Cateodata, cand alerg iau mp3 player-ul cu mine. L-am luat si astazi si la radio era melodia "Un om pe niste scari" interpretata de Mircea Vintila.
Sunt sigur ca ati mai auzit melodia aceasta. La urcarea spre Piata Sudului am prins niste interferente si s-a oprit muzica de la radio. Si mintea a luat-o aiurea. Nu-mi mai ies din cap cuvintele lui Adrian Paunescu:
Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
Parca traim intr-un turn foarte inalt. Atat de inalt incat nimeni nu a reusit sa urce pana pe acoperisul lui. Unii poate ca aproape au reusit. Inainte erau doar scari. Urci si urci si urci si niciodata nu ajungi pe acoperis. Te mai opresti obosit si te uiti pe hubloul dintre etaje. Afara este o lume neinteleasa de tine, o lume in care nu te-a invatat nimeni sa traiesti. Oricum viata ta este in acest turn. Aici ai toti prietenii, toate rudele si in fond si la urma urmei aici au trait si bunicii tai. Oare cum arata spoiala acolo afara? Nu zic cer, ca nu stiu daca este cer acolo pe acoperis. Poate este alt turn. Dar nimeni nu stie. Fiecare locuieste pe palierul sau. Are prieteni de palier, prieteni mai jos, prieteni mai sus, prieteni la stanga, prieteni la dreapta. De fapt nu stiu cati prieteni are fiecare. Stiu doar cati am eu. Seara unii se intalnesc pe palier sa mai discute de una sau de alta. Etajul 2 sau etajul 304. Cine poate stii. Sunt atat de multe scari. De curand s-au montat lifturi moderne. Au decat 1 buton. Acela prin care chemi liftul. In prima zi am vrut sa vad ce este pe acoperisul turnului. Am apasat butonul. Si am asteptat. O ora, doua ore, trei ore. M-am gandit ca este defect si nu opreste la etajul meu. Am luat-o pe scari. Acum ca ma gandesc bine nici nu stiu la ce etaj stau. Cine a stat sa numere atatea scari. Inseamna ca stau sus. Cat de sus nu stiu. Sus fata de ce?
La fiecare palier sunt oameni, multi oameni care asteapta si ei liftul. Au renuntat sa mai foloseasca scarile. Acum si la vecinul de sub ei se duc cu liftul. Intru cu ei in vorba. Unii stiu deja cum e in lift. E capitonat, cu oglinda, si inauntru sunt 3 butoane. Sus, jos si stop. Pe podea este un covoras pufos.
Ce culoare? intreb eu sa fac conversatie.
Cum adica ce culoare? raspund ei nedumeriti.
Pai da, ce culoare are covorasul.
Nu stim. Ce, noi avem timp sa ne uitam in jos? Stam cu ochii in oglinda sau ne uitam la usa sa vedem cand se deschide.
Aaaa, zic eu. Am inteles. (am inteles pe dracu', ce stiu eu ca nu am fost niciodata cu liftul)
Vreau sa intreb daca a ajuns cineva sus, dar imi e frica sa nu ma ia peste picior. Asa ca ma asez linistit intr-un colt si astept si eu liftul. E aglomeratie mare si observ ca unii au bagaje multe. Eu nu am nici un bagaj inca si sunt imbracat si cam sumar si nimeni nu stie cate locuri are liftul. Un gand imi trece fulgerator prin minte: daca in sfarsit ajung pe acoperis? poate acolo bate vantul si o sa imi fie frig.
Ia uite, a venit un lift. Oamenii se inghesuie sa intre dar nu am loc si eu. Nu-i nimic, mai astept. Vad ca pe unele lifturi scrie ceva. Ma apropii si citesc pe unul dintre ele "fericire". Acum inteleg de ce era asa buluceala. Pe altul scrie "putere si avere" si vad ca si aici e coada. Mai este unul in spate pe care scrie "adevar si cunoastere" dar care vine foarte rar si se pare ca inauntru s-a spart neonul si e intuneric.
Cat timp am stat zgribulit de frica ca o sa imi fie frig acolo sus nu stiu, dar in sfarsit ajung in fata liftului. Nu apuc sa vad ce scrie pe el ca se si deschid usile. Nu ma grabesc, am timp. Inauntru este luminos si ma dor ochii iar in fata este o oglinda imensa. In cateva secunde liftul se umple de oameni. Zambesc. Ajut o doamna sa isi puna bagajul in locul special amenajat. Cineva apasa butonul cu inscriptia -sus- si se aude un vajait. In sfarsit astazi o sa ajung sus pe acoperis. Ma relaxez si incep sa cercetez persoanele din lift. Mai tineri, mai in varsta, copii mici si mai mari asteapta nerabdatori oprirea liftului. E la fel ca pe palier numai ca eu sunt cu persoanele de pe alt palier si nu stiu pe nimeni. Incet, incet privirile imi sunt atrase de oglinda. Parca in ea nu sunt eu. Parca in spatele ei este alta lume, alti oameni si oricat de ciudat ar parea nu ma vad pe mine in oglinda. Ma uit dar dincolo nu sunt eu. Hmm, ciudat intr-adevar. Deodata, liftul se opreste cu un scartait surd si usile se deschid. Unii oameni coboara. Dau si eu sa cobor dar valul de oameni din afara ma impinge inapoi in lift. Nici macar nu pot sa vad ce este afara. Cineva apasa din nou un buton si liftul porneste din nou. Acum nu mai stiu daca merg in sus sau in jos. Timpul trece destul de repede. Incepe sa fie agitatie, lumea se saluta, se imbratiseaza si deodata...e intuneric. Pentru un moment nu se mai aude decat zgomotul motoarelor si pocnetul cablurilor sub greutatea liftului. Cineva striga sa apasam butonul de alarma, dar liftul nu e prevazut cu asa ceva. Toti vor sa coboare din lift, incep sa strige tot felul de baliverne, transpira si huiduiesc pe cei ce au venit cu inventia asta nazdravana numita lift. Dar neonul se aprinde din nou si iarasi este lumina in lift. Toti rasufla usurati si in curand uita de butonul de alarma. Unii se uita speriati sa vada daca bagajele sunt la locul lor. Copii se joaca prin lift. Ma bucur ca pana la urma am ales acest lift. Cine stie cum ar fi fost in celelalte. Dar oare ce scria pe usa? Off.. macar sa stau linistit in asta. Unul si bun. O sa ajunga el undeva.
Incep sa ma uit din nou in oglinda. Ceva ma fascineaza. Lumea din oglinda incepe sa dispara usor. Cobor pleoapele si ma afund in mine. Galagia din lift, lumina orbitoare, discutiile de langa mine se opresc brusc. Nu stiu unde ma duce liftul, nici macar daca merge in sus. Sus, jos isi pierd intelesul.
Apoi tresar brusc. Liftul se opreste si lumea coboara din el. Nu mai urca nimeni si usile raman deschise. Afara e o lumina laptoasa. Am ramas singur in lift si imi e frica. De ce sa cobor, poate nu e nimic afara. Ma uit la rastelul cu bagaje si vad ca este gol. Unde vroiam sa ajung? De ce m-am urcat in lift? Incerc sa imi aduc aminte dar parca acum nu mi se mai pare atat de important.
Daca totusi este important si trebuie sa cobor? aiurea...
Si usile se inchid din nou.
Si liftul se opreste din nou si alti oameni vor sa intre buluc. Oare unde se duc? Si eu vreau acum sa ies si ei se uita la mine, isi dau coate si zic "Ia uite-l si pe asta, vrea sa coboare". Cobor.
Nu stiu la ce etaj sunt si am uitat sa ma uit in jos sa vad ce culoare are covorasul pufos.
Gasesc scarile. Ahhh ce bine. Pornesc agale in sus.
Nu stiu inca de ce dar presimt ca voi afla pe parcurs. Ma uit pe hubloul dintre etaje si vad ca e soare afara.
Afara unde?
