Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

vineri, 5 iulie 2013

Ironman Nisa, Franta 2013 raport luuung de cursa

Nu am scris raportul de cursa pana acum pentru ca nu am vrut sa fiu influentat de emotiile liniei de finish.
Totul a inceput in 2011 in aprilie cand, dupa 15 ani de fumat intensiv, am decis sa renunt si sa incerc macar sa fac putina miscare. Nu a trecut mult timp si am ajuns sa alerg un maraton, cel din Istanbul, dupa care m-am simtit destul de doborat fizic si mi-am zis ca o sa fie ultimul. Din fericire creierul uita destul de repede momentele dificile, iar daca partea buna este mult mai intensa decat cea rea, chiar uita cu desavarsire ce a fost rau, asa ca am hotarat ca in 2012 sa incerc sa termin maratonul de la Paris sub 3 ore si 30 minute. Am trecut si acest prag dupa un antrenament care acum mi se pare ca a fost mult mai intens decat antrenamentul pentru ironman dar care a durat doar 3 luni. Imi aduc aminte ca am trecut prin niste perioade foarte dificile, cu alergari la -20 de grade, cu viscol sau cu saptamani in care am depasit 90 de kilometri/saptamana. E clar ca nu eram obisnuit cu acest tip de efort dar am continuat. Dupa Paris, la 3 saptamani distanta, am participat la Ecomaraton la Moeciu si am trecut linia de finish in 5 ore si 57 minute. Atunci am hotarat sa incerc un Ironman. Nu am apucat sa trec prin toate etapele acestui sport adica triatlon olimpic si half-ironman. Asa cum le spuneam prietenilor, am vrut sa fie ceva epic de care sa imi aduc aminte toata viata. Si chiar a fost epic.
Inca nu imi dau seama ce m-a determinat sa ma inscriu la aceasta cursa. Poate pentru ca acest concurs parea la momentul respectiv ceva extraordinar, mult prea lung si greu fata de ce stiam eu ca pot sa duc. Nici nu mai stiu cum am ajuns sa aflu despre Ironman, despre campionatul mondial din Hawaii sau despre ce inseamna de fapt acest concurs.
Stiam doar ca iti ia mult timp sa ajungi sa ai o conditie fizica suficient de buna incat sa incerci sa termini, pentru ca la primul ironman realizarea cea mai mare este de fapt sa termini. Inca nu stiam de fapt de cate ore de antrenament e nevoie pentru o singura zi de concurs.
Intre timp Elena a ramas insarcinata si urma sa nasca exact cand antrenamentul meu avea sa inceapa sa fie mai intens, adica in februarie.
Mi-a tot spus sa nu ma inscriu, dar incapatanarea mea a fost mai mare. Vroiam sa ma inscriu la Regensburg dar cursa nu s-a mai tinut asa ca am ramas cu putine optiuni, una din ele fiind Nisa.
Le-am cantarit si analizat si pana la urma a ramas Nisa, si cu bune si cu rele, postarea este:   
Asa cum spuneam si atunci, analiza a fost facuta mai mult pe considerente financiare, desi financiar vorbind cred ca, cu banii pentru acest ironman puteam sa fac vreo 3-4 vacante premium in tari calde.
Dar nici eu nici Elena nu ne omoram dupa vacante de stat cu burta la soare asa ca a inceput aventura Ironman.
Am conceput un plan destul de ambitios pentru mine, am hotarat sa ignor toate obstacolele chiar daca la momentul respectiv totul parea mai mult a dorinta decat a ceva realizabil. 
Am avut si zile in care ne-am certat si nu au fost putine, am avut zile in care m-am trezit la 1 noaptea sa imi fac antrenamentul de bicicleta in casa, pe trainer si dupa care eram lac de transpiratie. Am avut momente in care eram in punctul de a renunta, nu doar la antrenament, la toata ideea de ironman. Sa nu ma mai duc deloc.
Stiam ca ma duc la un concurs greu, si cu atat mai mult cu cat Ironmanul de la Nisa este un iad, poate in top trei ca nivel de dificultate in lume. 
Stiam ca nu pot sa imi bat joc de mine, de orele petrecute in bazin si de noptile petrecute pe trainerul de bicicleta. Vroiam sa fie bine si sa nu ma duc acolo degeaba. Asa ca am indurat si am strans din dinti.
A meritat? eu zic ca a experienta asta a fost cel mai intens moment trait de mine, din prima zi in care m-am inscris pana azi cand scriu aceste randuri si ma bucur ca am trecut cu bine peste tot.
Asa cum v-am zis, ca antrenament nu am fost nici pe departe aproape de ce mi-as fi dorit eu.
Majoritatea saptamanilor au fost undeva pe la 10 ore pe saptamana cu vreo 4-5 saptamani in care am depasit 13 ore. Dar a fost constant, fara saptamani pierdute, si cu multe bricuri de bicicleta-alergare.
Ultimele doua saptamani inainte de concurs au fost relax total. In penultima am avut 3 ore de antrenament si in ultima doar 2 ore de antrenament dintre care 1 ora bicla, si jumatate de ora de inot in Mediterana.
Tot in ultimele doua saptamani au inceput sa se intample lucruri ciudate. A inceput sa ma doara piciorul drept undeva in spate pe tendon, durere pe care nu am simtit-o absolut niciodata dar care a trecut miraculos in ziua concursului.
Deasemenea mi-am pierdut adidasii de alergare, de fapt Elena i-a lasat la usa ca erau murdari si nenea care face curat pe scara blocului i-a luat "cica sa ii arunce" si dusi au fost. Asta cu 2 saptamani inainte de concurs. Am apelat la adidasii mei vechi de cand lumea cu care am alergat peste 3000 de kilometri. Au fost la inaltime si de data asta. Vroiam sa ii casez dar merita inca cel putin 500 de kilometri.
In saptamana concursului nu am apucat sa imi cumpar crema antifrecare pentru neopren asa ca surpriza mare a venit vineri dimineata cand dupa o jumatate de ora de inot in Mediterana deja aveam o ditamai dunga pe gat de la frecarea acestuia cu costumul de neopren. Prima mare problema. Am cautat la expo cate ceva dar nu am gasit nimic bun asa ca dupa inotul din concurs m-am ales cu o dunga trasa in carne vie.

Nici de data asta nu am stat locului si in fiecare zi ne-am plimbat, am fost la expo, am facut niste poze cu o bicla de 10000 de euro, am vazut concurenti pe care puteai sa faci anatomie, asa erau de bine formati. 
De acasa am plecat setat sa nu ma intereseze ce fac ceilalti si sa imi fac planul meu simplu.
Dupa ce am dus bicla in tranzitie si am fost marcat pe umar cu numarul de concurs (cred ca radeau si curcile de mine la cum aratam in ziua in care am dus bicicleta.. clar nu aratam a om care urma sa termine un ironman, dar aparentele pot fi inselatoare, nu?) am fost la masa si apoi ne-am bagat la somn. Duminica m-am trezit la 2 noaptea, am mancat niste prosciutto cu paine neagra si niste iaurt, un pachet de biscuiti si m-am bagat din nou la somn. Alarma finala a fost la 4 jumatate cand am inceput usor sa ma pregatesc pentru ziua cea mare.
O sa trec peste aranjarea echipamentului in cei trei saci de tranzitie, alb pentru inot, albastru pentru bicicleta si rosu pentru alergare. Am pastrat tot cat mai simplu sa nu am batai de cap si am renuntat si la sacii speciali de la bicicleta si de la alergare pentru ca am considerat ca nu am nevoie de cine stie ce imbarbatare sau ca o sa ma simt mai bine cand o sa ajung sa ii iau.
Cu o jumatate de ora inaintea inotului am mancat un baton energizat powerbar si tot timpul pana am inceput, am baut jumatate de litru de isotonic si cu cateva minute inainte de start am luat un gel powerbar.
Aproape de start incepuse sa ma cuprinda un fel de frica, nu ca ma inec ci ca urma sa incep cea mai serioasa cursa din viata mea. Deja imi dadeam seama ca nu mai este o gluma sau doar o dorinta ci ca eram acolo impreuna cu 2800 de oameni gata sa intram in apa involburata a Mediteranei.
In boxe se tot auzea indemnul de a parasi tranzitia dar eu aveam nevoie la toaleta, de fapt a fost singura data cand am fost la toaleta pe tot parcursul cursei.
Startul a fost rapid.
Am intrat in apa din partea stanga deoarece la Nisa, startul este pus pe segmente de timpi si eu m-am pozitionat undeva pe segmentul de 1 ora si 25. Speram un timp de o ora si 20 minute dar lipsa de experienta la inotul in mare, buluceala fantastica, mersul in zig-zag, valurile din larg si mai ales rana provocata de costumul de neopren au facut ca timpul meu sa fie mult mai prost.
Nu am avut surprize pe parcurs in afara de un picior de la cineva care inota bras si de faptul ca am inghitit la apa sarata cat pentru un an. 
Dupa inot, tranzitia de la Nisa este foarte lunga si eu am hotarat sa merg asa ca timpul de 12 minute reflecta exact asta si faptul ca am stat un pic la taclale cu sustinatorii mei:)
Tranzitia de biciclete era aproape goala lucru care m-a cam speriat un pic. Daca nu mai am timp sa termin bicicleta?
Daca la inot stiam ca nu o sa am surprize pentru ca oricat de incet as inota nu am cum sa nu termin in timpul limita de 2 ore si 15 minute, la bicicleta chiar imi era frica de timpul limita.
Toate antrenamentele mele au fost pe plat. Nu sunt nici un mare biciclist si tot ce am facut la bicicleta a fost timp de 1 an si vreo 3 luni.
Cursa de bicicleta la Nisa este chiar spectaculoasa. Are urcari de iti dai sufletul pe ele, este dintr-o singura bucata astfel incat trebuie sa te concentrezi pe tot parcursul ei si are niste coborari tehnice exceptionale. Iti sare inima din piept cand cobori pe acolo. Dupa cum se vede din splituri nu am excelat nicaieri, am fost moderat peste tot.  Singura portiune cand am tras mai tare a fost cea cu ultima coborare si ultimii 20 de kilometri de plat cand imi era frica ca inchid tranzitia si nu mai apuc sa alerg cand de fapt mai aveam peste o ora pana la inchiderea portilor.
Dupa ce am iesit din tranzitie cu bicla am inceput usor sa imi dezmortesc picioarele. Ca instrument de analiza aveam ceasul lui Marius care la kilometrul 80 a renuntat sa mai coopereze si s-a oprit din motive de baterie.
Pe tot parcursul biclei am avut pulsul mare, as putea sa spun mult mai mare decat anticipasem si dupa prima urcare cu panta de 13% am zis ca plezneste. Din ce citisem eu, dupa aceasta urcare totul urma sa fie plat pana la urcarea de 21 de kilometri. Minciuna, minciuna!!! cale de 90 de kilometri nu cred ca am avut mai mult de 10 kilometri de coborare sa nu mai zic plat. Totul fie in urcare grea sau usoara, dar urcare.
Planul era ca la fiecare jumatate de ora sa beau isotonic impreauna cu un baton powerbar, iar la fiecare ora sa maninc un gel si sa beau apa.
Totul bine si frumos pana cand ceasul lui Marius a renuntat sa ma mai ajute. Facusem 4 ore si stiam ca mai am inca 100 de kilometri adica inca cel putin 3 ore. De fiecare data cand treceam pe langa un jandarm sau trecea cate un arbitru de cursa pe langa mine cu motoscuterul intrebam cate este ceasul sa stiu cand sa imi iau batonul si gelul, dar ABSOLUT toti imi ziceau " c'est tres bien! tu as  fini le course", mama voastra, cat e ceasul ca am un gel de luat...si voi o dati inainte cu ai terminat bicicleta, lucru foarte fals deoarece mai erau inca 80 de kilometri sau cam asa ceva.
La un moment dat pe ultima urcare aproape de kilometrul 110 eram asa de transpirat incat mi-am desfacut casca sa mai respir un pic. Nu stiu cum a aparut un arbitru de cursa langa mine si a inceput sa gesticuleze. Nu intelegeam nimic si timp de doua minute s-a tot ratoit la mine pana i-a dat prin gand sa imi arate casca. Am inteles imediat ce vrea si am legat-o la loc. Mi-a facut OK si a plecat mai departe sa imparta cartonase celor care faceau drafting. Cativa au fost descalificati pentru ca aveau castile in urechi.
Mi-a placut faptul ca erau foarte atenti la detalii si foarte corecti. Totul pe munca ta.
Ultimii kilometri la bicicleta au fost infernali pe coborarile alea. Credeam ca nu apuc sa franez pana la urmatoarea curba in ac de par. Din momentul cand era marcajul pe asfalt pana la curba erau cam 100 de metri dar la 60-70 la ora cu greu aveam timp sa franez cat sa iau curba in siguranta. 
La bicicleta am depasit vreo 100 cred. Mai multi nu am avut de unde datorita timpului meu slab la inot.
Cand am ajuns inapoi in tranzitie nu stiam daca mai sunt in stare sa alerg. Nu ma dureau muschii foarte tare dar nici bine nu imi era. In ultimele 3 ore luasem gelurie si batoanele dupa ureche asa ca nici cu nutritia nu stiam cum e. In tranzitie iar am stat la vorba cu ai mei care ma tot intrebau daca ma simt bine.
Se pare ca eram alb la fata dar nu era din cauza mea ci din cauza sarii rezultata de la transpiratie probabil.
Alergarea la Nisa este compusa din 4 ture pe faleza, dupa fiecare primesti o banderola si la a 4-a tura treci direct spre linia de finish. 
 
Alergarea pot spune ca a fost exceptionala. Am plecat increzator ca pot scoate sub 4 ore pe maraton.
Prima tura am depasit in continuu. Planul care a functionat de minune a fost sa beau la fiecare punct de hidratare cola si sa maninc o bucata de banana si la urmatorul apa cu un gel sau apa simpla in functie de cum urma sa ma simt. Deasemenea, prin fiecare punct de hidratare am mers iar in rest am alergat. La Nisa nu exista cuburi de gheata ci doar niste dusuri cu apa rece pe care le-am evitat cat am putut primele 2 ture pentru ca stiam ca o dea niste basici mari cat casa.
Primele doua ture au fost fix pe ceas, dar caldura probabil ca si-a spus cuvantul si la kilometrul 23 nu am mai reusit sa alerg asa ca 4 kilometri am mers pur si simplu. Nu ma durea nimic, nu aveam ameteli, nimic. Nu mai puteam sa alerg. Parca mintea refuza sa puna picioarele in miscare. Nu stiu ce s-a intamplat nici acum.
Apoi am inceput incet sa imi revin dar imi pierdusem deja tempoul si nu am mai reusit sa ajung sa alerg sub 6 minute pe kilometru. TImpul final la alergare a fost de 4 ore si 14 minute si consider ca este un timp foarte bun dar care putea sa fie sub  4 ore cu siguranta. Stiu ca aveam energia dar probabil ca mi-a lipsit motivatia.
 Cand mi-am dat seama ca nu se mai poate intampla nimic si ca termin cu siguranta, mi-au dat lacrimile si ma bucuram ca un copil mic. Concurenti erau si in fata si in spate si cand mai aveam 5 kilometri incepusem sa "ii vanez" pe cei cu 3 banderole pe mana. Acum sunt constient ca nu a contat cu nimic dar atunci fiecare depasire ma aducea mai aproape de finish si cred ca am depasit pe ultimii 2 kilometri peste 20 de oameni. 
La un ironman, concursul incepe la kilometrul 30 de alergare si din ce am observat pe traseu, pentru unii se cam terminase de mult pentru ca se tarau mai mult schiopatand sau se tineau de cate un parapet si incercau sa isi revina. Din cand in cand mai trecea cate o salvare cu sirenele pornite care clar avea pe cineva inauntru. 
Am vazut si concurenti care probabil nu aveau sa se incadreze in termenul limita de 16 ore. Dar ei tot inaintau asa incet, incet. Erau in lumea lor probabil constienti si ei ca va fi prea tarziu. Dar la un concurs ca acesta pana la urma conteaza in mintea ta sa stii ca ai dat totul sa termini. Mai este o alta zi cand poate vei reusi.
Pentru mine linia de finish a venit prea devreme. Ma obisnuisem cu ritmul de alergare si nu ma durea nimic in afara de basicile din talpa. Cand am ajuns aproape am vazut-o pe sora mea cum se agita pe acolo. M-a luat de mana si am inceput sa alergam amandoi spre poarta de finish in uralele spectatorilor. Langa finish ma astepta si Elena si impreuna, toti trei, cu mainile in aer si cu un zambet larg am intrat in mica familie a ironmanilor. 
Un moment magic care as fi vrut sa nu se termine niciodata si pe care o sa il am in memorie pentru totdeauna. Tare frumos.
Dupa finish am intrat putin in zona dedicata atletilor sa maninc ceva. Aveau o supa minunata cu taitei si niste pepene galben foarte bun.
M-am schimbat de haine si dupa ce mi-am luat echipamentul am plecat spre hotel cu un zambet tamp pe fata.
A doua zi m-am simtit surprinzator de bine si am plecat la Monte Carlo unde mi-am dat un pic duhul pe scarile si dealurile din oras dar cred ca aceasta plimbare m-a ajutat enorm in recuperare pentru ca acum nu mai am nici un pic de oboseala in muschi.
Organizarea a fost impecabila, cu puncte de alimentare la fiecare 20 de kilometri pe bicla si cu tot ce se poate da. Banane, izotonic, apa, cola, mere, portocale, geluri date cu pumnul, batoane energizante, biscuiti sarati. la fel a fost si la alergare, ironmanul de la Nisa fiind recunoscut pentru calitatea punctelor de alimentare.
Voluntarii au fost si ei de nota 10 si spectatorii pe care chiar daca uneori nici nu ii mai ascultam m-au ajutat foarte mult sa imi mentin o stare de spirit buna.
Traseul de bicicleta desi este unul cu grad ridicat de dificultate, pot spune ca e epic. Trece prin sate foarte frumoase, prin lanuri de levantica, prin munte, pe serpentine care te ametesc si prin livezi care se intaind pe kilometri buni.
Prima parte din traseu este prin zona impadurita dar odata ajunsi in varf soarele este ucigator dar chiar si asa cu siguranta as mai face traseul.
Coborarile sunt dementiale, cu adrenalina care iti salta pulsul si cu sicanele in care crezi ca te faci praf si in care constati de fapt ca a fost doar o mica curba si apoi incepi sa razi de unul singur pana la urmatoarea in care iar ti se face pilea de gaina si iti spui...sa risc iar, si asta o fi la fel?
Alergarea pe faleza pe langa plaja cu mii de spectatori care aplauda tot timpul este minunata, adica cat de minunata poate fi dupa 10 ore de efort. 
Cand am ajuns la linia de finish deja eram in alta lume dar uralele si mai ales vocea de la microfon care spune "Cristian you are an ironman!" a fost asa ca o desteptare dintr-un vis lung si plin de peripetii.
Am decis sa fac ceva ce credeam ca nu este posibil. Am muncit mult, am facut antrenamente grele, cateodata am ratat o sesiune importanta, am citit mult despre istoria cursei, despre persoanele care au influentat aceasta cursa de-a lungul timpului, despre Mark Allen si Dave Scott, despre Crowie sau despre Macca, despre Chrissie sau Frederik Van Lierde castigatorul ultimelor doua curse ironman de la Nisa.
Am reusit sa imi fac un plan si sa ma tin de el, asta pana a venit pe lume Nasturel. Am avut saptamani de 10 ore de antrenament, apoi 13 si cel mai mult de 15 ore pe saptamana. Atat am putut, atat am facut. In tot acest timp mi-am dat seama ca nu este chiar asa greu ci ca doar dureaza foarte mult si esti tot timpul obosit.
Acum cand totul este de domeniul trecutului si am reusit sa trec cu bine de linia de finish vad viata in alt fel si gandesc lucrurile diferit fata de acum cativa ani. Sa fac ceva care mi se parea imposibil si chiar acum dupa ce acest imposibil a devenit demult posibil, sa depasesc tot ce inseamna antrenament, time-management, alegere echipament si o cursa de 14 ore cu cateva surprize neasteptate e un sentiment minunat.
Tot acest ironman a inceput pentru mine ca un test. Sa vad daca pot. Sa vad daca am conditie fizica si puterea de a duce la capat un tel epic. Pot sa zic ca in tot acest timp am fost taxat atat financiar cat si din punct de vedere al timpului sau din partea emotionala.
Ca si mine, foarte multi oameni nici nu isi dau seama cat de puternici sunt. In viata de zi cu zi, ocaziile sa ajungi in genunchi de la atata oboseala, sa ajungi acasa si sa stai intr-un colt tremurand de frig cand afara sunt 30 de grade sau sa zici ca mai mult nu se poate, sunt prea putine sau nici nu apar. Pentru mine a fost extraordinar sa experimentez aceste senzatii si sa imi dau seama ca mai am mult pana sa ajung la limita. 
Aceasta competitie numita simplu IRONMAN e o calatorie care isi va lasa amprenta adanc atat mental cat si fizic. Te va duce in cel mai adanc intuneric, te va supune celor mai mari presiuni si te stoarce de vlaga dar dupa ce vrei trece de toate astea, acolo la linia de finish, vei descoperi un alt om si iti vei da seama ca NIMIC NU E IMPOSIBIL. 

12 comentarii:

  1. Felicitari Cristi!
    Vointa ta este remarcabila, iar performanta deosebita!

    M-a distrat ce ai spus "La un ironman, concursul incepe la kilometrul 30 de alergare" :))) pai atunci la un maraton obisnuit cand mai incepe? nici nu imi pot imagina cum e sa alergi un maraton dupa atata inot si pedalat... si sa mai scoti si 4:14

    Felicitari!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumoasa aventura!
    Bravo Ironman si sa-ti traiasca Nasturel :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa poveste Cristi!
    Felicitari, esti un IRONMAN!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo si felicitari!

    Si spor la planuit urmatoarele aventuri :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sper ca nu sunt singurul inspirat de povestea ta si mai sper ca nu sunt singurul decis sa incerce macar un half ironman pe viitor...
    Cele bune

    RăspundețiȘtergere
  6. Bravo pentru determinare man! Ma refer la lunile de antrenament din spate, Daca le ai si ai incredere in ccum te-ai pregatit, concursul este aproape o formalitate.
    Managementul timpului (sau managementul energiei) este cheia si te-ai descurcat uimitor avand in vedere ca in timpul pregatirii a aparut si Nasturel.
    Mi-a placut tare cum ai alergat dupa toate pantele alea, cred ca aveai cvadricepsii praf.
    Poate facem o cursa impreuna o data. Razvan merge la Copenhaga si ne va spune impresii. Eu am chef de un loc racoros. E destul de greu concursul, daca mai e si canicula... Poate la anul.

    You are an IRONMAN!

    RăspundețiȘtergere
  7. Zeule, la un maraton de HEROES III cand te mai bagi :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari! Si eu sunt inscris pentru IM Nisa 2014, si saptamana aceasta a fost prima din programul de antrenament pe care il urmez. Foarte utile insa informatiile prezentate!

    RăspundețiȘtergere