Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

Se afișează postările cu eticheta ABSTRACT. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ABSTRACT. Afișați toate postările

vineri, 14 decembrie 2012

Hraneste pestisorii

Pestisorii merita si ei un post.
Ii iau de pe pagina principala pentru ca se misca blogul mai greu cu ditamai bazinul cu apa si 6 pesti in el.
Asa ca de azi inainte, acvariul cu pestisori isi are propriul loc printre capodoperele mintii mele.

O sa uit de ei cu siguranta dar macar nu dispar complet. Poate candva o sa se joace pustiul meu cu ei cand o sa descopere acest blog.
Bineinteles, daca programatorul acestui "gadget" o sa il mai tina pe site.
 
read more "Hraneste pestisorii"

marți, 27 noiembrie 2012

Suprataxa concursuri

Taxa Maraton Bucuresti proba relay ( 4X10.5km) 18.25 Eur de participant, adica 83 Lei.

Taxa MPC... parca a fost 120 Lei.

Taxa ecomarathon 100 Lei.

Taxa Semi maraton Bucuresti  13 Eur, adica 59 Lei.

Taxa transmaraton (semi pe Transfagarasan), desi nu as mentiona acest concurs pentru ca a fost ceva special si cu MULTAAAAAA valoare adaugata (nu numai sufleteasca dar si de la sponsori) fata de aceasta, 150 Lei.

Taxa Maraton 1 Decembrie 140 Lei (dezinformare), real 90 Lei (si aceasta este IMENSA, pentru un maraton in care traseul este intr-un parc, in jurul unui lac, cu 1 punct de hidratare si din aceasta cauza o sa ii spun pas).

Taxa Winter Tri (triatlon cu 5km alergare, 12 km bicicleta si 500 de metri inot in bazin olimpic) 120 Lei.

Taxa Istanbul Marathon (maraton pe doua continente cu peisaje superbe, alergare prin centrul vechi al Istanbulului cu finish langa Moscheea Albastra) 22 Eur, adica 100 Lei.

Acum sa luam taxa la Baneasa Trail Race pentru ca tocmai vroiam sa ma inscriu si mi-au dat lacrimile cand am vazut...90 Lei pentru 10 kilometri de alergat prin padure si ATENTIE!!! prioritate la inscrierea pentru Christmas Party unde taxa este de 150 de Lei pentru o masa in compania unor prieteni alergatori. Mie sincer mi se pare exagerat. E adevarat ca daca ti se pare mare taxa, nu te duci. Nici la concurs nici la petrecerea de dupa.
Daca vreau sa ma duc sa maninc si sa ascult muzica ma duc la un restaurant decent cu nevasta si inca 1-2 prieteni alergatori si tot 150 Lei dau, ADUNAT.
Vorba cuiva : Vreau sa ma duc sa alerg  si sa platesc alergarea, cronometrarea, clasamentul si adaug eu hidratarea pentru ca asta este esenta concursului, sa alerg ca un amator ce sunt, sa mai depasesc cativa, sa ma depaseasca si pe mine altii, sa radem si sa plecam acasa bucurosi ca ne-am mai intalnit la o alergare, nu sa primesc un tricou de bumbac pe care oricum pot sa il cumpar cu 8 lei, sa scriu pe el castravetele vesel.com si sa umblu prin casa cu el.
Aaaa.. ca aveti super sponsori si va permiteti sa mai dati un tricou tehnic, un gel facut din miez de cactus cu aroma de Mango si gust de Goji ca sa prindeti lumea sa cumpere si pentru alte concursuri ca li s-a parut lor ca i-a ajutat la alergare, sa mai dati si un discount la un magazin cu care aveti voi parteneriat sau o masa faina dupa concurs, asta e alta treaba pe care multi o fac pe spatele sponsorilor nu pe al nostru. 
Stiu ca organizarea unui concurs e o treaba grea, ca trebuie o gramada de lucruri, dar parca in mintea mea nu se aduna. E prea mult pentru 10 kilometri in padure la Baneasa si mai stiu ca altii pot sa faca lucruri minunate cu mult mai putin.

Si nu sunt un om chitros, am dat mult mai mult pe ce am crezut eu ca aduce un plus.

Pe viitor propun taxa minima + alte beneficii optionale pe care poti sa le bifezi daca le vrei neaparat.

Parerea mea!

 

 
read more "Suprataxa concursuri"

vineri, 23 noiembrie 2012

Black Friday failed training


Pai exact cum scrie in titlu. Cu doua zile inainte de marea minune am inceput sa caut un laptop. Am intrat pe toate paginile participantilor, am comparat, am selectat, am facut un excel cu caracteristici, preturi si alte prostii. A doua zi am mai selectat din nou sa ramana lista mica, am verificat sa vad sigur ca preturile sunt aceleasi si am inceput sa stept cu nerabdare.
Antrenamentul facut, urma sa vad rezultatele azi ca o reducere de 40-70% nu e in fiecare zi.
Azi noapte m-am trezit bineinteles la 00:00 sa vad ce si cum.
Mare surpriza.
La evomag nu mergea siteul si nu merge nici acum. Bravo.
La Oktal si la Koyos au niste oferte de rahat. Numai un disperat ar cumpara laptopurile pe care le dau ei la reduceri.
La Emag...hmmm...EMAG. Siteul merge perfect si vad ca s-a vandut aproape tot dar ofertele la laptopuri sunt varza. Dau si ei ce au pe stoc de anul trecut sau de acum doi ani sau daca dau un laptop bunicel pretul chiar si asa redus este umflat la greu. Pacat. As fi lasat si eu 2000 lei dar la ofertele alea ma mir cum s-a ajuns la epuizarea stocurilor.
Pana la urma tot am luat ceva. Super reducerea la Winter Tri. Mi-am adus aminte ca vazusem pe undeva aceasta reducere si am intrat pe siteul Aventuria unde era promotia. M-am inscris, am platit si am si confirmarea deja.
 Cu laptopul mai incerc si de sarbatori, poate, poate reusesc sa iau ceva.
Cam asa a fost Black Friday la mine.
Mare teapa cel putin din punctul meu de vedere. 

read more "Black Friday failed training"

joi, 26 iulie 2012

Epic Training Camp

Turul Frantei, editia 2019. Un ciclist necunoscut imbraca tricoul galben dupa prima etapa. Surprinzator si in cea de-a doua etapa acelasi ciclist castiga din nou tricoul galben. Ziarele incep sa scrie despre acest necunoscut. Cine este el? de unde vine? 
Nimeni nu stie nimic. Televiziunile vuiesc. Se pare ca ar fi un brazilian dar inca nu i se cunoaste numele. Oare ar putea sa fie noul campion?
Etapa 10 si inca se mentine pe pozitii cu sanse reale la titlu.
Cam asa ar putea arata turul Frantei in viitorul nu foarte indepartat, iar ciclistul necunoscut ar putea fi unul din detinutii din inchisoarea braziliana aflata langa orasul SANTA RITA DO SAPUCAI.
Autoritatile s-au gandit sa le ofere posibilitatea detinutilor sa isi reduca din pedeapsa pedaland pe o bicicleta care genereaza curent electric pentru iluminatul stadal. Pentru fiecare 24 ore pedalate, detinutului i se reduce pedeapsa cu o zi.
La 8 ani de inchisoare,  daca pedaleaza 3-4 ore pe zi, 6 zile pe saptamana, inseamna ca iese cu un an mai devreme, adica in 2019, si dupa 7 ani de pedalat cred ca ajunge destul de bun.
Totul e sa inceapa devreme...asa cam pe la 17 ani. Sa aiba timp de antrenament...zic. Si mai e problema cu nutritia si suplimentele alimentare.
Nu ar fi rau nici la noi o treaba ca asta. Ar ajunge din nou Bucurestiul un mic Paris. Ca slava domnului avem ceva material in inchisori. Poate ajunge un pui de SPP mare campion.
Stirea originala o puteti gasi aici.

Si ca tot a venit vorba de biciclit, ieri m-am simtit ca participantul unui concurs de Ironman in Kona, Hawaii, dar va zic in urmatoarea postare de ce.

Somn usor!
read more "Epic Training Camp"

miercuri, 18 ianuarie 2012

Cu liftul sau pe scari?

Cateodata, cand alerg iau mp3 player-ul cu mine. L-am luat si astazi si la radio era melodia "Un om pe niste scari" interpretata de Mircea Vintila.
Sunt sigur ca ati mai auzit melodia aceasta. La urcarea spre Piata Sudului am prins niste interferente si s-a oprit muzica de la radio. Si mintea a luat-o aiurea. Nu-mi mai ies din cap cuvintele lui Adrian Paunescu:
Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
Parca traim intr-un turn foarte inalt. Atat de inalt incat nimeni nu a reusit sa urce pana pe acoperisul lui. Unii poate ca aproape au reusit. Inainte erau doar scari. Urci si urci si urci si niciodata nu ajungi pe acoperis. Te mai opresti obosit si te uiti pe hubloul dintre etaje. Afara este o lume neinteleasa de tine, o lume in care nu te-a invatat nimeni sa traiesti. Oricum viata ta este in acest turn. Aici ai toti prietenii, toate rudele si in fond si la urma urmei aici au trait si bunicii tai. Oare cum arata spoiala acolo afara? Nu zic cer, ca nu stiu daca este cer acolo pe acoperis. Poate este alt turn. Dar nimeni nu stie. Fiecare locuieste pe palierul sau. Are prieteni de palier, prieteni mai jos, prieteni mai sus, prieteni la stanga, prieteni la dreapta. De fapt nu stiu cati prieteni are fiecare. Stiu doar cati am eu. Seara unii se intalnesc pe palier sa mai discute de una sau de alta. Etajul 2 sau etajul 304. Cine poate stii. Sunt atat de multe scari.
De curand s-au montat lifturi moderne. Au decat 1 buton. Acela prin care chemi liftul. In prima zi am vrut sa vad ce este pe acoperisul turnului. Am apasat butonul. Si am asteptat. O ora, doua ore, trei ore. M-am gandit ca este defect si nu opreste la etajul meu. Am luat-o pe scari. Acum ca ma gandesc bine nici nu stiu la ce etaj stau. Cine a stat sa numere atatea scari. Inseamna ca stau sus. Cat de sus nu stiu. Sus fata de ce?
La fiecare palier sunt oameni, multi oameni care asteapta si ei liftul. Au renuntat sa mai foloseasca scarile. Acum si la vecinul de sub ei se duc cu liftul. Intru cu ei in vorba. Unii stiu deja cum e in lift. E capitonat, cu oglinda, si inauntru sunt 3 butoane. Sus, jos si stop. Pe podea este un covoras pufos.
Ce culoare? intreb eu sa fac conversatie. 
Cum adica ce culoare? raspund ei nedumeriti.
Pai da, ce culoare are covorasul.
Nu stim. Ce, noi avem timp sa ne uitam in jos? Stam cu ochii in oglinda sau ne uitam la usa sa vedem cand se deschide.
Aaaa, zic eu. Am inteles. (am inteles pe dracu', ce stiu eu ca nu am fost niciodata cu liftul)
Vreau sa intreb daca a ajuns cineva sus, dar imi e frica sa nu ma ia peste picior. Asa ca ma asez linistit intr-un colt si astept si eu liftul. E aglomeratie mare si observ ca unii au bagaje multe. Eu nu am nici un bagaj inca si sunt imbracat si cam sumar si nimeni nu stie cate locuri are liftul. Un gand imi trece fulgerator prin minte: daca in sfarsit ajung pe acoperis? poate acolo bate vantul si o sa imi fie frig. 
Ia uite, a venit un lift. Oamenii se inghesuie sa intre dar nu am loc si eu. Nu-i nimic, mai astept. Vad ca pe unele lifturi scrie ceva. Ma apropii si citesc pe unul dintre ele "fericire". Acum inteleg de ce era asa buluceala. Pe altul scrie "putere si avere" si vad ca si aici e coada. Mai este unul in spate pe care scrie "adevar si cunoastere" dar care vine foarte rar si se pare ca inauntru s-a spart neonul si e intuneric. 
Cat timp am stat zgribulit de frica ca o sa imi fie frig acolo sus nu stiu, dar in sfarsit ajung in fata liftului. Nu apuc sa vad ce scrie pe el ca se si deschid usile. Nu ma grabesc, am timp. Inauntru este luminos si ma dor ochii iar in fata este o oglinda imensa. In cateva secunde liftul se umple de oameni. Zambesc. Ajut o doamna sa isi puna bagajul in locul special amenajat. Cineva apasa butonul cu inscriptia -sus- si se aude un vajait. In sfarsit astazi o sa ajung sus pe acoperis. Ma relaxez si incep sa cercetez persoanele din lift. Mai tineri, mai in varsta, copii mici si mai mari asteapta nerabdatori oprirea liftului. E la fel ca pe palier numai ca eu sunt cu persoanele de pe alt palier si nu stiu pe nimeni. Incet, incet privirile imi sunt atrase de oglinda. Parca in ea nu sunt eu.  Parca in spatele ei este alta lume, alti oameni si oricat de ciudat ar parea nu ma vad pe mine in oglinda. Ma uit dar dincolo nu sunt eu. Hmm, ciudat intr-adevar. Deodata, liftul se opreste cu un scartait surd si usile se deschid. Unii oameni coboara. Dau si eu sa cobor dar valul de oameni din afara ma impinge inapoi in lift. Nici macar nu pot sa vad ce este afara. Cineva apasa din nou un buton si liftul porneste din nou. Acum nu mai stiu daca merg in sus sau in jos. Timpul trece destul de repede. Incepe sa fie agitatie, lumea se saluta, se imbratiseaza si deodata...e intuneric. Pentru un moment nu se mai aude decat zgomotul motoarelor si pocnetul cablurilor sub greutatea liftului. Cineva striga sa apasam butonul de alarma, dar liftul nu e prevazut cu asa ceva. Toti vor sa coboare din lift, incep sa strige tot felul de baliverne, transpira si huiduiesc pe cei ce au venit cu inventia asta nazdravana numita lift. Dar neonul se aprinde din nou si iarasi este lumina in lift. Toti rasufla usurati si in curand uita de butonul de alarma. Unii se uita speriati sa vada daca bagajele sunt la locul lor. Copii se joaca prin lift. Ma bucur ca pana la urma am ales acest lift. Cine stie cum ar fi fost in celelalte. Dar oare ce scria pe usa? Off.. macar sa stau linistit in asta. Unul si bun. O sa ajunga el undeva.
Incep sa ma uit din nou in oglinda. Ceva ma fascineaza. Lumea din oglinda incepe sa dispara usor. Cobor pleoapele si ma afund in mine. Galagia din lift, lumina orbitoare, discutiile de langa mine se opresc brusc. Nu stiu unde ma duce liftul, nici macar daca merge in sus. Sus, jos isi pierd intelesul. 
Apoi tresar brusc. Liftul se opreste si lumea coboara din el. Nu mai urca nimeni si usile raman deschise. Afara e o lumina laptoasa. Am ramas singur in lift si imi e frica. De ce sa cobor, poate nu e nimic afara. Ma uit la rastelul cu bagaje si vad ca este gol. Unde vroiam sa ajung? De ce m-am urcat in lift? Incerc sa imi aduc aminte dar parca acum nu mi se mai pare atat de important.
Daca totusi este important si trebuie sa cobor? aiurea...
Si usile se inchid din nou.
Si liftul se opreste din nou si alti oameni vor sa intre buluc. Oare unde se duc? Si eu vreau acum sa ies si ei se uita la mine, isi dau coate si zic "Ia uite-l si pe asta, vrea sa coboare". Cobor. 
Nu stiu la ce etaj sunt si am uitat sa ma uit in jos sa vad ce culoare are covorasul pufos.
Gasesc scarile. Ahhh ce bine. Pornesc agale in sus. 

Nu stiu inca de ce dar presimt ca voi afla pe parcurs. Ma uit pe hubloul dintre etaje si vad ca e soare afara. 
Afara unde?
read more "Cu liftul sau pe scari?"