Am iesit din iarna cu bine, adica fara sa racesc. Asa credeam acum 2 saptamani. Ma tot gandeam, ia uite ma, anul asta nu am racit... toate antrenamentele de anul trecut la -15 grade au dat roade.
Saptamana trecuta am racit. Nu foarte rau dar destul de mult astfel incat sa opresc antrenamentele definitiv.
Raceala cuplata cu oboseala si cu o saptamana de 15 ore de antrenament efectiv m-au intins la limita.
Sa fii racit e nasol. Sa fii racit si sa vezi ca nu ai chef de antrenamente cand peste doua luni e un concurs al dracu de greu, e demoralizant.
Ultimul antrenament a fost lunea trecuta. Astazi incerc o ora de bicicleta pe trainer si maine vedem cum ne miscam si poate intru si un pic la apa.
La alergat nici nu ma gandesc momentan. Nu are rost sa ies in frig si sa racesc si mai rau sa stau pe bara si saptamana viitoare. Plus ca acum o raceala la mine poate avea repercursiuni destul de mari si asupra Elenei si a lui Nasturel.
Duminica as fi vrut sa ma duc sa alerg si eu pentru Inima copiilor in cadrul campaniei In Pas cu Paul, vedeti mai multe pe inpascuPaul . Aveam in program vreo doua ore jumatate de alergat.
Cu o saptamana inainte am alergat drumul de la mine de acasa pana la munca si inapoi. Surprinzator, pana la Victoriei fac 37 minute in alergare, mai repede decat intr-o zi de luni aglomerata daca sunt cu masina. Daca as avea dusuri la serviciu mai ca as pleca in fiecare zi in alergare.
In retrospectiva, imi aduc aminte de o alergare foarte naspa inainte de maratonul de la Paris. O alergare de 35 de kilometri in care a fost printre putinele dati cand am ajuns la epuizare.
Zilelea astea sunt aproape de limita fara sa alerg 35 de kilometri si mai sunt doar doua luni- jumatate pana la Ironman.
Pe program mai am vreo 5 saptamani grele, cu peste 15 ore de antrenament pe saptamana. Nu sunt convins inca ca o sa le fac asa cum sunt mai ales ca s-au ivit niste situatii neasteptate.
Ma tot intreb daca nu cumva sunt deficitar la alergare anul acesta si cum am facut doar trei alergari de peste doua ore nu stiu daca voi fi pregatit sa alerg dupa 180 de kilometri de bicicleta.
In rest, totul este minunat. Nasturel creste, incepe incet, incet sa isi tina capul si sa se ridice de la sol cand e pus pe burta. In fiecare seara avem concert vreo 2-3 ore si inca nu am reusit sa ne dam seama de ce. Nu mai vrea sub nici o forma sa ramana singur daca e treaz si nici cu jucarii nu putem sa il pacalim asa ca cineva trebuie sa stea permanent cu el in brate sau sa ii vorbeasca si sa il mangaie pentru ca la port-bebe nu este receptiv. Parca l-am picat cu ceara cand l-am pus in el.
Cred ca e timpul pentru o evaluare a conditiei fizice si a refacerii schemei. Nu cred ca se pune ca antrenament daca imi tin brotacul in brate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu