Transmaraton- bucurii la inaltime

A fost exceptional. Cel mai frumos drum din lume si noi am avut privilegiul sa il alergam.

O experienta ce trebuie traita macar odata in viata.

Cei patru si povestea lor la Transmaraton.

Totul a inceput in aprilie, cand am hotarat sa ne inscriem si sa speram ca vom fi printre cei putini care vor avea sansa sa alerge pe Transfagarasan. Datorita faptului ca au fost multi doritori si locuri limitate si ca acest eveniment a fost unul care a avut ca scop principal strangerea de fonduri, s-a recurs la tragere la sorti. La prima strigare, Elena( sora mea) si Mihaela au fost alese. Eu m-am inscris apoi la o a doua selectie si am fost si eu ales sa particip. Marius a intrat aproape pe final cand, cativa dintre participanti au renuntat si s-au eliberat cateva locuri.

Fiecare dintre noi ne-am apucat de strans fonduri pentru Hospice Casa Sperantei si Viitor Plus.

Elena s-a ocupat de cazare, Marius a fost soferul iar eu cu Mihaela am fost profitorii.

De antrenat ne-am antrenat toti patru, mai ales ca urmeaza un alt maraton pe 30 septembrie la Berlin, la care vom alerga din nou impreuna, unde Elena va avea de trecut inca o bariera, cea de 4 ore la un maraton.

Vineri, pe la 17, am plecat direct de la serviciu catre Transfagarasan. Dupa cateva minute ne-am dat seama ca ceva nu este in regula. O uitasem pe Mihaela. Ne-am intors sa o culegem si pe ea si pe la 18 si ceva am iesit din Bucuresti. Am ajuns la pensiune pe la 23 si la cazare surpriza mare...in timp ce noi imparteam bagajele, apa si stabileam cand ne trezim dimineata, receptionerul ne spune ca vom dormi toti in aceeasi camera intrucat asa s-a facut rezervarea. Camera a fost destul de curata si incapatoare dar paturile scartaiau din toate incheieturile iar patul meu avea scandurile de sustinere taiate din scurt si cand ma miscam mai cadea cate o scandura din el. Ma gandeam ca pana dimineata o sa ajung cu salteaua pe jos dar dupa vreo 3 scanduri cazute, totul s-a echilibrat.

Sambata dimineata cand am iesit pe terasa pensiunii m-a izbit un val de aer rece dar cand am ridicat privirea si am vazut cerul de un albastru ieral, mi-am dat seama ca o sa fie o zi minunata.

Micul dejun la pensiune nu a fost extraordinar. Putina omleta si aia cam uleioasa, un gem acrisor de prune, putin unt si 2 cani de ceai.

Pentru ca noi aveam cazarea la 11 kilometri de start, adica de Balea Cascada, a trebuit sa mergem cu masina pana acolo. Pe drum, veselie mare. Cred ca Freddie Mercury ar fi fost foarte contrariat dar totodata bucuros ca piese ca We are the champions sau I want to break free rasuna undeva in Romania pe una din cele mai frumoase sosele din lume. Vocile noastre acopereau boxele date si asa la maxim si fiecare dintre noi radia de bucurie.

La start toata lumea era pregatita sa alerge. Sala de unde se ridica kitul de participare era plina de oameni veseli si nerabdatori. Toti tropaiau, faceau poze, se probau si radeau ca niste copii care primisera o acadea. O acadea care a tinut parca prea putin.

Dupa pozele de start, care sper sa se centralizeze pe undeva si sa avem si noi acces la ele, am numarat 5..4..3..2..1 si am pornit. Incet. Mers rapid. Politistul pe motocicleta care ne asigura spatele s-a plictisit dupa primul kilometru si a plecat mai in fata. Eram ultimii, si asta si vroiam. Sa admiram peisajul, sa vorbim intre noi si sa memoram fiecare clipa. Dupa 10 minute Elena a tasnit ca din pusca. La sfarsit am aflat ca o ambitionase o concurenta si a vrut sa o depaseasca. Oricum pana la finish nu am mai vazut-o. A stat cu talpa la podea tot concursul.

Pentru mine, Marius si Mihaela alergarea pe Transfagarasan a fost de fapt un eveniment, nu un concurs. Am mers, am alergat, am facut poze, ne-am bucurat de punctele de hidratare si eu cel putin, am simtit pentru prima oara ca traiesc momentul fara a incerca sa ma depasesc pe mine sau pe altcineva. La Balea Lac, dupa 14 kilometri de urcat neintrerupt, ne-am oprit cateva minute sa admiram peisajul si sa ne hidratam. Urma tunelul lung de 800 de metri si apoi coborarea pana la lacul Capra. Si noi tot aproape ultimii eram. Marius mi-a zis sa bagam tare si dusi am fost. Ne-am desprins de Mihaela in tunel si pana la finish am tot depasit concurenti. Din 71 de participanti,  noi am ajuns pe 44 si 45 si Mihaela cu cateva locuri mai jos asa ca, surprinzator, chiar daca am mers pe aproape toata urcarea spre Balea Lac, energia ramasa ne-a dat aripi si am alergat cu 4:18min/km, la vale e drept, dar sentimentul ca alergam fara nici un scop ci doar pentru placerea alergarii a fost foarte frumos.

La linia de final, Elena care terminase de mult a venit in intampinarea noastra si am trecut linia de sosire toti trei tinindu-ne de mana (sper ca a surprins cineva momentul si ca o sa gasesc aceasta poza pe undeva).

Tot sarea de pe un picior pe altul de parca nici nu alergase si cand a spus ca e pe locul 1 la fete, mi s-a umplut sufletul de bucurie. Se pare ca antrenamentul prescris pentru maratonul de la Berlin a facut minuni.

Dupa cateva minute a venit si Mihaela in aplauzele noastre si a celorlalti concurenti si voluntari.

Am fost apoi la masaj, am baut o bere promisa de Andrei Chirtoc, organizatorul din partea Hospice, am mai stat la vorba pana cand a sosit autocarul ce urma sa duca concurentii inapoi la Balea Cascada si am plecat si noi impreuna cu doi prieteni, Virgil si Claudia catre pensiunea noastra. Am avut oarecum noroc ca au venit sa ne sustina si apoi sa ne duca inapoi pentru ca autocarul s-a stricat de vreo cateva ori pe traseu asa ca in timp ce noi motaiam in camera noastra, unii dintre concurenti nici nu ajunsesera la Balea Cascada.

Pe seara am fost la pastravaria Albota si am sarbatorit evenimentul.

Am aplaudat la scena deschisa cei noua finisheri ai ultramaratonului de 70 de kilometri, printre care si doua fete, apoi medaliatii de la semi printre care si Elena pe locul I, apoi voluntarii, organizatorii, sustinatorii si la final toti finisherii evenimentului. A fost o zi perfecta din punctul meu de vedere. Este cel mai incet semi pe care l-am facut dar a meritat.

Mii de multumiri organizatorilor si in special lui Gabriel Solomon si lui Andrei Rosu care au fost sufletul acestui eveniment, voluntarilor, celorlati concurenti care au glumit si au transpirat impreuna cu noi si celor ce ne-au sustinut pe urcarea pana la Balea Lac, care parea ca nu se mai termina.

A fost cea mai frumoasa cursa la care am participat anul acesta, dar prea scurta si totul a trecut foarte repede.

FELICITARI surorii mele care a facut o figura foarte frumoasa. Eu ii ziceam in masina ca  m-am uitat peste lista cu fetele participante si ca are sanse la podium si uite ca a terminat pe locul I.

BRAVO Elena.

Pe final sunt bucuros ca la anul nu o sa mai trec prin aceste selectii pentru ca am inteles ca participantii primei editii vor avea intaietate asa ca daca nu mi se intampla ceva intre timp, voi fi cu siguranta prezent si la anul, si nu se stie, poate chiar la versiunea ultra.

A fost un  eveniment special care va avea un loc aparte in inima mea.

P.S. O sa revin cu un update de poze imediat ce se centralizeaza pe undeva si am si eu acces la ele.

read more "Transmaraton- bucurii la inaltime"

Tura de weekend

Asa cum scriam si pe Facebook, astazi am fost cu Simona la un antrenament de bicicleta . A iesit o tura foarte buna.

E prima oara cand am depasit 100 de kilometri si 4 ore de stat pe bicicleta.

Am plecat din Berceni, am ajuns la Cora Pantelimon, m-am intalnit cu Simona si de acolo a inceput tura cu viteza constanta.
A batut vantul, dar din lateral asa ca nu cred ca a influentat pozitiv viteza (negativ sigur). La dus am simtit ca trag mai tare pe unele portiuni chiar daca viteza de deplasare ramanea aceeasi.
La intoarecere am facut o medie mai buna ca la dus. Spliturile 1, 2 si 5 sunt cu drumul pana la Simona si inapoi acasa. Spliturile 3 si 4 sunt cele cu viteza de rulare constanta.
Inapoi am tras mai tare(scuze Simona) sa vad daca putem sa facem un 30km/h medie, dar cu 4 treceri de cale ferata si ultimii 2 kilometri prin Bucuresti a fost imposibil si am reusit doar o medie de 28.6km/h. A fost bine dar cu ocazia asta imi dau seama ca 30km/h timp de 6 ore NU este un target realist la Ironman la anul. Poate daca nu mai aveam maraton dupa, dar nici asa. Si oricum eu o sa imi fac programul astfel incat sa fac (macar sa INCERC) maratonul in 4 ore.

Dupa tura de bicicleta am fost in parc sa alerg 20 de minute si pana la urma am alergat 4 kilometri in 21 minute asa ca desi imi simteam picioarele grele, se vede treaba ca nu eram asa praf.

Vroiam sa ii propun Simonei sa mergem cu Andrei Rosu in tura lui epica de 200 de kilometri dar pana la urma am considerat ca nu pot sa tin o viteza medie de 30km/h timp de 7 ore asa cum vroia/spera el si din aceasta cauza am renuntat. Mai bine in ritmul nostru si sa ajungem acasa multumiti decat sa nu pot sa termin si sa ajung acasa extrem de obosit si nici cu tura terminata.

O sa facem si noi candva un 200 de kilometri, doar ca nu in curand. 

Oare cum as fi facut tura asta daca aveam un pegas cu sa lunga? 

Apropo, are cineva in plus sau stie pe cineva care poate imprumuta (si contracost) un costum de neopren? Nu cred ca o sa reusesc sa inot pe 22 septembrie la triatlon la Mamaia intr-o apa care cu siguranta o sa aiba sub 15 grade doar in costumul de tri.

Spatamana viitoare urmeaza Transmaratonul si luni va zic cum arata tricoul.

read more "Tura de weekend"

Tricou Transmaraton

Va spuneam in postarea de aici, ca voi participa la semimaratonul de pe Transfagarasan si ca voi alerga pentru fundatia Hospice Casa Sperantei.

Toate rotitele au fost puse in miscare, cazarea este rezolvata, drumul curat si numai bun de alergat, antrenamentul este pe ultima suta de metri asa ca saptamana viitoare impreuna cu inca 100 de participanti voi alerga pe cel mai frumos drum din lume.

Inca mai puteti dona pe siteul www.transmaraton.org . Fiecare donatie conteaza si de accea multumesc atat celor care au donat deja cat si celor care vor face acest lucru. 

Va promiteam ca o sa am un tricou personalizat cu numele voastre si daca firma unde am comandat tricoul isi va face treaba bine, poza ar trebui sa arate cam asa:

Chiar daca tricoul este comandat, dupa cum vedeti mai sunt inca omuleti care nu au nume asa ca inca mai puteti alerga cu mine pe Transfagarasan, donand bineinteles. 

Sa nu radeti de poza ca este facuta de mine. Atat m-am priceput si eu.

read more "Tricou Transmaraton"

Un maraton de succes

Sambata am sarit peste tura obisnuita de 3 ore cu bicicleta si cum mai este foarte putin pana la maratonul de la Berlin iar eu nu am mai alergat peste 20 kilometri de cand am facut semimaratonul de pe 3 iunie, am hotarat sa ma duc in Herastrau sa alerg 32 de kilometri impreuna cu Elena, Marius si Dan.
Nici acum nu mi-a iesit din minte aceasta alergare. Uitasem de extenuarea fizica care apare dupa 30 de kilometri si de durerea ce te insoteste de la kilometrul 27 asa ca m-au lovit ca un ciocan, drept in frunte. Daca ar fi fost prima alergare de 32 kilometri, la felul cum ma simteam cu siguranta as fi abandonat si as fi plecat acasa, dar puterea mentala creata in zilele de iarna cand alergam la -20 de grade a avut un cuvant greu de spus.
Am terminat dupa 3 ore si 6 minute. E clar ca sunt mult mai bine antrenat decat acum un an dar am simtit ca mi-a lipsit antrenamentul specific de alergare. Pentru maraton, pedalatul si inotul nu sunt de ajuns. 
In timp ce alergam ma tot gandeam ce inseamna un maraton de succes si cred ca am ajuns la mai multe concluzii pe care le voi prezenta mai jos, nu pentru mine ci mai mult pentru sora mea care se pregateste sa isi depaseasca limitele la Berlin pe 29 septembrie si prin depasirea limitelor ma refer la un maraton sub 4 ore.

Un maraton de succes inseamna in primul rand sa participi. Nu sunt multi oameni care alearga 42 de kilometri asa ca la trecerea liniei de sosire te poti considera o elita.

In al doilea rand inseamna al dracului de multa munca.

De la zi la zi nu se vede foarte mult iar cele 30 de minute alergate astazi nu par sa influenteze conditia fizica de maine. Dar o zi de joi in care alergi 30 de minute timp de 4 luni inseamna 8 ore de antrenament si astea cu siguranta se vor vedea in ziua concursului.

Cand ma antrenamn pentru Paris am avut timp de 4 luni o gramada de dubii ca voi putea face ce mi-am propus. Nu stiam daca se poate, antrenamentul era in mare parte gandit de mine, nu am avut nici o refernita ca acel antrenament va da rezultatul dorit, dar am continuat. Sase zile pe saptamana, timp de patru luni de zile, iar in aceste patru luni am avut doar 3 antrenamente ratate.

Da, e ciudat si foarte greu sa crezi ca vei reusi ceva care acum pare imposibil, dar continuand sa faci pasi mici vei incepe incet, incet sa crezi ca se poate iar acest imposibil va deveni candva un lucru banal.
Cel mai mult conteaza drumul pana in ziua concursului, emotiile, nerabdarea, trezitul cu noaptea in cap, zilele in care nu ai chef dar totusi te duci sa alergi si zilele in care pleci acasa dupa un antrenament exact asa cum l-ai planificat.
la urma urmei, maratonul este un eveniment care tine cateva ore, dupa 3 sau 4 luni de antrenament asa ca ziua concursului inseamna pur si simplu o alergare cu inca 40 de mii de oameni ce impart aceeasi pasiune.
Totul este sa ai incredere ca se poate, sa duci la bun sfarsit antrenamentul si sa ajungi la parametri optimi in ziua concursului. De restul o sa se ocupe spectatorii si adrenalina, dar cel mai important este sa treci linia de sosire cu zambetul pe buze...astazi esti campion.

read more "Un maraton de succes"

Strategie

Data trecuta, la triatlonul de la Reci, am simtit ca mai am pedala. A fost super frumos dar parca vroiam mai mult de la mine, mai ales dupa pseudo-esecul de la Sfanta Ana.

La Reci a fost o cursa buna pentru mine, exact asa cum o planificasem, cu exceptia surprizei din gara de la Sf. Gheorghe. Totul s-a desfasurat bine. Am iesit din apa odihnit, am tras pe bicicleta, atat cat mi-a permis antrenamentul si tipul de teren nisipos. Am pierdut timp in tranzitia de la inot la bicicleta, dar nu mai mult de 2 minute.

Imi aduc aminte perfect cursa de bicicleta, cati am depasit, unde am avut mici probleme, cum am trecut pe langa Ciprian Balanescu pe ultima coborare ( eu pe bicla el in alergare la penultima tura) si cum am depasit la alergare pe ultima tura fata care s-a clasat pe locul doi la feminin. Dar in toate astea nimic nu a fost exceptional. Niciodata pe parcursul concursului nu am simtit ca nu mai pot sa trag. 

In afara de maratonul din Paris, unde am facut o cursa perfecta si am ajuns la final cu talpa la podea, in rest nu pot sa zic ca am concurat la potentialul meu din antrenamente. Am fost tot timpul atent si conservativ, exact cum trebuie sa fiu la Ironman la anul. La IRONMAN, nu la un triatlon sprint sau olimpic.  

De multe ori am vazut chiar si in concursurile de Ironman chiar si profesionisti care au fortat asa tare incat au abandonat pe final, ramanind fara resurse.

La un triatlon olimpic nu se poate intampla asa ceva. Nu prea ai cum sa ramai fara resurse in 3 ore oricat de tare ai trage.  Poti cel mult sa incetinesti pe final, dar de terminat tot termini.

La Triathlon Challenge din 26 august, care se desfasoara in Bucuresti, adica acasa, vreau sa trag cat pot eu de tare sa vad ce se intampla. Sper sa nu am probleme cu bicicleta. Chiar vreau sa vad ce pot sa fac. Gata cu frica ca nu mai am energie, gata cu lasa ca mai e data viitoare, gata cu incurajarile de genul "stau in spatele fetei ca alearga bine si nu are rost sa o depasesc", gata cu scuzele de teren accidentat ca o sa fie totul pe sosea si gata cu gandul "la cum ar fi fost". 

Chris McCormack, unul din campionii mondiali la Ironman descrie excelent triatlonul si ce inseamna acesta. Mare dreptate are cand spune ca triatlonul nu este un joc, este o munca continua care se vede doar la final.

"You don't play triathlon. You play soccer; it's fun. You play baseball. Triathlon is work that can leave you crumpled in a heap, puking on the roadside. It's the physical brutality of climbing Mount Everest without the great view from the top of the world. What kind of person keeps on coming back for more of that?

That's why your state of mind is so important. You have to be honest with yourself about suffering: it's going to come, and it's part of the wholeness of being a triathlete, and it's totally real. It's you versus you. If you can be at peace in your mind and accept the pain, then you can see it as a part of the whole amazing experience. But if you're dreading the suffering because you approach it from a negative frame of mind, when it finally comes you're going to check out."

Si sa ramaneti motivati...

read more "Strategie"

Triatlon Reci 2012 -raport de cursa

Data trecuta la triatlonul de la Sf. Ana mi-a iesit exact cum am vrut eu asa ca am continuat tot pe acest trend.

Plecare seara cu trenul, sosire in Sf. Gheorghe la miezul noptii si apoi participare la concurs, dar o sa descriu aventura asa cum s-a intamplat.

Dupa noaptea de vineri din IOR care s-a incheiat cu alergarea de 10 kilometri la evenimentul FAAS Midnight Run am ajuns acasa la trei si jumatate si mi-a mai luat aproape o ora sa adorm asa ca prea mult somn nu am apucat sa adun.

Sambata am plecat la 10 seara spre Sf. Gheorghe si am ajuns la 1 si 37 minute dupa 2-3 ore de somn iepureste.

In gara surpriza mare. Ma dau jos din tren, ridic capul si vad gara plina de schele si acoperita de un paravan imens. Intreb impegatul ce se intampla cu sala de asteptare si acesta imi explica, pe un ton destul de calm, ceva in ungureste. M-am enervat. Nenea...eu nu stiu ungureste si poate te injur in romana de nu te vezi. Eu te-am intrebat frumos in romana ceva si tu ca cetatean al Romaniei si functionar public pe deasupra imi raspunzi pe ungureste. Pai e frumos asa? Exact acestea au fost cuvintele prin care m-am adresat a doua oara si cred ca de frica sa nu il reclam pe undeva, s-a facut mic si a inceput sa imi explice pe o romana stricata cum ca "gara sunt in renovat si nu mai sunt sala de asteptere" sau ceva de genul asta ca nu prea am inteles tot. Oricum principalul lucru era ca nu am unde sa stau inauntru.

Mi-am zis, hopaaa, e nasol. Erau niste banci in fata garii dar dupa vreo jumatate de ora si cateva incercari de a dormi sau macar de a gasi o pozitie confortabila pentru urmatoarele 5 ore, incercari esuate lamentabil, am hotarat sa ma plimb toata noaptea prin oras. Cand ieseam dezamagit din gara, am observat intr-o parte o toaleta din acelea cum sunt in gari, construite din beton, cu intrare cumva la demisol si deasupra cu un tip de carton care se pune pe acoperisul blocurilor. Asta e bun izolator si pot sa dorm frumos acolo sus fara sa ma deranjeze nimeni. M-am uitat in stanga, apoi in dreapta, nu era nimeni sa ma vada cum escaladez peretele WC-ului si hopa sus. Ce pot sa zic decat ca am fost protejat de caini, de eventuali hoti si de privirile indiscrete ale trecatorilor. Nu am mai dormit sub cerul liber de vreo 10 ani, de cand ma duceam la mare. Pana la ora 5 dimineata am tot dormit, cat de cat, pentru ca era un caine bezmetic care latra din 2 in 2 minute si asa a tinut-o toata noaptea. La ora 5 s-a stricat treaba. S-a lasat un frig cu un vanticel de imi inghetasera...picioarele in adidasi. Si eu eram in pantaloni scurti pentru ca la Sf. Ana a fost foarte cald si de data asta nu am mai luat pantaloni lungi. Am rezistat pana pe la 6 si ceva si apoi m-am dat jos si am pornit la pas prin Sf. Gheorghe. Cu Marius trebuia sa ma intalnesc pe la 8 asa ca nu mai era mult.

La una din benzinariile de langa podul peste Olt am vrut sa beau o ciocolata calda dar DIN NOU mi s-a raspuns in ungureste si am plecat fara sa mai zic nimic. Nu le mai dau un leu astora. Sunt nesimtiti si sincer nu stiu cum au trecut proba la limba romana de la bacalaureat. Asta e. Pana la urma e vina noastra ca ii lasam sa faca ce vor.

S-a facut si 8 pana la urma si m-am intalnit cu Marius. El a participat la primul triatlon (proba sprint) si a facut o figura frumoasa reusind sa iasa al patrulea din apa.

La fata locului, organizarea a lasat de dorit. Nu aveau pregatite numerele de concurs, stateau sa caute ca nebunii declaratiile pe proprie raspundere, tricourile erau nesortate si stateau sa umble in toate sa iti gaseasca masura. Am stat 25 de minute la coada sa imi ridic kitul de participare, care in afara de bonul de masa, nu prea a avut ceva consistent. Un tricou din bumbac care se da si in parcuri cand se alearga pe la crosuri, o apa, o banana, o ciocolatica, numerele de concurs si...cam atat.

Dupa inscriere m-am intalnit si cu Simona si cu Alex si am mers sa ducem biclele in zona de tranzitie.

Mi-am aranjat totul frumos pe caprarii, ce fac si ce imi iau cand ies din apa si ce imi iau cand termin bicicleta.

Apoi ne-am pus pe asteptat. Datorita numarului mare de inscrieri facute la fata locului, desi se specifica clar pe site ca nu se fac inscrieri in ziua concursului, s-a produs o intarziere destul de mare de aproximativ trei sferturi de ora, adica urma sa alergam exact cand era mai cald afara.

Sedinta tehnica a durat vreo 5 minute, asta datorita traducerii indicatiilor din ungureste in romana, altfel ar fi tinut sub 3 minute.

Startul a fost din apa, avand 3 ture de 400 de metri dar de fapt au fost peste 1300 de metri. Eu m-am pozitionat in fata si am tras destul de frumos pe portiunile drepte, iesind in 26 minute si 34 de secunde. Nu a fost nici o problema in apa, balizele mari s-au vazut foarte bine, apa exact asa cum trebuie ca temperatura, nu am incurcat pe nimeni si nici nu am fost incurcat. Ma tot gandesc cum o sa fie la Ironman cu 2000 de oameni in jurul meu, o masina de spalat veritabila. Prima tranzitie a durat vreo 3 minute si pot sa zic ca am stat destul de mult tinand cont ca au fost vreo 2-3 concurenti care au iesit dupa mine din apa si s-au urcat pe bicla in fata mea. Oricum am inceput sa dibuiesc cu ce se maninca aceasta tranzitie asa ca acum imi plasez bicla tot timpul aproape de exit spre tura de bicicleta, imi aranjez foarte bine toate lucrurile sa stiu de unde si ce sa iau si in plus am mai simplificat acest procedeu prin folosirea costumului de triatlon astfel incat nu mai este nevoie de imbracarea unui tricou. Doar ca sunt eu mai lent de fel.

Pe bicicleta nu am prea avut pe cine sa depasesc dar au fost vreo doi concurenti cu care m-am tot alergat, in rest pustiu. Astept rezultatele sa vad cati erau in fata mea si cu cat timp. Tura de bicla a fost frumoasa comparativ cu cea de la Sf. Ana, cel putin dupa parerea mea. A fost nisip, au fost pietre, viteza prin padure, damburi naspa de tremura toata bicicleta asa ca pentru mine a fost o tura buna de MTB. Distanta de 26 kilometri am facut-o intr-o ora si 10 minute, cel putin dupa ceasul meu.

Dupa bicicleta am baut un Isostar pe care il aveam de la Faas Midnight Run, am mancat un gel si am inceput alergarea. Pe alergare m-au depasit doar cei care erau deja in fata mea si m-au prins din urma si care aveau probabil o tura sau doua in fata. Nu a avut rost sa ma bat cu ei asa ca primele  2 ture au fost superbe, alergate controlat, peisajul ca la mare, nisip, soare si bureti cu apa. A treia tura a inceput sa mi se faca cald si sa simt alergarea prin nisip. Picioarele se afundau tot mai mult si parca nu mai puteam sa le ridic dar imi tot ziceam ca mai am decat trei kilometri.

Am continuat sa trag, dar fara sa ma epuizez pentru ca vroiam ca pe ultimul kilometru sa accelerez. In fata mea timp de aproape 2 ture a fost o fata si ea m-a tinut alert tot timpul. Telul meu era sa o depasesc pana la final, si cand mai aveam jumatate de tura am accelerat si dus am fost. Ultima tura am alergat-o cu 4 minute si 59 secunde/kilometru asa ca sigur mai aveam ceva energie la final.

Si de data aceasta am observat ca imi ia destul de mult sa ma incalzesc si sa ajung la turatia la care incep sa dau randament.

La alergare au fost de fapt 10 kilometri si 500 de metri asa ca timpul de 56 minute si 57 secunde il consider destul de bun, tinand cont de traseu si de faptul ca afara erau 38 de grade.

Astazi s-au afisat si rezultatele, bineinteles in acelasi fel ca si organizarea...fara timpi intermediari la inot, bicicleta si alergare, dar tot e ceva ca macar stiu ca am terminat in 2 ore si 35 minute, am iesit pe locul 22 la general si comparativ cucel ce a iesit pe 10 am terminat cu 17 minute mai prost.

Dupa concurs am facut cateva poze cu Marius, care m-a luat cam repede si nici nu apucasem sa ma dezmeticesc, m-am dus sa fac un dus si apoi am plecat cu Simona si Alex spre Campina. Pentru Alex a fost primul triatlon si din ce am vorbit pe drum, chiar i-a placut foarte mult. Totul e sa se mai pregateasca la bicicleta si la alergare.

Ca impresii de final concursul a fost foarte frumos, cu loc bun de inotat, traseu variat la bicicleta si traseu de alergare bine facut cu puncte de hidratare destul de dese.

Cu siguranta mai vin la acest concurs.

Urmatorul e acasa pe 26 august si e primul triatlon olimpic la care particip, adica 1500 metri inot, 40 kilometri bicla si 10 kilometri alergare.

Va fi primul an in care Bucurestiul va avea triatlon olimpic iar probele se vor desfasura la Unirii. Sper sa iasa ceva de capul lui si sa devina o traditie.

read more "Triatlon Reci 2012 -raport de cursa"

FAAS Midnight Run-impresii

Vineri noaptea am participat impreuna cu alti 350 si ceva de oameni la un eveniment de alergare ce s-a desfasurat noaptea.

A fost peste asteptari.

Lume buna, lumini puternice cu raze laser, verzi si albastre si cu un culoar care nu prea a fost luminat corespunzator, asa ca la proba de sprint pe 100 de metri am avut o frica foarte mare sa nu ma fac de ras cazand ca o valiza si am alergat cu aproape 29km/h, mai incet decat cred eu ca pot.

Dupa proba de sprint am mai sporavait un pic si m-am plasat strategic impreuna cu Minci( Bogdan Mincinoiu) la coada plutonului pentru alergarea de 10 kilometri.

S-a alergat in conditii bune, spre foarte bune, cu puncte de hidratare suficiente, iluminat bun, dusuri la fiecare kilometru, ce constau in stropitori de gazon orientate foarte aiurea si care in loc sa ude iarba din parc, consumau apa pe aleile de beton si pe concurentii care nu cred ca aveau nevoie de apa la ora 12 noaptea.

Pe ultimii 2 kilometri am acelerat un pic si am terminat cei 9.41 kilometri in 46:58 minute. A fost un atrenament bunicel pentru Reci.

Dupa cei 10 kilometri am stat si la tombola, presimitind ca o sa imi surada norocul.

S-au strigat la inceput numere foarte mari, eu avand numarul 51, apoi s-a strigat numarul 52, numarul 50, numarul 57. Aloo.. poate reusiti sa strigati si un 51 acolo. Am tot sperat ca o sa ma strige si pe mine dar asa cum spunea si Conu Mila, se pare ca zeita Fortuna vrea sa-mi dea un premiu mare asa ca ma rateaza la cele mici.

Pe la 2 si ceva am plecat catre casa pentru ca urma o noapte de mers cu trenul si apoi un concurs de triatlon foarte frumos la Reci.

Am ramas cu impresii foarte placute despre acest eveniment.

Echipa ProSport si-a facut treaba bine, organizarea a fost aproape impecabila, kitul de concurs a fost cu mult peste taxa de participare( tricourile ar fi trebuit sa fie la fel sa nu creeze discrepante).

Ne vedem la anul.

read more "FAAS Midnight Run-impresii"