Daca vrei sa faci ceva cu adevarat, vei gasi o cale. Daca nu vrei, cu siguranta vei gasi o scuza. (Frank Banks)

luni, 17 august 2015

Norseman - Raport de cursa


Norseman este o aventura intr-o tara exceptionala. Totul se reduce la cuvantul "perfect".

Dupa Swissman m-am recuperat foarte repede intr-un concediu prin Moldova si chiar daca nu am mai facut efort sustinut in fiecare zi, am avut cateva zile de alergare prin munti si doua sesiuni de inot in ape deschise.
Cu trei saptamani inainte de concurs au inceput sa curga mailurile de la organizatori. Ca apa o sa fie extrem de rece, ca vremea de afara se anunta chiar cu zapada, ca o sa ploua toata ziua, ce mai...mailuri incurajatoare.
Antrenamentul meu a continuat pe canicula din Bucuresti, cu 2 saptamani inainte de concurs mi-am depasit chiar recordurile personale la alergare pe 5k si la bicicleta pe 2 ore. Simteam ca sunt in forma si drept sa o spun speram sa fiu printe primii 160 pentru tricoul negru, dar banuiam ca si cei care aveau sa participe la acest concurs aveau sa fie in forma vietii lor si poate cel mai important cu multi ani de bicicleta la activ.
In saptamana concursului a venit un anunt cel putin intimidant. Apa are 11 grade iar temperatura la iesirea din apa va fi de 6-7 grade. Ups!!!
Eu sincer nu prea am dat importanta inotului in ape reci, adica am citit despre experienta asta despre cum ar trebui sa te simti in apa rece, ce trebuie sa faci in primele 10 minute si cum sa reactionezi DAR cam atat. Nici vorba de macar un inot in apa mai rece de 20 grade. Tot inotul meu in apa rece l-a constituit proba de la Triatlon fara asfalt, in 2013 cand apa marii a avut cred ca pe undeva pe la 13-14 grade si de care imi aduceam aminte vag....ca era rece si nu mai puteam sa respir cand am intrat in ea.
In fine, am decis sa nu incerc marea cu degetul si ajutat de Tudor Butu am imprumutat un costum de neopren SAILFISH-vibrant si o casca de neopren tot marca Sailfish care s-au dovedit a fi geniale.
Chiar daca e entry level, costumul sailfish-vibrant a fost extraordinar, super flexibil, calduros si nu am avut nici o problema sa inot cu el in apa care o sa vedeti ca a fost mai rece decat ziceau ei ca o sa fie. 
Deasemenea am luat, din nou, de la Aventuria, bike-caseul lor minune care s-a descurcat si de data asta exemplar. 
Echipamentul l-am pastrat pe cel de la Swissman. M-am gandit ca daca am trecut cu el prin vremea aia, atunci sigur o sa trec si prin vremea de la Norseman. Bun. Echipament si transport rezolvate.
Joi dimineata la 5 am fost la aeroport, de data asta fara prea multe probleme cu bikecaseul si greutatea lui. Pe cei de la KLM nici nu i-a interesat ce greutate are, desi cred ca avea aproape de 40 de kilograme si de data asta.
Am plecat din Bucuresti in tricou dar imediat cum am ajuns in Norvegia am inceput sa pun haine. Frig si vant si de data asta inca 2 suporteri, Dan si Adriana.
Cazarea noastra a fost la un fel de internat de fete transformat in pensiune, dar care a fost minunata, langa un rau, si foarte linistita.
Am fost cazati la 35 de kilometri de Eidfjord, locul de start al aventurii, intrucat cazarea in acest orasel, in timpul concursului a fost foarte scumpa si am renuntat sa stam asa aproape desi pentru cine vrea sa participe la acest concurs, am recomandarea sa stati aproape ca sunt o gramada de evenimente frumoase in zilele premergatoare concursului si daca socotiti si banii pe care ii dati facand naveta, cred ca tot acolo ajungeti.
Nu am specificat la inceput ca Norvegia e cea mai scumpa tara in care am fost. Scuze, nu e scumpa, e exorbitant de scumpa. Totul e scump. Cazare, mancare, mers cu masina, trecut prin tuneluri, divertisment, singurul lucru care e pe gratis  e admirarea naturii, care de multe ori iti taie rasuflarea.
Ca si idee pentru cine vrea sa faca acest concurs: 470 Euro inscrierea, 290 Euro/persoana avionul (la cel care merge cu bicla... mai pui inca 100 de euro transportul ei), daca te misti repede cand afli ca te-au acceptat poti gasi cazare cu 100 Euro/noapte/persoana sau dormi in sala de sport oferita de organizatori, dar si acolo e 40 de euro/noapte/persoana, masina de inchiriat...si nu prea merge cu compacta ca nu ai loc de bicla si de restul de echipamente..asa ca mai dai si pe ea inca 500 de euro, motorina si taxele de drumuri inca vreo 250 euro, mancarea e la latitudinea ta, dar oricum si oriunde ai manca tot e ca la restaurant de 4 stele la noi.
In concluzie, daca vrei tricoul negru, antreneaza-te vreo 3-4 ani inainte sa te duci, ca s-ar putea sa fie singura data cand calci pe la ei.
Eu din pacate am avut prea putina experienta cu bicicleta si chiar daca am tras foarte bine (parerea mea) cu doar doi ani de antrenament nu prea se face primavara si nivelul celor care se duc la Norseman este cel mai bun pe care l-am vazut eu la un concurs. Oamenii viseaza triatlon si parca singurul lor tel este sa ia tricoul ala.
Inainte de briefing am fost la o tura de recunoastere a primei urcari de 25 de kilometri pana pe platou, si chiar daca se urca de la 0 metri la 1300 de metri, distanta este destul de mare astfel incat in afara de vreo doua portiuni cu panta de 10%, restul e pe undeva pe la 7% medie. 


Briefingul a fost foarte tare, cu muzica norvegiana, cu o retrospectiva a tuturor concursurilor Norseman care au fost foarte dure, cu descrieri tehnice si cu un anunt surpriza.
Inotul se va reduce de la 3800 metri la 1900 metri datorita conditiilor extreme, asta insemnand o apa de 10.5 grade, maree putin in reflux si vant dinspre lateral.
 Nu stiam daca sa ma bucur sau sa ma sperii intrucat inotul nu este punctul meu forte dar chiar si asa la cum au prezentat problema, mi-a crescut un pic tensiunea. 
Au zis ca este primul an in care se intampla ca apa sa fie asa de rece in August si ca oricat de extrem este Norseman nu este in regula sa inoti in apa asa rece asa mult timp.
Ne-au mai spus ca pe bicicleta daca suntem inceti, la un moment dat s-ar putea sa ploua dar cel mai important ca nu o sa avem vant deloc pe platou, lucru care a facut ca timpii de bicicleta de anul asta sa fie extraterestri adica primul loc cu 5 ore si 24 minute pe o elevatie de 3000+ metri.
Planul meu era sa ies din apa cat pot eu de bine, sa nu mai stau 30 minute in tranzitii ci doar 5 la fiecare si pe bicicleta sa nu ma dau jos de pe ea iar ca timp undeva pe la 7 ore si 50 de minute. La alergare ca target aveam primii 25.5 kilometri care erau relativ plati, la cat de plat poate fi un traseu in Norvegia, sa ii fac in sub 2 ore si 20 minute, adica un 5:30min/km.
Surprinzator dupa briefing am reusit sa stau calm si stingerea am dat-o la ora 20:30. Planul era sa ma trezesc impreuna cu Marius la ora 2:30 AM si sa fim in tranzitie la 3:30 AM.
La pensiunea unde eram noi cazati, au mai fost inca 5 wannabe Norseman dintre care 3 au luat tricoul negru in final.
Totul bun si frumos, ne-am trezit la 2:30 dar cu noi s-a trezit si Elena, care nici acum nu stiu de ce, s-a dus sa faca un dus.
Cert e ca in loc sa plecam la 2:45 de la pensiune, am plecat de fapt la 2:55, si avand de condus 35 de kilometri, i-am cam dat talpa prin locuri unde limita de viteza este sub 50 kilometri pe ora, si in Norvegia daca iei amenda se cam duc toate economiile tale.
Am ajuns in tranzitie la ora 3:30, mi-am aranjat tot, m-am uitat putin cu jind la bicicletele aliniate la start si am intrat in cala Ferryului care urma sa ne duca la locul de start.


Atmosfera mi s-a parut mult mai rece ca la Swissman si tensiunea mult mai mare, dar poate ca din cauza ca afara erau 7 grade si apa avea sub 10 grade.
In cala ferryboatului era un furtun cu apa pompata direct din fiord si eram incurajati sa intram sa ne obisnuim cu senzatia de rece.
Erau concurenti care intrau doar in slip si care stateau destul de mult. Am bagat si eu mana un pic si mi-am zis ca o sa am o problema cu proba asta. Era asa rece incat imi ingheta instant. Ganditi-va ca in frigider sunt in jur de 5-7 grade si cateodata nu poti sa bei apa pusa la rece. 
La inceput cand m-am urcat pe ferry totul parea asa distant si ireal incat m-a ajutat foarte mult sa stau calm.
Singurul gand care imi trecea prin cap era ca acum 2 ani nici nu stiam ce inseamna triatlon si acum eram pe un vas, in Norvegia, gata sa sar in apa inghetata dintr-un fiord unde adancimea este de 400 de metri, intr-un cuvant urma sa incep unul dintre cele mai titrate triatloane din lume, daca nu poate cel mai cunoscut triatlon extrem, NORSEMAN Extreme Triathlon. Ma simteam foarte norocos. 
Toate astea nu ar fi fost posibile fara suportul de acasa, fara familia care m-a ajutat foarte mult sa imi indeplinesc acest vis si fara toate antrenamentele facute numai eu stiu cum si cu ce sacrificii.
Nici nu mi-am dat seama bine ce se intampla cand am fost anuntati ca trebuie sa ne grupam la capatul ferryului si sa ne pregtim pentru binecunoscuta saritura de la 5 metri inaltime drept in apa intunecata si rece a fiordului.
Desigur mai era si o alta optiune, "the chicken door" care te ducea aproape de apa, fara sa sari direct.
Va zic ca la un moment dat mi-a trecut prin cap sa aleg aceasta cale, dar parca experienta nu ar mai fi fost la fel asa ca m-am ingramadit si eu cu ceilalti pe marginea intunecata asteptand deschiderea usii imense catre fiord.
Deja incepusem sa tremur dar nu stiu daca de frig sau de emotie si la un moment dat un voluntar m-a impins bland catre margine si mi-a zis "it's your time to shine today, take a deep breath and don't look back". A fost parca momentul in care m-am trezit si mi-am zis ca "e pe bune si chiar urmeaza sa sar".
Mi-am tinut ochelarii si casca si am sarit. Saritura asta e o experienta in sine fata de tot concursul.

Incepi sa intri in apa, putin, cu picioarele care oricum sunt cu sosete de neopren, nu simti raceala si dintr-o data esti invaluit ca intr-un bloc de gheata. E rece si te duci la fund, nu poti sa respiri, corpul se chinuie sa se adapteze la socul termic, simti cum dai din maini si nu mai ajungi la suprafata, totul e negru, ochelarii normal ca nu stau pe cap asa cum vrei tu, si iti intra apa si pe langa, ti-e frica sa nu sara cineva pe tine si nu mai ajungi la suprafata. Nu stiu cat a durat sa ies dar nu cred sa fi fost mai bucuros vreodata ca nu sunt singur in apa aia rece.
Mi-a inghetat totul in mai putin de trei minute. Mainile au fost primele, apoi fata, apoi nasul si in sfarsit gatul. 
Mi-am dat seama ca o sa fie o zi lunga. Nu imi era frica de munte sau de traseul de bicicleta si cred ca datorita acestui fapt m-am calmat, am inceput sa respir incet, de fapt sa incerc sa respir incet, pentru ca plamanii nu prea vroiau, si m-am indreptat spre linia de caiace care se vedea in departare.
Am inotat vreo 200 de metri pana acolo si cand am ajuns la linia de start, nu mai simteam nimic, incepusem chiar sa inot crawl. 
Ne-au mai tinut vreo 5 minute pana au sarit toti si s-au aliniat si deodata s-a auzit hornul ferryului.
Start. Asa din scurt. m-am tinut un pic de primul pluton dar am inceput sa il pierd, la fel si cu al doilea si cu al treilea si m-am stabilizat undeva pe la jumatate.
Inotul la Norseman. Sa vezi peretii aceia verticali cum intra in apa, sa stii ca sub tine e un abis si sa simti energia din jurul tau e mirific.
Am incercat sa inot la 3 brate dar nu reuseam sa tin capul in apa asa mult, parca ma intepau o mie de ace asa ca pana la urma am inotat la doua brate cu respiratie pe partea fara valuri. Avantaj ca am invatat sa inot si la 3 si la 2, incet dar sigur.
Prima baliza de intoarcere spre mal a aparut destul de repede si de acolo mai aveam vreo 300 de metri asa ca am tras cat am putut eu.
Din apa am iesit in 43 minute, pe 2000 de metri, ceea ce nu este rau deloc considerand cat de rece era apa, ca a fost si putin reflux si valuri dintr-o parte.


Se pare ca inot mai bine la doua brate si o sa experimentez mai mult modul asta.
Spre surprinderea mea in tranzitie erau foarte multe biciclete asta insemnand ca sunt acolo in mijlocul concurentilor nu ca la Swissman sa ies printre ultimii.
Mi-a luat 9 minute sa urc pe bicicleta asta si datorita faptului ca eram inghetat sloi si cea mai mare parte din dezbracarea mea si imbracare a facut-o Marius.
Pentru bicicleta am avut ca echipament:
cursiera Orca Orbea, full Dura-Ace fara aerobaruri, desi la cursa asta cred ca merge de minune o bicla de triatlon cu Di2 si full triatlon setup inclusiv casca.
pantaloni ciclism scurti si tricou ciclism cu maneca scurta completat de incalzitoare de maini si de la inceput peste pantofii de ciclism am avut overshoes de ploaie.
La iesirea din tranzitie am fost pe locul 190 din 249 concurenti.




Primii 10 kilometri sunt destul de plati dar urmatorii 25 sunt intr-o constanta urcare, cu panta mai mica sau mai mare cu un peisaj fabulos. Cascade de zeci de metri, tuneluri, pereti verticali si un canion absolut demential, toate culminand cu cascada extraordinara numita  Voringfossen. Prima urcare pana la kilometrul 35 am facut-o in 2 ore si 4 minute, exact ca in planul meu. Echipa de suport chiar a ramas in urma datorita numarului mare de masini de suport care urcau spre platou.
Norvegienii astia au construit tuneluri si pentru biciclisti. Sosea normala si pe langa ea sosea de biciclisti. Tunel de masini si pe langa alt tunel de biciclisti. Trecere de biciclisti care intersecteaza soseaua principala, semafor pentru masini si drum liber pentru biciclisti. Incredibil ce am vazut la ei.
Pe toata urcarea nu m-a depasit nimeni ba chiar am depasit un numar destul de mare de concurenti.
Pe platou insa s-au schimbat lucrurile. Treceau pe langa mine in setup cu aerobaruri unul dupa altul.
Eu am depasit in 90 de kilometri cred ca vreo 10 si am fost depasit de mult mai multi.
Traseul de bicicleta de la Norseman are cateva particularitati care il pot face unul din cele mai grele din lume, dar de data asta datorita faptului ca nu am avut nici un pic de vant, eu il consider un traseu mediu, nu foarte greu si cu un peisaj superb.
Chiar daca nu pare asa greu, 3000+m de elevatie pozitiva te obosesc dar singura urcare notabila este Imingfjell, de fapt ultima parte din ea cand este o portiune cu panta de 10-12% pe vreo 800 de metri, in rest "hill drag all the way".
M-am simitit foarte bine pe bicla de data asta chiar daca temperatura a fost pe undeva intre 2 grade si 7 grade dar fara vant si fara ploaie.
Coborarile sunt foarte rapide, drepte si lungi si o foaie mare pe fata te ajuta foarte mult sa cresti viteza, intrucat eu cu 50 dadeam in gol pe la 63km/h si pe langa mine treceau ca vantul concurenti. 
Am terminat cei 180 de kilometri in 7 ore si 46 minute, mai bine decat imi propusesem iar tranzitia am facut-o foarte repede dupa standardul meu, in 6 minute.

La iesirea din tranzitie eram de 201. Putin dezamagit si realist ca s-a putea sa nu am oameni de depasit pana la checkpointul de la alergare de la km32.5 unde trebuia sa fiu printre primii 160 ca sa fac traseul de tricou negru, am plecat destul de repede.
Imi ziceam in gand ca trebuie neaparat pana la kilometrul 25.5 sa imi urmez planul sa alerg cu sub 5:30 min/km.
Cu nutritia pe bicicleta am stat bine mai putin cu bautura de la Herbalife, Prolong si se pare ca nu ma inteleg cu ea. Dupa experienta de la Swissman am zis ca am dozat-o eu aiurea si de data asta am facut dozarea exact cum spun ei. Dupa 2 bidoane mi-a venit greata iar. Nu sa vomit dar simteam ca daca mai beau unul mi se face rau asa ca am dat-o pe apa si am continuat cu gelurile de la Squeezy.
La alergare, toata echipa de suport ma intreba ce mai vreau dar la un moment dat de la efort nu iti mai dai seama exact ce vrei si ziceam nimic. M-a indopat insa Elena cu mandarine si cu banane si am mai luat din cand in cand cate un gel cu cafeina si totul a mers grozav.
De depasit la alergare am depasit peste 20 de oameni si am fost depasit doar de unul. 
Ca idee pana la kilometrul 25.5 am avut al 54-lea timp de alergare. Sunt super multumit de efortul depus.
Deja pe la kilometrul 20 se vedea muntele in departare si atunci iti dadeai seama cat mai este pana acolo.

Cand am ajuns la zombie hill, dealul iconic de la Norseman, 7 kilometri cu panta medie de 10% si am vazut ca in fata mea pe cel putin 1 kilometru nu am oameni de depasit mi-am dat seama ca nu am cum sa iau tricoul negru si am lasat-o mai moale.
Echipa de suport a mers pe langa mine, Adriana si Marius mergand toata distanta pana la finish, adica 17 kilometri. Ne-am facut si un selfie pe zombie hill.

La checkpointul de la kilometru 32.5 am aflat ca sunt numarul 190 si chiar daca eram in cutoff cu 2 ore jumatate regulile sunt reguli si doar primii 160 sunt lasati sa urce pe munte.
Ramas doar cu miza de a termina pe "lower course" care nici asta nu e floare la ureche, si are in loc de 1810 metri elevatie pozitiva, DOAR 1200, am pornit cu Marius la pas si ne-am bucurat de peisajul si de vremea extraordinara.

Spre final a inceput o ploaie, dar nu mai conta, eram incurajati din toate partile fiecare concurent cu suporterul/suporterii lui, ne bucuram cu totii iar ultimii 100 de metri au fost ca un vis. 
Alergam spre poarta de final, parca trist ca se termina. Timpul final pe alergare a fost de 5 ore si 31 de minute, in conditiile in care ultimii 17 kilometri i-am mers efectiv neavand nici miza sa mai alerg pantele alea.
Am terminat tot concursul in 14 ore si 19 minute, pe locul 187 din 247 finisheri, fara vreo problema mecanica la bicicleta si chiar multumit ca a rulat impecabil, fara crampe si fara emotii ca nu as putea sa ajung la finish. 
A mai fost un roman, stabilit in Rusia care a terminat cu tricoul negru. Bravo Silviu!












































Si tot traseul salvat pe Garmin : click garmin connect cursa Norseman


Cazarea noastra a fost la 500 de metri de finish, lucru foarte convenabil, intr-o zona forate tare, cu case care au iarba pe acoperis si care sunt foarte prietenoase cu mediul.
A doua zi dupa festivitatea de premiere si pozele de rigoare, am zis ca nu putem lasa muntele neurcat asa ca am urcat pana in varf la 1883 metri, unde am mancat niste clatite, am vazut toata zona pe unde alergasem cu o zi inainte , ne-am batut un pic cu zapada si  unii dintre noi si-au pus in gand ca poate candva vor fi printre primii 160 pe acest varf.


Concursul Norseman a venit dupa parerea mea mult prea devreme si din cauza asta nu am capatat experienta pe bicicleta, inca nu stiu ce potential am si cat pot sa trag de tare, nici cum sa imi fac pacingul pe o distanta asa mare si sincer la cum au concurat ceilalti ar fi trebuit sa trag mai tare ca sa intru la alergare cu sanse de tricou negru.
Dupa calculele mele mi-au lipsit 34 minute ca eu sa fiu ultimul dintre cei 160. Nu pare mult dar in conditiile din ziua aceea singurul mod prin care as fi castigat minutele astea ar fi fost sa trag mai tare la bicicleta poate un pic mai mult pe urcari, dar cu siguranta mult mai mult pe plat si pe coborari.

Din nou am avut o echipa de suport, de data asta extinsa, exceptionala. Nici sa vreau nu pot gasi vreo problema, desi Elena a invatat pe pielea mea ca bidonul de bauturi nu se da pe coborari cand merg cu 40-50km/h si franez la 10km/h sa il iau ci se da pe urcari cand oricum nu am prea mare viteza.


Multumesc lui Marius, tatalui meu, sorei mele, Adrianei si lui Dan pentru suportul acordat la fata locului si multumesc si celor de acasa, familiei si Elenei in special pentru intelegere.
Stiu ca e greu sa traiesti cu nebunul, dar sper ca ne-am adaptat la o astfel de viata.

Pentru cei care se gandesc sa participe la Norseman, cititi manualul de 100 de ori,  antrenati-va in special la bicicleta pe cele mai grele dealuri pe care le gasiti, pentru ca s-ar putea sa nu aveti noroc ca mine sa prindeti o vreme fara vant si fara ploaie, uitati-va pe filmuletele din 2011 si 2013 si luati in calcul ca s-ar putea sa prindeti si apa rece si vant si ploaie si sa aveti parte chiar de cel mai extrem ironman din lume asa cum am avut eu la Swissman, pregatiti-va pentru preturi exorbitante, luati de acasa o echipa de suport de incredere, bani la voi, echipament adecvat, plan bun si un plan B, multa atitudine pozitiva si o sa aveti parte de experienta vietii voastre.



Spor la antrenament si bafta la preselectie.

3 comentarii: