Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

miercuri, 11 septembrie 2019

Janosik Xtri

Anul asta a fost cel mai ciudat an de antrenament pentru mine. Din februarie cand credeam ca o sa rup programul in doua au inceput sa se intample tot felul de lucruri care m-au facut sa modific antrenamentul si sa modific modificarea de mai multe ori. Am inceput cu o problema in calcai, un neg care nu a trecut nici cu operatie si in final am rezolvat-o cu o crema, asta prin iunie, asa ca din martie pana pe 27 iulie nu am alergat nici un kilometru. Bicla a mai mers cum a mai mers pana pe 10 iulie cand, cu ajutorul unui politist binevoitor care m-a directionat aiurea de pe soseaua noua turnata pe cea veche, am alunecat cu roata fata si am cazut cu bicicleta exact pe asfaltul nou si mi-am fisurat o coasta. Nu ma omorasem cu inotul pana la acel punct si pana la concurs am mai inotat doar 1 luna in august.
Asa cum am zis antrenamentul l-am modificat de mai multe ori. Cea mai buna ideea preluata de la free divers a fost sa fac un antrenament de respiratie. Asa am ajuns sa imi tin respiratia  4 minute si 18 secunde, inceput de la 1 minut si 50 secunde. Cred ca asta m-a ajutat cel mai mult la inot sa trec de socul pe care il am tot timpul cand trebuie sa inot rapid primii 500 de metri intr-un concurs.
Cu 3 saptamani inainte de concurs am facut o intindere la muschii spatelui. Noroc cu Mugur Fratila care m-a rezolvat in 2 sedinte de kineto. Chiar a fost cea mai rapida recuperare din viata mea. Am fost ca nou la concurs.
Nici nu m-am mai gandit la antrenament fizic ci mai mult la pasii pe care trebuie sa ii fac astfel incat sa ajung cat se poate de sanatos in ziua concursului.
Cu o seara inainte de concurs cand sa fac checkinul pentru avion mi-am dat seama ca am luat biletele pentru 4 oameni, fix invers ca in piesa lui Caragiale. In loc de Bucuresti-Budapesta am luat Budapesta-Bucuresti si invers. A trebuit sa luam din nou bilete cu o seara inainte de a pleca.
Janosik este un concurs atipic chiar si pentru concursurile extreme de triatlon. Daca la un Ironman vezi mii de concurenti, la cursele astea din categoria Extreme vezi ca la linia de start sunt undeva la 200 de concurenti. La Janosik am fost 79 de echipe si asta datorita cursei grele si a faptului ca este intr-o zona destul de izolata in care se ajunge greu si dupa multe ore de condus. La bicicleta trebuie sa ai cu tine neaparat o harta. Sunt multe intersectii, curbe, mergi prin padure mult si pe intuneric, ai intersectii cu autostrada asa ca am vrut sa folosesc un suport de prindere al telefonului pe ghidon. Am imprumutat unul de la Sergiu Buciuc. Merci man.
Janosik nu este un concurs greu pana ajungi la maraton. Dificultatea este faptul ca inoti in bezna, biciclesti cam 100 de kilometri tot in bezna si posibil cu soseaua uda, unele portiuni fiind prin paduri, si maratonul are diferenta de nivel cumulata de aproape 3500 de metri cu urcari si coborari foarte abrupte, stancoase si cu lanturi si vreo 7 kilometri de plat.
In cateva cuvinte, pentru cei ce vor sa il incerce, e cam asa: esti la 100 kilometri de start, si de vineri dimineata pana sambata cam pe la 23 nu mai dormi nici tu si nici echipa de suport. Ca sa ajungi la start de la hotel pleci pe la 21 si ajungi la locul faptei putin sub ora 23. Ai apoi 50 minte de aranjat totul in tranzitie, pe intuneric bineinteles, si te aliniezi la startul care este programat la ora 00:00. Anul asta startul la inot a fost ciudat pentru ca inainte cu jumatate de ora s-a pus o ceata peste lac astfel incat nu se mai vedea nici prima baliza si a trebuit sa facem un circuit in apa de 4 ori. Normal era de 3 ori dar au micsorat distantele intre balize sa vedem si noi ceva. Anul asta am zis ca nu mai stau si frec menta la inot, dau tot ce pot de la inceput ca sa apuc sa mai si alerg, intrucat cutoffurile sunt destul de stranse si am zis sa castig timp la inot.
M-am pus in fata cu aia buni. Am tras de mine vreo 500 de metri pana la prima baliza cu aia buni. M-am taiat si i-am pierdut pe aia buni. A venit al doilea grup de care cumva m-am tinut sau poate de al 3 lea. Ideea e ca am inotat intr-un grup maricel de oameni, fix in centru, astfel nu am avut nevoie de orientare, mergeam ca oile dupa primii doi care au tinut directia foarte bine. Inotul l-am terminat in 1 ora si 13 minute si sincer nu cred ca a avut 3.8km intrucat ma stiu si eu nu pot sa fac o ora si 13 minute pe 3800 de metri oricat as incerca. Poate vreo 3500 metri sau pe acolo. Asa da. In fine, cand am ajuns la bicicleta in tranzitie, echipa de suport nu era acolo, habar nu aveau ca am terminat. Au venit pe final si m-au ajutat sa ma imbrac. Deja din tranzitie iesisera foarte multi. Bicicleta nu a avut surprize, m-am dat doar de 2 ori jos cam 1 minut la fiecare si pe primii 65 kilometri am facut 2 ore fix. Apoi a inceput nebunia cu urcarile si mai ales coborarile prin padure. Erau semnalizate gropile dar cand cobori cu viteza, pe intuneric, nu prea mai ai timp sa le eviti asa ca eu nu am riscat si am mers la limita posibilitatii de a frana in caz de ceva. Prima mea greseala a fost sa imi leg o lanterna de casca de bicicleta. Mi-a imprumutat Andrei Rosu niste lanterne super doar ca nu mi-am dat seama cat pot fi de grele si dupa 100 de kilometri efectiv nu mai puteam sa imi tin capul ridicat din cauza durerii gatului. Asta a fost prima oprire. Cand am vazut prima geana de lumina am dat-o jos.

Tot Andrei mi-a mai dat niste prafuri care chiar isi fac treaba sa te tina treaz si in priza. Dupa ce s-a luminat chiar a fost placuta bicicleta si am terminat in 8 ore si 37 minute destul de odihnit as putea spune pentru o diferenta de nivel de 2700 de metri si 184 de kilometri.
Echipa de suport, adica tata, Elena si Dan, era super incantata ca am terminat in cutoff si ca nu mai trebuie sa se tina dupa mine cu masina.










Maratonul l-am inceput fix la ora 10 dimineata cu Dan care era in forma si tragea de mine. Fix cu o urcare de 600 metri dif, de nivel, foarte abrupta si o coborare la fel.
Pe plat am alergat cate 100 de secunde si 30 de secunde am mers. La un moment dat, ramasi fara apa, situatie care s-a tot repetat pe timpul alergarii, Dan a vazut o benzinarie fix pe portiunea de plat si s-a dus sa ia ceva de baut. Eu i-am zis Cola, bautura campionilor. El a venit cu o Cola zero. Din graba nu si-a dat seama ca eticheta e neagra asa ca am baut o cola fara calorii :) la un concurs unde e chiar bine sa bagi in tine cate calorii poti.
Primii 25 de kilometri au fost facuti in 4 ore si 20 minute cu cateva peripetii, am pierdut traseul si am intrat printr-un luminis unde era un porc mistret care s-a speriat de noi. Am injurat pe niste urcari cu beton si cu o caldura la sol cred ca peste 50 de grade, fara pic de umbra dar ne-am incadrat in cutoff, cu 10 minute bonus pentru ultima parte a maratonului.
Ultima parte a maratonului se compune de fapt din doua parti. O parte pana la cutofful de la kilometru 36, care de fapt e 37 si care la briefing cu o zi inainte era 34. Te doare mintea. Partea asta de maraton e grea, printr-un canion cu scari, lanturi, apa multa sa te uzi la adidasi si multa, multa, multa lume care e la plimbare si careia nu ii pasa ca tu trebuie sa te incadrezi intr-un cutoff. Dupa intrarea in canion lui Dan au inceput sa ii apara crampele asa ca am facut un plan la repezeala sa putem sa continuam. El s-a intors la hotel si urma sa faca un ocol cu masina si sa ajunga la cutoff la km 36 cumva si eu urma sa continui singur prin canion pana la cutoff. Planul a fost chiar bun si el si sora-mea s-au incadrat la limita sa ajunga la punctul de checkpoint cu toate ca au avut aventuri si a trebuit sa mearga prin padure doar asa la ghici sa ajunga unde trebuie.
Povestea mea insa nu a fost asa fericita. Prin canion totul parea ca merge bine, timp aveam destul si mergeam cu aproape 3.5km pe ora in conditiile in care aveam de facut dupa spusele organizatorilor 9 kilometri pana la cutoff. Cu calculele mele si cu coborarea de final ma incadram si mai si ramanea timp.
Problema a fost ca nu ne-a spus nimeni nici la briefing si nici pe drum ca ultimii 6 kilometri sunt fara apa. Deloc. In soare la 30 grade cu urcare de 1200 de metri de nivel in 6 kilometri. Eu mi-am baut apa din bidon si tot asteptam sa gasesc ceva, un izvor, un punct de hidratare dar nimic. Pe ultima urcare cu lanturi si cu stanci expuse am inceput sa ametesc. Asta dupa vreo 3 ore fara pic de apa si in soare total. Singura optiune care mi-a venit in minte a fost sa fac ce face si Bear Grylls. Sa ma pis in sticla si sa beau pisat cu un baton de la Aptonia. Gustul nu e rau si m-a inviorat un pic dar era prea tarziu cand mi-am dat seama ca sunt super deshidratat. E prima oara cand mi se intampla asa ceva si nu am stiut foarte bine simptomele si cat de repede si rau se inrautateste situatia asa ca pe ultima urcare am inaintat cu 1.5km pe ora cred sau poate mai incet. Si ultima urcare e grava. Mergi efectiv de-a busilea si cauti stanci de care sa te tii sa nu aluneci inapoi la vale. In varf de unde incepea coborarea spre checkpointul de la kilometru 34, care de fapt e 37, am ajuns la 18:05 si de acolo pana jos ei ziceau ca faci 1 ora. Asa deshidratat cum eram am facut asta in 35 minute dar deja era prea tarziu. Cu 35 minute mai tarziu. Intre timp Dan si cu sora-mea ajunsesera la chekpoint si le-au spus organizatorilor ca sunt pe undeva pe sus pe varf fara apa. Normal ca oamenii s-au paincat si a urcat cineva dupa mine. Cu tipul m-am intalnit pe la jumatatea coborarii si m-a vazut ca sunt ok dar mi-a zis ca nah... asa sunt surorile mai protectoare si ca e bine ca sunt bine. Eu eram ultimul de pe traseu. Celalti care mai erau dupa mine renuntasera cand au vazut ultima urcare asa ca eu eram monitorizat pe gps si ei tot vedeau ca merg extrem de incet. Pana la ultimul checkpoint, la km 37 de alergare, am facut exact 19 ore si 20 minute. Sunt foarte multumit acum cand ma gandesc ca am tras de mine sa nu renunt si am trecut si prin momente destul de ciudate.

Traseul de alergare de la kilometrul 25 incepe undeva mult in spatele varfului mare, in vale, urca pe varful mic apoi pe cel mare fix in varf e o cruce si apoi este o coborarea foarte dura direct pe muchie, expusa pana la nivelul padurii catre checkpointul de la kilometrul 37.
Din 79 de echipe au terminat doar 57 si prima echipa a trecut linia de finish in 13 ore si 50 minute iar ultima a trecut in 21 ore si 30 minute. Cand am ajuns eu la checkpoint, ultima echipa tocmai pleca catre finish.
Echipa de suport a fost in cea mai buna forma. Ne-am descurcat foarte bine si imi dau seama ca a fost foarte greu pentru ei sa stea dupa un nebun timp de 20 de ore in conditiile in care nu au dormit de 2 zile si nu au avut adrenalina aia a concursului care sa ii tina in priza.
De fapt ei sunt motivul pentru care am ajuns asa departe. La astfel de curse fara echipa de suport care sa te inteleaga, sa stie ce iti trebuie, cand iti trebuie si care sa aiba rabdarea sa stea cu tine, nu ai ce sa cauti. Dan, tata si Elena au fost acolo langa mine dar si cei de acasa au avut rabdare cu mine. Anul acesta nu a fost despre antrenamente structurate ci mai mult despre ce pot face cu ce am, mental si cu experienta anterioara.




Urmatorii 2 ani vor fi dedicati unui plan la care am muncit aproape 4 luni si la care ma gandesc de peste 2 ani. Se numeste IRON42 si initial era despre 42 distante ironman in toate judetele tarii timp de 42 de zile consecutiv. Momentan nu sunt la nivelul asta si logistica pentru asa ceva este foarte complexa. Nu imi este frica sa il incep insa dupa ceva teste am decis ca e mai intelept sa il fac in alt mod.
Voi face tot 42 de distante Ironman, tot in cele 42 de judete ale tarii, dar in 2 ani de zile asta insemnand 21 de distante pe an in conditiile in care inotul vreau sa fie exclusiv in lacuri. Asta inseamna ca perioada in fiecare an va fi din mai pana la sfarsitul lui septembrie. Adica in 5 luni de zile 21 de distante. 21 saptamani cu 21 de distante, 1 pe saptamana desi in realitate vor fi sigur si saptamani in care voi face mai multe, unul dupa altul.
Mi-am dat seama ca desi un concurs ca Janosik este foarte frumos, parca toata logistica si toate cheltuielile ar putea fi folosite in alt mod. Un mod in care sa descopar Romania asa cum e ea si poate impreuna cu mine sa o descoperiti si voi.
Ne vedem prin tara fie la un inot, o tura mai lunga de bicicleta sau o alergare.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu