Un pic din Ironman

Momentan totul este un amestec de euforie si de regret ca s-a terminat. Ma intreba cineva ieri daca a fost greu. Daca as zice ca a fost greu as minti. Concursul in sine e usor, oricat de aiurea ar parea. Antrenamentul de dinainte te termina. Ore nesfarsite in bazin, pe bicla, indiferent ca e pe trainer in casa sau pe ploaie afara si alergare cand picioarele sunt amortite de la atata biciclit.

Sa faci asa ceva nu te antrenezi doar fizic. Nu ai cum sa termini doar fizic.

La Ironman nu ai voie cu muzica de nici un fel, fara casti, fara telefon mobil, fara paceri, fara suport din partea celor care nu sunt in concurs sau care nu sunt voluntari.

Esti tu cu gandurile tale...si asta pentru foarte mult timp. Pentru asta iti trebuie mult antrenament. Trebuie sa inveti sa te motivezi din interiorul tau, sa stii ce ganduri te fac sa continui, cand sa te gandesti la ele si cum sa le tii cat mai mult in minte. De asta toate turele de bicla le-am facut singur.

Multi par pierduti in lumea lor pe ultima portiune a maratonului. De fapt nu par, chiar sunt. Au mintea golita de toate gandurile sau se agata de ceva, o idee cat de mica, un gand cat de neinsemnat in alte imprejurari, unii numara, altii canta, eu m-am gandit pe majoritatea urcarilor la bicicleta, la mormolocul meu de acasa, la rasul si la fata lui zambareata. El m-a ajutat sa trec peste urcarea de la kilometrul 110.

Pentru cine nu stie, un concurs de ironman este compus din trei probe (patru daca punem si nutritia care e o proba in sine, dupa parerea mea). Majoritatea concursurilor de acest gen incep la 3 dimineata, cand te trezesti sa maninci ceva inainte de cursa, apoi startul este la 6 jumatate si incepe cu un inot de 3.8 kilometri. Urmeaza o cursa de bicicleta de 180 de kilometri si se termina cu un maraton de 42 kilometri si 195 de metri, totul in mai putin de 17 ore. La Nisa timpul limita este doar 16 ore.

Concursul a fost exact cum ma asteptam sa fie, asta poate din cauza ca am citit mult prea mult atat despre cursa in sine cat si despre lucrurile mai putin bune care se pot intampla pe parcursul antrenamentelor sau in concurs.

Mantra mea a fost "e cursa mea si fac tot ce imi sta in puteri sa o termin". Fara bravade, fara intreceri cu altii si cat timp ma simt ok sa nu schimb nimic.

Antrenamentul pentru acest concurs nu a fost chiar asa cum speram eu dar daca ma uit la intregul tablou, nu cred ca puteam mai mult si chiar a fost putin tinand cont de dificultatea foarte mare atat a concursului in sine cat si a cursei specifice de la Nisa.

Majoritatea covarsitoare a saptamanilor de antrenament s-a situat undeva in jurul a 9-10 ore/saptamana, cu doua saptamani de 13 si 15 ore.

Eu am avut noroc si in afara de cateva basici si un gat foarte julit de la costumul de neopren, nu am patit nimic. Ma simt mai bine ca dupa primul meu maraton, la Istanbul, cand am terminat in 3 ore si 56 minute. Foarte ciudat.

Anul acesta, la ironmanul de la Nisa, a murit un tanar englez de 30 de ani. Nu din cauza conditiei fizice sau la inot, desi au fost cateva abandonuri imediat cum s-a dat startul, ci din cauza coborarii cu viteza pe traseul bicicleta. A cazut intr-o prapastie la o curba pe la kilometrul 42.

La un moment dat aveam peste 70 km pe ora si ma temeam ca nu am timp sa franez pana la urmatoarea curba.

Nu va ganditi ca dupa inot ne urcau cu autobuzul undeva pe un munte si apoi ne dadeau drumul sa coboram cu bicicleta. Inainte de a ajunge sa cobori cu viteza asta, urcai de iti iesea pe nas. Nisa este cursa cu cele mai mari urcari. Dupa primele 3 ma gandeam ca la cat de obosit sunt poate fac vreo nefacuta la coborare din cauza ca nu mai puteam sa ma concentrez. Invatatura de minte. Antrenament SPECIFIC ioc. Eu timp de 8 luni de antrenament nu am urcat nici un delusor cu bicla, un singur inot in mare, si ala la temperatura de frigider, iar la alergare am sperat ca o sa ma ajute conditia fizica din anul trecut. Singurul lucru pe care l-am facut cu varf si indesat a fost antrenamentul de tip brick, mai ales bicla si apoi imediat alergare. Nu multa alergare, asa cat sa imi revina muschii de alergat inapoi.

Timpul meu de finish nu e senzational, e decent pentru un prim ironman, 14 ore, 7 minute si 43 secunde, dar sunt multumit avand in vedere toate conditiile adica 2800 de oameni la start, inot in mare destul de agitata, primul meu inot peste 3000 de metri cu un neopren care mi-a facut o rana de zici ca am tras la jug nu ca am stat in apa, 180 km de sudoare si adrenalina pe bicla si 42 de kilometri de alergat cu soarele fix deasupra capului, fara pic de umbra plus peripetiile din timpul cursei pe care o sa le povestesc cat de curand.

Tot ce conteaza e ca sunt Ironman cu acte in regula si nu numai eu ci cei care m-au incurajat acasa, Elena, Marius, sora mea si tata, care au fost alaturi de mine la Nisa si au indurat caldura timp de 14 ore cat si mama si mama soacra care au luat mult din sarcinile mele de tata cat timp eram pe la antrenamente.

Impreuna am reusit sa termin ceea ce in 2011 nici nu stiam ca exista.

Anything is possible!!!