Imi fac curaj si incep aventura de pe Olt. Trec de cateva portiuni cu alge si incep sa imi dau drumul la brate. Tinta mea este 1 ore si 30 minute pe 3800 metri. Relaxat. Daca te uiti pe harta ai zice ca in nici un caz nu se poate ca in mijlocul barajului sa fie apa pana la glezna si asta pe o distanta de cel putin 50 de metri. Ma ridic in picioare si incerc sa gasesc marginea unde apa incepe sa fie din nou adanca. O lebada curioasa se apropie foarte mult de mine. E la un metru si ma urmareste. Incep din nou sa inot dar ea este mult mai rapida ca mine. O vad o perioada cand intorc capul spre ea. Se plictiseste la un moment dat si dispare. Incet incepe sa iasa soarele si eu tocmai vad pe ceas 1900 de metri. Intorc si incep sa inot spre malul care abia se vede in departare. Cumva nu mai trec prin portiunea cu apa mica dar in schimb vad pe sub mine cabluri multe. Par aproape dar nu le ating cu mana. Apa este foarte clara si curata si din cand in cand mai trec pe deasupra algelor. In timp ce ma apropii de mal dau de o portiune unde algele sunt atat de dese incat pur si simplu ma blochez in ele. Apa este destul de adanca asa ca nu pot sa merg si singurul lucru pe care pot sa il fac este sa dau incet inapoi si sa caut o portiune pe unde pot sa trec. Asta imi consuma din timp si energie si pierd aproape 100 de metri tot cautand o portita pe care nu pare sa o gasesc. Imi iua inima in dinti si intru din nou in alge. Apa e pana la gat si reusesc sa inaintez incet vreo 20 metri si sa ies din ele. Mai e putin pana la mal. Il vad pe tata pe ponton si imi dau seama ca prima proba a trecut intr-o ora si 30 minute cu 4000 metri de inot. Stau in tranzitie mai mult decat e necesar dar nu ma grabeste nimeni. Sunt singurul concurent si ma gandesc razand ca dupa ce o sa termin o sa ies pe locul intai, dar pana sa termin mai e mult.Cand am facut planul Iron42 si am inceput sa caut un lac in fiecare judet mi-am dat seama ca o sa fie complicat.
Cand esti singur si totul il faci tu, detaliile chiar conteaza. Nu e traseu cunoscut sau marcat. Inoti de capul tau fara sa stii ce e in apa sau ce se intampla daca ai avea probleme. Nici nu stii daca lacul in care o sa inoti mai este acolo saptamana viitoare. Poate il dreneaza sa il curete si atunci chiar e o problema.
Dupa inot incepe traseul de bicicleta. Pe google maps totul e frumos si chiar imi plac primii 50 de kilometri. Apoi incepe sa se incalzeasca afara. Planul este sa stau singur si daca am cumva nevoie de ceva sa sun si sa vina tata la kilometrul 110. Totul e planificat pentru o asistenta cat mai putina. La ora 12 sunt deja 30 de grade si asfaltul frige. Trec prin Baragan si ma gandesc ca in 30 de ani pe aici o sa fie desert daca nu facem repede ceva. Nu a mai plouat de cateva luni si pamantul e ars si tare. Tractoarele care il ara scot nori imensi de praf in spate. E lunca Oltului, dar totul este uscat. Apa din bidoane e fiarta deja. La un moment dat imi dau seama ca traseul ales trece printr-un camp cu sosea neasfaltata, plina de pietris si pamant. Verific repede rute alternative si aleg ceva paralel cu el. Din cauza asta pierd si timp si vreo 12 kilometri. Tata decide sa vina cu Mihnea si cu Puiu la locul stabilit. Ne intalnim si ma realimentez cu apa rece, maninc un sandvis repede si pornesc din nou. Mihnea imi da un pup si ma tine un pic in brate. Ii spun ca ne vedem mai pe seara.Incepe sa ma deranjeze genunchiul si e din ce in ce mai cald. Dau de o sosea care din loc in loc e taiata de pietris si asa ma forteaza tot timpul sa incetinesc si apoi sa accelerez. Timp de 15 kilometri. Am o trecere peste Olt la un baraj unde lipseste asfaltul vreo doi kilometri si iau bicla in spate si merg pe langa drum pe iarba. Beau apa calda si imi vine sa vomit dar am noroc cu o fantana a unui cioban, fantana sapata cred ca la mai mult de 100 de metri adancime. Apa e rece si curata. Ma spal si beau ca o camila in desert cand da de o oaza. Mai am 30 de kilometri pana la intalnirea cu tata. Il sun sa ii spun ca mai intarzii un pic si mai am de recuperat cei 12 kilometri pierduti cand am facut ocolul. Incepe sa bata vantul destul de tare din lateral si sincer as vrea sa stau undeva la umbra sub un copac. Incep sa numar kilometrii pana la tranzitie si in sfarsit termin in 7 ore si 46 minute cei 180 de kilometri cu 1100 metri dif de nivel. Stau in tranzitie aproape 20 de minute si incerc sa vad care sunt daunele la genunchi. Inca nu e clar dar macar cand merg nu doare asa tare. Ma gandesc ca primele 2 ore sa merg sa vad ce se intampla. Ii spun tatalui sa se duca acasa si daca e ceva il sun. Eu sper ca nu o sa fie.
Incep maratonul cu promisiunea ca o sa ma duc pana la capat. In Caracal opresc la un magazin sa imi iau un suc de pere pe care il vomit instant, semn ca stomacul nu prea este in regula. Maninc un sandvis cu cascaval si salam si incet incep sa imi revin. Ritmul este constant 5.8km pe ora. Incerc sa alerg putin la vale dar dupa 400 de metri ma opresc si imi dau seama ca va fi o tura lunga. Pe unde este poteca si nu trebuie sa merg langa sosea imi fac de lucru cu telefonul si astfel aflu ca un prieten, Adrian Ciocan, are casa chiar pe traseul meu la kilometrul 22. Stabilim sa ma intalnesc acolo si il sun si pe tata sa nu mai vina dupa mine. Ii spun ca tot maratonul o sa il merg si ca o sa ajung de fapt duminica acasa. La kilometrul 22 ma intalnesc cu baietii si beau cea mai buna cola din viata mea. Cu mancarea nu ma omor si nu prea mai intra nimic in afara de apa, cola, cateva alune si un mar. De la kilometrul 22 satele incep sa se rareasca si merg kilometri intregi pe camp. Ma tot gandesc la copiii care se duc sa invete in alte sate unde exista profesori si care merg in fiecare zi kilometri intregi sa ajunga la scoala. Acum e inca cald, dar iarna? O parte din ei renunta din lipsa de motivatie sau din cauza traiului greu sau chiar din cauza ca nu are cine sa ii indrume. Ma bucur ca exista fundatii ca Teach for Romania ce pregatesc profesori pentru aceste sate si pentru acesti copii. Copiii sunt viitorul nostru si singurul mod sa iesim din situatia asta din Romania este prin educatie.Ajung la kilometrul 30 si sarbatoresc stand jos timp de 5 minute, contempland cerul si ascultand zgomotele naturii. Am companie tot timpul in forma a unor ochi curiosi care ma urmaresc constant.
Deja e cel mai lung Ironman de pana acum chiar daca celelalte au fost toate extreme. Imi dau seama ca oricum ai face, un ultratriathlon de 226 km impune o anumita doza de nebunie. Ma gandesc la inceputurile mele cand un kilometru de inot mi se parea o realizare si chiar a fost la momentul respectiv. La fel am trecut si de 100 kilometri la bicicleta apoi de maraton. Este prima oara cand maratonul de la sfarsitul unui ironman imi ia atat. Ma trezesc din visare cand genunchiul imi spune din nou sa ma opresc. Mai am vreo 7 kilometri si stiu ca deja sunt acasa. Nimic nu se mai poate intampla. Ajung la kilometrul 40 si ma asez pe o banca, imi dau adidasii jos din picioare, stau relaxat si ma bucur de ultimele momente inainte de finis. Termin maratonul pe o strada, intr-un sat, undeva unde mi-am petrecut intreaga copilarie, in judetul Olt in 8 ore si 5 minute. Timp total de 18 ore fix. Asta e ultratriatlonul pur, curat si cu cea mai mare insemnatate pentru mine. Imi dau seama ca planul de acasa nu se potriveste de cele mai multe ori cu cel din targ dar daca procesele sunt bine definite, daca stii ce ai de facut, daca stii cum sa faci, daca crezi ca poti sa faci si cel mai important ai si o cauza pentru care faci atunci prea putine lucruri te pot opri.
Ma veti vedea in continuare inotand, biciclind si alergand prin judetele tarii. Imi trebuie doar o recuperare rapida sa vad exact ce e cu genunchiul asta.
Intre timp puteti dona pentru cele doua cauze, Magichome si Teach for Romania prin linkurile de mai jos. Oamenii astia chiar fac ceva minunat pentru copii. Hai sa le dam o mana de ajutor.
MagicHome
Teach for Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu