Cu liftul sau pe scari?

Cateodata, cand alerg iau mp3 player-ul cu mine. L-am luat si astazi si la radio era melodia "Un om pe niste scari" interpretata de Mircea Vintila.

Sunt sigur ca ati mai auzit melodia aceasta. La urcarea spre Piata Sudului am prins niste interferente si s-a oprit muzica de la radio. Si mintea a luat-o aiurea. Nu-mi mai ies din cap cuvintele lui Adrian Paunescu:

Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Parca traim intr-un turn foarte inalt. Atat de inalt incat nimeni nu a reusit sa urce pana pe acoperisul lui. Unii poate ca aproape au reusit. Inainte erau doar scari. Urci si urci si urci si niciodata nu ajungi pe acoperis. Te mai opresti obosit si te uiti pe hubloul dintre etaje. Afara este o lume neinteleasa de tine, o lume in care nu te-a invatat nimeni sa traiesti. Oricum viata ta este in acest turn. Aici ai toti prietenii, toate rudele si in fond si la urma urmei aici au trait si bunicii tai. Oare cum arata spoiala acolo afara? Nu zic cer, ca nu stiu daca este cer acolo pe acoperis. Poate este alt turn. Dar nimeni nu stie. Fiecare locuieste pe palierul sau. Are prieteni de palier, prieteni mai jos, prieteni mai sus, prieteni la stanga, prieteni la dreapta. De fapt nu stiu cati prieteni are fiecare. Stiu doar cati am eu. Seara unii se intalnesc pe palier sa mai discute de una sau de alta. Etajul 2 sau etajul 304. Cine poate stii. Sunt atat de multe scari.

De curand s-au montat lifturi moderne. Au decat 1 buton. Acela prin care chemi liftul. In prima zi am vrut sa vad ce este pe acoperisul turnului. Am apasat butonul. Si am asteptat. O ora, doua ore, trei ore. M-am gandit ca este defect si nu opreste la etajul meu. Am luat-o pe scari. Acum ca ma gandesc bine nici nu stiu la ce etaj stau. Cine a stat sa numere atatea scari. Inseamna ca stau sus. Cat de sus nu stiu. Sus fata de ce?

La fiecare palier sunt oameni, multi oameni care asteapta si ei liftul. Au renuntat sa mai foloseasca scarile. Acum si la vecinul de sub ei se duc cu liftul. Intru cu ei in vorba. Unii stiu deja cum e in lift. E capitonat, cu oglinda, si inauntru sunt 3 butoane. Sus, jos si stop. Pe podea este un covoras pufos.

Ce culoare? intreb eu sa fac conversatie. 

Cum adica ce culoare? raspund ei nedumeriti.

Pai da, ce culoare are covorasul.

Nu stim. Ce, noi avem timp sa ne uitam in jos? Stam cu ochii in oglinda sau ne uitam la usa sa vedem cand se deschide.

Aaaa, zic eu. Am inteles. (am inteles pe dracu', ce stiu eu ca nu am fost niciodata cu liftul)

Vreau sa intreb daca a ajuns cineva sus, dar imi e frica sa nu ma ia peste picior. Asa ca ma asez linistit intr-un colt si astept si eu liftul. E aglomeratie mare si observ ca unii au bagaje multe. Eu nu am nici un bagaj inca si sunt imbracat si cam sumar si nimeni nu stie cate locuri are liftul. Un gand imi trece fulgerator prin minte: daca in sfarsit ajung pe acoperis? poate acolo bate vantul si o sa imi fie frig. 

Ia uite, a venit un lift. Oamenii se inghesuie sa intre dar nu am loc si eu. Nu-i nimic, mai astept. Vad ca pe unele lifturi scrie ceva. Ma apropii si citesc pe unul dintre ele "fericire". Acum inteleg de ce era asa buluceala. Pe altul scrie "putere si avere" si vad ca si aici e coada. Mai este unul in spate pe care scrie "adevar si cunoastere" dar care vine foarte rar si se pare ca inauntru s-a spart neonul si e intuneric. 

Cat timp am stat zgribulit de frica ca o sa imi fie frig acolo sus nu stiu, dar in sfarsit ajung in fata liftului. Nu apuc sa vad ce scrie pe el ca se si deschid usile. Nu ma grabesc, am timp. Inauntru este luminos si ma dor ochii iar in fata este o oglinda imensa. In cateva secunde liftul se umple de oameni. Zambesc. Ajut o doamna sa isi puna bagajul in locul special amenajat. Cineva apasa butonul cu inscriptia -sus- si se aude un vajait. In sfarsit astazi o sa ajung sus pe acoperis. Ma relaxez si incep sa cercetez persoanele din lift. Mai tineri, mai in varsta, copii mici si mai mari asteapta nerabdatori oprirea liftului. E la fel ca pe palier numai ca eu sunt cu persoanele de pe alt palier si nu stiu pe nimeni. Incet, incet privirile imi sunt atrase de oglinda. Parca in ea nu sunt eu.  Parca in spatele ei este alta lume, alti oameni si oricat de ciudat ar parea nu ma vad pe mine in oglinda. Ma uit dar dincolo nu sunt eu. Hmm, ciudat intr-adevar. Deodata, liftul se opreste cu un scartait surd si usile se deschid. Unii oameni coboara. Dau si eu sa cobor dar valul de oameni din afara ma impinge inapoi in lift. Nici macar nu pot sa vad ce este afara. Cineva apasa din nou un buton si liftul porneste din nou. Acum nu mai stiu daca merg in sus sau in jos. Timpul trece destul de repede. Incepe sa fie agitatie, lumea se saluta, se imbratiseaza si deodata...e intuneric. Pentru un moment nu se mai aude decat zgomotul motoarelor si pocnetul cablurilor sub greutatea liftului. Cineva striga sa apasam butonul de alarma, dar liftul nu e prevazut cu asa ceva. Toti vor sa coboare din lift, incep sa strige tot felul de baliverne, transpira si huiduiesc pe cei ce au venit cu inventia asta nazdravana numita lift. Dar neonul se aprinde din nou si iarasi este lumina in lift. Toti rasufla usurati si in curand uita de butonul de alarma. Unii se uita speriati sa vada daca bagajele sunt la locul lor. Copii se joaca prin lift. Ma bucur ca pana la urma am ales acest lift. Cine stie cum ar fi fost in celelalte. Dar oare ce scria pe usa? Off.. macar sa stau linistit in asta. Unul si bun. O sa ajunga el undeva.

Incep sa ma uit din nou in oglinda. Ceva ma fascineaza. Lumea din oglinda incepe sa dispara usor. Cobor pleoapele si ma afund in mine. Galagia din lift, lumina orbitoare, discutiile de langa mine se opresc brusc. Nu stiu unde ma duce liftul, nici macar daca merge in sus. Sus, jos isi pierd intelesul. 
Apoi tresar brusc. Liftul se opreste si lumea coboara din el. Nu mai urca nimeni si usile raman deschise. Afara e o lumina laptoasa. Am ramas singur in lift si imi e frica. De ce sa cobor, poate nu e nimic afara. Ma uit la rastelul cu bagaje si vad ca este gol. Unde vroiam sa ajung? De ce m-am urcat in lift? Incerc sa imi aduc aminte dar parca acum nu mi se mai pare atat de important.
Daca totusi este important si trebuie sa cobor? aiurea...
Si usile se inchid din nou.
Si liftul se opreste din nou si alti oameni vor sa intre buluc. Oare unde se duc? Si eu vreau acum sa ies si ei se uita la mine, isi dau coate si zic "Ia uite-l si pe asta, vrea sa coboare". Cobor. 
Nu stiu la ce etaj sunt si am uitat sa ma uit in jos sa vad ce culoare are covorasul pufos.
Gasesc scarile. Ahhh ce bine. Pornesc agale in sus. 

Nu stiu inca de ce dar presimt ca voi afla pe parcurs. Ma uit pe hubloul dintre etaje si vad ca e soare afara. 
Afara unde?

read more "Cu liftul sau pe scari?"

Countdown- saptamana 14

A trecut si saptamana 14 de antrenament. Ma indrept repede catre saptamana 13 si parca as vrea sa mai stau un pic sa imi trag sufletul. A fost o saptamana care nu promitea nimic in afara de ziua cu alergarea de 29 kilometri.
Luni a fost o zi normala de recuperare de 8 kilometri pe tura mea obisnuita in jurul Tineretului si apoi la Piata Sudului si spre casa. Dupa weekend eram nerabdator sa alerg si mai ales ca saptamana precedenta fusese usoara( cu 20 kilometri de alergare lunga Sambata) am zis sa trag un pic mai tare. Si am tras toata saptamana din cauza alergarii de luni.
Marti am avut alergarea de viteza. 10 kilometri, din care 3 kilometri de incalzire, 4 ture de 800 metri la ritm de 4:10min/km si restul ca sa fac tura completa. Trebuia sa le alerg la ritm de 4:22min/km dar am calculat prost si mi-au iesit destul de nasol. La ultima tura de 800 de metri mi-a venit sa vomit de la efort. Nu e pregatit corpul pentru asa ceva. Eu credeam ca turele de 1600 metri sunt nasoale. Deja tind sa imi schimb parerea. Faza e ca la 800 de metri parca vreau sa trag mai tare ca stiu ca sunt 800 de metri si ajung la punctul cand efortul e prea mare. Vedem data viitoare.
Miercuri a fost chiar recuperare cu 8 kilometri alergati mai usor ca de obicei. Zilele de luni si marti m-au obosit fizic destul de tare. Noroc ca am psihic puternic:).
Joi au urmat 11 kilometri de dealuri in Carol. Parca imi mai trecuse oboseala asa ca am fortat un pic si mi-am schimbat si modul de a face turele si am ales dealul mai abrupt pentru urcare. 57 minute pe 11 kilometri. Destul de bine zic eu.
Vineri a fost un fel de struto-camila. Am alergat primul kilometru destul de usor si apoi m-am tinut de un tip pe care e prima data cand il vad pe traseul meu normal. Ce imi mai plac oamenii astia care isi pun mintea cu nebunii. Am mers in spatele lui si l-am fortat sa alerge la ritmul meu. Si el era al dracului de ambitios. Cand am ajuns cu la urcarea spre Piata Sudului deja ii auzeam respiratia sacadata. Dar nu s-a lasat pana sus si cand am ajuns la benzinarie in varful dealului s-a oprit si mi-a zis "gata nu mai pot". Am tras de el un pic si a pornit din nou. Il cheama Costin si s-a apucat sa alerge din noiembrie. Vrea sa slabeasca. Eu i-am zis ca intai trebuie sa isi cladeasca o baza si apoi sa alerge 6-7 kilometri dintr-o data. A dat din cap si a ramas pana la urma in spate sa isi traga sufletul. Ma gandeam in timp de alergam ca nu ar fi trebuit sa il fortez asa. Poate l-am demoralizat si se lasa de alergat. Acum deja e prea tarziu. Daca are vointa o sa continue, daca nu...
Sambata am alergat 29 kilometri. O parte(adica 9 kilometri) in Tineretului cu echipa Florentinei, apoi am continuat cu Gabi in Carol, am facut 3 ture de parc si apoi am luat-o spre Unirii. Am alergat cu el pana am facut 22 kilometri. Dupa asta am continuat singur inapoi spre Timpuri Noi si din nou spre Piata Sudului pe Vacaresti. Per total a fost o tura buna si multumesc participantilor. A fost mai usoara cu ei alaturi.

Concluzia este ca organismul meu poate sa duca mai mult dar din nou am inceput sa adorm inainte de 22. Cateodata stau la un film si...bang adormit. Ramane Puiu blocata cand ma vede. Vorbeste cu mine si eu nimic. Asta e Puiule, performanta cere sacrificii.
Simt cum se apropie ora de culcare.

Salutare si ne vedem saptamana urmatoare.

read more "Countdown- saptamana 14"

Angajament

ANGAJAMÉNT, angajamente, s. n. 1. Promisiune, făgăduială de a realiza ceva.
Tocmai vorbeam acum cateva zile cu draga mea sotie despre un anumit angajament pe care l-a facut de curand. Si uite ca deja am facut si eu unul. Sa termin un Ironman.
Angajamentul este un cuvant cu o sens aparte. Nu ma refer aici la angajamentul politic sau la angajamentul in fata altarului si al unui preot, fie el chiar reprezentantul lui Dumnezeu. Insemnatatea vine din angajamentul facut cu tine insuti, care cred ca este cel mai greu angajament pe care poate sa il faca cineva. Si stiu despre ce este vorba. Sa ma las de fumat a fost poate cel mai greu lucru pe care l-am facut.

In momentul in care zici ca vrei sa faci ceva si chiar iti iei angajamentul sincer fata de tine, atunci incep lucrurile sa se incurce. Si din ceva stabilit, parafat si batut in cuie se ajunge cateodata la renuntare.
Luna viitoare, ca luna asta am fost prea stresat, sigur maine ca astazi nu prea am chef, am zis ca de la 1 martie dar pe bune ca luna viitoare..., etc.
Ca sa te tii de el trebuie intai sa duci o lupta cu tine si sa faci cumva ca mintea ta sa accepte acel lucru. Cu alte cuvinte, cu cat angajamentul este mai mare si mai important cu atat este mai greu sa te tii de el.S-ar putea ca nici ceilalti sa nu te ajute prea mult sau sa nu poata sa te ajute si atunci ramai doar tu.
Tu si angajamentul tau.
Depinde doar de tine sa il transformi din dorinta in realitate.
Drumul o sa fie greu, cateodata o sa fii singur pe el si cu siguranta o sa iesi din zona ta de confort psihic sau fizic dar numai asa o sa fii maine ceea ce azi doar iti doresti sa fii.
Cu fiecare angajament indeplinit o sa devii mai puternic asa ca nu renunta chiar daca ai un drum lung si greu in fata.

read more "Angajament"

Oficial Ironman

Nu dupa prea multe analize am hotarat ca o sa particip in 2013 la primul IRONMAN din viata mea.  E decis si va fi in Regensburg. Ma voi inscrie imediat ce se va termina editia de anul acesta.
Siteul lor este aici.


In primul rand vreau sa va explic un pic ce fel de concurs este Ironmanul.

Ironmanul este un triatlon. De fapt este mama tuturor triatloanelor. Unii spun ca este cel mai greu, cel mai obositor si cel mai lung eveniment care implica mai multe sporturi deodata.
A inceput ca si competitie in Hawaii in 1978 pentru a arata cine are cea mai buna conditie fizica, inotatorii, alergatorii sau ciclistii. Pentru a face asta s-a inventat o cursa care sa incorporeze toate trei evenimentele intr-unul singur. 
Prima cursa a avut 15 participanti. Au fost 12 oameni care au trecut linia de sosire si un singur IRONMAN.
Deviza primului IRONMAN a ramas in istorie ca: Inoata 2.4 mile! Pedaleaza 112 mile! Alearga 26.2 mile! Lauda-te toata viata"
In sistemul metric asta se traduce in 3.9 kilometri inot, urmat de 180 kilometri de ciclism si la sfarsit un maraton 42.195 kilometri, toate astea intr-o singura proba ce se desfasoara pe parcursul a 17 ore.
De ce vreau sa fac acest lucru?


Raspunsul este unul ambiguu. Poate pentru ca citind asa mult despre aceasta competitie a inceput sa imi placa ideea nebuna de a ma antrena sa ajung la conditia fizica necesara sa sper ca voi rezista la acest eveniment apoi sa pot sa ma chinui cu buna stiinta timp de 17 ore intr-o zi. Poate pentru tatuaj sau poate pentru dreptul de a fi mandru ca am participat. Poate vreau sa fac acest lucru din simplul fapt ca vreau sa imi demonstrez ca pot sa fac parte din cei aproximativ 60000 de oameni care participa la acest eveniment in fiecare an. Unii termina, altii nu. Dar pe toti ii leaga cu siguranta o dorinta unica de a se intrece in primul rand pe ei.


Traim intr-o lume in care totul de invarte in jurul cuvantului "CONFORTABIL", unde efortul este redus cat se poate de mult, unde fiecare durere ar trebui sa aiba o vindecare instanta si unde si cea mai anosta dieta de slabit are gust de inghetata cu topping de ciocolata. Si cand totul (pare ca) se obtine din ce in ce mai usor sacrificiul este descurajat.
De ce sa mananc mai putin cand pot sa iau o pilula de slabit? De ce sa ma apuc sa alerg in parc cand pot sa imi cumpar o banda numita "EASY STEP??!!" care face totul pentru mine?

Cred ca de asta vreau sa particip la acest eveniment. Sa pot sa fac ceva pentru mine (si nu ma refer la un sejur in Bahamas la un resort de 5 stele). Conditia fizica si sanatatea nu se pot cumpara. 

Cum ar fi sa auzi discutia asta farmacie: Da-mi si mie un kil' de conditie fizica si juma' de kil' de sanatate. Ce rosii in obraji si supli ar mai fi toti smecherii din Mercedes-uri si BMW-uri.

Dar sa revin la planul meu...
Inca nu am inceput antrenamentul specific. Cel mai probabil o sa incep sa inot in vara, iar antrenamentul sustinut cu bicicleta o sa incepa undeva dupa maratonul de la Paris. 


Voi avea nevoie de tot suportul celor din jur dar mai ales al sotiei (ca ea sta cu nebunu' in casa). Se spune ca participarea la un Ironman de fapt reprezinta nu numai sutele de ore de antrenament ci si rabdarea de fier a celor care te sustin si care chiar daca nu inteleg exact care este motivul pentru care te inhami la acest eveniment, ei tot sunt alaturi de tine.


Cred ca daca voi putea sa termin acest eveniment atunci imposibilul va fi un pic mai aproape.


Acum trebuie sa ma duc la alergat. Imposibilul se apropie cu pasi repezi.


Aveti grija de voi.

read more "Oficial Ironman"

Countdown- saptamana 15

Inca o saptamana de antrenament, saptamana care s-a terminat exceptional.
Asa cum remarcam in postul despre prima staptamana de antrenament efectiv, mi-au cam iesit ochii in ziua de marti, adica ziua de tempo.
Luni a fost o zi normala de alergare usoara. Am alergat 8 kilometri. Am observat ca dupa pauza de Duminica, ziua de luni este o zi destul de grea in care abia dupa 4 kilometri imi intru in ritm. La inceput ma dor gambele si parca imi simt picioarele grele. Dar asta sigur e din cauza repaosului total din ziua precedenta. Cand o sa se incalzeasca afara o sa incep duminica sa dau o tura de bicicleta.
Marti a fost ziua de tempo. De ce imi era frica nu am scapat. Stiam ca antrenamentul din aceasta zi o sa doara. 11 kilometri din care 3 ture de 1600 metri la ritm de 4:28min/km. Adica 3 kilometri incalzire, apoi 3 ture de 1600 metri la ritm de 4:28min/km cu recuperare intre ele de  400 metri alergare usoara si apoi la sfarsit inca 3 kilometri de alergare normala (adica la ritm de 5:13min/km). Asa cum ziceam, trebuie sa las alergarea usoara sa fie usoara ca sa pot sa ma  antrenez si intens. Trebuie sa scriu despre asta. Dar intr-o alta postare.
Miercuri a fost zi de recupere de 8 kilometri fara evenimente in afara de faptul ca un BMW-ist era sa dea peste mine la o trecere de pietoni de la Gradina de Sud. Ma rog si eu alergam pe trecere dar si pe el il durea la basca ca e trecere. Adevarul este ca pe mine ar trebui sa ma intereseze mai mult decat pe el. Eu sunt cel care trebuie sa fie atent ca e viata mea la mijloc. Data viitoare promit sa fiu mai atent.
Joi a fost ziua de alergare in panta. 13 kilometri in Carol si efectiv 9 kilometri de alergat in panta(deal/vale, deal/vale). Destul de grea tura dar o sa ma obisnuiesc pana la urma.
Vineri a fost o zi cu vant si ploaie, dar normala cu 8 kilometri de recuperare...adica chiar incet, pe la 5:50min/km. Am ajuns acasa inghetat dar cand ma gandesc acum la ziua de sambata parca vineri a fost doar o stropeala.
Sambata era planuit sa alerg impreuna cu Marius, sora mea si Florentina in Herastrau. Trebuia sa ne intalnim la 8 dimineata. La 7 cand m-am uitat pe geam am zis ca nu cred ca se opreste vijelia pana la 8. Si in 5 minute am primit 2 mesaje, unul de la Marius si unul de la Florentina. Nu ne mai intalnim ca ploua. Ce bine. Mai dorm si eu un pic si oricum nu prea aveam chef sa alerg in ploaia aia. Imi ajunsese vineri.
Asa ca am iesit pe la 11. Mare greseala. Daca as fi avut un caine, pe cuvant de onoare ca nu l-as fi luat cu mine. Batea vantul de parca era uragan. Am inceput timid si prin parcul Tineretului erau o gramada de copaci doborati de vant si nici un suflet. Eram singur si abia ma tineam pe picioare. Cand am ajuns pe Vacaresti spre urcarea catre Piata Sudului mi-am zis in gand" Ba baiatule tu nu esti pe treaba ta??". 
Vantul din parcul Tineretului cred ca era copilul astuia de la Vacaresti. Nu puteam sa ma tin pe picioare la un moment dat. Si al dracu' nici nu batea din fata perfect, macar sa stau pe loc. Nuuu, batea din lateral cumva ca sa ma chinuie sa am impresia ca pot sa alerg. A fost chin pana am urcat sus pana la Piata Sudului. Deja imi faceam planul. Lasa Cristi, ca 7 kilometri pe timpul asta nu e chiar rau. Ajung in fata blocului si asta e. Dar cand am ajuns la bloc bineinteles ca vantul nu mai batea, asa ca da-i inainte, iar prin Tineretului unde am vazut cativa oameni de la ADP care curatau aleile de crengi cazute. S-au uitat la mine ca la balci, probabil ca au zis si ceva dar nu i-am auzit ca aveam castile pe urechi si au continuat cu curatarea. Si eu la fel mi-am contiuat drumul.
Am ajuns iar la Vacaresti. Mama lui de vant. Credeam ca o sa se mai opreasca. Acum incepuse si grindina. Iar mi-am zis in gand ca e ultima tura si ma duc sa fac o baie fierbinte acasa si iar am ajuns aproape de bloc. 
Si cand sa ma indrept spre bloc, la radio era Eye of the Tiger. Normal ca am continuat. Inca 5 kilometri ce mama masii. Si chiar nu a mai contat ca grindina se transformase in ploaie. Am tras tare si in final in loc de 19 kilometri cat aveam de alergat, am facut 20 kilometri. Nu are nimic, un kilometru in plus nu a omorat pe nimeni, dar cred ca ploaia a imbolnavit cativa.
Dupa alergare, in loc de baia fierbinte cu spuma am ajuns sa fac un dus. Dar in timp ce faceam dus mi-a venit o idee. Sa mancam astazi la un restaurant. Auzise Puiu(sotia) de o cafenea super tare pe undeva pe langa Romana, una Cafepedia. M-am uitat repede pe site si am vazut ca au si mancare si cum sunt eu asa mai retard un pic nu m-am uitat unde e exact. Doar ca pe strada Arthur Verona pe langa Romana. Bai nene si da-i si cauta strada aia cu masina. Si puiu langa mine. Da-te jos sa intrebi unde e. Taximetristii normal, nesimititi. 
-Aaaa nu stiu unde e exact dar  o gasim noi.
-Pai eu sunt cu masina.
-Pot sa ma uit pe gps si te tii dupa mine. 
-Dar nu puteti sa va uitati acum si sa imi spuneti cum ajung la ea?
-Hai ca stiu ca e pe langa Rosetti. 
Mama voastra de nesimtiti.
Pana la urma am gasit-o pentru ca si-a amintit puiu ca mai fusese pe strada asta la o gradina in aer liber. E langa cinema Patria. Doar o mica problema . Strada e cu sens unic in Magheru si nu aveam cum sa intru pe ea din bulevard. Pana mea. Hai ca am gasit cafenea. Nu puteam sa mergem noi unde mancam de obicei. A fost si prostia mea ca nu m-am uitat bine sa vad unde e.
Am intrat pe strada pana la urma. Surpriza!!!!! Cafeneaua era pe strada aia dar vizavi de Patria, fix pe partea ailalta a bulevardului. Cine mama dracu a gandit strazile astea frate? 
Cum sa faci o strada care sa intersecteze un bulevard cu 6 benzi si pe partea ailalta sa se numeasca tot asa?
Acum intoarce in rond la Romana. In fine, pana la urma am gasit cafeneaua. Si cred ca a meritat chinul. Am vazut si biserica Anglicana. O frumusete. Sigur o sa ne ducem cand o sa fie frumos sa o vizitam.
Cafeneaua este foarte frumoasa si cu mancare buna. Este intr-o cladire interbelica foarte chic si destul de aranjata. Si are niste scaune super tari. Poate asa le-am vazut eu ca ma dureau picioarele dupa alergat. Cum care alergat? bineinteles ca dupa cafenea, doar nu dupa antrenament. Atmosfera e foarte linistita si poti sa stai la cafea toata ziua si sa citesti.
Noi am mancat ca de aia ne dusesem acolo si apoi am fost in Cora sa ne facem proviziile pentru urmatoarea saptamana.
Am luat si o sticla de vin- Cabernet Sauvignon, Domeniile Tohani, Dealul Mare. Tata o sa se supere pe mine acum. Ca mai am 4 litri de vin alb de la el.
Eu nu beau vin rosu, dar asta are ceva aparte. Prima oara l-am baut cu friptura. Acum l-am baut gol si a fost la fel de bun.
Am desfacut vinul acasa si l-am savurat cu puiu la un film pe care eu il consider genial. Kung Fu Panda 1. GENIAL.

Maine nu stiu ce imi rezerva ziua dar daca este ca azi inseamna ca am inceput anul bine .


Hai noroc! Hiic

read more "Countdown- saptamana 15"

Countdown- saptamana 16

Saptamana trecuta am inceput antrenamentul efectiv pentru Paris.

Luni am alergat in Slatina 8 kilometri pe baraj si apoi prin padure. M-am inamolit, am derapat, am tipat la cainii ce pazeau balastiera de la Slatioara dar per total a fost o alergare placuta. Mi-am adus aminte de zilele cand cutreieram padurea, cand ma duceam la Olt pe ascuns si cand mai saream cate un gard la furat de cirese.

Marti a fost ziua de alergare cu tempo. 11 kilometri din care 5 kilometri alergati la 4:40min/km. Am apelat la mp3-ul Elenei si totul a mers destul de bine.

Miercuri au fost 8 kilometri de alergare destul de anosta. Chiar nu s-a intamplat nimic. Nici cainii de la Piata Sudului nu erau la datorie.

Joi am alergat 11 kilometri prin Carol pentru alergare pe plan inclinat. Imi aduc aminte ca primele alergari prin Carol au fost un chin. Cand ajungeam aproape de final simteam ca explodez. Acum a fost lejer, chiar daca am alergat destul de repede.

Vineri am alergat iar 8 kilometri dar de data asta si cainii si tigancile de "companie" erau la posturile lor. Am avut alai pe toata urcarea spre Piata Sudului. Bun impuls.

Sambata am avut alergarea lunga de 26 kilometri. Dupa primul kilometru m-am intalnit cu Florentina. Ea tocmai termina alergarea ei de 30 de kilometri, asa ca mai sunt nebuni care alearga pe 31 decembrie. Am alergat cu ea sa isi termine tura si apoi am continuat impreuna cu prietenul meu mp3-ul. Am alergat doua ture mari de Tineretului-Piata Sudului si apoi m-am plictisit si am luat-o spre Unirii, apoi spre mitropolie si am urcat inapoi spre Tineretului dar pe langa Carol.

Cand am inceput sa alerg spre Unirii mai aveam de alergat 10 kilometri. Am zis ca nu ma mai uit la ceas decat cand ajung in fata blocului. Am aproximat in minus cu 300 de metri si ca urmare am alergat ultimii 300 de metri cu un ritm de 4:30min/km.

Stiu ca pentru unii 72 kilometri intr-o saptamana nu prea inseamna mare lucru, dar pentru mine zi de zi sa alerg cel putin 8 kilometri inseamna enorm.

Nu a fost nici greu si nici usor. Dar acum sunt doar la inceput.

Acum cand scriu deja am facut si alergarea de tempo pe saptamana asta. A fost destul de grea. Dar asta in saptamana 15.

Am invatat ca trebuie sa las alergarile usoare sa fie usoare si pe cele grele sa fie grele. Altfel ajung ca azi. 
Sa-mi iasa ochii.

Salutari si pe saptamana viitoare.

read more "Countdown- saptamana 16"

Simplu 2012

Am trecut cu pasi repezi in 2012.

Anul precedent a fost unul plin de realizari. Am renuntat la tigari, am inceput sa fac miscare, am alergat timid la inceput 2 kilometri apoi un semimaraton si in final un maraton. 

Nu pot sa spun ca pasul spre noul an a fost unul special. A fost acelasi pas pe care il fac de 31 de ani doar ca in 2011 ceva s-a intamplat.

Nu stiu cum s-a intamplat sau de ce dar pot sa spun ca pasesc spre un nou an plin de recunostinta fata de cel anterior. Sper ca 2012 sa fie cel putin la fel de frumos si nebun ca 2011.
 

Anul care a trecut am descoperit foarte multe lucruri noi despre mine si incet incet m-am dezbracat de obiceiuri vechi si am imbratisat o lume mai simpla si mai curata.
Acum privesc in jurul meu si sunt bucuros. In esenta este lumea mea privita prin prisma dorintelor mele, cernuta prin sentimentele mele si cimentata de experientele mele. 
Sunt lucruri care imi plac, altele care nu imi plac.
Nu mai fug de mine.

Nu mai fug de faptul ca imi este frica sa ma uit in ciobul de sticla ce candva facea parte din imensa oglinda in care ma faleam in fiecare zi. Imi este clar acum ca oglinda imi bloca orizontul.

Odata cu noul an o sa incep sa-mi confrunt micile neplăceri. O sa incep sa fac pasi mici spre o destinatie pe care inca nu o cunosc. O sa trag aer in piept si o sa urlu de bucurie. O sa fiu foarte atent la lucrurile marunte care se intampla in viata mea. O sa ma bucur de treptele pe care le urc spre templul cunoasterii mele. 

O sa ma bucur de calatorie oricum ar fi ea.

Un An Nou Fericit! 

Fie ca  2012 sa va aduca mai aproape de voi si sa descoperiti bucuria adevarata.

read more "Simplu 2012"