc. Asta dupa vreo 3 ore fara pic de apa si in soare total. Singura optiune care mi-a venit in minte a fost sa fac ce face si Bear Grylls. Sa ma pis in sticla si sa beau pisat cu un baton de la Aptonia. Gustul nu e rau si m-a inviorat un pic dar era prea tarziu cand mi-am dat seama ca sunt super deshidratat. E prima oara cand mi se intampla asa ceva si nu am stiut foarte bine simptomele si cat de repede si rau se inrautateste situatia asa ca pe ultima urcare am inaintat cu 1.5km pe ora cred sau poate mai incet. Si ultima urcare e grava. Mergi efectiv de-a busilea si cauti stanci de care sa te tii sa nu aluneci inapoi la vale. In varf de unde incepea coborarea spre checkpointul de la kilometru 34, care de fapt e 37, am ajuns la 18:05 si de acolo pana jos ei ziceau ca faci 1 ora. Asa deshidratat cum eram am facut asta in 35 minute dar deja era prea tarziu. Cu 35 minute mai tarziu. Intre timp Dan si cu sora-mea ajunsesera la chekpoint si le-au spus organizatorilor ca sunt pe undeva pe sus pe varf fara apa. Normal ca oamenii s-au paincat si a urcat cineva dupa mine. Cu tipul m-am intalnit pe la jumatatea coborarii si m-a vazut ca sunt ok dar mi-a zis ca nah... asa sunt surorile mai protectoare si ca e bine ca sunt bine. Eu eram ultimul de pe traseu. Celalti care mai erau dupa mine renuntasera cand au vazut ultima urcare asa ca eu eram monitorizat pe gps si ei tot vedeau ca merg extrem de incet. Pana la ultimul checkpoint, la km 37 de alergare, am facut exact 19 ore si 20 minute. Sunt foarte multumit acum cand ma gandesc ca am tras de mine sa nu renunt si am trecut si prin momente destul de ciudate.

Traseul de alergare de la kilometrul 25 incepe undeva mult in spatele varfului mare, in vale, urca pe varful mic apoi pe cel mare fix in varf e o cruce si apoi este o coborarea foarte dura direct pe muchie, expusa pana la nivelul padurii catre checkpointul de la kilometrul 37.
Din 79 de echipe au terminat doar 57 si prima echipa a trecut linia de finish in 13 ore si 50 minute iar ultima a trecut in 21 ore si 30 minute. Cand am ajuns eu la checkpoint, ultima echipa tocmai pleca catre finish.
Echipa de suport a fost in cea mai buna forma. Ne-am descurcat foarte bine si imi dau seama ca a fost foarte greu pentru ei sa stea dupa un nebun timp de 20 de ore in conditiile in care nu au dormit de 2 zile si nu au avut adrenalina aia a concursului care sa ii tina in priza.
De fapt ei sunt motivul pentru care am ajuns asa departe. La astfel de curse fara echipa de suport care sa te inteleaga, sa stie ce iti trebuie, cand iti trebuie si care sa aiba rabdarea sa stea cu tine, nu ai ce sa cauti. Dan, tata si Elena au fost acolo langa mine dar si cei de acasa au avut rabdare cu mine. Anul acesta nu a fost despre antrenamente structurate ci mai mult despre ce pot face cu ce am, mental si cu experienta anterioara.




Urmatorii 2 ani vor fi dedicati unui plan la care am muncit aproape 4 luni si la care ma gandesc de peste 2 ani. Se numeste IRON42 si initial era despre 42 distante ironman in toate judetele tarii timp de 42 de zile consecutiv. Momentan nu sunt la nivelul asta si logistica pentru asa ceva este foarte complexa. Nu imi este frica sa il incep insa dupa ceva teste am decis ca e mai intelept sa il fac in alt mod.
Voi face tot 42 de distante Ironman, tot in cele 42 de judete ale tarii, dar in 2 ani de zile asta insemnand 21 de distante pe an in conditiile in care inotul vreau sa fie exclusiv in lacuri. Asta inseamna ca perioada in fiecare an va fi din mai pana la sfarsitul lui septembrie. Adica in 5 luni de zile 21 de distante. 21 saptamani cu 21 de distante, 1 pe saptamana desi in realitate vor fi sigur si saptamani in care voi face mai multe, unul dupa altul.
Mi-am dat seama ca desi un concurs ca Janosik este foarte frumos, parca toata logistica si toate cheltuielile ar putea fi folosite in alt mod. Un mod in care sa descopar Romania asa cum e ea si poate impreuna cu mine sa o descoperiti si voi.
Ne vedem prin tara fie la un inot, o tura mai lunga de bicicleta sau o alergare.




read more "Janosik Xtri"

marți, 25 decembrie 2018

O luna pe burta goala (31 days water fasting)

Cum e sa stai fara mancare 31 de zile? e un joc psihologic cu tine insuti.
            Pentru cei care nu stiu ce inseamna sa stai fara manincare o perioada, procesul este unul destul de simplu. Nu maninci nimic si nu bei nimic ce poate furniza corpului tau calorii. Eu am inceput sa fac asta de aproape 6 ani, in fiecare an, incepand in primii 2 ani cu perioade de 2-3 zile de mai multe ori pe an si culminand anul acesta cu o perioada de 31 de zile. Beneficiile sunt mai mult decat evidente, cel putin pentru mine, incepand cu pierderea in greutate si ajungand la reglarea organismului la nivel celular si mental. De fapt tot procesul de la dorinta de a face asa ceva pana la postul actual este unul mai mult mental decat fizic.
De la 21 zile, puteti citi aici mai mult despre postul de 21 zile-  Cura fara mancare si doar cu apa  la o luna (31 de zile) nu a fost decat un pas.
Revin cu acelasi indemn ca in postarea despre postul de 21 de zile:

"Cura fara mâncare si doar cu apa nu este neaparat despre slabit sau despre abstinenta de la orice fel de aliment pentru o perioada stabilita. Cura este despre schimbarea vietii in mai bine, despre redescoperirea alimentelor sanatoase, pline de energie, despre vindecarea emotionala si mentala, despre constientizarea ca mancarea este de fapt un instrument care ne da energie.
Alimentele furnizeaza grasimi, carbohidrati, proteine, fibre si minerale. Nu o sa intru in detalii cum se absorb fiecare si cum se metabolizeaza pentru ca nu sunt nutritionist si mai mult, aceste informatii le puteti gasi usor pe net. Nu toate caloriile sunt la fel. O punga de chipsuri desi are peste 800 de calorii, toate sunt goale fara nici un pic de nutrienti. E ca si cum corpul tau vrei sa fie un Ferrari si ii bagi benzina de cea mai proasta calitate. Oricat de Ferrari ar fi, se strica si nici nu functioneaza la parametri optimi.
Cu toate astea cura doar cu apa este un proces destul de greu de pus in practica, din foarte multe considerente printre care, frica ca ni se poate intampla ceva inreversibil sau sa murim sau sa ne imbolnavim, reactia celor din jur cand le spui ce faci, propria ta frica la cel mai mic semn ca iti e foame, conjunctura in care tii acest post, suportul familiei, etc..
Pentru o cura de succes as mentiona:
1.    Cel mai important lucru- sa stii de ce vrei sa incepi o asemenea cura. Fara obiective clare, la cel mai mic semn ca iti e foame, o sa cedezi presiunii pusa de un creier care nu este obisnuit cu asa ceva."

Informatiile despre un astfel de post abunda pe internet si cateva dintre cele mai bune surse de informare sunt in postarea pentru 21 de zile.
Nu o sa mai reiau informatiile de acolo ci in acest post o sa va spun ce etape au fost la mine in 31 de zile.
Am inceput cu 90.5 Kg- la o inaltime de 176cm. Majoritatea grasimii era in jurul taliei si la piept. Am terminat cu 75.5 Kg. Dupa o saptamana, care s-a facut ieri, am 78.2 Kg-stabilizat. Asta pentru ca muschii si ficatul si-au refacut rezervele de glicogen, am din nou apa in corp pentru procesarea mancarii, etc...
In toata perioada postului am facut foarta multa miscare, incepand cu antrenament de alergare si terminand cu caratul unor milioane de cutii si pungi de la parcare pana la etajul 2, pe scari-pentru ca ne mutam.
Primul lucru pe care l-am observat din nou este faptul ca imi e frig. Incepand cu a 4-a zi  si pana in jurul zilei 14, corpul intra intr-o stare de conservare a energiei si toate extremitatile mi le simt reci. 
Al doilea lucru este nevoia de somn care practic era foarte mica. Dupa 3-4 ore de somn ma simteam fresh.
Daca ar fi sa pun experienta pe zile pentru mine este cam asa:

  1. Inainte de a incepe postul...am in minte  cat, de ce, cum,  ce o sa mearga bine, ce poate merge prost si cum sa remediez asta.
  2. PRIMA ZI de post- minunata, fara probleme, a doua zi putin mai grea in sensul ca incep sa termin rezervele de glicogen spre sfarsitul zilei si mai ales cand faci si antrenamente se termina mai repede si corpul inca nu e pregatit sa acceseze grasimea.
  3. ZIUA 3 este poate cea mai grea cand nu mai am cu siguranta glicogen, chiar daca as fi stat doar in pat zilele anterioare si corpul da din colt in colt cautand resurse care nu mai exista.
  4. ZIUA 4 este deja o bariera, sau cel putin asa a fost pentru mine primele dati. Acum a fost ok-ish. Am alergat 5 km la ritm de 5:40 min/km si apoi am carat niste cutii vreo 20 de minute. Principala problema care apare dupa aceste 4 zile este negativitatea oamenilor din jurul nostru. La mine va spun ca s-au obisnuit si in afara de 2-3 care inca cred de fiecare data ca o sa mor dupa 5 zile de nemancat, ca ei sigur ar muri daca nu ar manca 2 zile si ca deja la 5 zile sigur orice doctor o sa imi zica ca nu e bine, ceilalti ma lasa in nebunia mea, chiar daca poate nici ei nu inteleg foarte bine acest proces si nici macar nu l-au incercat cateva zile. De fiecare data le spun ca procesul asta de stat nemincat mai multe zile in sir, este un proces complet natural, care s-a continuat timp de milenii. Corpul nostru este neschimbat de mai bine de 20 de MII de ani. In mai putin de 30 de ani am inceput sa dam cu el de pamant. Dieta in orase s-a schimbat radical si sportul nu mai poate sa suplineasca acest aport de calorii, majoritatea fara continut. Acum 200-300 de ani, chiar si in istoria recenta de dupa al doilea razboi mondial, pe glob au existat perioade cand mancarea lipsea si pur si simplu oamenii nu mancau. Prea putin este inteles si microbiomul si rolul covarsitor pe care il are in dezvoltarea atat a noastra chiar dinainte de a ne naste cat si legatura intre mancare si acesta. Recomand cu drag doua carti exceptionale : The mind-gut Conection de Emeran Mayer si The obesity Code de Jason Fung. Sunt cartile care iti vor pune la incercare o multime de preconceptii si asa zise "adevaruri".
  5. Zilele 5-9 sunt poate cele mai stabile din punct de vedere energetic. Corpul deja a intrat in starea de ketoza si foloseste exclusiv grasimile proprii. De data asta, comparativ cu celelalte dati cand am trecut de 10 zile de post, am avut o energie putin mai buna, mintea clara, fara dureri de cap si cu o pronuntata mucoza pe limba.. un mucus alb care nu se lua nici la spalat pe dinti. A disparut dupa ziua 15 cred. Pana in ziua 10 m-am stabilizat cu pierderea in greutate, in jur de 200-230 grame pe zi. Am si facut cateva teste cu exact aceeasi cantitate de apa bauta in fiecare zi, acelasi efort si concluzia este ca la mine si la rata mea metabolica dupa ziua 12 scad 180-200 de grame pe zi.
  6. Intre zilele 10-20 eu sunt destul de constant. Nu am caderi de energie, fara dureri de cap doar ca atentia e oarecum concentrata pe mancare si cea mai pronuntata perioada este intre zilele 14-18 dupa care incet, incet nevoia asta de a manca scade in intensitate spre aproape zero. Glucoza si colesterolul, potasiul si magneziul sunt foarte stabile semn ca deja corpul s-a obisnuit cu lipsa mancarii. E ca bancul acela cu magarul. Cineva avea un magar si s-a hotarat sa nu ii mai dea sa manimce. Dupa o perioada (mai lunga) magarul evident ca a murit. Omul era foarte suparat spunand oricui ca tocmai cand il obisnuise pe magar fara mancare, acesta a murit.
  7. Dupa ziua 23 am avut o senzatie noua. Tot timpul aveam un gust de dulce in gura, gust venit din saliva. Limba a revenit la culoarea ei normala si temperatura corpului avea fluctuatii dar in general nu mai aveam stari de frig foarte lungi. Pulsul este foarte scazut, undeva pe la 35 dimineata si nu mai mult de 50-55 ziua chiar si la un efort usor. Inca un lucru pe care l-am observat la analizele de sange pentru toate perioadele cand am tinut postul acesta. Nivelul de globule rosii din sange a crescut foarte mult, undeva la peste 30-50% fata de momentul cand am inceput postul. Poate pentru ca pulsul fiind foarte mic, inima se odihneaste si atunci am nevoie de un volum mare de oxigen la un volum mai mic de sange circulat, deci am nevoie de mai multe globule rosii care sa care oxigenul si dioxidul de carbon.
  8. Dupa 31 de zile am intrerupt postul cu o supa clara facuta din oase de curcan fierte la oala sub presiune. Dupa o saptamana deja maninc normal si absolut toate funciile corpului sunt indeplinite normal. In 31 de zile nu am avut nici un scaun in afara de cel de dupa 2 zile de la incepera postului. Reluarea scaunului a fost dupa 2 zile de la intreruperea postului.
Cam atat despre postul asta de 31 de zile. Trecem in curand la lucruri mai serioase.
Sarbatori fericite!




dupa 20 de zile de post







                               
read more "O luna pe burta goala (31 days water fasting)"

luni, 25 iunie 2018

Celtman Extreme Scotish Triathlon 2018

Bag o mana in apa. E rece. Dar ce, nu stiam asta deja? dar chiar atat de rece sa fie? astea au fost gandurile inainte de ziua concursului.
Celtman e un eveniment micut, cu 250 de participanti, nu are splendoarea curselor Europene din circuitul Ironman. Toti suntem ca o familie, ne stim de pe forum, de la sedinta tehnica sau din povestile fiecaruia, povesti cu care am venit sa dam viata acestui concurs. Are loc in partea de nord a Scotiei intr-un taram de vis, departe de viata zgomotoasa a oraselor mari, cu sate tipic scotiene, mici si imprastiate in lungul Lochurilor nordice (lacuri scotiene). Temperatura aerului nu depaseste 19 grade in zilele toride de vara, iar la momentul concursului a fost pe undeva intre 8 si 11 grade, cu o ploaie rece, asa ca de vara, ce a tinut aproape 14 ore.
Am hotarat sa zburam la Glasgow cu Blue Air si apoi sa inchiriem 2 masini, sa ne deplasam la fata locului. A fost cel mai indepartat loc in care am participat la un concurs cu 4 ore de avion si inca 6 de condus, 3 pene, de data asta la masini, si o vreme tipic scotiana. La fiecare 10 minute ploaie mocaneasca, vant, ploaie rafala, vant puternic, soare, furtuna. Le puneti voi in ce ordine vreti si asa era vremea.
Inregistrarea si sedinta tehnica au avut loc in primarie, un spatiu mic ce nu cuprindea mai mult de 150 de oameni. Cele mai importante lucruri, sa avem la noi rucsacul obligatoriu cu haine impermeabile si alte accesorii printre care harta, busola, fluier si kit de supravietuire.
Stiam ca nu o sa dorm prea mult, spre deloc, asa ca am plecat spre casa si la ora 20 s-a dat stingerea, urmand sa dormim pana pe la 2 noaptea. Sora mea si sotia urmau sa fie suporteri.
A fost prima oara cand am reusit sa dorm de pe la 21 pana cand a sunat desteptatorul. Nu beau cafea asa ca m-am multumit cu putina apa rece pe fata si 2 clatite facute de tata. De altfel si de data asta. tata a fost bucatarul sef si nu ne-a lipsit nimic.
Am pornit catre Shieldaig, locul unde avea sa inceapa concursul. Putin peste ora 3 am ajuns in tranzitie, mi-am aranjat totul pentru bicicleta si dupa preluarea GPS trakerului, m-am urcat in autobuzul ce urma sa ne duca la start.
Cursele astea extreme sunt destul de atipice, fiecare cu particularitatea ei, aici startul la inot este pe o plaja retrasa undeva la 4 kilometri de tranzitia la bicicleta. Suntem dusi cu autobuzele si debarcati undeva pe o peninsula de unde nu se vede tranzitia.
Suntem o mana de oameni adunati pe o plaja la 4 dimineata. In Scotia, la 4 dimineata e lumina deja, o lumina asa ca de lapte, alburie si inca timida care nu prea imbie la intratul in apa aia rece plina de meduze.
Ne pregatim. Tobosarii incep sa bata tare, impreuna, ca o inima gata sa iasa din piept.
Se aprinde simbolul Celtman si urmeaza sa ne strangem pentru poza de start. Stiu foarte bine acest simbol, l-am vazut de multe ori in filmele despre acest concurs. E pe bune. Sunt la CELTMAN. Stau calm, respir adanc si sa ma bucur de faptul ca sunt in sfarsit aici. In ultimele luni am perfectionat o tehnica care se pare ca ajuta foarte mult. Bine, in momentul in care antrenamentul fizic nu e asa cum ti-ai dorit sa fie, cand ai foarte multe deplasari in interes de serviciu cateodata si o saptamana, plus multe alte indatoriri acasa, trebuie sa iti canalizezi energia in alt mod, sa vezi ce procese noi inveti si pui la punct astfel incat sa ajungi la linia de start, sanatos, increzator si cu mintea impacata si canalizata spre rezultatul final.
Incet, incet, intru in apa. Inca nu imi dau seama cat de rece este si desi nu am inotat in apa mai rece de 28 de grade anul acesta, totul e in regula adica cat de regula poate sa fie la 10 grade. In sedinta tehnica ni s-a spus, nu stiu daca in gluma, ca pe undeva pe la jumatatea inotului apa ar avea undeva pe la 5 grade, 100-200 de metri unde este un curent foarte rece.
Ma uit in spatele meu si vad autobuzele indepartandu-se. Simt apa cum intra in costum si cum imi pisca mainile. E rece tare si este foarte sarata. Daca as fi fost acasa nu m-as fi spalat cu asa ceva pe fata. Plamanii se blocheaza pentru cateva secunde dar imi spun ca e doar in mintea mea. Se aude goarna si ne punem in miscare. Anul acesta am facut mai multe exercitii de inot la 2 brate pe ambele parti. Ma ajuta acum. Am oxigen destul si nu mai simt mainile si nici fata. S-au format 3 grupuri mari si incerc sa ma mentin in cel din mijloc dar curand sunt depasit de situatie. Stiam ca o sa fie asa, niciodata nu am dat importanta inotului si cu atat mai mult anul acesta cand am inotat fix 1 luna, luna mai, in bazin la caldurica. Raman in ultimul grup care inoata cam la fel ca mine, dar nu stiu cum facem si in loc sa inotam paralel cu malul, o dam cu manta si facem un arc, care la final o sa mai puna peste cei 3400 de metri inca 400. Chiar si asa, azi fluxul e cu noi, un flux de 5.6 metri la maximul lui. Il simt cu ma impinge. Ajungem in larg si incep sa se vada faimoasele meduze. Le vad foarte clar. unele mari de tot ca niste palarii de soare, supradimensionate si roz. Altele albastre cu o coada lunga si fosforescenta si unele galbene si mai mici. Stiu ca doar cele roz inteapa, si de cateva ori ating palaria, roz, gelationasa si semitransparenta. Cele mari sunt sub mine la adancime, dar la suprafata sunt foarte multe mai mici. Nu imi dau seama daca ma inteapa sau nu si nici nu mai conteaza. Am mainile inghetate dar totul e bine. Vad soarele cum incepe sa se ridice dintre munti si totul se aprinde intr-un portocaliu ireal. Ma uit la ceas. E ora 6 si 2 minute. Ridic capul din apa. Mai sunt concurenti pe langa mine si insula e destul de departe. Aproximez inca 20 de minute pana la mal.
Stiu ca o sa fie cea mai lunga zi din an asa ca imi continui miscarea de automaton. Deja respir la 3 brate si singurul efort este atunci cand incerc sa vad directia de deplasare. Spre casa alba, ne-au spus organizatorii dar sunt asa multe case albe. In sfarsit vad coltul insulei si imi dau seama ca am terminat inotul. Prima proba o termin intr-o ora si 23 minute si ceasul imi arata ca am inotat 3880 metri in loc de 3400. Ies din apa ajutat de voluntari, de de sora mea si de sotie.
Dupa 9 minute incep traseul de bicicleta, bineinteles cu o urcare sa ma incalzesc. Trag de mine sa intru in ritm si dupa o ora incepe sa ploua. Mocaneste, asa ca in Scotia, si ploua timp de peste 8 ore. Din cand in cand mai este si o rafala de vant, dar suntem norocosi se pare. Vantul din 2017, vant care i-a dat jos de pe bicicleta pe unii concurenti, inca nu si-a facut aparitia si sper sa stea departe de noi astazi. Kilometri trec unul cate unul, traseul desi nu pare asa greu, e foarte ondulat cu urcari de 1-2 kilometri si fiind ud pe jos si cu rafale de vant, iti solicita atentia foarte mult. Peisajul insa e superb, soseaua ingusta si cu foarte putine masini asa ca inca sunt relaxat.
Kilometrul 100 ma prinde in toane bune si chiar daca stiu ca mai am foarte mult pana departe, sunt concentrat pe fiecare pedala, mai ales ca ne-am schimbat directia de mers si acum vantul a inceput sa bata din fata. Ca parte amuzanta, de la kilometrul 130 pana la 152, adica 22 kilometri i-am facut intr-o ora si 50 de minute. Tot asteptam sa se schimbe vantul, sa se intample ceva, in conditiile in care am observat ca vremea in Scotia este extrem de schimbatoare, dar nimic. Pe cei 22 de kilometri pana am schimbat directia de mers, vantul a batut din fata si a plouat constant si nici soseaua nu ajuta. La ei soseaua are peste tot un strat de pietris incastrat, asa cum punem noi vara pe soselele noastre sa nu se topeasca asfaltul, strat care pentru bicicleta nu e tocmai grozav si pe care vibrezi din toate incheieturile. De la kilometrul 185, de unde a si inceput o coborare foarte faina m-am luat la intrecere cu masina de suport si cumva am ajuns inaintea lor in tranzitie. Total timp pentru 201 kilometri de bicicleta cu 2600 metri diferenta de nivel, ploaie si vant, 8 ore si 25 minute. Super incantat, desi speram la un sub 8 ore. Tranzitia de la bicicleta la alergare a durat cat o zi de post. Aproape 14 minute. Ne-au spus organizatorii ca din nou, datorita timpului nefavorabil, ruta High este inchisa, de altfel doar 41 de concurenti au apucat sa urce pe ea, restul fiind directionati catre Low course.

Ca o paranteza, diferenta intre ruta High si Low este, cel putin pentru mine irelevanta, inca 600 de metri de urcat in plus, si o coborare foarte abrupta. E adevarat ca as fi vrut sa vad cum e, dar in momentul in care am auzit ca s-a inchis, m-am relaxat total, mi-am setat ceasul sa nu ma lase sa cobor sub un anumit ritm pe care trebuia sa il tin sa ma incadrez in cutoff-ul de la alergare, 13 ore sa pot sa continui si am plecat intr-un ritm de pseudo-alergare, un fel de mers de melc combinat cu alergare ultra usoara. Asta pana la primul munte. Coulin Pass. Mama si ce pass, urci si urci prin jnepenis, nu se vede varful, ploua cu galeata, sunt portiuni unde deja pietrele si podetele peste paraiasele ce vin cu bulbuci de sus sunt inundate asa ca treci direct prin apa pana la genunchi. Ca e rece nici nu mai conteaza, apa curge de peste tot. Sus de tot parca te-ai opri un pic sa admiri privelistea, dar in mintea ta nu mai e timp de pierdut asa ca ii dai la vale printre parauri, prin padurea de molid batran, pe langa lacurile cu nuferi. La un moment dat o vad pe sora mea cum vine spre mine bucuroasa. Hai ca mai sunt 3 kilometri pana la check point. Pai si ce te bucuri asa, ii zic. Apoi o sa mergi cu mine prin ploaie inca 22 de kilometri si partea grea acolo e.
Dupa 18 kilometri, care de fapt sunt 18.5 sau 19 ca nimeni nu stie exact, ajungi in T2A unde se face verificarea medicala si a kitului obligatoriu, neaparat geaca impermeabila, caciula, manusi, busola, fluier, harta, tricou termic, si mancare solida. E izbavirea. Ajungi in maxim 11 ore in acest punct, poti urca pe munte, ajungi in 13 ore si poti continua pe Low course, treci chiar si cu 1 minut de aceste 13 ore si esti oprit cu parere de rau.
Pe ultimii 3 kilometri pana la cutoff si sora mea si sotia m-au alergat si m-au cam dus cu zaharelul. Hai ca e dupa colt, hai ca uite acolo e, hai ca nu ne incadram in timp asa ca am ajuns cand ceasul imi arata ca mai sunt 8 minute pana la cutoff, dar stiam ca am lsat-o moale pe prima parte din alergare.
Dupa verificarea obligatorie am mai stat inca 25 minute in tranzitie, m-am schimbat cu haine uscate, pentru 5 minute ca iar a inceput sa ploua, am mancat un sandwich cu cascaval, am mai incurajat 2-3 concurenti care erau la limita limitelor pana la cutoff, am vazut si cum e sa ajungi dupa acest cutoff de 13 ore si sa stii ca poate daca te grabeai un pic, te incadrai. Am plecat ultimul din tranzitie, adica chiar ultimul. Fara graba, fara timp de ajuns la finish. Eu, sora mea, si ploaia si am inceput sa urcam. Cred ca vreo 2 ore am tot urcat, am depasit o gramada de concurenti, s-a lasat ceata si nu mai vedeam in fata la mai mult de 50 de metri, am pierdut si traseul care de fapt era o poteca printre stanci si peste parauri. Am vorbit vrute si nevrute si timpul a trecut usor, usor. Elena ma tot intreba, cat am mai facut, cat mai e, ca e frig tare. Ii tot spuneam ca daca nu a vibrat ceasul inseamna ca nu am facut inca un kilometru si daca am facut 22 kilometri in 4 ore, va dati seama ce viteza aveam :)
Pe ultimii 4 kilometri ne-am intalnit si cu sotia mea, care cred ca se plictisise de stat in masina si am facut ultima parte impreuna. Linia de finish ne-a prins cumva fara ploaie, desi nici nu o mai bagam in seama de la un anumit punct. Unul din organizatori ne-a felicitat, mi-a dat o bere, am facut cateva poze si asta a fost tot. Am devenit un Celtman. Fara nimic fastuos, cu 10 oameni aplaudand si cu persoanele dragi mie, alaturi. Tot ce poti sa iti doresti de la o asa zi.
Timpul total a fost de 17 ore si 5 minute, pentru 3880 metri inot, 201 kilometri de bicicleta si 40 si ceva de kilometri de alergare prin munti.
Festivitatea de premiere a fost scurta, cu multumiri voluntarilor, organizatorilor si in special suporterilor care ne-au ajutat sa trecem de linia de finish. Ne-am primit tricourile, am facut o poza impreuna si fiecare s-a indreptat cu gandul catre urmatoarea cursa.
Celtman e un concurs minunat, frumos si bine organizat, cu peisaje superbe si oameni inimosi. Dupa mine e in top 10 concursuri de o zi.
Din nou am avut o echipa minunata, asa ca de vacanta cu mama, tata, Mihnea si Eva, cei mai mici suporteri, si cele doua suporterite care sincer au indurat cel mai mult. Sa stai dupa un nebun 17 ore, trezit de la 2 noaptea nu e de asa usor. Va multumesc.


















Un singur lucru mai zic, pentru cunoscatori: fucking midges!!!













read more "Celtman Extreme Scotish Triathlon 2018"

vineri, 8 septembrie 2017

Icon Xtri

E intuneric.
Ploua marunt la 1800 de metri si afara temperatura nu depaseste 7 grade. Suntem 100 de nebuni, fiecare cu echipa sa de suport. Pentru mine din nou sunt tata si Marius. Oprim in benzinaria de la malul lacului Livigno si incep sa ma imbrac cu neoprenul. Imi prind de neopren batonul fosforescent dat de organizatori. Privesc inspre lac si totul este negru. Doar lumina focului facut de organizatori se vede. Mai este putin pana la 5:15 cand se va da startul celei mai grele curse la care am participat pana acum. Ne strangem toti langa foc, fiecare cu fricile si asteptarile sale. Mie imi e frica de traseul de bicicleta. Cinci trecatori la peste 2300 de metri, Stelvio si 5000 de metri elevatie pozitiva. Intru incet in apa si suntem anuntati ca are in jur de 12 grade, cred ca real si mai putin. 5:15. Go. Atat am mai auzit. In jurul meu este plin de licurici dar incet, incet raman in spate. Nu pot sa respir si deodata e intuneric. Licuricii se departeaza si raman singur cu gandurile mele. Inot bras, incet si mi se face frica. Nu de inec, ci ca nu stiu incotr-o sa ma indrept. Vad departe luminile barajului si pornesc inspre ele. Dupa o eternitate incep sa inot crawl dar nu am suflu si nici nu inaintez. Cumva ajung la prima baliza si apoi la punctul de intoarcere. Incep sa vad in fata licurici, depasesc cativa si dintr-o data ma linistesc. E prima oara cand intru intr-o stare de flux la inot. Nu-mi pasa de timpul limita. Inot relaxat catre focul din departare. Ies din apa dupa o ora si 31 minute. 4 kilometri si 100 de metri. Cel mai bun timp al meu. Intr-o apa neagra, rece ca gheata si singur. Tremur si ma gandesc ca o sa fie o zi foarte lunga. Ploua. Ma schimb in hainele de ciclism si incep sa pedalez catre prima trecatoare. Furcola pass, 2315 metri. Sunt singur dar nu ultimul. In varf bate vantul dar imi este bine. Nu am apucat sa ma ud pana la piele, inca si  urmeaza o coborare pana la 1800 de metri si apoi Bernina, cu 2328 metri. Trag de mine, e abia inceputul. In varf shimb un set de haine si ii dau pedala la vale. Vreo 70 de kilometri. Deja sunt 5 grade si ploua torential. In 10 minute sunt din nou ud fleasca. Ajung in Zernez si de aici stiu ca am o urcare de 21 de kilometri, de la 1200 de metri la 2150 metri. 1,2,3,4..50, 100. Imi tin mintea ocupata. E cel mai bun mod de a ma detasa de tot. Urcarea pare interminabila si imi este din ce in ce mai frig. Aflam intre timp ca Stelvio este inchis din cauza ninsorii abundente. E deviat traseul. Ma bucur dar fac prima pana. Imi tremura mainile si nu reusesc sa schimb camera. Intr-un final schimb camera impreuna cu tata. Poc. A doua pana. Nu gasesc a doua camera. Probabil am lasat-o in camera. Imprumutam una de la un concurent si incep din nou procedura. E frig si parca nu reusesc sa ma incalzesc. Intr-un final reusesc sa o montez si pe la 5 bari se aude din nou sunetul de camera sparta. Incep sa verific cauciucul si observ o taieura laterala. Ceasul arata 7 ore si 55 minute si 117 kilometri de bicicleta. Ma demoralizez si nu reusesc sa ma concentrez astfel incat sa pot gasi o solutie pentru reparat cauciucul. Incercam sa gasim o solutie dar nimeni nu are cauciuc de rezerva. Sunam organizatorii si anuntam abandonul. 7 ore si 55 de minute, 4100 metri inotati si 117 kilometri pe bicicleta cu diferenta de nivel de 2700 de metri. Nu e rau.
Continuam spre Stelvio acum ca nu mai conteaza si am iesit din cursa. Imi dau seama ca oricum ar fi fost, daca se urca pe Stelvio eram in pericol de a nu ajunge in cutoff.  Nu eram pregatit pentru asa ceva. Intr-o zi normala, poate fara atata ploaie as fi putut, dar in conditiile alea in nici un caz.
Traseul de alergare trecea exact prin fata casei noastre. Am incurajat si ultimul concurent.
Taierea cauciucului am pus-o pe seama unei pietre sau gropi dar din pacate a fost vina mea. Una din franele bicicletei era montata gresit si a frecat tot timpul pe cauciuc si la ce coborari au fost, ma mir cum a tinut atata timp.
Oricum lectie invatata, ca se putea repara, cel putin asa sper si ca nu e totul pierdut si ca daca imi dozez efortul foarte bine, nimic nu e imposibil.
Pe data viitoare dupa ce mai acumulez experienta.
Multe multumiri lui Marius, tatalui meu si echipei extinse de suport. De data asta am fost in echipa completa. Mama, Puiu, Mihnea, Eva, Marius, Elena si tata.

La anul, Celtman sau Janosik?




read more "Icon Xtri"

luni, 9 ianuarie 2017

Update "Cura fara mancare si doar cu apa- post negru"- rezultate

 

Sa incep cu lucrurile evidente. Mi-am incheiat cura cu apa, toate cele 21 de zile (am zis sa fie 3 saptamani complete) si a a fost un succes.
Am inceput cu 84 kilograme si am terminat cu 72.7 kilograme, dar asta e mai putin important pentru mine cel putin in acest moment. Dupa 9 zile de la incheierea curei m-am stabilizat la 74 kilograme.
zile
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
KG
83.8
82.2
81.8
81
80.5
79.9
78.8
78.6
78
77.6
77
76.6
apa bauta
2.5
2
2
2.5
2
2
2.5
2
1.5
2
1.7
2
% grasime corp
24.4
24.4
24.3
24.3
24
23.9
23.8
x
x
x
x
x













zile
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
KG
75.8
75.2
74.8
74.4
73.9
73.6
73.2
72.9
73
72.9
73.3
73.9
apa bauta
2.5
2
2
2
2
1.8
2
2
2
2
2
1.7
% grasime corp
x
x
x
21
19.7
19.2
18.9
18.7
18.8
19
19.2
19.3

Am inceput cu 24.4% grasime corporala (am un cantar care masoara grasimea din corp (evident ca nu cred ca masoara chiar asa de bine sau ca masuratoarea e relevanta) DAR, printr-o masuratoare pe acelasi cantar, am scazut de la 24.4% grasime la 19.3.
Mi-am dat seama ca industria alimentara este un conglomerat mult mai puternic decat isi poate imagina cineva si ca pentru a manca sanatos, in conditiile in care iti desfasori activitatea intr-un oras, chiar ai nevoie de vointa si putere de concentrare.
Astea sunt lucrurile pe care deja le stiam oarecum.
Tot citind rapoarte, studii, cercetari clinice fie pe soareci fie pe alte mamifere si vazand zeci de videouri despre nutritie, alimentatie sanatoasa, de ce ne ingrasam, de ce slabim, de ce unii oameni au o predispozitie la ingrasat am ajuns, personal, la o concluzie.
Oamenii cu probleme de greutate, sunt asa din 2 motive.
1.     Dieta proasta, care duce la ingrasare, care duce la o nevoie crescuta a apetitului, care duce la un prag sa zicem prag critic in care corpul ajunge la o greutate si o seteaza ca standard, greutate care este mult mai mare decat, nu neaparat ce zice standardul medical, ci care impiedica respectiva persoana sa duca o viata normala, echilibrata si cu cat mai putina interventie medicamentoasa. In momentul in care corpul a ajuns la acest standard,chiar daca sa zicem ca tinem o cura de slabire, oricare ar fi ea, si apoi incepem sa mancam echilibrat, corpul tinde spre aceasta greutate standard. La mine spre exemplu cred ca este in jur de 88-90 Kg.  Din ce am citit, si la fel este o opinie a mea, sunt convins ca de exemplu eu, care sa zicem ajung la 88Kg, slabesc si ajung pe la 72kg, incep sa maninc sanatos, sau macar aproape de ce inseamna sanatos, ar trebui sa tin aceasta greutate sau macar aproape de ea, aproximativ 5-6 ani, astfel inct corpul sa se reseteze cumva si sa ia ca standard cele 72-74 kg cat as vrea eu sa am. Din nou specific ca aceste date sunt pur speculative din ce am citit in studiile pe soareci. Deci un om care este supraponderal ar trebui sa slabeasca si apoi mai multi ani la rand sa mentina greutatea respectiva. Un lucru foarte bun cu aceasta directie este ca in acest proces, va invata si ii va intra in reflex si cum sa manince mai sanatos, cum sa aleaga mancarea cu adevarat nutritiva si cum sa isi tina in frau poftele si cum sa combine nutritia cu miscarea, lucru pe care o sa il pun eu in aplicare in acest an, pe partea de nutritie pentru ca miscare oricum o sa fac in cadrul antrenamentului pentru ironman.
2.     La cei care se ingrasa excesiv factorul definitoriu este rezistenta la insulina. In momentul in care organismul metabolizeaza grasimile, carbohidratii si proteina din alimente, le transforma in glucoza. Glucoza sa fie metabolizata si controlata are nevoie de insulina, care este secretata de pancreas. Pana aici toate bune, desi procesul acesta este extrem de complex si nici acum nu este inteles in tot ansamblul lui. In momentul in care exista foarte multa glucoza in sange, insulina este secretata sa ii spuna celulei sa consume glucoza, de fapt se ataseaza de celula astfel incat sa ii permita acesteia sa absoarba glucoza. Acestu lucru se intampla ciclic. Glucoza, secretie insulina, absorbtie glucoza, din nou glucoza si tot asa. Datorita faptului ca prin alimente nesanatoase crestem mereu nivelul de glucoza din corp, secretia de insulina creste exponential si la un moment dat in acest proces apare rezitenta la insulina, iar celula chiar daca este conditionata de insulina sa absoarba glucoza, nu mai face acest lucru, si prin alte procese glucoza este asimilata si pastrata ca grasime in corp. Asta e ce am inteles eu in mare. In cazul rezistentei la insulina, apare si diabetul, precum si multe alte boli asociate cu acesta. Ce am retinut eu este ca un nivel constant de glucoza in corp, glucoza provenita din alimente sanatoase, fructe, legume, nuci, mâncare neprocesata, seminte  este foarte important, bineinteles si cu un consum de alimente bazat pe nevoia reala a corpului si nu pe pofte sau pe „asa trebuie sa maninc”.
3.     Exista o analiza care se poate face usor si care verifica rezistenta la insulina, si anume: indicele HOMA.
Analize: 

 
 

Acum sa detaliez un pic ce s-a intamplat cu mine in astea 21 de zile:
Mai jos este tabelul cu greutatea pe zile si cantitatea de apa bauta, cat si nivelul de grasime din corp, chiar daca asa cum am mai zis nu este chiar relevant ca si numar, per se, ci mai mult ca un trend descendent, care mi-a aratat ca pierd din grasime si la ce rata.

Ziua 1 si 2
Inainte de post, adica Sambata, am iesit la o alergare de 1 ora.
Duminica, in prima zi de post am facut o alregre de 30 min si Luni, a doua zi de post din nou am iesit la o alergare de 30 minute.
Deja cred ca rezervele de glicogen din ficat s-au terminat si incep  incet sa intru in starea de ketoza.
Ma simt foarte bine, fara nivel ridicat al senzatiei de foame. Ma gandesc la mâncare desi nu sunt obsesiv. Poate sunt mai ciudat, dar dupa ziua 2 nu mai simt senzatia de foame, doar gandul la mâncare si pofte.
Ziua 3
Plimbari prin parc 1 ora, iesire la cumparaturi prin mall 2 ore
Astazi m-am trezit cu minte foart clara si la plimbara prin parc parca am vazut altfel lucrurile, copacii, parca culorile erau mai vii.
Pe parcursul zilei m-am simtit foarte bine fara ameteli si fara lipsa de energie.
Ziua 4-5
Am trecut cu bine de ziua 4, cand data trecuta am mancat ceva. De data asta corpul se pare ca si-a insusit lectia si acum nu am mai avut pofte. Cu toate astea am evitat cat am putut sa miros sau sa vad mancarea.
De asemenea am iesit la Therme cu familia si m-am simtit foarte bine.
Ziua 6-7
Ziua 6 a trecut super bine, m-am simtiti excelent, cateva pofte dar nimic care sa imi creeze o stare de disconfort.
Dorm foarte bine si am observat ca nu mai am nevoie de asa mult somn. De obicei eu sunt un om care doarme foarte mult, dar se pare ca avand o energie stabila tot timpul fara suisuri si coborasuri imi creeaza o stare in care pot sa ma odihnesc putin si bine.
Ziua 7 a trecut la fel de bine si asa am incheiat prima saptamana de post. Spre seara mi s-a intamplat ceva ciudat. Imi era foarte frig si aveam mainile si picoarele si nasul foarte reci. Eu de obicei nu am aceste probleme cu frigul.

Ziua 8

Dimineata nu imi mai este frig, mi-am revenit si limba a inceput sa fie alba. Din ce am citit pare sa fie un semn de detoxifiere. Monitorizez in continuare. Astazi m-am simtit cel mai bine de cand am inceput postul.

Ziua 9, 10, 11
Ziua 9 a trecut fara nici un eveniment , in afara de racela a corpului care se pare ca apare seara.
Ziua 10
Astzi dimineata m-am trezit cu o durere usoara in cerul gurii si chiar o ingrosare a cerului gurii. Nu doare foarte tare dar este un discomfort.
Ziua 11
Astazi este prima zi cand ma dau jos din pat si sunt ametit. Poate din cauza ca am fost trezit din somn brusc si a trebuit sa ma duc sa deschid usa cuiva.
Pe parcursul zilei in schimb m-am simtit foarte viu si plin de energie. Probabil corpul s-a adaptat deja la consumul de grasime si imi furnizeaza un flux de energie constant.
Ziua 12, 13, 14
Nici o schimbare
Ziua 15
Am inceput sa imi caut retete pentru mancre sanatoasa, si pot sa ma uit online la tot felul de retete fara a mi se face pofta.
Am realizat ca in mintea mea, din copilarie, a manca mai mult decat mai putin a fost tot timpul un semn ca sunt sanatos.
Ziua 16
Prima zi in care sunt letargic mai mult timp, in jurul amiezii imi revin insa si nu mai am aceasta problema apoi.
Ziua 17-18-19
Am gandurile foarte ordonate, sunt foarte activ. Uimitor cum dupa atatea zile fara alimente ma simt asa. Cerul gurii nu mai este umflat.
Ziua 20
Limba si-a revenit la culoarea roza.
Ziua 21
Ma simt foarte bine. Mi-am facut analizele pentru rezistenta la insulina si la anumite alergii pe care acum e momentul sa vad daca le am. La gluten, ou, proteina din lapte singurele alimente de origine animala pe care le mai consum si pe care vreau sa le consum in continuare.
Am facut si un test de efort la centrul de nutritie Superfit. Dr. Serban Damian a fost un pic contra acestui test deoarece nu stia cum o sa reactioneze corpul meu la efort dupa 21 de zile fara mâncare dar pana la urma am reusit sa il conving si desi prima oara cand fac un test de efort, m-a facut sa ma simt in siguranta si mi-a oferit tot suportul astfel incat totul sa se desfasoare ca la carte. Este un adevarat profesionist si va recomand sa faceti acest test de efort si chiar sa va faca un plan de nutritie.
Nu stiu daca este concludent ca si test de efort sportiv intrucat corpul meu s-a comportat normal, cu o mare capacitate de a arde grasimi, dar cam atat. Nu am atins VO2max, dar am intrat mult in starea de ardere doar carbohidrati, fara ardere grasimi, si am considerat ca pentru ce venisem eu a fost de ajuns.
Singurele doua lucruri ciudate, dar unul confirmat si de analizele de sange a fost nivelul de lipide din organism, foarte mare, la analizele facute in 2 clinici foarte cunoscute si care fac foarte bine analizele a iesit un nivel lipidic de 600, respectiv 700, extrem de mare pentru greutatea mea de 73kg si pentru faptul ca eram nemancat de 20 de zile.
Celalalt lucru a fost VO2max estimat foarte mic, undeva la 2.35 l/min care si pentru o persoana normala, adica care nu face sport, este foarte mic. Vedem ce o sa se intample si peste 4 luni de antrenament si in conditii normale de testare, adica mancat.
Se pare ca am o problema metabolica care trebuie tinuta sub observatie. O sa vedem ce se intampla dupa 3-4 luni de antrenament.
In rest toate analizele au iesit bine, inclusiv fier, magneziu, calciu, potasiu, trigliceride, colesterol HDL, in schimb colesterolul LDL a iesit un pic crescut.
Concluzii:
Ultima luna a fost o experienta deosebita pentru mine. Nu numai am realizat ca se poate si altfel, mi-am depasit anumite bariere mentale si m-am pregatit pentru viitor dar aceasta cura mi-a deschis calea spre noi informatii atat despre nutritie cat si despre minunatul nostru corp.
Pentru cei care vor sa incerce aceasta cura, sunt sanatosi si vor sa schimbe ceva in viata lor, le recomand sa o incerce. Mentionez ca nu sunt nutritionist sau doctor si ca informatiile prezentate sunt doar personale.
Pentru ceilalti care cred ca este o prostie sau un lucru foarte periculos, eu si multi altii ca mine sunt dovada vie ca se poate si ca ti se pot intampla lucruri extraordinare in aceasta calatorie.
Nu lasati limitarile mentale sa va ghideze, incercati, experimentati si deschideti-va mintea. Numai incercand singuri veti putea sa vedeti daca va ajuta sau nu.

Cu astea spuse voi reveni in fiecare saptamana cu un update in legatuara cu greutatea si cum ma simt.
Nu uitati: Documentati-va, Incerati, experimentati si trageti concluzii personale.
read more "Update "Cura fara mancare si doar cu apa- post negru"- rezultate"